Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | partide.md | avere.md
Summit-ul GUUAM
|
|
Interesul autorităţilor moldoveneşti faţă de GUUAM
La 22 aprilie a.c. la Chişinău se va desfăşura summit-ul GUUAM. Interesul pentru această structură regională a reapărut în Republica Moldova (RM) recent, cu cîteva săptamîni înaintea alegerilor parlamentare desfăşurate la 6 martie. De fapt, autorităţile au manifestat interes pentru reanimarea GUUAM ceva mai devreme, vreo jumătate de an în urmă. Pînă atunci atitudinea faţă de GUUAM fusese una mai mult decît reticentă. După prima alegere în funcţia de şef al statului în 2001, Vladimir Voronin chiar afirma că RM va părăsi GUUAM-ul pe motiv că această organizaţie este una ce urmăreşte scopuri antiruseşti.
În definitiv, au existat mai multe motive, toate fiind legate de suportul regimului separatist din Transnistria din partea Federaţiei Ruse, care au condus la reconsiderarea în ultima jumătate de an a atitudinii autorităţilor moldoveneşti faţă de GUUAM, două dintre aceste motive fiind determinante: a) refuzul Federaţiei Ruse de a susţine iniţiativa privind Pactul de Stabilitate şi Securitate pentru Republica Moldova (PSSRM), lansată la 1 iunie 2004 de către Preşedintele Voronin; b) ameninţările repetate ale Dumei de Stat a Federaţiei Ruse de a aplica sancţiuni economice RM pentru atitudinea acesteia faţă de regimul separatist transnistrean, scopul ameninţărilor fiind împiedicarea realegerii lui Vladimir Voronin în funcţia de şef al statului.
Anume din aceste considerente este interesantă evoluţia atitudinii autorităţilor moldoveneşti faţă de GUUAM. Iniţial, în concepţia Preşedintelui Voronin realizarea PSSRM urma să asigure atingerea unui “compromis multilateral” între Rusia, SUA, România, Ucraina şi Uniunea Europeană (UE) “într-un şir de probleme principiale ale statalităţii moldoveneşti… constituind chezăşia unei stabilităţi pe termen lung în această regiune”. Compromisul viza în mod explicit soluţionarea conflictului transnistrean. Voronin menţiona că dacă părţile nu vor ajunge la o înţelegere reciprocă, atunci “aceasta va avea repercusiuni evidente pentru stabilitatea şi securitatea din această regiune”. Trebuie luat în calcul faptul că PSSRM era prima iniţiativă de rezonanţă lansată de şeful statului, avînd menirea căutării unor soluţii noi pentru conflictul transnistrean, după confuzia legată de refuzul semnării în noiembrie 2003 a “Memorandumului Kozak”. Lansînd PSSRM, autorităţile moldoveneşti au căutat să evite orice acţiuni ce ar fi putut stîrni reacţii negative din partea Rusiei. Acest lucru explică, probabil, motivul pentru care Preşedintele Voronin a respins invitaţia nou-alesului Preşedinte georgian, Mihail Saakaşvili, de a participa la summit-ul GUUAM, programat să aibă loc la Batumi după fuga lui Abaşidze la Moscova.
Schimbarea atitudinii faţă de GUUAM s-a produs după refuzul categoric al Rusiei de a susţine PSSRM. Suportul ostentativ din partea Rusiei pentru regimul separatist transnistrean după eşuarea “Memorandumului Kozak”, precum şi refuzul de a-şi retrage militarii şi muniţiile din regiunea de est a RM, impuneau găsirea unor abordări noi a problemelor legate de soluţionarea conflictului transnistrean. După toate aparenţele, s-a ajuns la concluzia că o soluţie în acest sens ar fi abordarea problemei, inclusiv prin intermediul unei organizaţii regionale din care Rusia cu interesele ei specifice în Transnistria nu face parte. GUUAM este singura structură în acest sens.
