Monitoring→Politica→Comentarii

---

Relaţiile dintre principalele formaţiuni politice moldoveneşti degenerează tot mai mult într-un război informaţional total. Apropierea alegerilor parlamentare, după toate aparenţele, va instiga escaladarea acestui război. Reglările de conturi reciproce, ameninţările publice şi cele camuflate, arestările unor persoane din anturajul principalilor oponenţi politici sînt pe larg mediatizate, lucru care face ca războiul informaţional să devină principalul instrument ale luptei politice. Scopul urmărit este defăimarea oponenţilor politici, afectarea imaginii acestora. Deşi în Republica Moldova (RM), la fel ca şi în majoritatea ţărilor postcomuniste, războaiele informaţionale au însoţit întotdeauna lupta politică, devenind un atribut al dezvoltării sistemului pluripartit, după venirea Partidului Comuniştilor (PC) la guvernare acestea au căpătat o amploare inedită.

Partidul de guvernămînt a declanşat o serie de campanii informaţionale pe care le-a purtat fără prea multe scrupule. Şi formaţiunile de opoziţie nu au ezitat să se implice în campanii de defăimare a oponenţilor. Însă mijloacele şi posibilităţile de care dispun formaţiunile politice în acest război sînt cu totul diferite, de aceea, şi efectele sînt la fel de diferite.

Campaniile PC împotriva oponenţilor politici

După accederea la guvernare în februarie 2001 PC nici nu a încercat să facă vreo distincţie între mijloacelor mediatice private sau proprietate de partidi, pe de o parte, şi cele aparţinînd statului sau declarate publice, pe de altă pare, pe care le-a supus controlului şi le-a utilizat cu scopul de a-şi lustrui propria imagine pe fundalul defăimării permanente a oponenţilor. În acest proces variabilă a fost şi rămîne doar intensitatea campaniilor informaţionale în dependenţă de oportunitatea politică. În mod curios, mass-media de partid ale PC sînt de multe ori mult mai critice faţă de realizările şi procesele din interiorul formaţiunii decît mass-media de stat şi cele publice. În prezent, PC rămîne a fi singurul care dispune de resurse financiare şi administrative care alături de cele mediatice permit organizarea unor campanii politice şi electorale de succes.

Iată principalele etape ale campaniilor informaţionale “multivectoriale” şi “asimetrice” purtate de PC împotriva oponenţilor politici:

1. Prima campanie a fost îndreptată împotriva “oamenilor fostului preşedinte Lucinschi” care au ajuns în cabinetul de miniştri condus de Vasile Tarlev în baza votului de încredere al majorităţii parlamentare a PC. Această campanie a fost lansată după ce la 23 octombrie 2001 Vladimir Voronin s-a adresat Guvernului cu un mesaj în care afirma: “Transformările pe care le-am iniţiat nu numai că nu se soldează cu realizări vizibile, ci dimpotrivă, generează mai multe situaţii de criză, care pot degenera într-o criză politică de mari proporţii. Această criză ar putea conduce la pierderea puterii. Pierderea puterii nu constituie însă problema partidului sau numai a Preşedintelui. Ţara nu se poate dezvolta fără stabilitate politică. Dacă noua putere se va prăbuşi, în ţară iarăşi se va instaura, pentru mulţi ani, instabilitatea politică, care va avea drept rezultat fie dispariţia statului Republica Moldova, fie, şi această variantă este cea mai proastă, puterea în ţară va trece definitiv sub controlul clanurilor corupte. Atunci ele, în cîrdăşie cu actualele autorităţi ale «RMN» (Republicii Moldoveneşti Nistrene), vor transforma Moldova într-o «gaură neagră» a regiunii noastre, cîrmuită de o putere coruptă, care va exploata populaţia ţării în interesele sale”.
   Mesajul şefului statului a fost însoţit de o serie de articole publicate în presa guvernamentală şi îndreptată împotriva miniştrilor consideraţi drept “oameni ai fostului preşedinte Lucinschi”. Chiar premierul Tarlev era iniţial considerat unul dintre cei acuzaţi de sabotaj economic. Observatorii locali au calificat această acţiune ca avînd menirea redistribuirii controlului asupra celor mai importante şi profitabile ramuri ale economiei şi business-ului privat din RM. Efectul campaniei a constat într-un prim val de “curăţare” masivă a Guvernului, după care au urmat altele. Campania poate fi considerată drept una de succes în sensul că de atunci politica de cadre a PC a fost determinată în exclusivitate de şeful statului.

