Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | partide.md | avere.md
Summit-ul CSI de la Sankt-Petersburg
|
|
Semnificaţia summit-ului de la Sankt-Petersburg
Summit-ul informal al CSI, desfăşurat în zilele de 6–7 iunie 2008 la Sankt-Petersburg, a avut o semnificaţie aparte. Toţi liderii statelor CSI şi-au manifestat interesul de a participa la summit, lucru care se întîmplă foarte rar. Probleme gravele care există între un şir de state din CSI în raport cu Rusia nu au putut împiedica participarea la prima întîlnire colectivă cu Preşedintele nou ales al Rusiei, Dmitrii Medvedev. În ajun şi după summit au existat motive pentru speculaţii pe seama faptului că liderii statelor CSI ar fi venit la primul “poclon” către noul Preşedinte al unei Rusii ascendente şi din ce în ce mai puternice.
Două evenimente au alimentat în mod special speculaţiile menţionate. Primul se referă la faptul că, summit-ul s-a desfăşurat la Sankt-Petersurg, oraşul natal al actualului Preşedinte rus, învestit recent în funcţie, şi al predecesorului acestuia, dar şi oraşul unde împăratul Petru cel Mare a fost declarat Imperator al Rusiei de către Senat în 1721. Al doilea se referă la gestul Preşedintelui moldovean, Vladimir Voronin, care aproape reuşise să-şi transforme “poclonul” într-un act senzaţional, atunci cînd anunţase intenţia dezinteresată de a reîntoarce Rusiei două tablouri care ar fi fost furate din muzeul “Hermitage” din Sankt-Petersburg şi au fost găsite în ajun de organele de drept ale Republicii Moldova. Chiar dacă anunţul Preşedintelui Voronin a produs o confuzie, autorităţile şi specialiştii ruşi în domeniul artelor neştiind despre ce este vorba, totuşi, graţie gestului Preşedintelui moldovean s-ar putea afirma că Rusia şi-a restabilit definitiv statutul de supraputere, odată ce acesteia i se întorc benevol pierderile pe care nici măcar nu bănuieşte că le-ar fi suportat.
Republica Moldova răspunde doleanţelor Rusiei
Summit-ul de la Sankt Petersburg, la fel ca şi summit-urile informale precedente, a avut menirea să ofere cadrul de discuţie a celor mai importante probleme dintre liderii statelor CSI, deşi problemele cu adevărat importante se soluţionează în cadrul relaţiilor bilaterale. Interesul major al Rusiei în spaţiul CSI ţine de confirmarea statutului său de “centru de integrare diferenţiată” în spaţiul post-sovietic. Pretenţiile menţionate au fost formulate în ultimii ani, în special, de către ex-Preşedintele Vladimir Putin şi de ministrul Afacerilor Externe Serghei Lavrov, care insistă că modernizarea CSI-ului rămîne pe unul din primele locuri pe agenda politicii externe a Rusiei.
În acest context, trebuie amintit faptul că, la summit-ul CSI de la Duşanbe din 2007, lucrările căruia au fost practic secretizate, a fost proclamată reformarea CSI-ului. Însă priorităţile comunităţii au rămas cele identificate încă în 2005: politica migraţională; transporturile; sistemul educaţional; problemele umanitare, legate preponderent de asigurarea statutului limbii ruse în spaţiul CSI etc., adică nu tocmai ceea ce îşi doreşte Rusia cu adevărat. La summit-ul de la Mensk din noiembrie 2006, în cadrul căruia trebuia să fie dat startul modernizării CSI, Preşedintele Vladimir Putin a propus omologilor săi să accepte promovarea unei politici externe coordonate, precum şi o integrare militară mai pronunţată în cadrul CSI.
