Monitoring→Politica→Comentarii

---

Tendinţe desprinse din sondaje

În prezent, o estimare a evoluţiei percepţiilor situaţiei social-economice şi politice din Republica Moldova se impune din două motive: a) la 25 februarie 2007 se împlinesc 6 ani (3/4 din termenul de două mandate) de la cucerirea majorităţii parlamentare absolute de către Partidul Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM); b) a început, de fapt, pregătirea pentru desfăşurarea alegerilor locale generale, programate pentru sfîrşitul lunii mai — începutul lunii iunie, alegeri care ne vor sugera dacă PCRM va putea realmente pretinde şi în 2009 pentru un al treilea mandat în calitate de partid dominant.

O astfel de estimare se impune şi din cauza că, de fapt, începînd cu noiembrie 2001, Institutul de Politici Publice (IPP) a ţinut să realizeze, cu o periodicitate stabilă, măsurări ale percepţiilor situaţiei social-economice şi politice în cadrul “barometrelor de opinie” cu un set constant de întrebări. Ultimul factor este esenţial pentru sesizarea tendinţelor din cele 11 măsurări efectuate pe parcursul a 5 ani. În plus, efectuarea sondajelor la comanda aceleiaşi instituţii (IPP), în cadrul aceloraşi cerinţe metodologice, cu aceeaşi marjă de eroare, sporeşte încrederea că tendinţele desprinse reflectă percepţii adecvate ale proceselor social-economice şi politice reale, chiar dacă executorii sondajelor au fost diferiţi. Luînd în consideraţie faptul că în Republica Moldova persistă încă neîncredere în sondaje, precum şi suspiciuni de manipulare a opiniei publice prin intermediul sondajelor, este necesar a se remarca că poate fi utilă concentrarea nu asupra datelor numerice ale sondajelor, ci asupra abaterilor de la “normă”. Într-adevăr, ce ne pot sugera cifrele sondajelor de opinie din care desprindem că ultimii 6 ani, aproape constant, majoritatea absolută a cetăţenilor Republicii Moldova a considerat că lucrurile din ţară au mers într-o direcţie greşită, dacă, în acelaşi timp, aceiaşi cetăţeni au creditat partidul de guvernămînt cu cel mai înalt rating, confirmat periodic în trei scrutine electorale?

Din aceste considerente, următorul barometru, precum şi alte sondaje, ce vor fi efectuate în ajunul alegerilor, cel mai probabil în perioada martie-mai, vor prezenta interes pentru observarea oscilaţiilor evoluţiei tendinţelor profilate în ultimii 6 ani.

Tendinţele desprinse din sondaje ar trebui să reflecte cumva contextul politic, reacţiile opiniei publice la evenimentele de maximă rezonanţă din viaţa politică internă şi externă, lucruri care, deşi sesizabile, nu se remarcă întotdeauna accentuat: protestele nonstop organizate sub egida Partidului Popular Creştin Democrat (PPCD) în perioada ianuarie-mai 2002; protestele împotriva “memorandumului Kozak” din noiembrie 2003; constituirea parteneriatului strategic ca urmare a votului din “4 aprilie 2005”, embargoul Federaţiei Ruse asupra produselor agro-alimentare şi vinicole din Republica Moldova; multiplele scandaluri politice de rezonanţă legate de încălcarea drepturilor opoziţiei, a libertăţii de exprimare şi mass-media etc.

Explicaţiile pentru reacţiile slabe ale cetăţenilor la evenimentele de rezonanţă menţionate mai sus pot fi următoarele: a) percepţia cetăţenilor este influenţată fundamental de modalitatea reflectării lor în mass-media, iar acesta este un subiect foarte sensibil pentru clasa politică; b) efectele evenimentelor importante se manifestă în virtutea inerţiei mult mai tîrziu, cînd capacitatea de stabilire a relaţiei cauză-efect se diminuează semnificativ; c) efectele cumulative, dificil de evidenţiat, a mai multor evenimente de rezonanţă, amplifică sau diminuează reacţiile de răspuns ale cetăţenilor. Totuşi, s-a observat că cetăţenii Republicii Moldova reacţionează foarte clar şi preponderent distinct, atunci cînd le este ameninţată în mod direct condiţia materială. De aceea, atît pentru cercetători, cît şi pentru clasa politică, de interes major este cum poate modula percepţia situaţiei social-economice şi politice a cetăţenilor comportamentul electoral al acestora.

