Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | partide.md | avere.md
Trei ani de la semnarea Planului de Actiuni UE — Republica Moldova
|
|
La 22 februarie 2008, s-au împlinit exact trei ani de la semnarea în cadrul celei de a şaptea reuniuni a Consiliului de Cooperare a Planului de Acţiuni Uniunea Europeană — Republica Moldova (PAUERM). Este un prilej pentru bilanţuri şi estimări de perspectivă. Cum documentul în cauză este unul extrem de complex, bilanţurile pe marginea realizării lui cer o atitudine pe potrivă. Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene a dat deja publicităţii un raport final privind realizarea celor mai importante activităţi prevăzute de PAUERM. La rîndul ei, Comisia Europeană (CE) va face public raportul de progres pentru Republica Moldova la 9 aprilie a.c. După raportul CE se vor întredeschide şi parantezele în vederea relaţiilor de mai departe dintre Uniunea Europeană şi Republica Moldova.
Un şir de opinii şi evaluări despre modalitatea şi rezultatele implementării PAUERM a fost deja dat publicităţii. Perceperea PAUERM ca strategie neterminată, de alternativă pentru integrarea vecinilor în UE, şi-a lăsat puternic amprenta asupra percepţiilor gradului de implementare. Mai mult, în perioada de referinţă a avut loc un şir de evenimente, unele neprevăzute atît pentru evoluţiile interne din UE, cum ar fi eşecul referendumurilor de adoptare a Constituţiei Europene în 2005, cît şi pentru partenerii acesteia. Ultimul lucru s-a răsfrînt în mod direct asupra evoluţiei Politicii Europene de Vecinătate (PEV), care a influenţat semnificativ aşteptările iniţiale şi comportamentul ţărilor asupra cărora a fost ţintită PEV.
Monitorizarea internă şi externă a implementării PAUERM a pus în evidenţă un şir de lucruri importante legate de realizările şi impedimentele întîmpinate, dar nici pe departe nu ne-a putut sugera, care pot fi evoluţiile europene de viitor pentru Republica Moldova. Stabilirea criteriilor de monitorizare şi de estimare pe interior şi pe exterior, din partea Comisiei Europene, au fost lăsate, mai degrabă, pe seama bunului simţ. De aceea, privite în context regional, evoluţiile din Republica Moldova nu pot evita o raportare la experienţa implementării, spre exemplu, a Planului de Acţiuni UE-Ucraina şi la evoluţiile relaţiilor bilaterale ale vecinilor noştri din Vest şi Est, dată fiind importanţa Ucrainei pentru stabilitatea regională la hotarele UE. În special, pentru reglementarea transnistreană. Cum Republica Moldova a ezitat să-şi adopte concepţii şi strategii noi pentru politica sa externă şi de securitate, care ar fi adaptate la noile realităţi, ea, pur şi simplu, nu are alte puncte de referinţă pentru comportamentele sale, decît pe cele stabilite de UE, pe de o parte, şi Ucraina, pe de altă parte. Deocamdată, din comportamentul Ucrainei, am putut desprinde că miza ei europeană este strîns corelată cu cea euroatlantică. Ultimul factor dă pondere suplimentară aspiraţiilor pro-europene ale Ucrainei, dar şi reacţiilor de răspuns din partea UE. Prin această optică, Republica Moldova se prezintă, mai degrabă, drept o enclavă contextual pro-europeană, decît un actor conştient şi activ în atingerea scopurilor prestabilite. Explicaţia rezidă în starea nesoluţionată a conflictului transnistrean şi implicaţiile Federaţiei Ruse în acest conflict.
Revenind la evoluţiile interne, putem afirma că monitorizarea implementării PAUERM a înregistrat o atenuare accentuată a aşteptărilor, iniţial exagerate, ale autorităţilor, dar şi ale întregii clase politice faţă de potenţialul mobilizator al PAUERM şi al impactului asupra evoluţiilor integraţioniste ulterioare. Aceasta s-a întîmplat în pofida startului promiţător, legat de votarea consensuală de către deputaţii Parlamentului Republicii Moldova, la 24 martie 2005, a Declaraţiei cu privire la parteneriatul politic pentru realizarea obiectivelor integrării europene, practic, la doar o lună după semnarea PAUERM, la 22 februarie 2005. Este regretabil că a fost pierdut un foarte bun prilej de transformare a ideii de integrare europeană în idee de consolidare naţională, în pivot central în jurul căruia s-ar desfăşura lupta forţelor politice, în sensul clarificării care din ele ar putea promova mai lesne integrarea europeană.
