Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | partide.md | avere.md
Strategia “3D” — de la “extremism” la consens?
|
|
Imediat după stoparea conflictului armat din zona de est a Republicii Moldova (Transnistria) din vara anului 1992 în societatea moldovenească a început să scadă vertiginos interesul faţă de această problemă. Coloratura politică a garniturilor guvernamentale care s-au perindat la putere a determinat impunerea neoficială a unor teme tabu în problema conflictului transnistrean. Guvernanţii moldoveni nici nu încercau să pună la îndoială formatul trupelor de menţinere a păcii din zona securităţii, stabilit la 21 iulie 1992 prin “Acordul cu privire la reglementarea paşnică a conflictului armat din regiunea nistreană a Republicii Moldova”, care legaliza formaţiunile paramilitare din aşa-zisa Republică Moldovenească Nistreană (RMN). Iar de aflarea ilegală pe teritoriul Republicii Moldova a trupelor şi arsenalelor Federaţiei Ruse erau preocupaţi mai degrabă americanii decît patrioţii autohtoni.
În pofida altercaţiilor zgomotoase între putere şi opoziţie, a rămas neobservat gestul generos al puterii de la Chişinău din 7 februarie 1996, în urma căruia regimul de la Tiraspol a căpătat ştampila vamală a Republicii Moldova, iar Igor Smirnov a decis că a venit momentul oportun de a-şi promova propriul fiu în funcţia de preşedinte al “comitetului vamal de stat”. Chiar şi Memorandumul din 8 mai 1997, care este prin esenţă categoric anticonstituţional, a fost trecut cu vederea de societatea moldovenească confruntată cu criza social-economică de proporţii. Cert este că de această stare de apatie a societăţii au profitat din plin acei oameni politici şi funcţionari publici de la Chişinău care şi-au dat seama că în “parteneriat” cu administraţia de la Tiraspol se pot face bani enormi.
Astfel, societatea moldovenească s-a divizat în două lumi paralele. Una — societatea indiferentă faţă de conflict. Cealaltă — lumea interlopă, concrescută cu “elita” politică de la Chişinău, Kiev şi Moscova, care profită din plin de starea “îngheţată” a conflictului. Încercările răzleţite ale unor ziarişti, publicişti etc. de a sensibiliza opinia publică din Moldova vizavi de această stare anormală a lucrurilor nu schimbau în fond nimic, iar cei care îndrăzneau să le spună lucrurilor pe nume erau imediat etichetaţi drept “extremişti”.
În primăvara anului 2000 Institutul de Politici Publice (IPP) şi-a propus drept scop studierea conflictelor regionale şi a celui transnistrian îndeosebi. Pas cu pas, au fost realizate studiile prin care s-a demonstrat că atât formula “unică” a forţelor de menţinere a păcii, cît şi formatul “pentalateral” al procesului de negocieri sunt impuse anume în scopul asigurării controlului deplin asupra situaţiei din partea Federaţiei Ruse şi neadmiterii soluţionării conflictului.
Situaţia a început să se schimbe vertiginos după alegerile parlamentare din februarie 2001. Problema reîntregirii ţării a fost declarată drept o prioritate al guvernării, iar preşedintele Voronin în repetate rînduri a atras atenţia opiniei publice prin declaraţiile şi acţiunile sale spontane cînd, pe parcursul a două luni de zile, s-a ajuns de la cedări inimaginabile în faţa regimului de la Tiraspol şi pînă la calificarea lui Igor Smirnov drept bandit şi mafiot, urmată de introducerea noilor ştampilelor vamale.
O adevărată provocare pentru societatea moldovenească a devenit lansarea, la 3 iulie 2002, a ideii de soluţionare a conflictului prin transformarea Republicii Moldova într-un stat federativ. S-a creat o situaţie fără precedent, cînd Occidentul a creat un front comun cu OSCE şi Rusia în susţinerea acestei idei. Pentru prima dată paginile presei guvernamentale au fost oferite liderilor de opinie din partea opoziţiei, căreia i s-a oferit posibilitatea pentru a critica ideea federalizării. Dezbaterile care au urmat au scos în vileag momentele slabe ale ideii de federalizare — organizarea unui referendum şi viabilitatea discutabilă a statului federativ, creat prin asamblarea mecanică a regimului transnistrean, considerat criminal de către autorităţile moldoveneşti, şi ceea ce este la moment Republica Moldova. Nici un promotor al ideii de federalizare nu era în stare să spună ce va fi cu Republica Moldova în cazul eşecului eventualului referendum de federalizare şi pe cît de viabil va fi acest stat “reunit”, fără demontarea în prealabil a structurilor represive ale regimului de la Tiraspol.
