Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | partide.md | avere.md
De ce a fost nevoie de alegeri noi?
|
|
La alegerile parlamentare din 6 martie 2005 Blocul “Moldova Democrată” (BMD), condus de primarul general de Chişinău Serafim Urechean, a acumulat 28,53% din voturile participanţilor, obţinînd 34 de mandate din 101. În conformitate cu articolul 70 din Constituţia RM, “calitatea de deputat este incompatibilă cu exercitarea oricărei alte funcţii retribuite, cu excepţia activităţii didactice şi ştiinţifice”. La 18 aprilie 2005, în ultima zi a termenului de o lună de la validarea mandatului, prevăzut pentru a decide dacă acceptă funcţia pentru care fusese ales, Serafim Urechean a decis să renunţe la funcţia de primar de Chişinău în favoarea celei de deputat în Parlamentul Republicii Moldova (RM).
În conformitate cu prevederile articolului 109 al Constituţiei şi interpretărilor acestuia de către Curtea Constituţională, vacanţa funcţiei de primar nu poate fi suplinită decît prin alegeri noi. Astfel, alegerile noi ale primarului de Chişinău au devenit inevitabile. Merită remarcat faptul că nici Codul electoral şi nici Legea privind administraţia publică locală nu prevăd cu exactitate cînd urmează a fi organizate alegerile noi. Primul act normativ menţionat prevede doar că “data alegerilor noi se stabileşte de către Comisia Electorală Centrală (CEC) cu cel puţin 60 de zile înainte de ziua alegerilor”. Cel de al doilea document se referă doar la exercitarea interimatului funcţiei de primar în perioada de după apariţia vacanţei funcţiei şi pînă la alegerea noului primar. Astfel, deşi alegerile noi sînt obligatorii, legislaţia lasă CEC destul spaţiu pentru flexibilitate în organizarea concomitentă a alegerilor în mai multe localităţi unde apar vacanţe ale funcţiilor de primar sau consilieri. Deşi nu trebuie exclus nici factorul oportunităţii politice, rezonabilitatea fixării alegerilor noi se bazează pe principiul optimizării eforturilor administrative, cheltuielilor financiare, reflectării adecvate a campaniilor concurenţilor în mass-media. Astfel, la 10 iulie a.c. alegeri noi ale primarilor vor avea loc în 14 localităţi din RM, deşi vacanţa funcţiilor a apărut în perioade diferite. Evident, atenţia opiniei publice este concentrată asupra capitalei ţării, însă rezultatele alegerilor din celelalte localităţii vor fi sugestive pentru interpretări.
Revenind la decizia lui Serafim Urechean de a renunţa la funcţia de primar, trebuie menţionat faptul că ea a fost aprobată de unii şi dezaprobată de alţi susţinători ai acestuia. Claritate în această situaţie de dezacord a adus chiar şeful statului, Vladimir Voronin, în timpul vizitei primăriei capitalei rămase de curînd fără primar, afirmînd că “războiul rece” între autorităţile centrale şi primărie a luat sfîrşit.
Acum, nu importă că războiul a fost unul “rece”, importă că după terminarea “războiului” se cuvine a clarifica: cine l-a început şi cu ce scop, cine este învingătorul şi învinsul etc.? Astfel, se ştie că “războiul rece”, care a avut dimensiuni propagandistice, legislative, administrative, politice etc., a demarat la începutul lui 2002 o dată cu încercarea autorităţilor puterii centrale de a implementa un sistem revizuit de administraţie publică locală. Atunci acţiunea se încadra perfect în logica ajustării şi includerii administraţiei publice locale în structura “verticalei puterii de stat”, edificarea căreia fusese proclamată drept obiectiv strategic. Însă alegerile anticipate ale consiliilor locale, programate pentru 7 aprilie 2002, în urma cărora primarii urmai a fi aleşi de către consilii, au fost anulate. Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.13 din 14.03.2002 declarase neconstituţionale prevederile a 13 articole din Legea privind administraţia publică locală în redacţia adoptată de Parlament la 28.12.2001 şi a 14 articole din Codul electoral amendat la 25.01.2002. Modificările menţionate primise, de asemenea, avize negative şi din partea Congresului Puterilor Locale şi Regionale al Consiliului Europei.
Cele expuse mai sus fusese doar preludiul “războiului rece”. Ulterior, motivul pentru declanşarea lui a fost declarat — “lupta împotriva corupţiei” din cadrul primăriei. Interesant de menţionat, nimeni nu punea la îndoială faptul că la primărie există corupţie. Dimpotrivă, majoritatea absolută a celor care discutau această problemă erau convinşi că acolo există chiar foarte multă corupţie. Adevărata preocupare ţinea de faptul că acest lucru trebuia dovedit în instanţele de judecată, precum şi că acest flagel persistă şi în cadrul administraţiei publice centrale. Întrebarea care se isca era — de ce “războiul rece” începuse doar împotriva primării capitalei, mai exact împotriva primarului general de Chişinău? Răspunsul, de asemenea, era bine ştiut — Chişinăul este principalul centru economic al RM unde au loc cele mai profitabile afaceri, se asigură cea mai mare contribuţie în PIB, în acumulările la buget, circulă cele mai importante fluxuri financiare etc., iar autorităţile lui nu puteau sau nu doreau să fie incorporate în sistemul “verticalei puterii de stat”.
