Monitoring→Politica→Comentarii

---

Alegeri fără învingător

Intriga alegrilor pentru Adunarea Populară (AP) a Găgăuziei, desfăşurate în două tururi de scrutin, pe 16 şi 30 martie 2008, a constat în reactualizarea raportului forţelor politice din regiune. Aceleaşi grupări politice, care în decembrie 2006 au intrat în competiţia pentru funcţia de Guvernator al Găgăuziei (şef al executivului), s-au angajat în contestarea supremaţiei în legislativul regional: Partidul Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM); părtaşii noului Guvernator al Găgăuziei, Mihail Formuzal, grupaţi sub auspiciile organizaţiei neguvernamentale Mişcarea “Găgăuzia Unită” (MGU) şi părtaşii primarului municipiului Comrat, Nicolai Duduglo, care în decembrie 2006 a pierdut competiţia electorală în faţa lui Mihail Formuzal.

Miza principală a PCRM a constat în obţinerea unui rezultat care să-i permită menţinerea status quo-lui — controlul asupra AP. Aderenţii MGU au rîvnit victoria pentru a asigura armonizarea activităţii AP cu cea a Guvernatorului, iar aderenţii primarului Nicolai Dudoglo au mizat pe obţinerea unui scor suficient de bun pentru a impune o soluţie de compromis în disputa celor două tabere rivale — alegerea lui Dudoglo în funcţie de preşedinte al AP.

În urma alegerilor, nici una din cele trei forţe nu a putut fi identificată drept învingătoare, adică capabilă să formeze ori să consolideze o majoritate în AP pentru alegerea organelor de conducere a forului reprezentativ din regiune. Chiar dacă calculul aderenţilor primarului municipiului Comrat s-a dovedit a fi rezonabil, nici una din cele două forţe rivale nu s-a grăbit să accepte varianta de compromis a lui Nicolai Dudoglo.

Specificul alegerilor din Găgăuzia

Alegerile pentru AP a Găgăuzia au un specific mai pronunţat în comparaţie cu alegerile parlamentare naţionale. Este o consecinţă directă a utilizării sistemului electoral majoritar într-un spaţiu, oarecum, “neformatat” din punct de vedere politic. În Găgăuzia, încrederea cetăţenilor în partidele politice este mult mai joasă decît în ansamblu pe ţară, unde partidele se bucură de încrederea a doar 15–20% din respondenţi. Liderii politici din regiune explică această atitudine a cetăţenilor prin faptul că legislaţia Republicii Moldova împiedică înregistrarea partidelor regionale. În astfel de circumstanţe, alegătorii găgăuzi preferă să voteze cele mai credibile persoane din localităţi, apartenenţa lor politică contînd mai puţin. Evident, de cea mai mare încredere se bucură candidaţii neafiliaţi politic — independenţi, care îşi desfăşoară campaniile în baza promisiunilor de soluţionare a unui şir de probleme foarte concrete cu care se confruntă cetăţenii.

În total, în competiţia electorală pentru AP s-au înscris 160 de candidaţi, dintre care cinci s-au retras. Aproximativ o jumătate din candidaţi au reprezentat zece partide politice naţionale, iar cealaltă jumătate a fost constituită din candidaţii independenţi. În general, trebuie menţionat faptul că în Găgăguzia, exceptînd cazul PCRM, apartenenţa politică a celorlalţi candidaţilor la funcţia de deputat în AP este puţin relevantă.

Abia după alegeri, independenţii îşi developează preferinţele politice, grupîndu-se în fracţiuni. La recentele alegeri de acest specific a decis să beneficieze şi PCRM, singura forţă politică organizată temeinic în Găgăuzia. PCRM a deghizat apartenenţa politică a aproximativ 1/3 din candidaţii săi, care au fost înregistraţi în calitate de independenţi. Oponenţii PCRM nu au ezitat să speculeze această situaţie, invocînd drept argument declinul formaţiunii şi faptul că sigla acesteia în buletinele de vot ar trezi repulsia alegătorilor. Replica PCRM a fost că recurgerea la subterfugii şi abordări mai flexibile pentru a maximiza rezultatul nu este un cusur, ci o virtute politică. În acest sens, este adevărat că în ajunul demarării campaniei electorale PCRM a anunţat despre constituirea “Blocului pentru o Găgăuzie Înfloritoare — într-o Moldovă Reînoită” (BGÎMR), făcînd publică lista tuturor candidaţilor înregistraţi în 34 de circumscripţii. Dintre aceştia 26 de persoane au candidat sub egida PCRM, iar altele 8 persoane — drept independenţi. BGÎMR nu a avut propriul candidat doar într-o singură circumscripţie. Platforma electorală a BGÎMR: “O ţară puternică — o Găgăuzie puternică” a avut printre promisiunile principale: gazificarea regiunii; construirea apeductelor; reparaţia drumurilor; computerizarea învăţămîntului; ridicarea nivelului de trai prin realizarea unor programe sociale; atragerea investiţiilor interne şi externe în regiune etc.