Este interesant de remarcat faptul că pînă la refuzul Rusiei de a susţine PSSRM autorităţile publice nu au adoptat documente importante referitoare la GUUAM, deşi RM face parte din acestă organiţaţie din 1997. În schimb, după ce autorităţile ruse şi-au anunţat refuzul de a susţine PSSRM, în special după summit-ul OSCE de la Sofia (6–7 decembrie 2004) unde a fost discutată iniţiativa respectivă, situaţia s-a schimbat semnificativ. Deja la 10.12.2004 a fost publicată dispoziţia Guvernului cu privire la instituirea Grupului de lucru pentru elaborarea şi implementarea Planului naţional privind realizarea Proiectului de facilitare a comerţului şi transportului în cadrul GUUAM, plan care a fost elaborat şi dat publicităţii la 25.02.2005. De asemenea, pentru prima oară Guvernul a inclus în Hotărîrea (publicată la 28.01.2005) cu privire la achitarea din bugetul de stat pe anul 2005 a cotelor de membru şi a datoriilor RM faţă de organismele internaţionale şi regionale, achitarea cotei de membru GUUAM ($17 300) pentru 2005.
Aşa cum s-a menţionat, această schimbare a atitudinii faţă de GUUAM a mai avut o justificare. Deputaţii Dumei de Stat a Rusiei, care au iniţiat adoptarea în februarie 2005 de către Dumă a trei rezoluţii prin care recomandau Guvernului aplicarea sancţiunilor economice faţă de Republica Moldova, au recunoscut în mod public că scopul urmărit a fost împiedicarea victoriei Partidului Comuniştilor (PC) în alegerile parlamentare din 6 martie, şi implicit împiedicarea realegerii lui Vladimir Voronin în funcţia de Preşedinte al RM. Acest gen de acţiuni ostentative din partea Dumei de Stat l-a determinat pe Preşedintele Voronin să adopte un comportament pe potrivă. Iniţiativa lui de a efectua o vizită fulger la Kiev, la 1 martie a.c., pentru discutarea cu Preşedintele Victor Iuşcenko pe marginea unui set de probleme, inclusiv problema reanimării GUUAM, precum şi invitaţia, acceptată imediat de Preşedintele georgian Mihail Saakaşvili de a vizita RM o zi mai tîrziu, pe 2 martie, au lăsat impresia unor acţiuni coordonate inclusiv cu influente centre politice externe.
Fără îndoială, această iniţiativă semnifică faptul că autorităţile moldoveneşti au decis să adere la Declaraţia Carpatiană privind dezvoltarea europeană a Ucrainei şi Georgiei, semnată de preşedinţii Iuşcenco şi Saakaşvili la începutului lui ianuarie 2005. În cadrul întîlnirilor Preşedintelui Voronin din 1 şi 2 martie a.c. cu preşedinţii Iuşcenko şi, respectiv, Saakaşvili a fost discutat practic acelaşi set de probleme legate de: a) securitatea regională şi combaterea separatismului; b) diversificarea surselor de alimentare cu energie; c) revitalizarea GUUAM pentru soluţionarea cu eforturi comune a problemelor regionale; d) coordonarea eforturilor în vederea integrării europene. Pentru o abordare adecvată a problemelor respective a fost decisă convocarea la 22 aprilie a unui summit GUUAM la Chişinău.