Aceşti factori au făcut ca după declanşarea “războiului rece” primarul de Chişinău, Serafim Urechean, să devină unul din principalii lideri ai opoziţiei, în pofida faptului că imediat după victoria absolută a Partidului Comuniştilor (PC) la alegerile parlamentare din 2001 afirmase în public că este dispus să “conlucreze cu noua guvernare”. Evident, “întru binele chişinăuienilor”. Pe de o parte, guvernanţii au ţinut cu insistenţă să acrediteze ideea că implicarea lui Urechean în viaţa politică este o manevră menită să deturneze esenţa problemelor legate de cazurile de corupţie din cadrul primăriei, aducîndu-le în albia unor ordinare persecuţii pe motive politice. Pe de altă parte, susţinătorii îl vedeau pe Urechean ca pe un “leu adormit” care, fiind provocat, s-a trezit pentru a intra în “marea politică” moldovenească, ştiind cum să regleze conturile cu cei care i-au stricat “dulcele vis” de a “conlucra cu puterea”.
La nivel municipal Urechean a făcut faţă aşteptărilor, învingîndu-l în alegerile din 25 mai 2003 pe candidatul Partidului Comuniştilor (PC) la funcţia de primar al capitalei, Vasile Zgardan. Acea victorie a lui Urechean a fost una deosebită, mai ales datorită faptului că principalul lui contracandidat a beneficiat de toate resursele administrative imaginabile şi inimaginabile. Din acest motiv, aceiaşi susţinători entuziaşti ai lui Urechean nu au ezitat să identifice primăria capitalei drept “ultimul baston al democraţiei” din RM. Victoria a fost determinantă şi pentru identificarea lui Serafim Urechean în calitate de lider al uneia din principalele formaţiuni de opoziţie — Blocul “Moldova Democrată”. Însă după victoria din 2003, BMD-ul condus de Urechean nu a putut cîştiga alegerile parlamentare din 2005. De aceea, rămînerea lui în funcţia de primar era extrem de riscantă, însemnînd continuarea “războiului rece”, adică împiedicarea sa să muncească normal, nici vorbă să poată să-şi realizeze proiectul său “Sociopolis”, promis chişinăuienilor la alegerile din 25 mai 2003. În acest sens, strategia “cetăţii asediate”, practicată de PC faţă de Chişinău, a avut efect. “Ultimul bastion” al democraţiei a fost părăsit fără “lupte” de cei demoralizaţi şi istoviţi de manevrele politice, administrative, financiar-bugetare ale Consiliului municipal, Guvernului etc., părţi componente ale “războiului rece”.
În prezent, situaţia care s-a creat în urma încheierii “războiului rece” este una foarte proastă. Aceasta fiindcă, oricum, principalii învinşi în “războiul rece” s-au dovedit a fi chişinăuienii. Ei sînt cei care au rămas cu şirul de probleme vechi nesoluţionate, care au fost chiar agravate din cauza “războiului rece”. Cel mai trist este că chişinăuienii nici nu ştiu măcar dacă a fost sau nu justificat acest “război rece”, dat fiind faptul că după trei ani, cît a durat acest “război”, justiţia nu a dovedit nimic. Astfel, dacă Urechean nu este corupt, atunci “războiul rece” declanşat de autorităţile centrale este un exemplu de abuz strigător la ceruri, cu efecte negative pentru capitală şi locuitorii ei, dar mai ales pentru procesele democratice din RM. Dacă, totuşi, este un corupt, iar autorităţile cu tot interesul lor declarat şi arsenalul din dotare nu pot demonstra acest lucru timp de mai bine de trei ani, atunci trebuie să se recunoască că Urechean este o persoană cu talente remarcabile, care se evidenţiază pe fundalul unor autorităţi incapabile de a combate prin metode legale flagelul corupţiei, deşi tocmai au semnat şi adoptat documente strategice, precum Planul de Acţiuni RM-UE, Strategia de prevenire şi combatere a corupţiei, Strategia de Creştere Economică şi Reducere a Sărăciei, care prevăd, printre altele, democratizarea RM, combaterea corupţiei etc. În acest sens, metafora şefului statului referitoare la “războiul rece” a fost una precisă şi haioasă, însă dăunătoare pentru formaţiunea pe care o conduce. Ea ridică cu insistenţă întrebarea — vor fi oare capabile autorităţile să implementeze şi să realizeze sarcinile trasate de aceste documente strategice? Întrebarea nu e una trivială, ci cu implicaţii serioase pentru viitorul “consens naţional”.