Stabilitatea — premisa predictibilităţii comportamentului electoral

Comportamentul electoral al cetăţenilor Republicii Moldova are, fără îndoială, specificul său. Un şir de cercetări bazate pe rezultatele sondajelor de opinie din perioada 1993–2000 demonstrau că în condiţii foarte proaste, dar de relativă stabilitate, schimbarea comportamentului electoral era legată preponderent de schimbarea comportamentului liderilor politici, mai ales a deţinătorilor înaltelor funcţii publice. Rezultatele alegerilor locale din 1995, prezidenţiale din 1996, parlamentare din 1998 şi celor locale din 1999, demonstrează fără putinţă de tăgadă că în acea perioadă şocurile social-economice şi politice intercalate cu interesele grupărilor aflate la guvernare, dar şi ale celor care rîvneau guvernarea, generau “migraţia” liderilor de la un partid la altul, precum şi constituirea noilor partide sau a alianţelor. După alegerile parlamentare din 1994, care au servit drept punct de reper pentru stabilirea rating-urilor partidelor şi ale liderilor politici, “migraţiile” ultimilor ca urmare a scindărilor şi coalizărilor, au atras după sine simpatiile alegătorilor, care au urmat destul de fidel traiectoriile întortocheate ale liderilor. În afara “migraţiei” liderilor, singurul fenomen remarcabil, cu impact major din acea perioadă, a fost legat de eliminarea treptată de către PCRM a substituenţilor săi temporari — Partidul Democrat Agrar din Moldova (PDAM) şi Uniunea Unitatea-Edinsto.

Alegerile parlamentare din 25 februarie 2001 au marcat eliminarea sau începutul eliminării din circuitul politic autohton a unor lideri “migranţi” şi au pus începutul unei noi faze — de dominaţie absolută a PCRM la guvernare, lucru valabil cel puţin în ultimii 6 ani. Trebuie să fie clar, că au existat premise serioase pentru “subminarea fidelităţii alegătorilor” din faza precedentă şi începutul noii faze de “fidelitate electorală”: a) colapsul financiar din Rusia în august 1998 a avut repercusiuni nefaste pentru economia Republicii Moldova, lucru care s-a manifestat plenar în 1999–2000; b) criza constituţională din 2000 a discreditat completamente formaţiunile şi liderii politici cu care se asocia guvernarea la acea etapă (partidele care au făcut parte din Alianţa pentru Democraţie şi Reforme (ADR) şi cele care l-au susţinut pe Preşedintele Petru Lucinschi); c) condiţii extrem de prielnice, inexistente la aceea perioadă în alte state CSI, pentru PCRM de opoziţie de a critica guvernanţii pentru consecinţele colapsului financiar şi ale crizei constituţionale, inclusiv condiţii pentru agitaţia electorală nestingherită. Ultimul factor se regăseşte fixat în raportul misiunii OSCE de monitorizare a alegerilor parlamentare din 2001. Niciodată pînă şi după acele alegeri televiziunea publică din Republica Moldova nu a avut înaltă apreciere, fără vreun reproş referitor la modul de reflectare a campaniei electorale.

Victoria absolută a PCRM la alegerile din 2001 nu este rezultatul unei atitudini ieşite din comun a cetăţenilor moldoveni faţă de ideologia comunistă, iar realegerea PCRM în martie 2005 este doar confirmarea meritului PCRM de a fi stabilizat situaţia social-economică pe care a ştiut s-o menţină, deşi de o manieră foarte specifică pentru un partid comunist, profitînd de o conjunctură relativ prielnică: a) consecinţele colapsului financiar şi ale efectelor lui colaterale au fost într-o mare măsură eliminate de guvernele lui Ion Sturza (ADR) şi Dumitru Braghiş; b) cu venirea PCRM la guvernare a coincis creşterea vertiginoasă a remitenţelor cetăţenilor moldoveni aflaţi la munci peste hotare; c) a început creşterea economică regională accentuată, de pe urma căreia a profitat şi Republica Moldova. În consecinţă, putem observa cît de mulţumiţi au fost cetăţenii Republicii Moldova de condiţia economică a ţării în ultimii 6 ani.