Cea de a doua forţă politică s-a autoorganizat în baza platformei organizaţiei neguvernamentale — Mişcarea “Găgăuzia Unită” (MGU), atrăgînd de partea sa preponderent candidaţi independenţi. Totuşi, MGU a reuşit să atragă şi reprezentanţii altor partide politice, aflate în opoziţie faţă de PCRM. Odată cu demararea campaniei electorale, MGU şi-a publicat lista, cuprinzînd 19 candidaţi: 12 independenţi, 6 din partea Mişcării “Ravnopravie” şi unul din partea Alianţei “Moldova Noastră” (AMN). Aderarea candidaţilor din partea Ravnopravie şi AMN la MGU nu a fost una coordonată la nivel de conducere a formaţiunilor. Este curios că nici un candidat din partea Partidului Popular Republican (PPR) nu a aderat la MGU, deşi Guvernatorul Mihail Formuzal face partea din conducerea PPR (sau poate deja a părăsit formaţiunea?). Oferta electorală a MGU s-a axat, în linii mari, pe suportul platformei electorale a Guvernatorului Formuzal — “Unsprezece paşi în întîmpinarea oamenilor”.

Competiţia dintre concurenţii principali a avut şi ea un caracter specific foarte pronunţat, axîndu-se cu preponderenţă pe clarificarea unor probleme, precum: din ce surse — din bugetul local sau din cel naţional, trebuie finanţată campania electorală pentru alegerea AP; cine — Chişinăul sau Comratul, a avut o contribuţie mai mare în convingea Rusiei de a oferi ajutoare umanitare; cui i-au fost destinate ajutoarele din partea Rusiei — Republicii Moldova, în întregime, sau numai Găgăuziei; cine e partenerul cel mai fidel al Rusiei — autorităţile centrale de la Chişinău sau cele regionale de la Comrat? Evident, clarificările menţionate trebuiau să influenţeze simpatiile alegătorilor, sugerîndu-le cine are mai multe drepturi să distribuie ajutoarele umanitare, deci, — şi să se bucure de suportul alegătorilor.

Pînă în ziua scrutinului, principalii concurenţi electorali au preferat să-şi etaleze ambiţiile şi încrederea că victoria va fi de partea lor. În privinţa corectitudinii procesului electoral s-a preferat vehicularea concluziilor intermediare din rapoartele observatorilor Consiliului Europei, potrivit cărora, procesul electoral a fost unul echitabil, cu mici abateri inerente unor societăţi aflate în proces de tranziţie. Contestările concurenţilor adresate organelor electorale sau justiţiei au fost puţine la număr. Abia după facerea bilanţului, cînd forţele politice coalizate au realizat că nu au obţinut rezultatele scontate, au început acuzaţiile reciproce.

Printre principalele nereguli au fost raportate: utilizarea “resurselor administrative”; influenţarea deciziilor Comisiei Electorale Centrale a Găgăuziei (CECG); înregistrare nelegitmă de către CECG a candidaţilor care au prezentat informaţii distorsionate despre locul domicilierii; “cumpărarea” voturilor alegătorilor prin acoperirea inopinată a drumurilor desfundate din localităţi cu petriş de către anumiţi “binefăcători” neidentificaţi, dar despre apartenenţa politică a cărora alegătorii ar fi trebuit să se priceapă; propagandă electorală făţişă, chiar în ziua alegerilor, contrar prevederilor legii, etc. În definitiv, Curtea de Apel de la Comrat a validat mandatele tuturor învingătorilor, cu excepţia unuia.