2. Tot în perioada respectivă fusese lansată şi campania informaţională împotriva liderului separatist din Transnistria, Igor Smirnov, pentru a împiedica realegerea acestuia în funcţia de preşedinte al autoproclametei RMN. Însă această acţiune s-a soldat cu un eşec total. Smirnov a fost reales cu o majoritatea covîrşitoare, iar relaţiile dintre Chişinău şi Tiraspol s-au deteriorat pînă la limita impasului absolut în care a ajuns în prezent procesul de negocieri şi izbucnirea unor noi conflicte periculoase.

3. Cîteva luni mai tîrziu, la începutul anului 2002 a fost lansată o nouă campanie informaţională. Aceasta a avut un caracter diferenţiat, fiind purtată, pe de o parte, împotriva Partidului Popular Creştin Democrat (PPCD) care începuse manifestările de protest împotriva revizuirii cursului şcolar de istorie, precum şi a intenţiei guvernaţilor de a introduce studierea obligatorie a limbii ruse în clasele primare ale şcolilor cu predare în limba română. Pe de altă parte, sub pretextul luptei împotriva corupţiei, atacurilor informaţionale prin intermediul mass-media de stat au fost supuse persoane concrete: guvernatorul autonomiei Gagauz-Yeri, ministrul şi viceministrul Economiei, dar mai ales primarul general de Chişinău, Serafim Urechean.
   Ultima ţintă a fost cea mai importantă. Astfel, în ajunul preconizatelor alegeri locale anticipate, programate pentru 7 aprilie 2002, Urechean prin intermediul ziarelor guvernamentale şi televiziunii naţionale era acuzat de lipsa capacităţilor manageriale necesare pentru administrarea capitalei, de corupţie şi chiar că ar fi capul reţelei de “mafii” din RM.
   Rezultatele campaniei respective au fost contradictorii. Fostul guvernator al autonomiei Gagauz-Yeri, Dumitru Croitor, numit de către şeful statului în public “hoţ” a fost înlăturat din funcţie. Ulterior el a fost numit ambasador al RM la Geneva pe lîngă OMC. Minsitrul Economiei, Andrei Cucu, a fost înlocuit cu o persoană apropiată premierului Vasile Tarlev, în timp ce viceministrul Economiei, Marian Lupu, învinuit, de asemenea, de către şeful statului în mod public de “trafic de contrabandă” şi-a păstrat poziţia devenind ulterior ministru al Economiei şi una dintre cele mai importante figuri din actualul cabinet de miniştri, lucru datorat pregătirii sale profesionale excelente. Acestea au fost “jertfele” aduse pe altarul luptei împotriva “oamenilor lui Lucinschi” şi “susţinătorilor lui Smirnov”.
   Cît priveşte atacurile împotriva primarului de Chişinău, Serafim Urechean, în spatele cărui conform bănuielilor presei guvernamentale s-ar fi aflat “ochilărescul”, adică tot fostul preşedinte Lucinschi, acestea au avut efectul unui “fals start” preelectoral. Cauza a constat în faptul că un şir de decizii adoptate de către Curtea Constituţională a făcut imposibilă organizarea alegerilor locale anticipate.

4. Următoarea campanie informaţională a început o dată cu apropierea alegerilor locale programate pentru luna mai 2003. Principala ţintă a campaniei a fost iarăşi primarul de Chişinău, Serafim Urechean, care candida la funcţia deţinută şi devenise lider al blocului electoral “Moldova Noastră”. Campania declanşată împotriva lui a fost cea mai murdară din toate campanile informaţionale îndreptate spre defăimarea oponenţilor politici pe care le-a cunoscut vreodată RM. Raportul final al misiunii OSCE privind monitorizarea alegerilor locale stabilea printre altele “prezentarea de informaţii distorsionate de către mass-media de stat, care au fost extrem de părtinitoare”. Cu toate acestea PC a pierdut campania respectivă, scopul final — înlăturarea lui Urechean de la cîrma municipiului Chişinău — nu fusese atins.

