Monitoring→Politica→Comentarii

---

Indicatorii începutului competiţiei electorale

Recent, în Transnistria, două mişcări social-politice au fost transformate în partide. Este vorba despre aşa-zisa corporaţie internaţională “Prorîv”, constituită acum un an cu implicarea şi suportul direct al unui înalt funcţionar de la Kremlin şi transformată în Partidul Popular-Democrat, şi despre mişcarea “Obnovlenie” (Reînoirea) constituită în preajma alegerilor în Sovietul Suprem din decembrie 2005. Faptul că aceste două mişcări s-au transformat, practic, concomitent în partide politice marchează începutul campaniei electorale prezidenţiale din regiune, programate pentru decembrie anul curent.

Un alt indicator al începutului luptei electorale se referă la faptul că în aceiaşi perioadă liderul separatist, Igor Smirnov, a vizitat combinatul metalurgic de la Rîbniţa, contribuţia căruia în bugetul regiunii reprezintă peste 50%. Această vizită marchează începutul încercărilor de refacere a relaţiilor lui Smirnov cu businessul din regiune. Interdicţia pe care a impus-o liderul separatist întreprinzătorilor din regiune de a-şi înregistra firmele la Camera Înregistrării de Stat a Republicii Moldova pentru a putea efectua operaţiuni de import-export după introducerea noului regim vamal pe segmentul transnistrean al hotarului moldo-ucrainean, nu putea să nu aibă un impact negativ asupra atitudinii business-ului faţă de regimul instaurat de către Smirnov.

Dimpotrivă, Evghenii Şevciuc, ales în ianuarie 2006 preşedinte al “Sovietului Suprem”, care a fondat mişcarea social-politică “Obnovlenie”, cîştigătoare a alegerilor legislative din regiune, s-a afirmat drept exponent al business-ului local şi are toate şansele să fie favoritul acestuia în eventualitatea participării sale la alegeri. Acum un an, Şevciuc i-a aruncat mănuşa lui Smirnov, iniţiind modificarea constituţiei, acţiune îndreptată spre limitarea împuternicirilor liderului separatist. Cauza modificărilor a fost cea că administraţia lui Smirnov îndreptase procesul de privatizare din regiune într-o albie favorabilă prietenilor acestuia din Rusia şi în detrimentul cercurilor din regiune. De atunci principalii aliaţi politici ai lui Smirnov sînt cercurile politice şi de afaceri din Rusia, iar aliatul lui Şevciuc este considerat businessul local din Transnistria. Cum instaurarea şi menţinerea regimul din Transnistria însăşi este creaţia anumitor cercuri din Rusia se poate lesne presupune care din cei doi lideri poate avea o susţinere mai mare. Totuşi, în decembrie anul trecut Şevciuc împreună cu mişcarea lui “Obnovlenie” a cîştigat net în faţa mişcării “Republica” susţinută de Smirnov de o manieră implicită.

Problema e că desfăşurarea oricărei campanii electorale necesită resurse financiare şi susţinerea grupurilor locale de influenţă. Anume de aceea Smirnov s-a văzut nevoit, după aproape trei luni, să permită fără mult tam-tam înregistrarea întreprinderilor transnistrene în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova. Evident, campaniile electorale nu se fac pe bani proprii, iar banii business-ului, blocaţi de politica voluntaristă a lui Smirnov, ar putea fi utilizaţi pentru eliberarea de o astfel de politică. De aceea, deplasarea liderului separatist la gigantul metalurgic de la Rîbniţa a fost mediatizată drept una de manifestare a grijii faţă de reluarea activităţii businessului local. De fapt însă, se poate presupune, că vizita lui Smirnov a avut drept scop convingerea marelui business că şi el ar putea repara situaţia şi garanta condiţii de dezvoltare pentru acesta.

