Monitoring→Politica→Comentarii

---

Barometrul Opiniei Publice (BOP)^[1], făcut public la 23 aprilie 2008, a confirmat stabilitatea tendinţelor profilate acum o jumătate de an. Este de menţionat, că rezultatele recente fixează percepţiile cetăţenilor moldoveni într-o perioadă marcată de un şir de evenimente semnificative, atît pe plan regional, cu impact asupra situaţiei interne, cît şi pe planul intern propriu-zis:

• sfîrşitul perioadei de trei ani de implementare a Planului de Acţiuni Uniunea Europeană — Republica Moldova (PAUERM);
• lansarea unor abordări noi în vederea reglementării conflictului transnistrean;
• reformarea partidului de guvernămînt şi schimbarea Guvernului;
• încercarea regrupării forţelor opoziţiei şi generarea unor noi conflicte în sînul acesteia.

BOP-ul recent măsoară impactul asupra percepţiei cetăţenilor a evenimentelor menţionate la distanţă de aproximativ un an de la alegerile locale generale din 2007 şi la un an pînă la alegerile parlamentare, programate pentru primăvara anului 2009. Din aceste considerente rezultatele ar putea servi drept puncte de referinţă pentru formaţiunile politice care au început deja pregătirile pentru alegeri.

Criticele pe care le-au formulat principalele partide politice la adresa sondajului doar confirmă utilitatea BOP. Este de remarcat, că rezultatele nu au plăcut liderilor partidului de guvernămînt, precum şi liderului principalei formaţiuni de opoziţie. Aceasta poate însemna, că situaţia din Republica Moldova devine mai favorabilă pentru alte partide, evident, cu o anumită pondere.

Percepţii generale

Cel mai mare impact asupra stabilităţii vieţii politice îl are evoluţia percepţiei de către cetăţeni a stării de fapt a ţarii şi a condiţiei lor materiale. Contează nu atît procentele propriu-zise, cît tendinţele desprinse din evoluţia percepţiilor în timp. Credibilitatea datelor este în funcţie directă de corelaţiile dintre răspunsurile la seturile de întrebări megieşe. Astfel, după alegerile locale generale din iunie 2007, care au marcat începutul declinului partidului de guvernămînt, nemulţumirea de starea situaţiei economice din ţară a continuat să crească moderat.

De asemenea, este important că aşteptările cetăţenilor pentru evoluţiile de mai departe sînt mai degrabă pesimiste. Este în creştere moderată numărul celor care aşteaptă ca situaţia economică din ţară să se înrăutăţească.

Rădăcinile nemulţumirii transpar din tabelul de mai jos. Preţurile galopante şi sărăcia sînt lucrurile care îi îngrijorează cel mai mult pe cetăţenii moldoveni. Este de remarcat creşterea galopantă a preţurilor, care, din cea de a şasea sursă de îngrijorare, a ajuns să fie prima în anii de guvernare a PCRM. Evoluţia este de la 20% în 2001 la aproximativ 70% în 2008. La fel de îngrijorător este faptul că după implementarea timp de trei ani (2004–2007) a Strategii de Creştere Economică şi Reducere a Sărăciei (SCERS) şi a PAUERM (2005–2008), sărăcia rămîne în topul îngrijorărilor majore ale cetăţenilor — 47% în 2001 vs. 63% în 2008, cedînd palmaresul galopului preţurilor. Partea îmbucurătoare este că a scăzut simţitor frica faţă de criminalitate, război şi foamete.

Datele de mai sus se corelează bine cu percepţiile privind veniturile familiilor. În ultimii doi ani, se profilează clar creşterea familiilor cu venituri care ajung doar pentru acoperirea cheltuielilor pentru strictul necesar, pe fundalul descreşterii celor cu venituri suficiente pentru asigurarea unui trai decent. Se atestă şi o creştere uşoară a familiilor cu venituri care nu acoperă nici strictul necesar ~30%.

Corelate între ele, răspunsurile la întrebările de mai sus se regăsesc în răspunsul la o întrebare mai generală, referitoare la direcţia în care merge Republica Moldova — 60% din respondenţi consideră că direcţie este greşită vs. 27%, care consideră că direcţia este pozitivă.

Lipsa forţelor capabile să focalizeze nemulţumirile cetăţenilor

În pofida tendinţei de creştere a nemulţumirilor şi îngrijorărilor cetăţenilor, stabilitatea politică din Republica Moldova nu pare să fie în pericol. Doar 9% din respondenţi ar fi determinaţi să participe la demonstraţii publice pentru a-şi apăra propriile interese, iar alte 17% s-ar mai gîndi dacă merită să protesteze. În acelaşi timp, din tabelul de mai jos, se poate desprinde că doar aproximativ 20% consideră că pentru îmbunătăţirea situaţiei din ţară este necesară schimbarea conducerii ţării.