Noua campanie a PC împotriva oponenţilor politici

La începutul anului curent noul val al campaniei informaţionale a PC a fost îndreptat împotriva eventualelor acţiuni de coalizare a forţelor politice de opoziţie în vederea pregătirilor pentru participarea la alegerile parlamentare din primăvara anului 2005. Pericolul coalizării forţelor politice de opoziţie a fost sesizat de către liderii PC dat fiind faptul că opoziţia reuşise la 24 noiembrie 2003 să se solidarizeze în cadrul Comitetului pentru Apărarea Independenţei şi Constituţiei (CAIC) împotriva intenţiei şefului statului de a semna “Memorandumul Kozak”. Un alt motiv pentru reluarea campaniei împotriva opoziţiei a constat în lansarea la 14 ianuarie a.c. a declaraţiei Partidului Popular Creştin Democrat (PPCD) “Cu privire la necesitatea menţinerii unităţii Opoziţiei”, adresate partidelor care au aderat la CAIC. În opinia PPCD menţinerea unităţii opoziţiei era necesară pentru participarea “in cadrul unui singur bloc electoral” la viitoarele alegerii parlamentare aceasta fiind “singura formulă capabilă să producă alternanţa la putere”.

Pentru a stăvili elanul unificator al opoziţiei guvernanţii au declanşat procedura, masiv mediatizată, de retragere a imunităţii parlamentare a liderilor PPCD cu scopul de a-i supune urmăririi penale pentru organizarea unor acţiuni de protest neautorizate în cadrul cărora au fost arse simbolurile statale ale Federaţiei Ruse în semn de protest împotriva tergiversării de către Rusia a îndeplinirii angajamentelor de retragere a armamentului şi trupelor sale din Transnsitria în conformitate cu obligaţiunile asumate la summit-ul OSCE de la Istanbul.

Ceva mai tîrziu, în martie a.c., exact în perioada cînd au început negocierile în vederea constituirii Blocului Moldova Democrată (BMD) a cărui lider urma să devină cel mai important adversar declarat al PC, Serafim Urechean, oficiosul Moldova suverană a publicat un articol anonim preluat de la agenţia “Novosti Moldovî” în care se afirma că: “examinarea mai multor dosare deschise primarului de Chişinău, a unui şir de factori de decizie ai Primăriei şi organizaţiilor din subordinea acesteia sînt pe cale de finalizare… Se finalizează examinarea dosarului penal în legătură cu cazul de înstrăinare nelegitimă de către Primăria Chişinău, în persoana lui Serafim Urechean, a utilajelor industriale în valoare de 8 mln lei. Ca rezultat al acestei tranzacţii ilegale şi necinstite, firma «NFJ-Gazgrup» a obţinut un avantaj material substanţial. De asemenea, se află în stadiul final dosarul penal în legătură cu abuzul în serviciu al primarului Serafim Urechean, căruia i se incriminează semnarea unei scrisori de garanţie firmei «Energoimpexgrup» pentru obţinerea unui credit bancar, deşi pentru eliberarea acestei scrisori de garanţie n-a fost adoptată o decizie a Consiliului Municipal. S-a comunicat despre definitivarea anchetării dosarului penal în legătură cu cazurile de sustrageri şi abuz în serviciu de către fostul şef al Departamentului Învăţămînt al Primăriei Chişinău A. Mocrac, precum şi a dosarului penal în legătură cu delapidarea a 102 240 lei, alocaţi în calitate de asistenţă de sponsorizat de către Banca Municipală Chişinău Departamentului Cultură al Primăriei capitalei… Se apropie de finalizare dosarul penal în legătură cu cazurile de delapidare şi abuzuri ale directorului SA «Apă-Canal» C. Becciev, inclusiv în legătură cu neglijenţa sancţionată penal a acţiunilor lui. Organele respective verifică o informaţie foarte valoroasă în legătură cu localizarea lui A. Ţurcan, pe care au pus-o la dispoziţia organelor surse demne de încredere din anturajul şi prietenii lui A.Ţurcan şi S. Urechean… Examinarea dosarului penal în legătură cu cazurile de delapidări şi abuzuri în serviciu ale fostului prim-viceprimar al Chişinăului A. Ţurcan la procurarea a 5 mii tone de bitum la preţ evident exagerat, de asemenea, se finalizează. A fost activizată şi căutarea lui”^[1]. Mai mult, presa de stat l-a identificat pe liderul BMD drept cap al “mafiei pîinii”, care şi-a fixat drept scop sabotajul economic. Aceste dezvăluiri au fost făcute publice după ce şeful statului a afirmat în cadrul unei şedinţe a Consiliului Suprem de Securitate (CSS) că a primit dovezi în acest sens de la simpli cetăţeni cu “viziuni patriotice”.

