“Consensul naţional” a supravieţuit? / e-democracy.md

“Consensul naţional” a supravieţuit?

Cristian Untilă / 29 iulie 2005

Evoluţie oranj în proporţie de 70%

În cadrul dezbaterilor din ultimile şedinţe ale Parlamentului, transmise în direct la TV şi radio, am fost martorii unui fenomen destul de curios — în critica acţiunilor şi proiectelor guvernului excelează preponderent reprezentanţii fracţiunii “Alianţa Moldova Noastră”. Reprezentanţii fracţiunilor Partidului Populat Creştin Democrat (PPCD) şi Partidului Democrat (PD) sînt mai indulgenţi în atitudinile lor faţă de proiectele promovate de către majoritatea parlamentară. Această atitudine este parţial explicată de “consensul naţional” stabilit la începutul activităţii legislativului actual, precum şi datorită realizării treptate în practică a mai multor solicitări înaintate de fracţiunea PPCD în schimbul susţinerii realegerii Preşedintelui Voronin.

Astfel, “consensul naţional” este alternativa moldovenească “a revoluţiei oranj”, iar evoluţiile social politice din cadrul “consensului” sînt percepute drept o “evoluţie oranj”. Dintre condiţiile fundamentale pentru stabilirea “consensului naţional”, spre sfîrşitul sesiunii de vară a Parlamentului, practic, au fost îndeplinite cele referitoare la: a) transmiterea în direct la Radio şi TV naţional a şedinţelor plenare ale Parlamentului; b) acceptarea plasării stenogramelor din cadrul şedinţelor plenare pe pagina oficială web a Parlamentului; c) renunţarea Guvernului de a rămîne fondator al ziarelor Nezavisimaia Moldova şi Moldova Suverană; d) modificarea Legii cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii; e) modificarea Legii privind Curtea de Conturi; f) modificarea Codului electoral; g) modificarea Legii privind Serviciul de Informaţii şi Securitate (SIS).

În asemenea condiţii, opoziţia parlamentară ar putea avea certitudinea că în organele justiţiei, în cele de control şi securitate vor fi promovate specialişti şi funcţionari ce se vor conforma cerinţelor şi criteriilor referitoare la depolitizarea instituţiilor respective.

Totuşi, merită atenţie faptul că din setul revendicărilor iniţiale Parlamentul nu a reuşit să adopte un nou Cod al Audiovizualului, să modifice legile cu privire la Procuratură şi la administraţia publică locală. Mai mult, s-a putut observa că şi în alte chestiuni extrem de importante şi principiale, reprezentanţii majorităţii parlamentare nu prea au fost dispuşi să cedeze şi au insistat în cazul alegerii pentru un nou termen a Preşedintelui Curţii Supreme de Justiţie asupra persoanei pe care au propus-o, în pofida protestelor PPCD. Astfel, se poate constata că doar aproximativ 70% din revendicările opoziţiei au fost satisfăcute. Modificările operate în legislaţie poartă un caracter principial şi se poate afirma că deocamdată “consensul naţional” rămîne în vigoare, mai cu seamă după adoptarea, practic unanimă, de către Parlament a Legii cu privire la prevederile de bază ale statutului juridic special al localităţilor din stînga Nistrului.

Legea pentru modificarea unor acte legislative în domeniul justiţiei

Legea adoptată de Parlament în două lecturi concomitent are menirea de a stabili reglementări noi în domeniile organizării justiţiei şi reglementării statutului judecătorului. Scopul declarat al acestuia este consolidarea independenţei judecătorilor şi autonomiei sistemului judiciar. Esenţa modificărilor efectuate:

obligarea Preşedintelui ţării şi Parlamentul să motiveze refuzul de a numi în funcţiile de preşedinte sau vicepreşedinte al judecătoriilor şi curţilor de apel sau Curţii Supreme de Justiţie doar pentru motive temeinice de incompatibilitate, de încălcare a legislaţiei sau de încălcare a procedurii de selectare şi promovare. În cazul că după o primă respingere candidatura va fi propusă repetat de către Consiliul Superior al Magistraturii, Preşedintele ţării sau Parlamentul va fi obligat să emită decretul cu privire la hotărîrea de numire în funcţie în termen de 30 de zile de la prezentarea propunerii repetate. Legea nu stabileşte ce se va întîmpla în cazul că Parlamentul sau Preşedintele ţării nu va emite hotărîrea sau decretul respectiv. Reglementările în vigoare nu prevăd responsabilitatea juridică a şefului statutului sau a parlamentarilor şi rezultă că acest moment este lăsat mai mult pentru domeniul politic;
obligarea Preşedintelui Republicii Moldova să motiveze refuzul de a numi în funcţia de judecător al judecătoriilor sau curţilor de apel sau de numire în funcţie pînă la atingerea plafonului de vîrstă doar dacă posedă probe incontestabile de incompatibilitate a candidatului sau judecătorului cu funcţia respectivă, de încălcare de către acesta a legislaţiei sau de încălcare a procedurilor legale de selectare şi promovare a candidatului sau a judecătorului. Legea nu precizează în ce fel de stare de incompatibilitate se poate afla un candidat la funcţia de judecător, atîta timp cît el nu este încă numit în funcţia respectivă şi poate astfel deţine orice funcţie publică sau privată. Numai după numirea în funcţia de judecător va trebui să facă ca incompatibilitatea să înceteze. Legea respectivă prevede că la propunerea repetată a Consiliului Superior al Magistraturii, Preşedintele Republicii Moldova va emite decretul privind numirea în funcţia de judecător sau de numire în funcţie pînă la atingerea plafonului de vîrstă în termen de 30 de zile de la data parvenirii propunerii repetate.

Modificarea Legii cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii

Legea conţine două elemente esenţiale:

Modificarea modului de constituire a Consiliului. Şapte judecători, din cei 12 membri ai CSM, vor fi aleşi de Adunarea Generală a Judecătorilor din Republica Moldova prin vot secret, iar 2 membri vor fi aleşi de Parlament din rîndul profesorilor titulari, unul la propunerea majorităţii parlamentare şi altul la propunerea opoziţiei parlamentare. S-a stabilit că judecătorii aleşi de Adunarea Generală a Judecătorilor vor fi detaşaţi în baza principiului rotaţiei, cîte trei membri concomitent pentru perioada de un an. Pînă în prezent Consiliul Superior al Magistraturii este format în aşa fel că doi judecători sînt aleşi de Plenul Curţii Supreme de Justiţie, doi de adunarea judecătorilor curţilor de apel, doi de adunarea judecătorilor şi trei profesori titulari — de Parlament. Din Consiliul Superior al Magistraturii fac parte Preşedintele Curţii Supreme de Justiţie, ministrul justiţiei şi Procurorul General.
Statutul Adunării Generale a Judecătorilor. Prin lege s-a stabilit că Adunarea Generală va asigura realizarea practică a principiului autoadministrării puterii judecătoreşti, avînd competenţă exclusivă de a alege 7 membri ai Consiliului Superior al Magistraturii. În acelaşi timp, Adunarea nu va putea lua nici o altă hotărîre care ţine de organizarea puterii judecătoreşti. S-a mai stabilit că Adunarea se va convoca de regulă o dată la 4 ani şi va fi deliberativă dacă la ea vor participa cel puţin 2/3 din numărul total al judecătorilor şi există dovada că judecătorii care lipsesc au fost anunţaţi prealabil despre convocare. Practic, prin normele respective a fost instituit un nou organ obştesc de autoadministrare care nu a existat pînă în prezent şi asupra constituirii căruia nu au fost consultaţi nici judecătorii care ulterior vor trebui să-i asigure activitatea. De remarcat şi faptul că în conformitate cu prevederile actuale ale Legii cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii, acest organ este independent, format în vederea organizării şi funcţionării sistemului judecătoresc, este garantul independenţei autorităţii judecătoreşti creat pentru a exercita autoadministrarea judecătorească. Respectiv, vom fi în situaţie de conflict între normele care atribuie concomitent dreptul de autoadministrare Consiliului Superior al Magistraturii şi Adunării generale. Iniţial proiectul propunea ca noua componenţă a Consiliului Superior al Magistraturii să fie aleasă în termen de 3 luni de la intrarea în vigoare a legii, însă acest lucru ar afecta mandatul membrilor actuali aleşi pentru un termen mai îndelungat.