Perspectivele dezvoltării GUUAM
Aşteptările legate de desfăşurarea summit-ului GUUAM au generat optimism dar şi mult scepticism. De fapt, un prim efect pozitiv al convocării la Chişinău a summit-ului GUUAM s-a făcut remarcat în politica internă a RM. O parte a opoziţiei a renunţat la blocarea procedurii de alegere a Preşedintelui RM, unul din motivele invocate în acest sens fiind necesitatea constituirii noilor componenţe ale organelor puterii centrale de după alegeri pînă la începerea lucrărilor summit-ului GUUAM. În consecinţă, la 15 aprilie a.c., Parlamentul a ratificat în regim de urgenţă: a) Carta de la Ialta a GUUAM, documentul juridic de bază pentru constituirea organizaţiei; b) Acordul GUUAM privind crearea zonei de comerţ liber; c) Acordul de creare a Oficiului informaţional GUUAM. Totuşi, perspectivele dezvoltării GUUAM după reanimare lasă loc pentru multe semne de întrebare legate de:
Interesele şi gradul de coeziune a ţărilor membre GUUAM
Iniţial, sarcinile formulate de ţările constituente ale GUUAM se reduceau la conjugarea eforturilor pentru asigurarea condiţiilor necesare creşterii economice bazate pe: dezvoltarea şi implementarea unor proiecte comune în domeniul economic, comerţului, transportului, comunicaţiilor, cooperării financiare; cooperarea frontalieră, vamală, ştiinţifică etc. Ulterior, ţinînd cont de sfidările cu care se confruntau ţările membre ale GUUAM, sarcinile au fost reformulate mai nuanţat: soluţionarea paşnică a conflictelor regionale în baza principiilor suveranităţii şi integrităţii teritoriale, inviolabilităţii hotarelor; combaterea separatismului agresiv şi a terorismului internaţional; coordonarea cooperării ţărilor membre în raporturile cu instituţiile internaţionale (ONU, OSCE, Consiliul Europei, Grupul Consultativ al statelor membre la Tratatul FACE etc.).
Cu toate acestea, în ultimii ani, dezvoltarea GUUAM a fost periclitată de un şir de factori atît politici, cît şi economici. Printre factorii politici ar putea fi menţionaţi, în primul rînd, conflictele dintre ţările membre, precum cel dintre RM şi Ucraina referitor la atitudinea faţă de regimul separatist transnistrean. În al doilea rînd, atitudinea Occidentului faţă de fosta administraţie ucraineană a preşedintelui Kucima a făcut-o pe aceasta din urmă să examineze serios posibilitatea orientării preponderent spre proiectele promovate de Rusia — Uniunea Economică Euroasiatică, Spaţiul Economic Comun etc.
Cît priveşte factorii de ordin economic, se poate constata că Rusia a folosit eficient oportunităţile pentru a-şi apăra interesele economice şi a demonstra inconsistenţa economică a GUUAM. Decizia de a începe construcţia conductei de petrol Baku-Tbilisi-Ceyhan a diminuat semnificativ interesul Azerbaidjanului şi Georgiei pentru tranzitul petrolului şi prin teritoriul altor state GUUAM, dat fiind faptul că rezervele petroliere azere s-au dovedit insuficiente pentru construirea altor conducte. După aderarea Rusiei la proiectul Baku-Tbilisi-Ceyhan, aceasta a reuşit să găsească şi alte soluţii de compromis în domeniul energetic cu Azerbaidjan, determinînd această ţară să fie şi mai reticentă faţă de proiectele GUUAM. Autorităţile şi business-ul petrolier rusesc au reuşit să convingă fosta administraţie de la Kiev să accepte utilizarea conductei Odessa-Brody în regim revers, contrar planurilor iniţiale de exportare a petrolului caspic spre hotarele Poloniei şi extinderea ulterioară a conductei pînă la Gdansk. Dat fiind faptul că traseul conductei respective a ocolit teritoriul RM, aceasta din urmă s-a simţit exclusă din proiectele GUUAM, demonstrînd un comportament pe potrivă faţă de această organizaţie. Nu a fost uitat nici Uzbekistanul, concernul Gazprom a semnat acorduri privind explorarea şi transportarea gazului şi cu această ţară. În plus, estimările unor experţi din Rusia tind să demonstreze că interesul crescînd al Chinei pentru resurse energetice ar putea oferi o perspectivă mult mai tentantă ţărilor din bazinul Mării Caspice şi din Asia Mijlocie de a exporta hidrocarburile spre această ţară cu un potenţial economic impresionant. Aceasta mai cu seamă că există contradicţii vădite între UE şi SUA privind exportul resurselor energetice ale Iranului în Occident. Existenţa bazelor militare ale SUA în Asia Mijlocie este un factor important în toate aceste calcule.