Este curios că fiind întrebat în cadrul mai multor conferinţe de presă despre desfăşurarea anchetelor penale împotriva sa, liderul BMD, Serafim Urechean, afirma că nu ştie nimic, aflînd din presă despre faptul că i-ar fi intentate mai multe dosare penale, ajunse la faza pregătirii pentru a fi prezentate în instanţele de judecată.

Exemplele de mai sus ne pot aduce la concluzia că mass-media de stat a declanşat ultima campanie împotiva liderilor principalilor formaţiuni politice — PPCD şi BMD, potenţiale centre de coalizare a forţelor de opoziţie, advînd scopul major de a convinge celelalte formaţiuni de opoziţie, precum şi opinia publică, că lideri respectivi sînt extrem de vulnerabili, fiind pasibili de eventuale pedepse penale. De fapt, mesajele mass-media de stat continuă să fie cît se poate de explicite — coalizarea cu PPCD şi BMD, investirea speranţelor electorale în liderii acestora este inoportună pe motiv că opoziţia ar putea fi decapitată pe cale judiciară chiar în preajma viitoarelor alegeri parlamentare.

Un detaliu care confirmă concluzia de mai sus ţine de tirajarea şi comentarea excesivă de către mass-media de stat a unor conflicte interne din cadrul BMD şi PPCD. Astfel, informaţiile despre părăsirea în luna martie a.c. a Alianţei Moldova Noastră (AMN), una dintre principalele constituiente ale BMD, de către cunoscutul om de afaceri, Victor Şelin, pe motiv că acesta nu poate conlucra cu liderul BMD, care în opinia lui este o persoană autoritară, a fost timp de mai bine de două săptămîni mozolită în articolele şi emisiunile analitice din presa şi de la televiziunea de stat. Ceva mai tîrziu, părăsirea PPCD de către un activist regional, care a invocat acelaşi motiv referitor la conduita autoritară a liderului formaţiunii, de asemenea a devenit o problemă dezbătută pe paginile presei guvernamentale. Aceasta trebuia să sugereze că exemplele menţionate trebuie urmate de alţi lideri şi activişti ai formaţiunilor respective. În acest sens, este curios că aceeaşi presă guvernamentală nu a suflat o vorbă atunci cînd PC a fost părăsit de către una dintre figurile importante din conducerea organizaţiei municipale din Chişinău a PC. În urma acestei plecări fracţiunea PC din consiliul municipal a pierdut orice speranţă de a înclina balanţa de putere în propria-i favoare, lucru pe care se poate obţine acum doar prin arestarea unor consilieri din opoziţie.

Un alt exemplu este că presa şi televiziunea de stat au comentat pe larg imposibilitatea de a înhăma “calul şi măgarul” la aceeaşi căruţă, referindu-se la incompatibilitatea, din punctul lor de vedere, a doctrinelor social-democrată, social-liberală şi liberală împărtăşite de formaţiunile constituente ale BMD. În contrast cu aceasta, presa respectivă nu s-a arătat preocupată de faptul că comuniştii s-au apucat să construiască capitalismul, nu a suflat o vorbă despre conflictul cu caracter ideologic dintre veteranii PC şi conducerea formaţiunii, scăpare pe care s-a apucat s-o repare presa de opoziţie. Este adevărat, presa de partid a PC, cum este şi normal, a comentat conflictele din interiorul PC evident de pe poziţii convenabile conducerii formaţiunii.