Legea pentru modificarea unor acte legislative cu privire la Serviciul de Informaţii şi Securitate

Prin modificările respective s-au acordat Serviciului de Informaţii şi Securitate cîteva atribuţii noi, în special referitoare la: a) protejarea secretului de stat; b) crearea, funcţionarea şi asigurarea securităţii sistemelor guvernamentale de telecomunicaţii; c) desfăşurarea activităţii de combatere a terorismului.

În acelaşi timp, din competenţa SIS a fost exclusă competenţa de efectuare a urmăririi penale în cauzele infracţiunilor a căror cercetare ţine de competenţa Serviciului şi să dispună de izolator de detenţie provizorie. Legea nu a instituit careva prevederi referitoare la demilitarizarea Serviciului respectiv, după cum nu conţine şi norme care ar pune baza unei viitoare legi a lustraţiei, prin deconspirarea agenţilor secreţi ai regimului totalitar. De asemenea, legea nu a introdus careva reglementări noi referitoare la limitarea atribuirii informaţiilor la categoria “secret de stat”, deşi abuzuri în acest domeniu au fost semnalate anterior. Se poate constata că modificările respective au avut un caracter superficial şi s-au limitat practic la suprimarea efectuării urmăririi penale cîteva infracţiuni ce ţineau de competenţa SIS.

Legea pentru modificarea şi completarea Legii cu privire la Curtea de Conturi

Legea privind Curtea de Conturi a fost completată cu un set de norme referitoare la:

scopul legii este asigurarea respectării modului de formare, de administrare şi întrebuinţare a resurselor financiare publice; asigurarea utilizării legale şi conform destinaţiei, în condiţii de economie, eficienţă şi eficacitate a patrimoniului public etc;
precizarea mai multor noţiuni: control tematic; politici din programul de guvernare; proceduri de control, constatări, probe de control etc;
prezentarea unui raport anual Parlamentului cu privire la gestionarea bugetului de stat, ce va cuprinde şi neregulile constatate. Raportul se va examina în şedinţă specială a Parlamentului;
principiile activităţii de control financiar al Curţii: responsabilitate; obiectivitate; independenţă; competenţă; comunicare clară; transparenţă etc. Se mai prevede că un control suplimentar asupra administrării resurselor financiare poate fi efectuat la cererea fiecărei fracţiuni parlamentare, o dată în trimestru;
statutul membrilor Curţii de Conturi: 3 membri vor fi aleşi la propunerea majorităţii parlamentare, iar 4 membri la propunerea opoziţiei. Legea mai prevede că membrii Curţii de Conturi nu vor putea fi revocaţi din funcţii, vacanţa mandatului acestora intervenind doar în caz de demisie, de condamnare penală definitivă, de expirare a termenului, din motive de sănătate sau dacă atinge vîrsta de 65 de ani. În prezent legislaţia prevede că Preşedintele şi membrii Curţii de Conturi pot fi revocaţi din funcţie anticipat de către Parlament, dacă aceştia îşi îndeplinesc insuficient atribuţiile, au încălcat legislaţia în vigoare ori au săvîrşit acţiuni abuzive şi dacă pentru aceasta au votat majoritatea deputaţilor aleşi. Constatăm astfel că în cazul Curţii de Conturi deputaţii au considerat necesar să limiteze propriul drept de revocare;
detalierea mecanismului de efectuare a controalelor ulterioare, la faţa locului şi în oficiile sale, precum şi detalierea modului de întocmire a hotărîrilor şi altor acte ale Curţii de Conturi.

