Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | partide.md | avere.md
Un început defectuos al campaniei electorale
|
|
A demarat cea de a patra campanie electorală pentru alegerea Parlamentului. În mod curios demararea fiecărei din cele patru campanii electorale parlamentare de după declararea independenţei Republicii Moldova (RM) a fost precedată de anumite probleme, inclusiv legate de numirea datei alegerilor.
Data alegerilor parlamentare din 27 februarie 1994 a fost fixată prin hotărîrea nr. 1608-XII privind alegerile anticipate în Parlament, semnată de fostul Preşedinte al forului legislativ, Petru Lucinschi, la 12 octombrie 1993, cu două zile înaintea adoptării legii 1609-XII din 14 octombrie 1993 privind alegerea Parlamentului. Argumentarea era legată de “necesitatea urgentării reformelor social-economice, dezvoltării democraţiei şi pluralismului politic”, de conştientizarea “imperativului creării unui Parlament profesionist pe bază de pluripartitism”. Adică era nevoie de ales un nou organ legislativ care să substituie, de fapt, fostul Soviet Suprem al RSSM, ales la 10 martie 1990, căruia prin legea nr. 589-XII i-a fost schimbată denumirea în Parlamentul RM.
Nu încape îndoială că fostul preşedinte al Parlamentului a jucat un rol determinant în promovarea reformei electorale din 1993, susţinînd grupul de experţi care au elaborat proiectul de lege de o calitate foarte bună. Atunci a fost curios doar faptul că nu s-a adoptat mai întîi legea privind alegerea Parlamentului, în conformitate cu care să fie numită şi data alegerilor, aşa cum prevedea articolul 7(1) — “data alegerii Parlamentului se stabileşte prin decret de către Preşedintele RM”. Oricum, acestui lucru nu i-a fost acordat nici o importanţă, el neavînd vreun impact remarcabil asupra alegerilor parlamentare din 1994.
Faptul că numirea datei alegerilor este privită drept o oportunitate de creare a anumitor avantaje a fost remarcat în noiembrie 1997, cînd urma să fie adoptat Codul electoral, menit să standardizeze întreaga legislaţie electorală a RM. Atunci, Petru Lucinschi era deja Preşedinte al RM şi îşi schimbase radical părerea despre sistemul electoral proporţional pe care l-a promovat în 1993, lăsînd să se înţeleagă că nu susţine adoptarea Codului electoral. Una din cauze era că articolul 76(2) al proiectului Codului electoral stipula că “data alegerii Parlamentului se stabileşte prin hotărîre a Parlamentului”. De aceea, anticipînd votarea în Parlament a Codului electoral, cu trei zile mai înainte, pe 18 noiembrie 1997, el a numit prin decretul nr. 373-II data alegerilor parlamentare pentru ziua de 22 martie 1998, în baza articolului 7(1) a legii privind alegerea Parlamentului din 1993.
Evident, acest comportament a stîrnit nedumeriri şi diverse interpretări. Parlamentul a votat în şedinţa din 21 noiembrie 1997 legea nr. 1381-XIII Codul electoral, însă a evitat să intre în conflict cu şeful statului pe marginea fixării datei alegerilor. Oricum, şeful statului era obligat să promulge Codul electoral în anumite condiţii stipulate de Constituţie. Însă acest caz a scos în evidenţă cîtă importanţă acordă factorii de decizie dreptului de a decide cînd ar trebui să se desfăşoare alegerile.
Următoarele alegeri din 25 februarie 2001 au fost anticipate, acestea fiind precedate de probleme care au fost soluţionate prin hotărîrea nr. 4 a Curţii Constituţionale din 26 decembrie 2000 prin care au fost constatate circumstanţele care justifică dizolvarea Parlamentului. Preşedintelui Luchinschi i-a revenit a treia oară dreptul de a numi data alegerilor, dat fiind faptul că în conformitate cu articolul 76(3) “în cazul dizolvării Parlamentului, data alegerilor se stabileşte prin decret al Preşedintelui RM”. Şeful statului stabilise data alegerilor parlamentare anticipate prin decretul nr.1843-II din 31 decembrie 2000, care fusese publicat în Monitorul oficial în aceeaşi zi. Însă remarcabil este faptul că data intrării în vigoare a decretului fusese stabilită pentru ziua de 12 ianuarie 2001, nu ca anterior cînd acestea intrau în vigoare la data publicării. Acesta este singurul exemplu care demonstrează că la numirea datei alegerilor pot fi luate în consideraţie interesele concurenţilor, ale organelor electorale şi ale cetăţenilor. În cazul dat, între aducerea la cunoştinţă publică a zilei alegerilor prin publicarea ei în Monitorul oficial şi intrarea în vigoare a decretului au fost lăsate 12 zile, perioadă în care au loc principalele sărbători de iarnă, care paralizează orice activitate, dar mai ales una cu caracter electoral. Mai mult, între intrarea în vigoare a decretului şi ziua alegerilor anticipate au fost lăsate exact 45 de zile aşa cum prevede Codul electoral.