Toate exemplele invocate mai sus au menirea doar să arate că guvernanţii sînt hotărîţi să-şi perpetueze campaniile propagandistice împotriva oponenţilor politici folosind în acest scop mijloacele şi instituţiile publice. Însă este mult mai important că o dată cu apropierea alegerilor parlamentare au fost întreprinse acţiuni suplimentare menite să justifice şi să amplifice efectele atacurilor informaţionale. Aceste acţiuni suplimentare au fost întreprinse, probabil, pe motiv că acţiunile anterioare s-au soldat cu eşecuri răsunătoare.

După toate aparenţele, a fost nevoie ca ameninţările din presa oficială, care tot mai puţin erau luate în serios, să capete credibilitate şi chiar suport juridic. În acest sens, la 24 mai a.c. şeful statului a semnat Decretul privind constituirea Consiliului Suprem de Securitate (CSS). Noua componenţă a CSS a fost lărgită, în structura respectivă fiind cooptaţi, inclusiv, procurorul general al RM şi directorul Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi a Corupţiei (CCCEC). Opoziţia a calificat noua componenţă a CSS drept un “politbiuro”, “guvern de buzunar” al şeful statului, care are menirea să servească “la asigurarea ambiţiilor dictatoriale şi uzurpării puterii de stat”, îndeplinind funcţia unui “stat-major electoral care să asigure victoria partidului de guvernămînt în cadrul viitoarelor alegeri parlamentare din primăvara anului 2005”.

Temerile opoziţiei puteau fi înţelese. Pe de o parte, prerogativele şefului statului nu-i permit acestuia să dea ordine, spre exemplu, procurorului general. Pe de altă parte, în conformitate cu prevederile articolului 12 al legii securităţii statului “CSS este un organ consultativ care analizează ministerelor şi departamentelor în domeniul asigurării securităţii naţionale şi prezintă recomandări preşedintelui RM în probleme de politică externă şi internă a statului”. Astfel, şeful statului primeşte “recomandări”, pe care le propune apoi spre “executare” persoanelor abilitate. Aceasta mai cu seamă că tot articolul 12 al legii securităţii statului stabileşte că “componenţa numerică şi nominală, atribuţiile CSS şi programul lui de lucru se aprobă de Preşedintele RM”. E comod şi chiar legal. În aceste circumstanţe, presei de stat îi revine doar misiunea de a prelucra în mod adecvat opinia publică.

Recent, opoziţia a putut să se convingă că bănuielile sale au fost întemeiate. Presa neafiliată^[2] guvernării a intrat în posesia unui document semnat la 30.07.2004 de secretarul CSS şi adresat şefului statului în care i se cere acceptul pentru ca CCCEC şi Procuratura generală, adică structurile conducătorii cărora de curînd au devenit membri ai CSS, ca în termen de o lună să examineze şi să cerceteze “toate cazurile de abuzuri şi încălcări” conţinute în hotărîrea Curţii de Conturi nr. 44 din 2.07.2004 cu privire la controlul activităţii financiare a primăriei municipiului Chişinău. Scrisoare respectivă conţine rezoluţia şefului statului, preşedinte al CSS, ca este de acord să înceapă “executarea” propunerilor. Evident, opoziţia a scos în evidenţă acest caz, prezentîndu-l drept o mostră de persecuţie politică prin intermediul CSS.

Articolul 6 al legii securităţii statului stabileşte principiile în bază cărora este asigurată această securitate, printre acestea numărîndu-se legalitatea şi oportunitatea. Articolul 4 al aceleiaşi legii stabileşte foarte clar că “cazurile de crimă organizată şi/sau corupţie subminează securitatea statului”. Adică, în principiu, hotărîrea Curţii de Conturi referitoare la “rezultatele controlului asupra elaborării şi executării bugetului municipiului Chişinău pe anul 2003” ar putea servi drept temei pentru invocarea oportunităţii efectuării controlului din partea CCCEC şi procuraturii generale. Totul pare a fi perfect legal, însă printre principiile referitoare la asigurarea securităţii statului, menţionate în articolul 6 ale legii, mai figurează — nepartinitatea şi egalitatea tuturor în faţa legii. Tocmai aici apare un şir de întrebări.