Cauzele externe şi interne ale diminuării impactului politicilor europene de a consolida societatea moldovenească sînt ştiute. În contrast cu acţiunile şi “momelele” mobilizatoare de care au avut parte statele Europei Centrale şi de Est în cadrul Acordurilor Europene, Republica Moldova a avut parte de mesaje de încurajare şi consolare, ambalate într-un limbaj diplomatic şi amplasate într-un context de intenţii din partea UE de a “consolida” şi “revigora” PEV. Dar şi mesajele implicite din partea UE, referitoare la estimarea progreselor în implementarea PAUERM, au fost destul de elocvente. Nu e nevoie de capacităţi analitice excepţionale pentru a interpreta mesaje de genul: “gradul de implementare a PAUERM este la nivelul resimţit de simplii cetăţeni moldoveni”; “înainte de a invoca necesitatea unor noi documente ce ar consacra relaţiile Republicii Moldova cu UE trebuie să se conştientizeze că nu există limite pentru autoperfecţionare în cadrul PAUERM”; “Republica Moldova a realizat succese impresionante la toate capitolele cu excepţia independenţei justiţiei, libertăţii mass-media, respectării drepturilor omului, luptei împotriva corupţiei şi crearea unui climat investiţional atractiv”; “Republica Moldova adoptă legi foarte bune, dar le implementează prost” etc.
După astfel de estimări, nu poţi trage alte concluzii decît că: Republica Moldova are o capacitate administrativă foarte slabă, fiindcă cum altfel ar putea fi interpretat faptul că legile bune sînt implementate prost? Singura explicaţie alternativă ar fi că nu există voinţă politică pentru o implementare adecvată a legislaţiei bune, ba dimpotrivă, există interes pentru comportamente neconforme politicilor declarate pro-europene. Nu există alte explicaţii pentru remarcile demnitarilor europeni, dar şi pentru observaţiile din rapoartele de monitorizare referitoare la influenţa factorului politic asupra justiţiei şi administraţiei, controlul şi manipularea prin mass-media, subminarea corectitudinii procesului electoral. Pentru înlăturarea neajunsurilor în domeniile respective e nevoie să se renunţe la imixtiunea abuzivă din partea guvernării. Concluzia generală asupra angajării guvernării în implementarea PEV este că scopul menţinerii la putere prevalează asupra scopului general — apropierea cît mai eficientă a Republicii Moldova de standardele UE. Probabil, acest factor a şi determinat diminuarea potenţialului ideii de integrare europeană ca idee de consolidare naţională.
În pofida celor menţionate mai sus, implementarea PAUERM a oferit totuşi numeroase prilejuri pentru angajarea publică a responsabilităţii guvernării în promovarea unor obiective foarte specifice, precum şi pentru monitorizarea, din partea organizaţiilor societăţii civile şi a unui şir de instituţii internaţionale specializate, a modalităţilor în care guvernarea îşi onorează aceste angajamente. În acest sens, unul din prilejuri s-a referit la modalităţile de cooperare a instituţiilor publice cu organizaţiile societăţii civile, punînd în evidenţă faptul că acest gen de cooperare poate evolua în Republica Moldova, mai degrabă, sub presiunea unor angajamente faţă de partenerii europeni. Chiar dacă au existat mai multe dificultăţi, cel puţin Parlamentul şi Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene au reuşit să avanseze în cooperarea cu societatea civilă, deşi modalitatea în care s-a realizat cooperarea a scos în evidenţă şi capacitatea foarte slabă a acesteia din urmă de a fi eficientă în procesul de cooperare. Preferinţa organizaţiilor societăţii civile pentru rolul “cîinilor de pază” în detrimentul rolului de parteneri egali şi competenţi rezidă, probabil, în gradul de calificare şi experienţa acestora.
Implementarea PAUERM a reprezentat, cu certitudine, un efort de modernizare a Republicii Moldova. Oricare ar fi nivelul de estimare a gradului de implementare a PAUERM, el este unul pozitiv, chiar dacă este în acelaşi timp — insuficient. În astfel de circumstanţe, este de onoarea exponenţilor clasei politice moldoveneşti, care a semnat Declaraţia cu privire la parteneriatul politic pentru realizarea obiectivelor integrării europene să continue reformarea şi modernizarea societăţii în vederea atingerii standardelor UE. Discrepanţa dintre nivelul de modernizare atins de Republica Moldova şi standardele minime ale UE impune ca forţele politice moldoveneşti sa-şi facă agendele, punînd accentul nu atît pe subtilităţile de ordin doctrinar, cît pe necesitatea stringentă de depăşire a handicapurilor. Din acest punct de vedere, imperativul primar al luptei politice democratice ar trebui să se reducă la competiţia de optimizare a vitezei şi costurilor depăşirii acestora, alt scop pe potrivă, demn de suportul cetăţenilor, fiind lipsă.