Cel de al treilea indicator al începutului competiţiei electorale ţine de dezlănţuirea maşinii propagandistice a regimului transnistrean de o manieră specifică, a cărei ţintă principală este asigurarea locuitorilor din regiune că economia Republicii Moldova, sistemul ei financiar, iată-iată se vor prăbuşi după interzicerea exporturilor pe piaţa rusească, iar următoarele lovituri aplicate Chişinăului se vor referi la ridicarea preţurilor la gaze şi introducerea sistemului de vize de către Federaţia Rusă. Evident, propaganda transnistreană nu uită să specifice că prin aceste măsuri Rusia pedepseşte Republica Moldova pentru atitudinea ei faţă de regimul separatist, iar efectul scontat este înlăturarea actualei guvernări de la Chişinău. Se insinuează că anumite forţe politice din Republica Moldova ar dori aplicarea acestui scenariu şi chiar coparticipă la realizarea lui. Concluzia la care trebuie să ajungă cei cărora li se adresează astfel de mesaje este evidentă.

Pe cine va susţine Federaţia Rusă?

Nu trebuie demonstrat că viaţa politică din regiunea transnistreană este strict controlată de regimul separatist prin organele sale represive şi prin propagandă. Celelalte modalităţi de protecţie a regimului sînt asigurate de către structuri oficiale şi neoficiale ale Federaţiei Ruse, inclusiv prin prezenţa ei militară în regiune. Polit-tehnologii ruşi apropiaţi administraţiei de la Kremlin şi-au făcut demult publice recomandările de promovare a intereselor enclavelor separatiste pro-ruseşti. Cel mai important lucru se referă la legitimarea regimurilor separatiste in ochii opiniei publice internaţionale prin alegeri şi evoluţii în aparenţă pluraliste şi democratice, evident controlabile, dar care, cel puţin, să fie comparabile cu cele din regimurile constituţionale şi recunoscute. Abordarea respectivă este necesară pentru a invoca argumentul: cum pot nişte regimuri, chiar dacă sînt separatiste şi nerecunoscute, să fie impuse să revină în albia constituţională a statelor recunoscute de la care s-au desprins, dacă ultimele sînt mai puţin democratice decît ńele nerecunoscute?

Fondarea de către reprezentantul administraţiei de la Kremlin a corporaţiei “Prorîv”, precum şi apariţia mişcării “Obnovlenie” se înscriu perfect în acest scenariu de “edificare ad hoc a societăţii civile” şi pluripartitismului în ajunul alegerilor legislative din decembrie 2005. Dar, în acelaşi timp, evoluţiile periculoase legate de modificarea constituţiei, din vara anului trecut, au fost anihilate după vizita lui Modest Kolerov, consilier al Preşedintelui rus, Vladimir Putin. De asemenea, eventualul conflict legat de alegerea preşedintelui Sovietului Suprem, după victoria mişcării “Obnovlenie” în faţa mişcării “Republica”, instituite cu suportul nemijlocit al lui Smirnov, tot la Moscova a fost aplanat, unde s-au deplasat cei doi pretendenţi Şevciuc şi Maracuţa pentru a fi ascultaţi şi împăcaţi.

Trebuie să se recunoască că aceste acţiuni au fost destul de eficiente din cauză că potenţialul informaţional al Rusiei este incomensurabil cu cel al Republicii Moldova. Dar trebuie, de asemenea, să se ia în consideraţie şi un alt fapt. Astfel, dacă în Rusia însăşi Preşedintele Vladimir Putin a impus o “democraţie dirijată”, atunci e lesne de înţeles care poate fi gradul de dirijare a “democraţiilor inoculate” pe portaltoi imperial.

Deci, designerii regimului separatist pot avea tot interesul pentru înscenarea unei lupte politice reale, acesta se va da în limite controlabile. Smirnov rămîne cel care nominal controlează Transnistria şi cercurile ruseşti interesate nu au identificat, deocamdată, o candidatură pe potrivă pentru a-l substitui. În acelaşi timp, se pare că echipa lui Smirnov îl consideră pe speakerul Şevciuc drept cel mai important potenţial contracandidat, supoziţie confirmată în scrisoarea deschisă pe care mişcarea social-politică “Republica” i-a adresat-o recent lui Evghenii Şevciuc.