În primul rînd, o examinare sumară a deciziilor Curţii de Conturi nr. 44 şi nr 45 din iulie 2004 referitoare la executarea bugetelor municipiului Chişinău, Bălţi şi ale raionelor în anul 2003 ne aduce la concluzia că factorii negativi menţionaţi în scrisoarea secretarului CSS către şeful statului în care îi cere acordul pentru efectuarea controlului din partea procuraturii generale şi a CCCEC în municipiul Chişinău sînt comuni, practic, şi pentru toate raioanele şi municipiul Bălţi. În al doilea rînd, aceşti factori — utilizarea în alte scopuri decît cele prevăzute a mijloacelor bugetare; violarea legislaţie financiare; neîndeplinirea hotărîrilor privind utilizarea mijloacelor financiare adoptate de consilii; abuz de serviciu din partea conducerii; cazuri de încheiere a unor contracte cu caracter dubios etc. — reprezintă doar o sinteză a colaboratorilor CSS, ei nu reflectă detaliile. În al treilea rînd, anume detaliile scot în evidenţă faptul că gravitatea neajunsurilor depistate în municipiul Chişinău cel puţin nu depăşeşte gravitatea neajunsurilor depistate, spre exemplu, în municipiul Bălţi, unde în urma controlului Curtea de Conturi a cerut în mod expres implicarea procuraturii şi a CCCEC, fără a aştepta vreo recomandare a CSS. În al patrulea rînd, merită menţionat faptul că în urma alegerilor locale din 2003, practic, toate cele 31 de raioane şi municipiul Bălţi sînt conduse de membri ai PC. Şi mai interesant este că hotărîrea Curţii de Conturi nr. 53 din 23.07.2004 stabileşte acelaşi gen de încălcări financiare în cazul Ministerului Transporturilor şi Comunicaţiilor, condus de Vasile Zgardan, fost candidat al PC la funcţia de primar de Chişinău, înaintat şi susţinut direct de către şeful statului în lupta electorală împotriva lui Serafim Urechean.

Faţă de cazurile menţionate CSS nu a întreprins nici un fel de măsuri de control, iar presa de stat nu a scris nimic. De fapt, atunci cînd astfel de cazuri se întîmplă măsurile luate de către guvernanţi sînt foarte curioase. Astfel, prin decretul prezidenţial nr.985-XIII din 13.11.2002 a fost demis din funcţie Anatol Cupţov, fostul ministru al Transporturilor promovat în funcţie de către şeful statului. Acesta fusese învinuit în mod public de către şeful statului de comiterea unor grave crime cu caracter economic. Curiozitatea constă în faptul că doar peste cîteva săptămîni ministrul demis a fost numit prin hotărîrea Guvernului nr. 1566 din 6.12.2002 în calitate de manager principal al Întreprinderii de stat “Portul maritim comercial Giurgiuleşti”.