Dacă la cele afirmate mai sus adăugăm şi faptul că volumul comerţului reciproc reprezintă doar aproximativ 2% din volumul total al comerţului extern al ţărilor GUUAM, putem conchide că, deocamdată, reanimarea GUUAM este dictată de factori preponderent politici, şi mai puţin economici. Într-adevăr, reanimarea GUUAM are loc după începerea unui nou ciclu electoral în Azerbaidjan, Georgia, Ucraina şi Moldova. Implicarea directă a Rusiei în alegerile din Abhazia, Ucraina şi Moldova; susţinerea separatismului în Georgia şi Moldova; incitarea la separatism în Ucraina prin participarea oficialilor ruşi la congresul de la Severodoneţk din 10 decembrie 2004 pare să fi contribuit în mod determinant la reanimarea GUUAM. Ţările membre ale GUUAM par să fi ajuns la concluzia că anihilarea sfidărilor generate de amestecul extern poate fi atinsă cu eforturi comune, în cadrul acestei organizaţii regionale. Într-adevăr, eforturile individuale ale Georgiei sau Moldovei referitoare la eliminarea riscurilor legate de regimurile separatiste susţinute de Rusia sînt percepute într-un anumit mod la Bruxelles şi Washington. Aceleaşi eforturi din partea unei organizaţii regionale, precum GUUAM, după ce şi Ucraina a intrat în zona de risc a separatismului, vor fi percepute, probabil, cu totul în alt mod în capitalele respective.
În acest sens, se poate afirma că un eventual succes al summit-ului GUUAM de la Chişinău ar putea avea un impact determinant pentru evoluţiile ulterioare. Acest succes depinde în mare măsură şi de modul în care Ucraina va fi capabilă să-şi justifice ambiţiile de lider regional. În cuvîntarea de la Universitatea din Varşovia din 12 aprilie a.c. Preşedintele ucrainean Victor Iuşcenko afirma că intenţionează să prezinte în cadrul summit-ului de la Chişinău o nouă concepţie de parteneriat şi liderism regional. Aceasta se va manifesta, după toate aparenţele, prin prezentarea iniţiativei sale de soluţionare a conflictului transnistrean. Despre această iniţiativă se ştie, deocamdată, că ar fi bazată pe principiile “respectării integrităţii teritoriale a RM şi asigurării unei autonomii suficiente Transnistriei, lucru care ar permite stabilizarea situaţiei politice din întreaga regiune”. În opinia lui Iuşcenko soluţionarea conflictelor din preajma hotarelor Ucrainei este o urgenţă, dat fiind faptul că frontiera dintre Ucraina şi Moldova reprezintă o punte pentru migraţia şi traficul ilegale. Implicarea OSCE şi SUA în echiparea punctelor de trecere la frontieră în conformitate cu standardele şi normele moderne, precum şi eforturile comune ar putea asigura o soluţionare eficientă. Pe de altă parte, lideri politici, experţi din RM şi de peste hotare şi-au manifestat îngrijorarea legată de caracterul închis al lucrului asupra “proiectului urcrainean”, care ar purta amprenta unor conflicte intestine dintre grupările administraţiei de la Kiev cu interese diferite în regiunea transnistreană. Aceasta poate determina eşecul “proiectului transnistrean” şi al ambiţiilor ţării respective de a deveni lider regional, cu consecinţe nefavorabile pentru GUUAM. Autorităţile moldoveneşti au declarat deja că vor respinge orice proiect dacă acest va face referire la o eventuală soluţionare a conflictului transnistrean prin federalizarea RM;
Interesul SUA şi UE pentru GUUAM