În linii mari, din experienţă anterioară, putem conchide că probabilitatea protestelor stihiinice este foarte redusă în Republicii Moldova. O eventuală exprimare publică a nemulţumirii cetăţenilor ar putea avea loc doar în condiţiile unei bune organizări din partea unor instituţii care prin însăşi natura lor au menirea să articuleze nevoile cetăţenilor — sindicatele şi partidele politice. Dar, tocmai aceste instituţii au cel mai scăzut nivel de încredere al cetăţenilor: sindicatele — 20%, iar partidele — 15%.

Descreşterea nivelului de încredere în partide poate fi pusă preponderent pe seama descreşterii încrederii în partidul dominant — PCRM. Această concluzie transpare din tendinţele corelate de descreşterea simultană şi a încrederii în Preşedintele ţării, care este şi preşedinte al PCRM, precum şi de descreşterea încrederii în Parlament şi în Guvern, unde PCRM deţine majoritatea absolută. În ultimii şase ani rating-ul de încredere în instituţia preşedinţiei a scăzut cu aproximativ 30%, de la circa 65% ajungînd să fie de doar 37%. Vom sublinia că rating-urile de încredere în Parlament şi Guvern au ajuns să se egaleze cu cel în ONG-uri — undeva sub 30%.

În situaţia creată, partidul de guvernămînt deţine instrumentele necesare pentru atenuarea impactului creşterii nemulţumirilor şi, respectiv, descreşterii încrederii în el: relaţii de colaborare cu Biserica, care se bucură în mod constant de cea mai înaltă încredere a cetăţenilor ~ 70–80%, şi pentru care adevărata viaţă este cea de apoi şi; controlul efectiv asupra unui important segment mass-media, care este pe locul doi în topul instituţiilor cu cel mai înalt grad de încredere din partea cetăţenilor ~ 50–60%. În acest context, din instituţiile publice şi private în care se regăseşte şi opoziţia, doar primăriile se bucură de un grad relativ înalt de încredere. În ultimii ani, rating-ul de încredere în primării a oscilat între 40–50%. În acest sens, este curios că ratingul de încredere în administraţia publică locală depăşeşte categoric şi constant rating-ul de încredere în fiecare din instituţiile administraţiei publice centrale. Această stare de fapt ar putea explica cauza atitudinilor ostile ale guvernării centrale faţă de administraţiile locale controlate de formaţiunile de opoziţie. Acest lucru se evidenţiază mai ales în cazul municipiului Chişinău.

Nivelul culturii politice şi manipularea opiniei publice

Nivelul culturii politice a cetăţenilor moldoveni este un subiect prea complex, meritînd studii foarte bine elaborate. Totuşi, în baza rezultatelor BOP, se pot dibui unele corelaţii care să pună în evidenţă reacţiile la sfidări şi “gradul de frustrare” a cetăţenilor. Astfel, conform BOP, nu se poate afirma că rata cetăţenilor moldoveni interesaţi de politică ar fi mare. Doar aproximativ vreo 20% din respondenţi afirmă că se interesează mai mult sau mai puţin de politică. Această cifră este foarte aproape de cifra celor care au, în general, încredere în partidele politice.

Nici mult, nici puţin se interesează de politică vreo 30–35% din respondenţi. Pe aproape 50% din respondenţi, practic, nu-i interesează politica, lucru care se corelează bine cu faptul că aproximativ 40–45% din respondenţi nu au o opţiune atunci cînd sînt întrebaţi despre preferinţele lor politice, adică cu ce partid ar vota. Probabil că anume cea mai mare parte a acestora nu cred că alegerile în Republica Moldova se desfăşoară cinstit, precum nu cred nici că mass-media este liberă. Aceste percepţii, oarecum, anticipează în mod constant concluziile rapoartelor periodice ale Freedom House privind libertatea presei.

În acest context, este important că la întrebarea “cît de important este ca cetăţenii să voteze la alegeri” au răspuns: foarte important — 44,3%, important — 40,3%. Deşi este vorba despre un răspuns de “dezirabilitate socială”, totuşi, el pune în evidenţă problema formării opţiunii de vot a celor ~50% care consideră că nici un partid politic nu le reprezintă interesele, dar care consideră că e important să participe la votare. În categoria acestora intră, probabil, şi cele 30–40% de respondenţi, care nu se interesează de politică. Nu încape îndoială, că anume acest contingent formează principala ţintă a manipulării. Mijloacele cele mai importante pentru aplicarea tehnicilor de manipulare sînt bine ştiute. Aici merită menţionat faptul că doar aproximativ 0.1% din respondenţi consideră sondajele de opinie drept surse de informare. Deci, politicienii frustraţi de rezultatele sondajelor trebuie să înţeleagă că nu sondajele per se reprezintă pericol de manipulare, ci modul în care rezultatele sondajelor sînt interpretate în mass-media.