Revenind la campania împotriva primăriei municipiului Chişinău, este interesant că deşi la 31 august a.c. expirase termenul de o lună cerut de secretarul CSS pentru controlul acesteia acţiunile concrete ale autorităţilor care au urmat în luna septembrie a.c. au avut puţine tangenţe cu neregulile descoperite de către Curtea de Conturi şi reacţiile CSS la acestea. Practic, au fost date uitării şi toate acuzaţiile anterioare din presa guvernamentală referitoare la presupusele dosare penale împotriva lui Urechean. Astfel, la 24 septembrie a.c. CCCEC a arestat trei demnitari municipali pentru “dezinformarea consiliului municipal”, ceea ce ar fi condus la privatizarea ilegală de către o firmă privată a unui lot de 0,42 hectare din centrul Chişinăului cu scopul construirii unui hotel. Aici curiozitatea constă în faptul că există o decizie a Colegiului economic al Curţii Supreme de Justiţie (CSJ)^[3] care dovedeşte legalitatea tranzacţiei, însă procurorul general a făcut recurs la CSJ, cerînd respingerea deciziei Colegiului economic. Cîteva zile mai tîrziu, premierul Vasile Tarlev, de asemenea membru al CSS, emite hotărîrea nr. 1071 “cu privire la exercitarea controlului asupra legalităţii atribuirii terenurilor pentru construcţii în municipiul Chişinău”. Hotărîrea respectivă cerea Departamentului Construcţii şi Dezvoltarea Teritoriului, Ministerului Afacerilor Interne, Agenţiei de Stat Relaţii Funciare şi Cadastru asistate de oficiului teritorial al Cancelariei de Stat, Ministerului Ecologiei şi Resurselor Naturale, Camerei de Licenţiere să verifice timp de o lună “informaţia despre încălcările depistate” la atribuirea a 546 de terenuri şi “eliberarea autorizaţiilor pentru construcţii”.

De fapt, modalitatea în care primăria municipiului Chişinău a atribuit cele 546 de terenuri unor firme private şi persoane fizice ridică multe semne de întrebare, dat fiind faptul că decizia respectivă fusese adoptată în zile de odihnă şi chiar în ajunul zilei alegerilor municipale din 25 mai 2003. Aceste detalii au oferit instituţiilor reprezentate în CSS, presei şi televiziunii de stat un prilej excelent pentru a umfla o nouă spirală a campaniei informaţionale împotriva oponenţilor politici ai actualei guvernări. Reportaje şi articole gen “Caravana corupţiei” se ţin lanţ, mesajul principal fiind “…Serafim Urechean, prin cumul lider al opoziţiei…”^[4] Nu încape îndoialîă că pînă la alegerile parlamentare “cazul distribuirii terenurilor” fi rămîne “boamboana de pe colivă” a campaniei împotriva opoziţiei centriste conduse de Serafim Urechean. Mass-media de stat a anunţat deja că printre beneficiarii terenurilor distribuite de primărie se află, procurori, judecători, lucrători ai Ministerului Afacerilor Interne, funcţionari ai Curţii de Conturi, etc. Detalii respective sînt menite, probabil, să justifice de ce toate campaniile anterioare împotriva corupţiei din municipiul Chişinău au dat faliment. După toate aparenţele, această ultimă campanie este programată să devină una de mare succes pentru guvernanţi, reprezentînd în acelaşi timp o eventuală lovitură gravă unităţii opoziţiei centriste.

Nu a fost dată uitării nici opoziţia creştin-democrată. În cadrul uneia din recentele şedinţe plenare ale legislativului, la propunerea unor deputaţi ai partidului de guvernămînt, inclusiv a preşedintelui comisiei parlamentare pentru securitatea statului, care este şi membru al CSS, s-a decis constituirea unei comisii de anchetă care să cerceteze circumstanţele în care liderul Partidului Popular Creştin Democrat (PPCD) Iurie Roşca a devenit proprietarul cîtorva imobile în municipiul Chişinău, a unui ziar şi a unei tipografii. Declaraţia liderului PPCD precum că imobilele şi alte proprietăţi le deţine legal, achită toate impozitele şi face toate declaraţiile de avere a provocat un nou val de acuzaţii, de această dată de implicare în falsificarea unor mari sume de bani, informaţie care ar fi parvenit de la serviciile speciale din Ucraina. Scopul acestei acţiuni, de asemenea, pare a fi transparent — discreditarea liderului în ochii electoratului, dar mai ales semănarea discordiei printre camarazi de partid. Probabil, urmărirea penală a liderilor PPCD începută în februarie a.c. pe motiv că în cadrul manifestărilor neutorizate de protest împotriva tergiversării retragerii trupelor şi armamentului Federaţiei Ruse din Transnistria au fost arse simbolurile acesteia nu mai este oportună şi trebuiau găsite alte motive. Într-adevăr, de cîteva luni şeful statului şi mass-media de stat au declanşat o campanie împotriva Rusiei care este învinuită de susţinerea separatismul transnistrean.