Se observă că de la începutul guvernării PCRM a scăzut semnificativ, cu aproximativ 20%, doar numărul celora care erau “nu prea mulţumiţi” de situaţia economică, lucru care confirmă diminuarea semnificativă a nivelului de sărăcie. Celelalte grupuri au demonstrat un comportament de adaptare la “situaţia de stabilitate”. Este interesant că şi aşteptările cetăţenilor pe parcursul ultimilor ani nu au prevestit nimic deosebit, confirmînd acomodarea la situaţia existentă. Un alt factor care atestă stabilitatea, ţine de percepţia relativ constantă a cetăţenilor faţă de principalele bunuri pe care le au în posesie, serviciile primordiale oferite de instituţiile publice, precum şi de condiţia politică din ţară. Se poate afirma că unele proiecte şi programe ale Guvernului, încetul cu încetul, încep a avea efect, însă se profilează foarte clar şi sursele de nemulţumire. Dar stabilitatea în condiţiile predominării nemulţumirilor nu poate fi numită altfel decît stagnare. Astfel, dezvoltarea economiei, întărirea ordinii în ţară şi combaterea corupţiei continuă să fie percepute drept cele mai importante sarcini pentru Republica Moldova, însă interesul pentru ele scade în pofida menţinerii nemulţumirii faţă de faptul cum merg lucrurile în ţară. Concluzia care ar putea fi trasă este că cetăţenii cred din ce în ce mai puţin că aceste sarcini pot fi atinse. Evident, doar campaniile media, cum este în cazul combaterii corupţiei, pot genera oscilaţii în percepţiile cetăţenilor. În această situaţie, sînt interesante remediile pe care le propun cetăţenii. În acest sens, concurează în mod distinct două opţiuni oarecum contrarii — “mărirea rolului statului” şi “oferirea mai multor înlesniri sectorului privat”.

La fel de semnificativ este faptul că se menţine mai mult sau mai puţin constantă opţiunea “schimbarea conducerii ţării”, care este considerată drept măsură urgentă pentru îmbunătăţirea situaţiei social-economice de aproximativ doar 15% din respondenţi.

Ce ameninţă stabilitatea?

Există indici foarte clari că atît autorităţile, liderii partidului de guvernămînt, cît şi opoziţia, înţeleg că stabilitatea din Republica Moldova este înrudită cu stagnarea. Guvernanţii au interesul să depăşească stagnarea, menţinînd controlul asupra situaţiei, adică — stabilitatea. Opoziţia revendică schimbarea, ştiind din experienţele precedente că electoratul sancţionează forţele politice care se fac vinovate de destabilizările cu consecinţe negative pentru starea materială. Acest lucru explică multe din evoluţiile politice recente din Republica Moldova.

Deocamdată, doar creşterea vertiginoasă a preţurilor prezintă cel mai mare pericol pentru stabilitate. Recenta scumpire a gazelor confirmă îngrijorările cetăţenilor exprimate în sondaje. Există mai mulţi factori care influenţează creşterea dramatică a preţurilor, dar cel mai important ţine de efectul în lanţ provocat de scumpirea preţurilor la gazele naturale. Alţi factori care ameninţă stabilitatea au caracter politic şi sînt legaţi mai cu seamă de relaţiile Republicii Moldova cu Federaţia Rusă. Cu certitudine, consecinţele embargoului Federaţii Ruse asupra produselor agro-alimentare şi vinicole moldoveneşti încă se vor manifesta, asta în pofida faptului că la nivel verbal interdicţiile ar fi înlăturate. Intenţii de speculare a factorilor destabilizatori s-au profilat foarte clar în prima jumătate a lui 2005, cînd organizaţia moscovită “Patria-Moldova”, care pretinde că reprezintă interesele tuturor cetăţenilor moldoveni aflaţi la munci peste hotare, secundată de cercuri transnistrene, a încercat să provoace o criză acută în Republica Moldova, vehiculînd în mass-media ideea iminenţei colapsului financiar, însoţită de îndemnul cetăţenilor de a-şi retrage de urgenţă economiile din bănci.