Revenind la cultura politică a cetăţenilor, observăm că doar mai puţin de 15% din respondenţi citesc zilnic ziarele, în timp ce ~30% citesc ziare de cîteva ori pe săptămînă şi tot atîţi nu citesc deloc. În schimb, aproximativ 80–85% privesc zilnic televizorul, iar 60% ascultă zilnic radioul. Iată de ce sînt importante “media-holdingurile”. Nivelul culturii politice transpare şi din faptul, că aproximativ cîte 10% din respondenţi afirmă că citesc cărţi zilnic sau cu o periodicitate de cîteva ori pe săptămînă sau pe lună. Însă aproape 50% din respondenţi nu citesc deloc cărţi timp de mai bine de trei luni. Pentru un astfel de nivel de informare şi de cultură politică e necesar un nivel adecvat al mesajelor şi ofertelor politice, lucru pe care nu toate partidele, mai ales cele de opoziţie, îl înţeleg. În schimb, opoziţia se cruceşte de valoarea la care preţuieşte “media-holdingul” pro-PCRM-ist cultura politică a moldovenilor, atunci cînd pune pe post emisiunea cu autori anonimi — “poveşti cu măşti”. Pentru echilibrarea situaţiei, liderul PCRM promite să organizeze o expoziţie a caricaturilor făcute la adresa sa. De fapt, ar fi echitabil ca subiectele caricaturilor la adresa lui Vladimir Voronin să fie ecranizate în aceiaşi emisiune “poveşti cu măşti”.

Rating-ul partidelor şi liderilor politici

Tendinţa de declin moderat a rating-ului Preşedintelui PCRM, Vladimir Voronin, doar s-a confirmat şi în datele BOP-ului recent, în ultimii cinci ani, rating-ul de încredere al liderului PCRM a scăzut cu mai bine de 30%, de la ~70% la 40%. Nu e un rezultat rău, dacă luăm în consideraţie faptul că rating-ul Preşedintelui Sarkozy a scăzut doar într-un singur an cu acelaşi punctaj, de la 65% la 37%. S-ar putea ca francezii să fie mai rapizi la reacţii decît moldovenii. Dar, revenind la “mouton”-ii noştri, vom menţiona că lui Vladimir Voronin, deja în mod constant, îi fac concurenţă ex-premierul Vasile Tarlev şi Preşedintele Parlamentului, Marian Lupu, care, la congresul de modernizare din 15 martie 2008 a fost promovat în Comitetul Central al PCRM. De asemenea, BOP arată, că în topul personalităţilor politice cu cel mai înalt rating de încredere s-a instaurat temeinic Primarul general al Chişinăului, Dorin Chirtoacă. Rating-ul lui de încredere (~30%) vine imediat după cel al şefului statului, Preşedintelui Parlamentului şi ex-Premierului. Acest lucru îl face pe vice-preşedintele Partidului Liberal (PL), Dorin Chirtoaca, drept unul din cei mai puternici candidaţi pentru rolul de lider al unui eventual bloc unificat al liberalilor.

Întrebarea deschisă referitoare la încrederea în oamenii politici vine să întărească concluziile despre tendinţele desprinse din tabelul de mai sus. Faptul că Dorin Chirtoacă îl devansează uşor pe ex-premierul Tarlev în răspunsuri la o întrebare deschisă este un semnal foarte bun pentru primul. Este interesant de remarcat că, în prezent, rating-ul de încredere al lui Dorin Chirtoacă îl egalează pe cel al lui Serafim Urechean din preajma alegerilor parlamentare din 2005, cînd ultimul devenise lider al segmentului consolidat al opoziţiei. Mai mult, sondajul arată că încrederea în Dorin Chirtoacă este “imună” faţă de hărţuielile autorităţilor centrale împotriva primăriei Chişinău, precum şi faţă de atacurile la persoană a “media-holdingului” afiliat PCRM. În acelaşi timp, alţi lideri liberali sînt destul de vulnerabili la atacurile propagandistice ale PCRM. Un argument în plus în favoarea stabilităţii rating-ului de încredere al lui Dorin Chirtoacă este că în ultima jumătate de an, acesta nici nu a încercat să desfăşoare vreo campanie de imagine şi nu a avut nici un suport mediatic din partea presei independente. Dimpotrivă, presa independentă nu a ezitat să-şi etaleze dezamăgirea faţă de performanţele administrative ale primarului Chirtoacă, şi pe bună dreptate. Numai că cetăţenii consideră altfel, percepîndu-l, probabil, mai degrabă drept om politic, decît administrator. Deşi, ~ 20% sînt foarte mulţumiţi/ mulţumiţi de activitatea lui Chirtoacă ca primar, alte ~ 30% îi dau o notă satisfăcătoare şi numai ~ 14% — nesatisfăcătoare.