Eexemplele de mai sus sugerează următoarea întrebare: respectă oare autorităţile şi CSS principiile nepartinităţii şi egalităţii tuturor în faţa legii, formulate de legea securităţii statului, atunci cînd invocă luptă împotriva corupţiei, etc? Întrebarea pare a fi retorică, mai cu seamă că însuşi şeful statului, imediat după alegerile locale din 2003, a răspuns la ea prin intermediul mesajului din 11 iunie 2003 adresat alegătorilor — “Primarul Urechean trebuie să tragă învăţăminte”^[5]. El afirma că “în calitatea mea de preşedinte al ţării, m-am pronunţat univoc împotriva candidaturii lui Serafim Urechean”. La fel de univoc, în cadrul campaniei electorale şeful statului s-a pronunţat în favoarea candidatului PC, Vasile Zgardan. Problema e că după cum a fost arătat Curtea de Conturi a descoperit neajunsuri nu mai puţin grave în cazurile actualului ministru al Transporturilor Vasile Zgardan, foştilor miniştri Anatol Cupţov şi Vasile Iovv afiliaţi sau membri ai PC, însă CSS condus de şeful statului a început cercetările însoţite de alaiul presei de stat doar în cazul lui Serafim Urechean. De fapt, problema trebuie pusă în principiu — poate Comandantul Suprem al Forţelor Armate, preşedintele Consiliului Suprem de Securitate fi membru de partid? Dacă da, atunci cum pot fi respectate principiile nepartinităţii şi egalităţii tuturor în faţa legii cînd vine vorba despre lupta împotriva corupţiei care subminează securitatea statului? Cînd Preşedintele ţării acţionează în calitate de agent electoral, o face el în numele poporului de la care emană suveranitatea, aşa cum prevede articolul 2 al Constituţiei, sau acţionează în numele şi favoarea PC pe care îl conduce? Pînă cînd cei interesaţi vor găsi răspunsuri la aceste întrebări cetăţenii RM pot rămîne cu impresia că în această ţară, deocamdată, triumfă principiul formulat de generalul Franco: Prietenilor — totul, duşmanilor — legea!

Concluzii

Evident, formaţiunile de opoziţie îşi desfăşoară propriile campanii şi chiar războaie informaţionale reciproce, dar mai ales îndreptate împotriva partidului de guvernămînt. Acest fenomen merită un studiu aparte. Diferenţa este că partidul de guvernămînt foloseşte masiv instituţiile şi mijloacele statului atunci cînd poartă războaie informaţionale împotriva oponenţilor politici, factori care determină amploarea campaniilor. Impactul negativ este că în ansamblu atît partidul de guvernămînt, cît şi formaţiunile de opoziţie îi sugerează opiniei publice că, de fapt, toată clasa politică din RM este coruptă. Numai că guvernanţii au posibilitatea să-şi protejeze “propriii corupţi”, atacînd coordonat şi masiv doar presupuşii “corupţi” din formaţiunile de opoziţie. Deocamdată, este un fapt că justiţia moldovenească nu a pronunţat nici o sentinţă împotriva unor înalţi demnitari sau lideri de partide implicaţi în cazuri semnificative de corupţie. În acelaşi timp, războaiele informaţionale ale clasei politice au drept pilon de bază exploatarea anume a acestui flagel.

S-ar putea ca în ajunul alegerilor din 2005 cu cea mai mare miză electorală situaţia respectivă să se schimbe în mod radical, fiind aplicată formula enunţată mai sus. Evident, aceasta aceasta se poate întîmpla dacă cei vizaţi nu se vor resemna, acceptînd, spre exemplu, posturi de ambasadori, manageri ai unor instituţii mai puţin importante etc. S-ar putea însă ca acest lucru să nu mai fie valabil, e prea tîrziu şi evenimentele pot evolua pînă la limita după care “executarea” devine inevitabilă.

 

© 2001–2018 Asociaţia pentru Democraţie Participativă “ADEPT”
Tel./Fax: (373 22) 21-29-92, e-mail:
Reproducerea materialelor se permite doar cu menţionarea sursei

Creat de NeoNet