Legea pentru modificarea şi completarea Codului electoral

Printre proiectele menţionate mai sus şi adoptate de către Parlament este cel de modificare şi completare a Codului electoral. Proiectul a fost elaborat de un grup de lucru, special constituit, pentru a acumula propunerile din partea tuturor fracţiunilor parlamentare referitor la perfecţionarea sistemului şi procesului electoral, precum şi unele propuneri elaborate de organizaţiile neguvernamentale specializate în domeniu. Noile reglementări pot fi grupate după cum urmează:

Precizarea unor definiţii şi noţiuni: desemnarea candidaţilor; cod de conduită (încheiat între CEC, mass-media şi concurenţii electorali); domiciliu şi reşedinţă;
Limitarea participării la scrutinele parlamentare a candidaţilor independenţi. Prin Legea adoptată a fost suprimată posibilitatea candidaţilor independenţi de a participa la scrutinele parlamentare, păstrîndu-li-se doar dreptul de a participa la alegeri locale. Pe de o parte, motivaţia unei asemenea modificări a fost că din anul 1994 pînă în prezent nici un candidat independent nu a fost ales ca deputat. Pe de altă parte, pînă în prezent nu s-a luat în consideraţie faptul că candidaţilor independenţi li s-a aplicat un prag electoral exagerat de 3–4%;
Modificarea statutului Comisiei Electorale Centrale. CEC va fi constituită din 9 membri desemnaţi (cîte unul de către Preşedintele Republicii Moldova şi Guvern şi 7 de către Parlament, inclusiv 5 de către partidele de opoziţie conform numărului de mandate deţinute de acestea. Membrii CEC vor fi inamovibili, însă Parlamentul va putea totuşi decide demiterea membrilor CEC. Pînă în prezent acest drept îl avea doar Curtea Supremă de Justiţie şi transferarea dreptului respectiv în sfera politicului cu greu poate fi calificată ca o “perfecţionare şi democratizare a legislaţiei electorale”, acesta fiind mai degrabă un pas înapoi, spre asigurarea controlului politic asupra unei structuri independente. Astfel, a fost introdusă o normă conform căreia demiterea membrilor CEC poate fi efectuată de Parlament în cazul că aceştia “încalcă grav Constituţia Republicii Moldova şi Codul electoral”. Legea nu prevede care fapte pot fi considerate încălcări grave ale Constituţiei şi Codului electoral împuternicirile respective revenind, de regulă, Curţii Constituţionale şi instanţelor judecătoreşti. Funcţia de preşedinte a CEC a fost asimilată funcţiei de ministru, iar cea a vicepreşedintelui şi secretarului CEC — funcţiei de viceministru. De asemenea, a fost redus mandatul membrilor CEC de la 6 la 5 ani. Legea votată mai prevede că noua componenţă a CEC urmează a fi desemnată în termen de trei luni şi în acest fel se poate produce o limitare a mandatului actualilor membri desemnaţi de Parlament cu numai 2 ani în urmă;
Schimbarea modalităţii de desemnare a membrilor organelor electorale de circumscripţie şi ale secţiilor de votare. Astfel, s-a stabilit că 2 membri ai consiliilor de circumscripţie vor fi propuşi de către judecătorii, 2 membri de către consiliile locale de nivelul respectiv, iar ceilalţi membri cu drept de vot deliberativ se vor propune proporţional de către partide şi organizaţiile social-politice reprezentate în Parlament la data constituirii respectivelor organe electorale. Norma respectivă nu a provocat dezbateri în cadrul partidelor parlamentare, iar opinia partidelor extraparlamentare nici nu a fost consultată în acest sens. Însă mai mulţi experţi consideră că pe viitor s-ar putea isca mai multe conflicte şi situaţii tensionate, norma respectivă fiind de fapt una care poate da loc la abuzuri şi la monopolizarea procesului politic de către cîteva formaţiuni aflate la putere;
Precizarea şi întocmirea listelor electorale. S-a stabilit că autorităţile administraţiei publice locale verifică în fiecare an listele electorale actualizîndu-le la domiciliul alegătorilor şi prezintă informaţia la CEC pînă la 1 martie a fiecărui an. Alegătorul care are şi domiciliu şi reşedinţă va fi înscris în lista electorală unde îşi are reşedinţa (în acest fel poate fi soluţionată problema votării studenţilor cu reşedinţă temporară în localitatea unde îşi fac studiile);
Statutul candidaţilor înregistraţi. Se precizează că aceştia în cazul degrevării de la locul de muncă vor primi de la CEC salariul mediu cuvenit. De asemenea, s-a stabilit că în perioada electorală candidaţii înregistraţi nu vor putea fi traşi la răspundere penală, arestaţi, reţinuţi sau supuşi sancţiunilor administrative fără consimţămîntul prealabil al organului electoral ce i-a înregistrat, cu excepţia infracţiunilor flagrante. Ultima clauză a fost considerată de către Curtea Constituţională în cadrul interpretării unui articol similar din Codul electoral, care ulterior a fost exclus;