Rating-ul celorlalţi lideri democraţi a rămas flancat în limitele tradiţionale, stabilite în ultimii şapte ani. Pentru ei rămîn valabile şansele obţinerii în 2009 a unui scor tradiţional. Însă probabilitatea unui salt extraordinar devine din ce în ce mai mică o dată cu apropierea campaniei electorale. Ceea ce nu s-a făcut pînă la demararea pregătirii propriu-zise de alegeri nu mai poate fi recuperat. Din acest punct de vedere, comportamentul liderilor de opoziţie reprezintă, de fapt, colacul de salvare al PCRM.

Descreşterea lentă a rating-ului Preşedintelui Voronin nu pare să fie dramatică pentru PCRM. În acest sens, este de remarcat, că procesele interne de modernizare a PCRM sînt însoţite de o creştere lentă a rating-ului Preşedintelui Parlamentului, Marian Lupu. Acesta este un semnal bun pentru viaţa politică din Republica Moldova. În general, după pierderea alegerilor locale din 2007 şi accesul de furie al Preşedintelui Voronin, PCRM a demonstrat că se poate concentra pentru a trage concluziile de rigoare, precum şi că este mai iscusit decît opoziţia în punerea la cale a unor acţiuni cu impact de durată. Astfel, începînd cu mijlocul lunii martie a.c., doar în cîteva săptămîni, s-au produs un şir de evenimente favorabile PCRM-ului:

• a avut loc congresul de modernizare, care a înnoit cardinal, cu persoane foarte tinere, organele de conducere ale PCRM. Unul din cele mai importante evenimente, produse la congres, a fost promovarea în Comitetul Central a Preşedintelui Parlamentului, Marian Lupu. Promovarea acestuia reduce dramatic probabilitatea că personalitatea politică cu cea de a doua poziţie în rating-ul încrederii cetăţenilor s-ar pregăti să părăsească PCRM-ul, după ce relaţiile speaker-ului şi ale şefului statului cunoscuse o răcire pronunţată;
• a avut loc “schimbarea la faţă” a Guvernului. Aproximativ 30% vs. 7% din respondenţi apreciază pozitiv numirea noului Guvern în frunte cu premierul Zinaida Grecianîi;
• succesul relativ la alegerile pentru Adunarea Populară a Găgăuziei, în cadrul cărora blocul “Pentru o Găgăuzie înfloritoare într-o Moldova reînnoită”, constituit de PCRM cu un şir de independenţi, a obţinut 13 mandate din 35, demonstrează că formaţiunea, cel puţin, şi-a stopat declinul şi a reuşit să redobîndească statutul de cea mai importantă forţă politică din regiune, deşi încă departe de a fi dominantă;
• Comisia Europeană a dat o apreciere generală pozitivă modului în care a fost implementat PAUERM;
• întîlnirea Voronin-Smirnov din 11 aprilie a dat start consultaţiilor grupurilor de experţi în vederea “consolidării măsurilor de încredere între cele două maluri ale Nistrului”. Evenimentele în cauză s-au bucurat de susţinerea reprezentanţilor UE, SUA şi Rusiei.

Fiecare din evenimentele menţionate mai sus, luate în parte sau împreună, aduc avantaje de imagine PCRM în vederea alegerilor din 2009. Cel puţin, se poate observa că rating-ul de încredere a PCRM s-a stabilizat în ultima perioadă.

În privinţa opţiunilor de vot, situaţia PCRM de asemenea, s-a stabilizat. Dacă adăugăm la cele menţionate, că majoritatea parlamentară a modificat recent legislaţia electorală, ridicînd pragul electoral de la 4% la 6% şi interzicînd constituirea blocurilor pre-electorale, atunci putem concluziona, că PCRM doreşte să profite cît mai mult şi de pe urma stării de dezbinare a opoziţiei.

Pentru că anume răspunsurile referitoare la opţiunile de vot au deranjat cel mai mult liderii partidelor politice, merită să fie comparate rezultatele recente ale BOP cu rezultatele cercetării “Omnimas”, efectuate acum o jumătate de an de IMAS.