S-ar părea că după experienţa celor trei campanii electorale, în condiţii absolut normale, Parlamentul putea fixa data următoarelor alegeri în strictă conformitate cu legislaţia electorală a RM. Însă nu a fost să fie. În conformitate cu opinia principalelor formaţiuni de opoziţie, fracţiunea majoritară din Parlament a încălcat prevederile a cel puţin două acte normative, atunci cînd prin hotărîrea nr. 444-XV din 24 decembrie 2004 a stabilit data alegerilor parlamentare care urmează să se desfăşoare în ziua de 6 martie 2005, indicînd că hotărîrea respectivă intră în vigoare la data adoptării, adică imediat. Este vorba despre legea nr. 797-XIII din 2 aprilie 1996 cu privire la adoptarea Regulamentului Parlamentului, mai exact a regulamentului propriu-zis, şi despre legea nr. 173-XIII din 6 iulie 1994 privind modul de publicare şi intrare în vigoare a actelor oficiale, care stabileşte că actele oficiale intră în vigoare la data publicării sau la o dată indicată, ulterioară publicării.
Este interesant, că prin hotărîrile Curţii Constituţionale nr. 32 din 29 octombrie 1998, nr. 4 din 4 februarie 1999 şi nr. 20 din 29 aprilie 1999 acesta a relevat în mod clar că actele normative (legile, hotărîrile Guvernului şi cele ale Parlamentului intră în vigoare doar la data publicării sau la o dată ulterioară publicării în Monitorul oficial. Este curios că toate hotărîrile menţionate au fost adoptate după sesizarea unui fost membru al fracţiunii Partidului Comuniştilor (PC), Victor Cecan, şi al unui actual membru al Guvernului susţinut de aceeaşi fracţiune, lucru care dovedeşte că hotărîrea nr. 444-XV care este în contradicţie cu prevederile legale a fost adoptată în cunoştinţă de cauză. Evident, scopul urmărit poate fi doar înregistrarea PC în calitate de prim concurent electoral, pentru a figura primul în buletinele de vot. Poate fi înţeles faptul că Comisia Electorală Centrală a început înregistrarea concurenţilor electorali în baza principiului prezumţiei constituţionalităţii actelor normative pînă la adoptarea unei hotărîri a Curţii Constituţionale care să declare contrariul. Însă este dificil de înţeles de ce Curtea Constituţională a refuzat să examineze o contestaţie a Partidului Popular Creştin Democrat (PPCD), invocînd motive de procedură, iar Curtea Supremă de Justiţie a refuzat să examineze contestaţia Partidului Social Democrat (PSD).
Toate aceste lucruri pot avea un impact negativ asupra desfăşurării campaniei electorale. Pare a fi evident că formaţiunile de opoziţie acumulează tot mai multe fapte şi probe care ulterior să fie invocate pentru o eventuală contestare a rezultatului final al alegerilor. În acest sens, nu încape îndoială că subminarea accesului la justiţie în campania electorală poate fi considerat un lucru grav. Astfel, articolul 7(3) al legii nr. 793-XIV din 10.02.2000 stabileşte în mod expres că “în baza legislaţiei electorale, judecătoriile soluţionează contestaţiile în materie electorală, cu excepţia celor date prin lege în competenţa altor instanţe judecătoreşti”. Codul electoral este tocmai acea lege foarte specială, cu prioritate absolută în reglementarea problemelor cu caracter electoral, care prin articolul 66(3) stabileşte în mod expres că “contestaţiile privind acţiunile şi hotărîrile CEC se depun la Curtea Supremă de Justiţie”. Pe de altă parte, articolul 67(5) din Codul electoral prevede că “contestaţiile depuse la instanţele de judecată se ează în conformitate cu prevederile Codului de procedură civilă şi ale legii contenciosului administrativ”. Aceeaşi lege a contenciosului administrativ prin articolul 8(4) stabileşte că “în condiţiile Codului electoral, Curtea de Apel Chişinău verifică legalitatea hotărîrilor CEC cu privire la încălcarea legislaţiei electorale”. După cum am arătat Codul electoral spune cu totul altceva. Evident, contradicţia respectivă lasă loc pentru speculaţii şi interpretări, subminînd principiul soluţionării rapide a conflictelor cu caracter electoral. De aceea, concurenţii electorali obişnuiesc să se adreseze concomitent Curţii Supreme de Justiţie şi Curţii de Apel. Oricum, articolul 34(7) al legii contenciosului administrativ obliga Guvernul să pregătească modificările necesare pentru eliminarea contradicţiilor, lucru care nu a fost făcut timp de 5 ani.