În aceste circumstanţe, rezultatele alegerilor noi ale primarului de Chişinău, indiferent de validarea sau invalidarea lor, vor avea un impact semnificativ, inclusiv pentru dezvoltarea ulterioară a sistemului de partide din RM care, în prezent, trece printr-o fază critică. Astfel, două dintre formaţiunile din aşa-zisa “opoziţie constructivă” trec prin faza unor conflicte interne, care nu le poate face bine imaginii şi rating-ului. Partidul de guvernămînt este şi el în proces de modernizare declarată, urmînd să fie revăzute principalele documente, eventual chiar denumirea acestuia. Procesul respectiv este, mai degrabă, unul latent şi se desfăşoară în contextul promovării de către liderul formaţiunii a unor politici interne şi externe care, deşi stau la baza aşa-zisului “consens naţional”, pot genera tensiuni interne care, probabil, vor fi alimentate din exterior. Depunerea mandatului de primar de către liderul aşa-zisei “opoziţie activă”, Serafim Urechean, care contestă acţiunile guvernării şi ale “opoziţiei constructive”, şi provocarea alegerilor noi tocmai creează condiţiile pentru manifestarea percepţiilor alegătorilor faţă de efectele imediate ale “consensului naţional” şi disensiunilor provocate de acesta în formaţiunile care l-au susţinut. Trebuie remarcat că părăsirea primăriei este justificată de “războiul rece” şi îl absolveşte pe Urechean de a face o dare de seamă pentru promisiunea realizării megaproiectului “Sociopolis”, care prevedea un şir de alte proiecte mai mici, precum: “Cumpără mărfuri chişinăuiene”, “Apartamentul tău”, “Bătrîneţe protejată”, “Educaţia”, “Protecţia sănătăţii”, “Combaterea sărăciei”, “Apă purificată”, “Tineretul Chişinăului”, “Chişinău — centru al turismului internaţional”, “Chişinău — centru regional comercial”, “Chişinău — producătorul mărfurilor ecologic pure”. Probabilitatea că Urechean ar fi putut să-şi menţină postul de primar la viitoarele alegeri locale generale din 2007 se reducea semnificativ în condiţiile menţinerii “războiului rece”. De aceea, era logic să renunţe la funcţia de primar care îi reducea perspectivele, în favoarea funcţiei de deputat care îi deschide noi oportunităţi în politica de nivel naţional. Va realiza el sau nu noile oportunităţi este o problemă de viitor, inclusiv a Alianţei “Moldova Noastră” al cărei lider a devenit Urechean la congresul formaţiunii din 25 iunie.
Deocamdată, de o importanţă deosebită pot fi efectele amînării cu o lună şi jumătate după alegerile parlamentare din 6 martie a deciziei de a renunţa la funcţia de primar. Această întîrziere a “împins” desfăşurarea alegrilor noi tocmai spre mijlocul verii, în perioada vacanţelor şi concediilor. Aici, trebuie să se ia în calcul că în cele trei campanii electorale pentru alegeri locale generale desfăşurate în aprilie-mai prezenţa la urnele de vot în Chişinău a variat în jurul a 45%. Deci, se poate aştepta că la alegerile noi din mijlocul verii curente acest procentaj va scădea. Aceste aşteptări se bazează pe faptul că în campania curentă problema “votului studenţilor” şi-a pierdut actualitatea din cauza vacanţei. Din campaniile anterioare pentru alegerile locale din 2003 şi pentru cele parlamentare din 2005 ştim că ponderea studenţilor în numărul total de alegători din Chişinău este de aproximativ 10%. Familiile tinere şi cele ale persoanelor de vîrstă medie, cu un venit moderat, de obicei, părăsesc în proporţie semnificativă urbele pentru odihna de vară, mai ales de dragul întăriri sănătăţii copiilor. Este dificil a estima proporţiile, însă nu ar fi o exagerare afirmaţia că ne putem aştepta la o prezenţă foarte apropiată de 1/3 din numărul alegătorilor sau chiar sub această limită de validare a alegerilor. La fel de important este că structura electoratului poate fi una, oarecum, distorsionată dacă la 10 iulie vor vota preponderent categoriile de cetăţeni cu o “capacitate de mobilitate” redusă, adică pensionarii, veteranii, cetăţenii cu venituri mici şi foarte mici. Aceste categorii de cetăţeni au nevoie de asistenţă socială şi de aceea au o motivaţie sporită de a participa la votare, mărind şansele formaţiunilor care sînt percepute drept preocupate preponderent de protecţia socială.
Astfel, şansele candidaţilor merită a fi estimate nu doar prin prisma rating-urilor formaţiunilor pe care le reprezintă aceştia, a evoluţiei acestor rating-uri după realizarea “consensului naţional”, ci şi prin prisma procentajului participării, a ponderii categoriilor de participanţi. Am văzut că ultimii factori pot depinde enorm de perioada desfăşurării alegerilor, dar şi de gradul de confuzie generat de perceperea necesităţii acestor alegeri provocate de “încheierea războiul rece”, justificarea acestui război, eventualele efecte etc.