Comparaţia este utilă nu numai pentru a demonstra că cercetările efectuate de instituţii diferite şi sub egide diferite dau rezultate foarte apropiate, dar şi pentru a încercă dibuirea explicaţiilor: dincotro şi unde migrează simpatiile cetăţenilor. Din păcate, cu unele excepţii, schimbările produse în ultima jumătate de an sînt abia sesizabile. Se remarcă intrarea Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM) în topul celor şapte partide cu şanse reale de accedere în viitorul Parlament. De asemenea, se remarcă că a scăzut puţin procentajul PCRM, Alianţei Moldova Noastră (AMN) şi PL; a crescut puţin procentajul Partidului Democrat din Moldova (PDM) şi a Partidului Popular Creştin Democrat (PPCD); iar în cazul PSDM, lucrurile au rămas neschimbate. Variaţiile sînt însă în limitele erorii cercetării.

Astfel, fuziunile partidelor de orientare social-democrată şi social-liberală au rămas practic insesizabile. Era de aşteptat ca PDM să resimtă impactul scindări legate de plecarea în septembrie 2007 a unuia din liderii formaţiunii — Vladimir Filat, mai ales că PLDM-u, constituit de acesta din urmă, a reuşit să se evidenţieze în ultima jumătate de an printr-o campanie de promovare dificil de neglijat. Cel mai probabil, fuziunea PDM cu Partidul Social Liberal (PSL) a compensat pierderile de pe urma detaşării lui Filat şi a unui şir de structuri raionale de PDM. Na-r fi de mirare dacă ar fi aşa, dat fiind faptul că PSL s-a remarcat atît în sondajul IMAS din octombrie 2007, dar mai ales la alegerile locale (raionale) noi din Rezina, în noiembrie 2007, acumulînd aproximativ 15% din voturi. În plus, susţinătorii PSL au fost unii dintre cei mai instruiţi şi informaţi, aşa că nu este exclus ca o bună parte din ei să fi susţinut fuzionarea cu PDM.