Fără a intra în detalii se poate afirmă că Evghenii Şevciuc şi formaţiunea sa “Obnovlenie” reprezintă linia soft, iar Smirnov şi “Republica” reprezintă linia dură. Diferenţa este că Şevciuc spre deosebire de Smirnov propune parcurgerea unor căi similare cu cele urmate de Kosovo sau Muntenegru, adică urmarea unor precedente cu implicarea instituţiilor internaţionale precum ONU etc., care în definitiv, prin intermediul unor stări intermediare şi a unor instrumente aparent legale precum referendumurile, să repete calea spre independenţă a celor două provincii ale fostei Yugoslavii. Varianta dură a lui Smirnov este foarte scurtă — un referendum de independenţă sub auspiciile Federaţiei Ruse. Aceasta fiindcă Smirnov nu are nevoie de manevre politice în relaţiile cu Chişinăul, credibilitatea lui ca potenţial adept al reunificării Moldovei este nulă.

Evident, varianta lui Şevciuc este mult mai fină, ea lasă loc şi pentru manevrele anumitor forţe politice din Republica Moldova pentru ca acestea să coparticipe la acest proces. De asemenea, ea lasă loc şi pentru anumite compromisuri intermediare pentru business-ul din Transnistria, scopul final fiind acelaşi.

Cît priveşte preferinţele cercurilor influente ruseşti pentru un candidat sau altul, trebuie menţionat faptul că pentru acestea este important ca regiunea transnistreană să rămînă sub controlul Federaţiei Ruse, indiferent dacă regiunea va fi condusă de Smirnov sau de altcineva. S-a menţionat că la această etapă pentru Rusia şi maşina ei propagandistică este important să demonstreze opiniei publice internaţionale că în Transnistria există un “regim democratic”, cel puţin comparabil cu cel din Republica Moldova. De aceea, oficialii şi polittehnologii ruşi nu vor spine niciodată explicit pe cine susţin. Fără îndoială, suportul direct va interveni mai aproape de alegeri, cînd va deveni mai clară eventuala presiune a Occidentului şi cînd se vor simţi mai adînc efectele presiunilor economice ale Rusiei asupra situaţiei din Republica Moldova. Aceste circumstanţe vor determina probabil miza Rusiei pe varianta dură sau pe cea soft.

Deocamdată, şansele lui Smirnov par mult mai mari. El îşi poate pune în active suportul autorităţilor Federaţiei Ruse în supravieţuirea “blocadei economice” impuse de Republica Moldova şi Ucraina. Asta a avut un efect de consolidare a populaţiei din Transnistria. Smirnov controlează organele de forţă din regiune, precum şi vama, alimentarea regiunii cu gaze prin cei doi fii ai săi. În plus, şi “societatea civilă” din Transnistria, adunată în comitetul anti-grevă instituit de Smirnov, este de partea lui. Dar, lucrurile şi preferinţele se pot schimba în dependenţă de conjunctură.

Pentru Republica Moldova atît Smirnov cît şi Şevciuc sînt, metaforic vorbind, capetele aceluiaşi dragon care cresc din acelaşi trup al intereselor Federaţiei Ruse în această regiune, ţară care, peste teritoriul Ucrainei, controlează deocamdată raioanele de Est ale Republicii Moldova.

Care pot fi concluziile pentru Republica Moldova

Autorităţile moldoveneşti trebuie să-şi clarifice nişte lucruri. Ceea ce pare a fi evident ţine de faptul că:

1. În ultimul an comportamentul autorităţilor transnistrene şi cel al Federaţiei Rusiei a fost de natură doar să confirme justeţea concluziilor din decizia CEDO în “cazul Ilaşcu vs. Federaţia Rusă şi Republica Moldova”. Adică, s-a confirmat cu lux de amănunte noi că regimul separatist este întru-totul controlat şi susţinut de către Federaţia Rusă. Anume acest lucru a făcut ca Rusia, preluînd preşedinţia Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei, să-şi fixeze drept una din priorităţi “depolitizarea CEDO”. Se vede că nu se simte confortabil.