Blocajul activităţii noii Adunări Populare

Consecinţă imediată a rezultatelor alegerilor pentru Adunarea Populară (AP) a Găgăuziei a fost — blocajul activităţii instituţiei respective. Potrivit Legii privind statutul juridic special şi Regulamentului Găgăuziei, în termen de cel tîrziu o lună după alegeri se convoacă şedinţa constitutivă a noii componenţe a AP. La prima şedinţă se aleg organele de conducere ale legislativului regional — preşedintele, vice-preşedinţii şi prezidiul Adunării Populare, cu votul majorităţii deputaţilor aleşi.

Fragmentarea pronunţată a componenţei AP şi faptul că preşedintele şi vice-preşedinţii AP se aleg prin vot secret a dat însă peste cap înţelegerile de culise referitoare la aranjamentele legate de constituirea unei majorităţi capabile să aleagă organele de conducere şi să asigure funcţionalitatea AP. În definitiv, victoria relativă a PCRM a fost, de fapt, mai însemnată decît numărul de mandate obţinute de candidaţii acestei formaţiuni, dar mult mai mică decît au declarat triumfalist reprezentanţii acesteia.

Către prima şedinţă a AP, convocată pentru ziua de 30 aprilie 2008, PCRM a făcut publică o adresare de mulţumire către alegători pentru suportul acordat. Adresarea a fost semnată de 17 deputaţi, însemnînd că la cei 13 reprezentanţi ai BGÎMR au aderat încă patru deputaţi din rîndul independenţilor.

Între timp, Curtea de Apel a invalidat mandatul deputatului independent ales din localitatea Tomai. Susţinătorii MGU au calificat acţiunile Curţii de Apel de invalidare a mandatului candidatului în cauză prin ingerinţe politice, menite să asigure, în cel mai rău caz, paritatea de voturi la alegerea conducerii AP şi pentru ca eventual în cadrul alegerilor noi BGÎMR să recupereze acest mandat şi să-şi asigure de unul singur majoritatea absolută în AP. Suspiciunile simpatizanţilor MGU s-au bazat pe faptul că rezultatul învingătorului din Tomai asupra candidatului BGÎMR în al doilea tur de scrutin al a fost la limită: 50,63% vs. 49,37%, diferenţa reprezentînd doar 26 de voturi. Replica simpatizanţilor BGÎMR a fost că doar fraudele comise împotriva candidatului lor l-au împiedicat să învingă în cel de al doilea tur de scrutin, după ce în primul tur obţinuse un rezultat de 47,7% vs. 30,1% ale contracandidatului. Această jonglare cu rezultatele primului şi celui de al doilea tur de scrutin nu pare a fi convingătoare. Totuşi, există un şir de evidenţe care arată că PCRM a fost mult mai abil în lupta politică împotriva MGU. Astfel, liderul formal al MGU, Fiodor Găgăuz, s-a învrednicit de producerea celei mai mari senzaţii. El a reuşit să-şi învingă contracandidaţii în primul tur, obţinînd un scor de 49,1% faţă de 37,3% ale principalului contracandidat din partea BGÎMR, pentru ca în cel de al doilea tur de scrutin să cedeze în faţă ultimului cu scorul de 49,5% vs. 50,5%.

Rezultatul coalizărilor a determinat şi candidaturile pentru funcţia de preşedinte al AP. Grupul lui Nicolai Dudoglo şi-a înaintat liderul pentru funcţia de preşedinte al AP. PCRM l-a înainta pe primarul de Congaz, Demian Caraseni. MGU l-a înaintat pe Serghei Cernev (candidat din partea Ravnopravie), preşedinte al raionului Vulcăneşti. Candidatura MGU a confirmat supoziţiile despre coalizarea elitelor raioanelor Ceadîr-Lunga şi Vulcăneşti în vederea depăşirii ponderii celor din raionul Comrat. La alegerile pentru funcţia de Guvernator din decembrie 2006, Mihail Formuzal s-a bucurat de sprijinul covîrşitor al alegătorilor din raioanele Ceadîr-Lunga şi Vulcăneşti pentru a-l învinge pe Nicolai Dudoglo, care a avut un sprijin masiv al alegătorilor din raionul Comrat.