Concluzii

1. BOP atestă că, încetul cu încetul, în linii mari, continuă să crească nemulţumirea cetăţenilor faţă de situaţia generală din Republica Moldova. Implementarea SCERS şi a PAUERM nu a contribuit la inversarea percepţiei cetăţenilor moldoveni în privinţa stării lor materiale şi a libertăţilor democratice din ţară. Însă nici sindicatele şi nici partidele de opoziţie nu sînt în stare să canalizeze nemulţumirile cetăţenilor într-o albie ce le-ar conveni. Mai mult, atunci cînd s-a ivit oportunitatea de a articula nemulţumirile deţinătorilor de patente, două formaţiuni de opoziţie — PSD şi AMN au preferat să concureze între ele pentru acest drept. Între timp, guvernanţii au reuşit să găsească o soluţie paliativă de împăcare a protestatarilor.
2. În ultima jumătate de an, PCRM a reuşit să întreprindă un şir de acţiuni menite să inverseze tendinţele de declin, atestate clar după alegerile locale din 2007, reuşind doar să-şi stabilizeze situaţia. În acest sens, PCRM pare cel mai bine pregătit pentru alegerile din 2009, avînd şi resurse, incomparabile cu cele ale opoziţiei, pentru o campanie de succes: acces la factorul administrativ de care a abuzat întotdeauna de cînd se află la guvernare; suportul Bisericii; suportul celui mai influent “media-holding”, care nu se sfiieşte să recurgă la cele mai primitive, dar eficiente procedee propagandistice de lustruire a imaginii partidului de guvernămînt şi de defăimare a opoziţiei. În afară de aceasta, cu mici excepţii, practic nu există idei cu eventual impact semnificativ, la explorarea cărora să nu se fi înregimentat PCRM: integrarea europeană; liberalizarea şi reformarea economiei; “schimbarea la faţă” a guvernării; promovarea tinerilor prin declararea anului 2008 — An al Tineretului; patriotismul etc. De asemenea, PCRM a reuşit: să inoculeze ideea neutralităţii Republicii Moldova în preferinţele cetăţenilor (de la ~20% în 2004 la ~60% în 2008), limitînd cîmpul de manevră a multitudinii partidelor de opoziţie; să trezească speranţele cetăţenilor că e posibilă o soluţionare a conflictului transnistrean, care să fie susţinută de UE, SUA şi Rusia; să îmbunătăţească relaţiile cu Rusia, înlăturînd pericolul unei implicări anti-PCRM a acesteia în viitoarele alegeri şi evitînd situaţiile similare celor din 2005, cînd propaganda rusească şi instituţii statale, precum Duma de Stat, s-au implicat explicit în prejudicierea PCRM; să polarizeze opinia publică după criteriul identitar: moldovean-român, factor ce activează mitul pericolului extern pentru a atenua pericolul intern, legat de nemulţumirea crescîndă a cetăţenilor de starea lor materială. Experienţa alegerilor anterioare din Republica Moldova a demonstrat, că ultimul factor este destul de eficient în timpul alegerilor. Însă cel mai mare avantaj i-l oferă PCRM-ului însăşi opoziţia, prin menţinerea stării sale de dezbinare. Partidele de opoziţie care nu vor trece pragul de 6% vor putea chiar să-şi calculeze contribuţia la fortificarea poziţiilor PCRM. Astfel, în 2001, opoziţia i-a dăruit PCRM tocmai 21 de mandate, care adăugate la cele 50 obţinute prin propriul efort i-a asigurat PCRM o majoritate parlamentară constituţională. În 2005, ca urmare a constituirii unui bloc electoral destul de puternic, opoziţia i-a dăruit PCRM doar 10 mandate, care, adăugate la cele 46 obţinute prin propriul efort, i-a asigurat PCRM o majoritate de guvernare confortabilă.
3. În condiţiile existenţei unui partid dominant, opoziţia se supune unei erodări permanente, din cauza dispersiei forţelor. BOP confirmă, că pentru alegători contează preponderent: imaginea liderului, oferta electorală şi împărtăşirea unei doctrine “democrate”. În acest sens, putem constata că ofertele electorale ale partidelor “democrate” de opoziţie sînt, practic, identice. Deosebirile şi nuanţele fiind apanajul cercetătorilor, nu al alegătorilor. Singurul punct vulnerabil care contribuie la menţinerea stării dispersate a partidelor democrate este ambiţia liderilor. Însă votarea listelor închise de partid face anume imaginea liderilor drept factor determinant în formarea opţiunilor electorale. În aceste circumstanţe, nici unul din partidele de opoziţie nu mai poate lansa idei atractive, care le-ar aparţine şi ar putea fi promovate în exclusivitate. Mai mult, a devenit regulă, că orice idee a opoziţiei, cu potenţial atractiv pentru alegători, este imediat îmbrăţişată şi de PCRM. În acelaşi timp, ofertele şi ideile autentice ale PCRM sînt, practic, respinse de formaţiunile de opoziţie. Abia recent a fost remarcată tentativă PSDM de a încerca să “joace pe terenul electoral” al PCRM. Astfel, la congresul din 19 aprilie 2008, PSDM şi-a făcut publice principiile de bază a ofertei electorale pentru 2009. Ele au fost formulate simplu, pe înţelesul cetăţenilor, fiind axate preponderent pe soluţionarea problemelor sociale. Acest lucru l-a făcut pe Preşedintele Voronin să reacţioneze imediat, deja pe 21 aprilie el a făcut publice priorităţile Guvernului pentru anul 2008. E straniu că priorităţile Guvernului pentru acest an nu au fost făcute publice la începutul