Formula de 3D a apărut în vara anului 2003, după ce a devenit clar că ideile formulate în studiile IPP şi în societate au nevoie de un “ambalaj”, capabil să concureze cu formula de “federalizare”. În elaborarea strategiei 3D s-a ţinut cont de scopul final scontat. Astfel, statul reîntregit trebuie să devină unul viabil, democratic, prosper, cu o perspectivă sigură de integrare europeană şi cu “imunitate” faţă de orice recidive ale separatismului. Acest lucru este, în principiu, realizabil dat fiind faptul că, în linii mari, locuitorii ambelor maluri ale Nistrului nu se tratează reciproc în calitate de duşmani. Ultimul moment ne aduce la concluzia că clanul lui Igor Smirnov în nici un caz nu poate fi acceptat la masa de negocieri, deoarece el reprezintă interesele geopolitice străine şi cele economico-criminale, avînd funcţia de a nu admite soluţionarea conflictului.
Respectiv, Strategia 3D prevede demontarea tuturor obstacolelor în atingerea scopului reintegrării Republicii Moldova, crearea mecanismelor eficiente şi mobilizarea resurselor necesare. În acelaşi timp, ea prevede blocarea oricăror posibilităţi de realizare în continuare a acelor interese (geopolitice şi a reţelei internaţionale de crimă organizată) care asigură viabilitatea acestui regim. Esenţa ei se reduce la atingerea a trei scopuri majore — demilitarizarea RMN (evacuarea trupelor Federaţiei Ruse şi demontarea potenţialului militar al RMN), decriminalizarea întregii regiuni prin stoparea fluxului de contrabandă şi democratizarea Republicii Moldova în ansamblu.
Strategia 3D ţine cont şi de momentul psihologic — populaţia din RMN timp de cincisprezece ani se află într-un spaţiu informaţional abuziv de manipulare a opiniei publice; în mentalitatea ei este grijuliu cultivat chipul duşmanului de pe malul drept al Nistrului. Demontarea acestor stereotipuri va necesita un interval de timp, pe parcursul căruia populaţia din RMN trebuie să fie reorientată spre nişte aşteptări pozitive, legate de perspectiva reîntregirii statului, de democratizarea întregii societăţi şi de viitorul european al Republicii Moldova.
În vara anului 2004 un grup de experţi independenţi din Moldova a decis să elaboreze şi să propună opiniei publice din Moldova şi din afara ei Strategia 3D şi un Plan de Acţiuni (Road Map) sub forma unui document aparte, în care să fie descrise clar acţiunile şi angajamentele tuturor actorilor implicaţi în procesul de reîntregire a Moldovei. Scopul acestei acţiuni a societăţii civile este dublu. Pe de o parte, să propună elitei politice moldoveneşti şi societăţii în ansamblu un document, care ar putea sta la baza unui consens naţional privind soluţionarea conflictului transnistrean. Totodată, Strategia 3D şi Planul de Acţiune urmează să demonstreze Occidentului că Republica Moldova, în sfârşit (!), ştie ce vrea în problema conflictului transnistrean, ştie cum trebuie asigurată reîntregirea ţării şi este gata să-şi asume partea sa de responsabilităţi. Deocamdată douăzeci şi şase de ONG-uri din Moldova au subsemnat la acest document, care a fost adus la cunoştinţa principalelor formaţiuni politice din Moldova. Tonalitatea declaraţiilor de ultimă oră a preşedintelui Voronin în problema conflictului transnistrean, în linii mari, este în consonanţă cu principalele idei ale Strategiei 3D. Deşi s-ar părea că au apărut toate premisele pentru atingerea unui consens naţional în problema reîntregirii ţării, timpul apropiat ne va demonstra în ce măsură societatea moldovenească, împreună cu pretinsa elită politică, sînt capabile să realizeze acest lucru fără precedent. Alternativa acestui consens este una şi dură — degradarea în continuare a ideii de statalitate a Republicii Moldova.