În circumstanţele desemnate, Nicolai Dudoglo a avut temei pentru lansarea apelului prin care chema celelalte forţe politice să-i acorde sprijinul pentru a fi ales în funcţia de şef al legislativului autonomiei. Altminteri, în cazul preluării controlului asupra AP de către PCRM, s-ar conserva o stare de tensiune între branşele executivă şi legislativă din Găgăuzia. Pe de altă parte, în cazul preluării controlului asupra AP de către MGU, linia de confruntare s-ar manifesta pe axa Comrat-Chişinău, dat fiind faptul că antagonismele dintre PCRM şi MGU, profilate încă în perioada cînd Mihail Formuzal deţinea funcţia de primar al oraşului Ceadîr-Lunga, s-au aprofundat după alegerile din 2006 şi cele recente. În principiu, compromisul propus de Duduoglo ar putea atenua atît tensiunile dintre branşele puterii la nivel regional, cît şi între puterea centrală şi cea regională. Numai că nici una din cele două forţe rivale — PCRM şi MGU, nu s-a grăbit să-i dea curs.

Rezultatul votării pentru candidaturile propuse la preşedinţia AP a produs o adevărată senzaţie. Din cei 17 deputaţi anunţaţi ca membri ai coaliţiei lărgite a BGÎMR au votat în secret pentru candidatura PCRM, Demian Caraseni, doar 14 persoane. Candidatul MGU, Serghei Cernev a acumulat 12 voturi, iar Nicolae Dudoglo — 8. În aceiaşi zi, în al doilea tur Caraseni a acumulat 15 voturi, Cernev — 13, iar 6 buletine au fost declarate nevalabile. Aceste rezultate ne permit să evaluăm adevărata componenţă a celor trei fracţiuni din AP. Surpriza este că din cei cinci candidaţi independenţi neafiliaţi patru au fost atraşi de MGU, deşi trei din ei fac parte din grupul celor 17 care au semnat apelul PCRM către alegători. Grupul primarului Dudoglo este cu adevărat constituit din 6 deputaţi, care în cel de al doilea tur şi-au invalidat buletinele pentru a nu permite nici uneia din cele două forţe să învingă, adică pentru a-şi menţine liderul în joc. Putem presupune că cei doi deputaţi din partea Partidului Democrat în primul tur de alegeri a preşedintelui AP au aderat la grupul Dudoglo, iar în cel de al doilea tur au votat în mod diferit. Ultima presupunere pare a fi rezonabilă prin prisma rumorilor despre relaţiile de parteneriat dintre primarul Dudoglo şi PDM.

Noua componenţă a AP s-a mai convocat o dată pe 12 mai 2008, însă nu a putut debloca activitatea forului reprezentativ. În consecinţă, starea de incertitudine s-a agravat şi mai mult, nu doar din cauza imposibilităţii constituirii unei majorităţi funcţionale, ci şi din cauză că lipsesc prescripţiile clare referitoare la procedurile de ieşire de impas.

Deocamdată, cu o majoritate de voturi a deputaţilor MGU şi grupului Dudoglo a fost adoptată o decizie care lasă la discreţia guvernatorului Mihail Formuzal convocarea AP pentru o nouă şedinţă în cadrul căreia să fie alese organele de conducere. Decizia în cauză a fost contestată de deputaţii PCRM, care s-au indignat din cauza a trei lucruri:

• nu sînt stabilite termenele de convocare a AP de către Guvernator, aceasta lasă loc pentru suspiciuni că Guvernatorul ar putea convoca noua şedinţă după o eventuală înţelegere între MGU şi grupul Dudoglo;
• deputaţii aleşi recent nu au acces la birourile din sediul AP şi la mijloacele de comunicare publice;
• Guvernatorul nu are nici un drept să se implice în activitatea AP după convocarea acesteia în prima şedinţă potrivit legislaţiei. Potrivit deputaţilor PCRM, chiar dacă AP nu şi-a ales organele de conducere în cadrul primei întruniri constitutive, ea se poate convoca în şedinţe în baza propriului regulament, care prevede că 1/3 din deputaţi pot convoca şedinţele. Tot potrivit deputaţilor PCRM, pînă la alegerea organelor de conducere, lucrările forul reprezentativ ar fi trebuit să fie conduse de decanul de vîrstă.