Doleanţele lui Vladimir Putin au fost respinse tacticos atunci, în principal de către Kazakhstan şi Ucraina, iar modernizarea CSI a fost amînată pentru anul 2007. Există temei pentru a crede că autorităţile Republicii Moldova s-a arătat receptive la mesajele Moscovei în condiţiile în care Rusia impuse un embargou la producţia agro-alimentară moldovenească încă în 2005, iar în 2006 a blocat şi pătrunderea vinurilor moldoveneşti pe piaţa rusă. Tot în 2006, Moscova a susţinut referendumul de independenţă şi de asociere la Rusia a Transnistriei. Acestea au fost circumstanţele care l-au făcut pe Preşedintele Voronin să-i transmis omologului său rus, Vladimir Putin, faimosul bileţel cu cele şase principii de bază pentru reglementarea transnistreană, în cadrul summit-ului CSI informal din august 2006. Iată pentru ce sînt necesare summit-urile informale ale CSI! Dacă n-ar fi ele e greu de imaginat cum ar fi ajuns la Preşedintele Putin bileţelul omologului lui moldovean. Şi într-adevăr, deja peste trei luni, la summit-ul de la Mensk, Putin promisese să elimine embargoul comercial împotriva Republicii Moldova, manifestîndu-şi totodată interesul pentru propunerile din bileţelul Preşedintelui Voronin referitoare la recunoaşterea proprietăţilor Rusiei în Transnistria, fortificarea prezenţei economice în dreapta Nistrului, etc.
Însă primul test de ajustare a politicii externe la doleanţele Rusiei Republica Moldova la trecut în 2007, cînd în mod ostentativ şi-a demonstrat detaşarea de GUAM, organizaţie regională cu Ucraina în calitate de lider. Atitudinea extrem de negativă a Rusiei faţă de GUAM oferă prilejuri şi oportunităţi pentru demonstrarea loialităţii faţă de Rusia, lucru pe care Preşedintele Voronin l-a făcut evitînd să participe la două summit-uri ale GUAM. În aceiaşi ordine de idei, în anul curent, autorităţile moldoveneşti au revăzut proiectul Concepţiei Securităţii Naţionale, eliminînd din ea practic toate referinţele la subiecte care ar fi putut irita Rusia, inclusiv GUAM. În schimb, insistenţa ostentativă asupra fixării neutralităţii Republicii Moldova într-un document mult inferior Constituţiei, care prevede în mod expres neutralitatea Republicii Moldova, a servit drept dovadă suplimentară a ajustării politicilor de securitatea la doleanţele Rusiei. Luate împreună, aceste acte de demonstraţie se încadrează, oarecum, în propunerile lui Vladimir Putin de la summit-ul CSI de la Mensk, din 2006, de a promova o politică externă şi de securitate coordonate. Din aceste considerente, Preşedintele Voronin era în drept să se aştepte la un ajutor din partea Rusiei în soluţionarea problemei transnistrene.
Rusia “îngheaţă” aşteptările Republicii Moldova
La Sankt-Petersburg, după manifestarea “bunăvoinţei dezinteresate” a Preşedintelui Voronin de a întoarce Rusiei ceea ce aceasta nu ştia că a pierdut, a urmat discutarea în format tete-a-tete cu Preşedintele Medvedev pe marginea problemelor bilaterale, în special a problemei transnistrene. Presa de la Tiraspol nu şi-a putut stăpîni sarcasmul, subliniind că Preşedintelui Voronin nu i-a reuşit să se “încovoie graţios în actul de poclon”. Miza pe faptul că Preşedintele nou al Rusiei, Dmitrii Medvedev, ar putea fi îmbunat şi dispus să dea curs planului reglementării transnistrene nu s-a adeverit. Avînd în vedere că peste aproximativ o jumătate de an în Republica Moldova va fi dat stratul oficial campaniei pentru alegerile Parlamentului, summit-ul de la Sankt Petersburg oferea, practic, ultima oportunitate ca Preşedintele Medvedev să dea un impuls reglementării transnistrene, astfel încît impact determinant să se producă pînă la expirarea mandatului Preşedintelui Vladimir Voronin. În consecinţă, presa moldovenească afiliată guvernării s-a văzut nevoită să-şi manifeste optimismul că, cel puţin, după întîlnirea Voronin-Medvedev vor urma runde de consultări ale experţilor care vor apropia reglementarea transnistreană.