Difuzarea emisiunilor electorale. În perioada electorală toate emisiunile cu caracter analitic, informativ, de divertisment sau de alt gen care vizează subiecţii electorali vor trebui difuzate cu respectarea Concepţiei şi Regulamentului CEC, cu genericul “Electorala”. Dacă unui subiect electoral i se vor aduce prejudicii de imagine în afara emisiunilor cu genericul respectiv, acesta va avea dreptul de replică în aceleaşi condiţii. De asemenea, instituţiile publice ale audiovizualului au fost obligate să organizeze dezbateri publice, în condiţii egale, pentru toţi concurenţii electorali. La iniţiativa organizaţiilor neguvernamentale participante la elaborarea proiectului, Codul electoral a fost completat cu o normă conform căreia mijloacele de informare în masă vor difuza, la solicitarea CEC, spoturi publicitare de educaţie civică şi electorală, vor desfăşura campanii de informare în masă a alegătorilor privind procedura de vot şi alte particularităţi ale votării;
Întocmirea buletinului de vot şi votarea. Fiecare buletin de vot va avea un cupon detaşabil, conţinînd mai multe elemente: numărul buletinului de vot; tipul şi data alegerilor; numele şi prenumele alegătorului; seria şi numărul actului de identitate al acestuia; spaţiu pentru ştampilă de control; numele şi prenumele responsabilului de eliberarea buletinului de vot. Alegătorul va putea introduce în urnă buletinul completat numai după ce membrul organului electoral se va asigura de identitatea posesorului buletinului, responsabilul păstrînd toate cupoanele buletinelor de vot introduse în urnă. Aceste novaţii, alături de aplicarea ştampilei “Votat” în fişa buletinului de identitate pot provoca mai multe probleme în cadrul procesului de votare, alegătorii nefiind obişnuiţi cu asemenea detalieri. Chiar în cadrul ultimelor scrutine s-au atestat cazuri cînd alegătorii au refuzat să li se aplice ştampila şi au renunţat la votare;
Atribuirea CEC a dreptului de sancţionare a concurenţilor electorali. Articolul 69 din Codul electoral a fost completat cu norme care permit CEC să sancţioneze concurenţii electorali pentru încălcarea dispoziţiilor Codului electoral prin aplicarea avertismentului sau amenzii. În acelaşi timp, spre deosebire de cazul contravenţiilor sau infracţiunilor, nu se precizează despre ce fel de încălcări este vorba şi practic orice abatere de la Cod va putea atrage sancţiuni pecuniare. De asemenea, nu se stabileşte cine va aplica sancţiunea respectivă — toată Comisia (prin hotărîrea acesteia) sau doar Preşedintele CEC (în calitate de conducător), precum este în cazul altor organe de sancţionare. S-ar putea ca la următorul scrutin electoral să fim prinşi de curiozitatea de a monitoriza aplicarea sancţiunilor de către noua componenţă a CEC, deoarece reprezentanţii opoziţiei vor avea majoritatea şi ar putea obstrucţiona destul de vehement acţiunile reprezentanţilor partidului de guvernămînt;
Modificarea pragului electoral. Una din modificările cele mai esenţiale ale Codului electoral se referă la faptul că pragul electoral pentru partide şi alte organizaţii social-politice ce vor participa la alegri va constitui 4 procente, revenindu-se de fapt la cifra iniţială încă de la adoptarea Codului electoral de către Parlamentul din anul 1997. Pentru blocurile electorale, indiferent de numărul subiecţilor ce l-au constituit, pragul de reprezentare a fost unificat, fiind stabilit la 8 %. În prezent pragul electoral pentru blocurile din două partide constituie 9%, iar pentru blocurile din 3 şi mai multe partide — 12 %. Astfel, pe de o parte, a fost păstrată ideea pragului succesiv introdus în Codul electoral în anul 2000 la iniţiativa PPCD şi implicit. Pe de altă parte, a fost satisfăcută recomandarea Comisiei de la Veneţia privind stabilirea unui prag electoral de 3–5% pentru o formaţiune. De remarcat că norma referitoare la pragul electoral a fost una din cele mai discutate, iar uneori aceasta a fost modificată în dependenţă de conjunctura politică de moment şi de interesele pasagere a majorităţii parlamentare. Se poate constata că şi de această dată modificarea este profitabilă fracţiunii majoritare ale cărei poziţii au fost clătinate la recentul scrutin electoral prin coalizarea într-un bloc comun a unor partide de centru-dreapta. La alegerea Preşedintelui ţării s-a observat că partidele mici sînt dispuse mai mult la negociezi şi nu este exclus că pe viitor situaţii de genul celei din 4 aprilie 2005 vor mai fi.