Cum decanul de vîrstă al AP este un deputat din partea PCRM, se poate înţelege de ce grupul Dudoglo a preferat să lase la latitudinea Guvernatorului dreptul de a convoca şedinţele AP pînă la soluţionarea problemei alegerii organelor de conducere ale AP. În acest sens, Guvernatorul Formuzal a lansat la 21 mai 2008 un apel către deputaţii AP în favoarea încheierii unei coaliţii largi. Ideea este salutară, însă nu e clar cum înţeleg principalele forţe politice acest apel şi cum pot fi distribuite funcţiile de conducere din AP în eventualitatea stabilirii unei coaliţii largi. Deocamdată, Nicolai Dudoglo rămîne deţinătorul aşa-zisei “acţiuni de aur”, însă manevrele lui nu pot dura mult timp. Potrivit legislaţiei, calitatea de membru al AP este incompatibilă cu orice altă activitate retribuită. De aceea, la nivel naţional, a fost stabilită o normă potrivit căreia, în caz de incompatibilitate a funcţiilor, deţinătorii acestora trebuie să facă o alegere în favoarea unei sau altei funcţii timp de două luni de la constatarea incompatibilităţii. Nu e clar cum va fi aplicată norma respectivă, însă s-ar putea ca foarte curînd, atît candidatul PCRM la funcţia de preşedinte al AP, Demian Caraseni, cît şi Nicolai Dudoglo vor trebuie să facă alegerea în favoarea menţinerii funcţiilor de primari ai localităţilor pe care le reprezintă sau a celor de deputaţi ai AP.

Simpatizanţii MGU au lansat ideea dizolvării noii componenţe a AP şi organizării alegerilor noi. Nu e clar cît de rezonabilă este această idee în situaţia în care PCRM a demonstrat că este mult mai bine organizat, are acces la resurse mult mai mari decît ceilalţi concurenţi, iar bugetul local nu are bani pentru organizarea alegerilor. Afară de aceasta, reglementările legale referitoare la ieşirea din blocajul activităţii AP sînt atît de vagi, încît devine dificil a estima variantele de deblocare a situaţiei. Regulamentul Găgăuziei prevede doar două cazuri explicite de dizolvare a AP de către Guvernator:

• imposibilitatea AP de a acorda vot de încredere Comitetului Executiv al Găgăuziei în timp de 45 de zile de la propunerea componenţe acestuia de către Guvernator;
• imposibilitatea de a adopta bugetul autonomiei în termen de două luni de la propunerea proiectului spre examinare.

Concluzii

1. Electoratul din Găgăuzia rămîne, în linii mari, nestructurat din punct de vedere politic. Gruparea forţelor politice în legislativul regional are loc pe criterii de oportunitate, bazate pe “puterea de convingere” din culise sau pe criterii de polarizare conflictuală a relaţiilor dintre liderii locali sau pe dimensiunea centru-regiune. De aceea, construcţiile politice ad-hoc din Găgăguzia rămîn fragile şi vulnerabile în faţa eventualelor aranjamente de culise.

2. Noua Lege a partidelor şi modificările Codului electoral ignoră cu desăvîrşire doleanţele liderilor găgăuzi de a crea condiţii pentru constituirea partidelor regionale şi de a găsi o formulă pentru alegerea reprezentanţilor din autonomia Găgăuză în Parlamentul ţării. Aceasta semnifică că încrederea alegătorilor din Găgăuzia faţă de partidele naţionale va rămîne foarte joasă.

3. Deşi PCRM a reuşit să-şi stopeze declinul şi chiar să-şi restabilească într-o anumită măsură poziţiile în regiunea găgăuză, acesta nu mai poate domina situaţia şi nici nu este pregătit pentru compromisuri. În acest sens, evoluţia situaţiei de după recentele alegeri din Găgăuzia sugerează că blocaje mult mai serioase ar putea avea loc şi la nivel naţional după alegerile parlamentare din primăvara anului 2009. Aceasta înseamnă, că forţele politice ar trebui de pe acum să-şi elaboreze strategiile, atît pre-electoarale, cît şi cel post-electorale, în vederea găsirii ieşirii din impasurile generate de eventuala fragmentare excesivă a noii componenţe a Parlamentului.

 

© 2001–2018 Asociaţia pentru Democraţie Participativă “ADEPT”
Tel./Fax: (373 22) 21-29-92, e-mail:
Reproducerea materialelor se permite doar cu menţionarea sursei

Creat de NeoNet