2. Autorităţile transnistrene au tras anumite învăţăminte din criticile aduse la adresa regimului în timpul alegerilor legislative din 2005. Una dintre cele mai sensibile critici s-a referit la lipsa partidelor politice în regiune. De fapt, formal, partide existau, însă lupta politică s-a desfăşurat între clanuri politico-administrative şi economice. De aceea, transformarea mişcărilor “Prorîv” şi “Obnovlenie” în partide politice, are menirea să demonstreze “evoluţia democraţiei şi pluripartitismului”, care vor fi utilizate în bătăliile propagandistice ulterioare.

3. Autorităţile moldoveneşti ar trebui să-şi elaboreze o strategie pentru eventualele alegeri prezidenţiale din Transnistria. Cel mai important lucru pe care trebuie să-l facă, în acest sens, ţine de eliminarea cît se poate de curînd (sau, cel puţin, să demonstreze cu fermitate că sînt pe această cale), deficienţele de democraţie pe malul drept al Nistrului.

4. Al doilea lucru pe care trebuie să-l facă autorităţile moldoveneşti este să lase să se înţeleagă cu fermitate că oricine ar învinge în alegerile din Transnistria va avea în mod inevitabil de negociat revenirea în spaţiul constituţional al Republicii Moldova. Locuitorii din Transnistria şi business-ul local ştiu cu certitudine că cel puţin un eventual candidat nu va fi acceptat pentru negocieri, iar “ajutorul umanitar” de durată al Rusiei va avea efecte degradante şi asupra businessu-lui şi asupra simplilor cetăţeni. Pentru aceasta politica internă, dar mai ales cea externă a Republicii Moldova trebuie să sugereze foarte clar că tendinţele sînt anume cele invocate oficial.

5. Sînt lucruri de la care autorităţile moldoveneşti ar trebui să se abţină. În primul rînd, nu trebuie afişat în public suportul pentru vreun candidat mai moderat, ceea ce nu exclud o eventuală susţinere neafişată public. Pentru o astfel de atitudine există cel puţin trei argumente: a) autorităţile moldoveneşti nu recunosc legitimitatea alegerilor din Transnistria şi de aceea nu pot susţine vreun candidat; b) maşina propagandistică de spălare a creierilor controlată de regimul separatist are o influenţă net superioară în regiune, de aceea, competiţia informaţională cu ea trebuie să fie foarte specifică; c) experienţa alegerilor din 2001 a demonstrat că chiar şi o campanie a autorităţilor moldoveneşti împotriva unuia din candidaţi îl face mai vulnerabil pe cel eventual acceptabil.

6. Strategia autorităţilor moldoveneşti pentru alegerile din Transnistria va fi dependentă de situaţia şi comportamentul Ucrainei. Aceasta nu înseamnă că autorităţile ucrainene vor trebui rugate să desfăşoare un anumit gen de campanie informaţională. Nu poate fi vorba despre vreo rugăminte, ci mai degrabă despre convingerea că regimul separatist transnistrean reprezintă cel mai mare pericol pentru integritatea teritorială a Ucrainei. Este în interesul ei să scape de acest pericol. Republica Moldova a pierdut Transnistria în 1992 după conflictul militar cu implicarea Rusiei, lucru menţionat în decizia CEDO (Acordul de încetare a focului din 1992 a fost semnat de Republica Moldova cu Rusia). De atunci, Republica Moldova doar încearcă recuperarea Transnistriei. Pentru Ucraina, coşmarul separatist poate reîncepe şi atunci corupţia şi traficurile ilicite generate de existenţa regimului separatist vor părea nesemnificative.

 

© 2001–2018 Asociaţia pentru Democraţie Participativă “ADEPT”
Tel./Fax: (373 22) 21-29-92, e-mail:
Reproducerea materialelor se permite doar cu menţionarea sursei

Creat de NeoNet