Nu încape îndoială, capacitatea GUUAM de a supravieţui şi de a se dezvolta este direct proporţională cu interesul SUA şi UE în regiunea respectivă. De aceea, acest interes ar trebui să fie susţinut de ţările membre GUUAM. Iniţial, interesul respectiv se baza pe posibilitatea dezvoltării aşa-zisului “Coridor de transport Europa-Caucaz-Marea Caspică”, o eventuală restauraţie a “Drumului Mătăsii”, care deschidea accesul spre regiunile bogate cu hidrocarburi ale Asiei Mijlocii. Incapacitatea anterioară (pînă la alegerile din Georgia şi Ucraina) a statelor membre GUUAM de a atinge scopurile declarate şi deci de a menţine interesul SUA şi UE pentru această organizaţie regională se încearcă acum a fi depăşită prin imprimarea unor noi valenţe acesteia. Invitarea la summit-ul GUUAM de la Chişinău a reprezentanţilor Bulgariei, României, Ungariei, Poloniei, Ţărilor Baltice etc. deschide perspective pentru depăşirea cooperării în cadrul GUUAM prin atragerea interesului faţă de proiecte geopolitice mult mai ample, precum bazinul Mării Negre şi cooperarea Marea Baltică — Marea Neagră, arealuri care reprezinte verigi de conexiune a Occidentului cu Asia Mijlocie. Anume faţă de aceste perspective ar putea exista un interes sporit al SUA şi UE. Chiar dacă interesele economice ale SUA şi UE în regiune ţin de o perspectivă mai îndepărtată, totuşi interesul pentru stabilitate politică şi securitate ar trebui să fie unul extrem de profilat, dat fiind faptul că traficul şi migraţia ilegale în regiune reprezintă o ameninţare comună;
Percepţia şi interesul Rusiei de a se opune dezvoltării GUUAM
Autorităţile şi experţii din Rusia au avut de la bun început o atitudine negativă faţă de GUUAM, văzînd în această organizaţie regională o ameninţare la interesele sale politice, economice şi de securitate din spaţiul postsovietic. Tocmai de aceea Rusia a întreprins cele mai variate măsuri, soldate cu succes, pentru a demonstra lipsa de viabilitate a GUUAM din punct de vedere economic. Recenta implicare în alegerile din Ucraina şi RM a demonstrat că Rusia şi-a dorit foarte mult şi menţinerea controlului politic în regiune prin metode foarte specifice. Totuşi, cea mai mare îngrijorare a trezit-o eventuala creare a unui sistem de securitate colectivă în regiunea GUUAM. Aceste suspiciuni au fost alimentate de faptul că Ucraina şi RM nu au aderat vreodată la Acordul de Securitate Colectivă a CSI, iar Georgia, Azerbaidjan şi Uzbekistan au părăsit această structură de securitate. Îndeosebi, experţii ruşi sînt îngrijoraţi de intenţiile declarate ale Ucrainei şi Georgiei de a deveni în perspectivă membri NATO. Deşi nimeni nu-şi face iluzii în privinţa pregătirii şi eventualelor termene de aderare a acestor ţări la NATO, totuşi posibilitatea unei cooperări intermediare dintre un eventual sistem colectiv de securitate GUUAM cu structurile euroatlantice nu este exclusă. Cu atît mai mult acest gen de eventuală cooperare nu este dorită de Rusia. Acesta mai cu seamă că, aşa cum s-a menţionat, GUUAM este singura structură regională din spaţiul CSI din care Rusia nu face parte, iar intenţia anunţată a GUUAM de a coopera pentru asigurarea stabilităţii în bazinul Mării Negre şi în regiunea Marea Neagră — Marea Baltică, regiuni în care s-a extins recent NATO şi UE, doar alimentează suspiciunile Rusiei că noii membri ai NATO şi UE ar putea deveni avocaţi puternici ai intereselor ţărilor GUUAM în raporturile cu Washington şi Bruxelles.
Reacţiile de răspuns ale Rusiei s-au remarcat deja. Este vorba despre susţinerea intenţiei “internaţionalei separatiste” constituite din Transnistria, Abhazia şi Osetia de Sud de a constitui o alianţă militară pentru a contracara eventualele efecte integraţioniste din GUUAM. De asemenea, Rusia recurge la aplicarea indirectă (recentul caz al RM) a “sancţiunilor economice” prin interzicerea importului de produse agricole sau alimentare din motive de securitate veterinară sau fitosanitare. Însă experienţa anterioară a demonstrat că susţinerea separatismului şi aplicarea “sancţiunilor economice” pot avea efecte contradictorii şi provoca efecte contrare intereselor Rusiei.