Concluzii

Deşi foarte necesare, proiectele respective au fost elaborate şi adoptate într-un regim de urgenţă fără analize profunde şi fără a se ţine pe deplin cont de realităţile obiective existente. Asupra lor nu au fost formulate expertize internaţionale, iar procesul de coordonare internă cu societatea civilă a avut un caracter puţin transparent. Totodată, mai mulţi experţi apreciază că studierea primară a proiectelor respective permite să se concluzioneze că acestea sînt mult prea departe de sensul iniţial al solicitărilor şi ideilor ce au stat la baza iniţierii lor.

Se poate constata că din punct de vedre politic toţi ar trebui să fie împăcaţi: a) “opoziţia constructivă” a căpătat posibilităţi de promovare a cadrelor sale şi are prilejul de a tempera criticile foştilor simpatizanţi care i-a întors spatele după atingerea “consensului naţional” cu partidul de guvernămînt; b) puterea şi-a păstrat pentru o perioadă îndelungată de timp posibilităţile de influenţare a diferitor structuri; c) structurile vizate şi-au păstrat sau chiar aprofundat independenţa; d) “opoziţia activă” ar trebui să beneficieze de pe urma procesului democratizării societăţii şi accesului mai liber la mass-media etc.

Rămîne să vedem dacă modificările invocate vor avea cu adevărat un impact pozitiv în rîndurile cetăţenilor, grupurilor sociale, societăţii în ansamblu şi, în definitiv, asupra “opoziţiei active”, care a boicotat realegerea Preşedintelui Voronin. Însă nu trebuie să uităm ca ea este cea care votează unele modificări în cadrul “consensului naţional”, iar toate aceste modificări vor contribui la ceea ce numim “corelarea legislaţiei interne cu principiile legislaţiei internaţionale în domeniu”.

Factorii care pot influenţa rezultatele alegerilor noi	Summit-ul CSI de la Kazani