acestuia, ci mai aproape de mijlocul lui. În plus, PSDM a început să promoveze mesaje ce coincid cu cele ale PCRM în privinţa relaţiilor cu Rusia, soluţionării conflictului transnistrean, neutralităţii Republicii Moldova. Aceste lucruri au fost suficiente ca propaganda PCRM şi însăşi Preşedintele Voronin să-l atace de o manieră incalificabilă pe liderul PSDM, Dumitru Braghiş. În acest sens, şi mai curios este că atunci cînd conducerea liberală a primăriei Chişinău a anunţat mărirea cu 20% a salariilor bugetarilor, după cum prevede legislaţia în vigoare, propaganda PCRM nu a găsit nimic altceva decît să acuze PL de abatere de la doctrina liberală. Curios, declararea de către PCRM a “revoluţiei liberale” în Moldova nu este abatere de la doctrina comunistă, iar implementarea de către PL a prevederilor cu caracter social ale legislaţiei sînt o abatere de principiile doctrinare?! În contextul percepţiei de către cetăţeni a condiţiei lor materiale, cele două exemple arată foarte clar, ce probleme ar dori PCRM ca opoziţia să nu le atingă. Şi dacă opoziţia s-ar axa iarăşi pe problema identităţii naţionale şi lingvistice, atunci PCRM ar jubila. Totuşi, opoziţia moldovenească pare a fi incapabilă să exploreze la maximum puţinele şanse ce i se oferă pentru a-i face concurenţă propagandistică partidului de guvernămînt. Bunăoară, la 14 aprilie 2008, postul PRO TV a difuzat un reportaj de la “Uzina de tractoare din Chişinău”, care ar fi trebuit să devină “mană cerească” pentru opoziţie în combaterea acuzaţiilor, precum că opoziţia a dezindustrializat ţară pe cînd se afla la guvernare, iar PCRM viceversa. Reportajul menţionat a arătat că, în urma experimentului PCRM de reindistrializare, în ultima jumătate de an “Uzina de tractoare” n-a putut vinde nici un tractor, iar peste 400 de muncitori nu şi-au primit salariile. Cine are nevoie de o astfel de industrializare şi de ce recent a fost lichidat Ministerul Industrializării?
4. Dacă pentru PSD poate fi o idee bună încercarea de a “juca pe terenul” PCRM, atunci pentru partidele liberale s-a ivit recent o idee cu un potenţial semnificativ, la care PCRM nu se va putea alătura. Este vorba despre ideea semnării Convenţiei privind micul trafic de frontieră cu România. De semnarea acestei Convenţii ar putea fi interesată populaţia a 1/3 din raioanele Republicii Moldova. Actuala conducere a Republici Moldova a ţinut să escaladeze conflictul cu România pînă la limita după care conducerea acesteia din urmă nu mai are nici un interes să negocieze ceva pînă nu se schimă guvernarea de la Chişinău. Dar şi în acest caz, în loc să facă front comun, partidele liberale au intrat în competiţie. PLDM şi AMN au venit cu iniţiative necoordonate de convocare a unor meeting-uri de susţinere a semnării Convenţiei, pe de o parte şi colectarea semnăturilor în acelaşi sens, pe de altă parte. Nu va fi nici o problemă ca la un anumit moment PLD şi AMN să-şi unească eforturile, numai că roadele acestora, cel mai probabil, vor fi cules de PL, liderii căruia menţin relaţii de ordin personal cu conducerea de vîrf a României, şi an ajunul alegerilor ar putea să se întîlnească pentru a discuta cît de important este micul trafic de frontieră. Cetăţenii moldoveni vor înţelege imediat care din liderii politici moldoveni pot contribui cel mai mult la normalizarea relaţiilor cu România, deci şi la semnarea Convenţiei. Acest exemplu arată, că pentru PL, PLDM şi AMN cea mai bună strategie ar fi să găsească o metodă de cooperare pentru a genera sinergie şi nu concurenţă. Acest lucru pare însă puţin probabil. AMN şi PLDM, în parte sau luate împreună, nu par să fie pregătite să-l recunoască drept lider al eventualilor “liberali uniţi” pe Dorin Chirtoacă. Deşi, anume Chirtoacă are ceea ce nu au liderii AMN şi PLDM: cel mai înalt rating de încredere şi “imunitate” faţă de atacurile propagandistice ale PCRM-ului. În schimb, AMN şi PLDM au structuri teritoriale dezvoltate, precum pare să aibă şi resurse financiare şi mediatice.
5. Separat, vor rămîne toţi foarte slabi, iar unii şi foarte vulnerabili la atacurile propagandistice. Astfel, împotriva liderului AMN, Serafim Ureachean, a şi reînceput hărţuiala. Ea aminteşte de procedeele utilizate de PCRM împotriva lui încă din 2003 şi reiterate apoi în 2005. Urechean are perfectă dreptate cînd afirmă că nu există nici un risc să i se întîmple ceva ori să fie condamnat în baza dosarului care i-a fost fabricat. Însă faptul că propaganda vehiculează informaţia despre cererea procuraturii de a-l condamna la 9 ani de închisoare are impact asupra percepţiilor cetăţenilor. PCRM, de fapt, poate avea un singur scop — să nu admită ca Urechean să redevină un lider credibil al opoziţiei, capabil s-o consolideze. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul liderului PLDM, Vladimir Filat. În pofida startului promiţător, PLDM-ul va fi tot mai mult strîmtorat în creştere, din cauza acuzaţiilor de corupere a branşelor teritoriale ale altor partide. Deja nu mai contează ce se va demonstra. PLDM a reuşit să producă un fenomen inedit pentru Republica Moldova, unde era cunoscut fenomenul volatilităţii votului alegătorilor, dar a devenit o noutate absolută fenomenul volatilităţii masive a branşelor teritoriale a vreo 5–6 partide, care au migrat spre o formaţiune nouă, care nici nu reuşise încă să se înregistreze. Orice s-ar spune, un astfel de fenomen atrage atenţia şi suspiciunile liderilor politici ale căror interese au fost lezate şi s-au văzut astfel nevoiţi să întreprindă contra-acţiuni. Este evident, că oponenţii vor continua să invoce, cel puţin, organizarea de către PLD a unor vaste acţiuni de “prozelitism politic”. Am văzut deja că modalităţile de reglarea a conturilor şi acuzaţiile sînt extrem de dure. Să poate doar spera că în acesta luptă politică nu se va ajunge pînă unde ajung, de obicei, sfinţii părinţi, atunci cînd e vorba de prozelitismul religios. În aceste circumstanţe, cea mai proastă parte a lucrurilor este că în paralel cu lansarea lozincii: “Moldova fără Voronin — Moldova fără comunişti”, PLDM-ul a reuşit să antagonizeze nu doar PCRM-ul, dar şi cîteva formaţiuni de opoziţie, mai ales PDM şi PPCD. Cel mai probabil, relaţiile PLDM-ului şi cu alte partide de opoziţie vor rămîne, mai degrabă, reci datorită faptului că doreşte să se afirme drept lider, generator de idei şi iniţiative, la care toate celelalte partide de opoziţie ar trebui să se asocieze. În acest sens, PLDM a primit deja reproşuri sau a fost tratat cu reticenţă de către potenţialii parteneri, atunci cînd a lansat ideea referendumului privind modificarea sistemului electoral şi a modalităţii de alegere a şefului statului. Am menţionat deja cazul pledoariei separate a PLDM şi AMN pentru semnarea Convenţiei privind micul trafic de frontieră cu România. Toate aceste detalii vin să confirme scepticismul în vederea unui efort comun al principalelor partide liberale. Totuşi, dacă liderii partidelor de orientare liberală ar trage cu ochiul în rezultatele BOP, ar observa că aproximativ 60% din respondenţi consideră că partidele cu aceleaşi obiective şi programe ar trebui să se unească.
6. În ultima vreme, propaganda PCRM atenuează sau evită cu totul să atace PPCD şi PDM. Este un semnal că liderii PCRM admit că în 2009 vor avea nevoie de aliaţi post-electorali pentru investirea Guvernului, alegerea conducerii Parlamentului şi a şefului statului. Tînînd cont de rezultatele ultimelor alegeri locale şi de tendinţele din BOP, am putea estima că PCRM ar putea real conta pe un procentaj de 35–40% din voturi. În dependenţă de numărul formaţiunilor care vor trece pragul electoral, numărul de mandate al PCRM ar putea varia în limitele a 40–50 de locuri, fiind posibilă şi obţinerea majorităţii simple. Ţinînd cont de diminuarea rating-ului PCRM, pragul electoral de 6% ar putea să fie depăşit de 4–5 formaţiuni din cele 7 menţionate ca avînd potenţialul necesar, deşi, în alegerile din 2001 şi 2005, doar cîte trei formaţiuni au fost în stare să-l depăşească. Probabil, PCRM îşi face calculele din perspectiva că, oricum, pentru a-şi menţine statutul de principală forţă politică ar avea nevoie de cel puţin 41 de mandate. Din aceste considerente, este logic să fi decis să aibă în vedere cel puţin două formaţiuni — PPCD şi PDM, pe care să evite a le antagoniza. E clar de ce: ambele sînt încercate prin “4 aprilie 2005” la realegerea Preşedintelui Voronin. Dacă au votat atunci şi, în linii mari, şi-au menţinut electoratul la alegerile locale generale din 2007, de ce s-ar teme atunci de o eventuală coaliţie de guvernămînt cu PCRM după alegerile din 2009. Mai cu seamă că în 2009 Preşedintele Voronin va trebui să se retragă din prim plan. O eventuală coaliţie cu PCRM care, eventual, i-ar împinge în prim plan pe Marian Lupu, Zinaida Greceaini şi pe un şir de miniştri din cabinetul acesteia, nu ar fi la fel de reprobabil pentru opinia publică cum a fost “votul din 4 aprilie 2005”. Rămîne de văzut dacă PDM şi PPCD vor trece pragul electoral şi dacă vor dori să intre în calculele PCRM. Situaţia PDM pare să fie mai bună ca cea a PPCD. Vorba e că nici PCRM şi nici opoziţiei liberale nu le convine să antagonizeze PDM, putînd avea nevoie de suportul acestuia. Acest fapt îi poate asigura PDM condiţii de campanie electorală foarte favorabile. PDM poate avea probleme din cauza viziunilor foarte diferite ale persoanelor din conducerea formaţiunii asupra unor probleme de importanţă majoră. Dificultăţile PPCD par a fi multiple. Principala problemă ţine de atitudinea extrem de negativă a unui segment de presă, simpatizantă a opoziţiei liberale, faţă de PPCD. De asemenea, în ultimii 10 ani, PPCD nu a cunoscut probleme de ordin intern, legate de părăsirea formaţiunii de un număr însemnat de personalităţi notorii, precum este cazul în prezent. Cert este că, la începutul anilor 2000, rating-ul PPCD din sondaje a fost mai prost decît cel din prezent, însă formaţiunea şi-a obţinut cuantumul, practic standard, de voturi la parlamentarele din 2005 şi la localele din 2007.

 

© 2001–2018 Asociaţia pentru Democraţie Participativă “ADEPT”
Tel./Fax: (373 22) 21-29-92, e-mail:
Reproducerea materialelor se permite doar cu menţionarea sursei

Creat de NeoNet