În aceste circumstanţe şi ţinînd cont de apropierea alegerilor locale generale, autorităţile moldoveneşti au întreprins un şir de acţiuni menite să asigure menţinerea echilibrului social-economic şi politic în ţară:

1. la sfîrşitul lunii decembrie 2006 au fost semnate acordurile dintre Guvernul Republicii Moldova şi Compania “Moldova-Gaz”, pe de o parte, cu gigantul rus “Gazprom”, pe de altă parte, privind condiţiile livrării gazelor naturale în următorii cinci ani. Cu această ocazie, preşedintele comisiei parlamentare pentru securitatea starului, deputatul din partea PCRM, Iurie Stoicov, a avut o intervenţie specială în şedinţa plenară a Parlamentului pentru a anunţa cu mîndrie despre performanţa Guvernului în asigurarea stabilităţii şi securităţii energetice;
2. discuţia preşedinţilor Vladimir Voronin şi Vladimir Putin, purtată la Minsk după terminarea summit-ului CSI, a fost prezentată de mass-media publică drept o normalizare a relaţiilor moldo-ruse, care să fie urmată de eliminarea embargoului la produsele moldoveneşti. De fapt, discuţia celor doi preşedinţi a avut doar efecte calmante pentru opinia publică din Moldova;
3. Republica Moldova a obţinut promisiunea donatorilor internaţionali pentru oferirea unui suport financiar substanţial, estimat la aproximativ 1,2 miliarde USD, pentru următorii trei ani, lucru care ar trebui să diminueze efectele presiunilor economice ale Federaţiei Ruse asupra Moldovei. Este un lucru important pentru menţinerea orientării europene a Republicii Moldova;
4. autorităţile au reuşit cu suportul SUA, UE şi al principalelor instituţii internaţionale, cel puţin, să menţină atitudinile faţă de conflictul transnistrean, controlul la frontieră şi o minimă evidenţă a exporturilor Transnistriei, în situaţia unui suport deschis şi provocator al Federaţiei Ruse faţă de regimul separatist. Şi acest lucru are menirea fortificării opţiunii europene a Republicii Moldova, care este fundamentală pentru menţinerea “parteneriatului strategic în vederea integrării europene şi soluţionării conflictului transnistrean”, declarat de către partidul de guvernămînt şi opoziţie;
5. cu ocazia încheierii sesiunii parlamentare de iarnă, “parteneriatul strategic” dintre partidul de guvernămînt, PPCD şi PD a fost reconfirmat în mod public de către liderii “opoziţiei constructive”.

Opoziţia “activă” a criticat realizările guvernării şi ale “aliaţilor” săi, atribuind puţinele performanţe conjuncturii interne şi externe favorabile. Totuşi, evenimentul cu cea mai mare rezonanţă din ultima vreme a fost provocat nu de criticile opoziţiei “active”, ci de recomandările analistului american, Vladimir Socor, făcute la mijlocul lunii ianuarie 2007 prin intermediul postului de radio Europa Liberă, care a recomandat menţinerea “parteneriatului strategic” dintre PCRM şi PPCD ca chezăşie a stabilităţii politice, cu impact determinant asupra alianţelor politice din preajma parlamentarilor din 2009.

→ Percepţia relaţiilor externe (Partea II)

Comentarii poilitice

• Percepţia relaţiilor externe (Partea II)
  Igor Boţan, 4 martie 2007

 

© 2001–2018 Asociaţia pentru Democraţie Participativă “ADEPT”
Tel./Fax: (373 22) 21-29-92, e-mail:
Reproducerea materialelor se permite doar cu menţionarea sursei

Creat de NeoNet