Se pare că, Rusia nu este încă pregătită pentru a soluţiona rapid un şir de probleme de pe poziţiile care-i convin. Actualmente, ea poate genera aşteptări, realizarea cărora să fie amînată pînă la apariţia momentului oportun pentru Rusia. În privinţa conflictul transnistrean, în linii mari, se ştie care sînt principalele clauze ale planului Preşedintelui Voronin. Potrivit acestuia, Chişinăul a elaborat un pachet de documente care a fost oferit spre examinare mediatorilor şi observatorilor. Propunerile pachetului se referă la: statutul Transnistriei şi garanţiile de rigoare; oferirea unei autonomii largi Transnistriei în cadrul legii privind principiile de bază ale statutului Transnistriei din 22 iulie 2005, dar incluzînd şi elemente din “Memorandumul Kozak”; evacuarea armamentului din regiune şi retragerea prezenţei militare ruse; instituirea unei misiuni civile de pacificare, etc.
În contextul menţionat, aşteptările împărtăşite încă în luna martie de către Preşedintele Voronin se refereau la posibilitatea convocării cu ajutorul Rusiei a unei sesiuni în regim non-stop pentru identificarea spectrului de probleme de principiu, care să vină în susţinerea propunerilor din “pachet” şi să devină subiecte de dezbateri în cadrul formatului de negocieri “5+2”. Evident, Rusia ar mai trebuie să convingă partea transnistreană să revină la masa de negocieri. Probabil, la întîlnirea din cadrul summit-ul de la Sankt-Petersburg Preşedintele Voronin aştepta că omologul său rus îi va da un răspuns dacă Rusia este pregătită să susţină pachetul de propuneri al Chişinăului.
Recentele vizite ale unor înalţi demnitari ruşi la Chişinău, care au anticipat într-un fel discuţiile din cadrul summit-ului CSI de la Sankt Petersburg, au avut drept scop să transmită un mesaj esenţa căruia devenise clară încă în luna martie — Rusia nu va recunoaşte, deocamdată, independenţa Transnistriei pentru a nu submina CSI-ul, dar nici nu va exercita presiuni speciale asupra Tiraspolului, urmînd ca acesta împreună cu Chişinăul să caute de comun acord o soluţie ce ar conveni ambelor părţi. De fapt, aşa a fost în totdeauna după semnarea “Memorandumului Primakov” în mai 1997. În astfel de circumstanţe, cel mai probabil e că conflictul va rămîne “îngheţat”, cel puţin pînă la alegerile parlamentare din primăvara anului 2009. Un alt scop al vizitelor demnitarilor ruşi la Chişinău a vizat, probabil, testarea limitelor pînă la care pot ajunge eventualele cedări ale Preşedintelui Voronin, aflat sub presiunea deficitului de timp. Informaţiile făcute publice de către preşedintele Comitetului pentru Relaţii cu CSI al Dumei de Stat, Alexei Ostrovski, despre faptul că Voronin ar fi dispus să accepte negocieri pe marginea unei soluţionări ce ar prevedea dreptul Transnistriei de veto asupra politicii externe şi de securitate a Republicii Moldova, adică prevederi ce ar menţine elementul esenţial al “Memorandumului Kozak”, nu pot fi ignorat, dar nici nu pot fi exagerate. O soluţionare de acest gen ar însemna menţinerea Transnistriei sub controlul Rusiei, iar a Chişinăului sub controlul Tiraspolului, lipsind Chişinăul de necesitatea să facă dovada promovării unei politici externe şi de securitate coordonate cu Rusia.
Oricum, dată fiind dorinţa acută a autorităţilor moldoveneşti de a obţine “progrese” în reglementarea transnistreană, surprizele spectaculoase, mai cu seamă cu caracter propagandistic, sînt încă posibile pînă la alegerile parlamentare din 2009.