Monitoring→Politica→Comentarii

---

În perioada 13–14 noiembrie 2008 la Chişinău şi-a desfăşurat lucrările Summit-ul şefilor de guverne din ţările CSI. Despre această organizaţie regională s-a scris mult, deşi nu merită decît să se facă anumite constatări. Vorba e că CSI poate pretinde la titlul de cea mai secretă organizaţie internaţională regională. Este aproape imposibil să găseşti textele majorităţii covîrşitoare a documentelor adoptate în cadrul CSI. Nici nu poate fi vorba să poţi găsi proiectele documentelor ce urmează a fi discutate la summit-uri. În acest sens, întrunirea de la Chişinău nu s-a deosebit prin nimic de alte întruniri anterioare. Discuţiile despre adoptarea unor strategii şi documente epocale, evident întru binele cetăţenilor, despre bugetul CSI, etc., fără ca textele proiectelor acestora să fie publicate, vorbeşte de la sine despre această organizaţie. În plus, contextul în care s-a desfăşurat Summit-ul de la Chişinău adaugă trăsături definitorii noi pentru imaginea CSI: părăsirea organizaţiei de către Georgia ca urmare a războiului ruso-georgian; desfăşurarea în ultimii ani a unui război informaţional de către Rusia împotriva Ucrainei şi ameninţările permanente din partea unor oficiali ruşi la adresa integrităţii teritoriale a acesteia; părăsirea de către Uzbekistan a Comunităţii Economice Euro-Asiatice, în care Republica Moldova are statut de observator, organizaţie cu un pretins grad de cooperare economică, tarifară şi vamală mai avansat a unor state CSI etc.

În astfel de condiţii, despre adevăratul rol şi necesitatea existenţei CSI se poate judeca dacă se iau drept puncte de pornire declaraţiile anterioare ale premierului rus Vladimir Putin, din perioada cînd încă deţinea funcţia de Preşedinte al Rusiei. Astfel, ex-Preşedintelui Vladimir Putin îi aparţine afirmaţia că “CSI a fost instituită pentru divorţul civilizat al fostelor republici sovietice”. Acelaşi Vladimir Putin afirma în 2005 că “destrămarea URSS a fost cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului XX”. Declaraţii respective explică esenţa lucrurilor din CSI. Nu poate o organizaţie internaţională să fie consolidată dacă punctul de pornire în constituirea acesteia este apreciat de o manieră antagonistă de către subiecţii ei. Astfel, pentru toţi membrii CSI destrămarea URSS echivalează cu obţinerea libertăţii, iar pentru Rusia — cu o catastrofă. Jocurile cu suma zero sînt periculoase. Pentru a nu se simţi dezolată, Rusiei i se aminteşte că procesul de dezintegrare a URSS a fost iniţiat anume de Rusia, care a fost prima republică sovietică ce şi-a declarat suveranitatea, dînd startul “paradei suveranităţilor”. Numai că asta nu ajută, “divorţul civilizat” este “îngheţat” împreună cu conflictele separatiste, susţinute de Rusia pe teritoriile unor state din CSI, în timp ce pe propriul teritoriu, Rusia le-a strîpit în cel mai hotărît mod? Cel puţin, se pare că regimurile separatiste şi bazele militare ruse pe teritoriile partenerilor au devenit “ancorele” care au menirea să le lege ţărmurile CSI. S-ar putea ca ţările CSI, aflate în îndelungatul “proces de divorţ”, să se fi hotărt demult să se desprindă de această structură semi-secretă, în favoarea stabilirii unor relaţii bilaterale reciproc avantajoase, dacă nu s-ar teme să fie pedepsite pentru subminarea iluziei că Rusia ar mai putea repara, măcar parţial, consecinţele “celei mari catastrofe geopolitice a secolului XX”.

În pofida desfăşurării a zeci şi zeci de summit-uri CSI, fie la nivel de şefi de state sau de guverne, probleme care cu adevărat otrăvesc bunele relaţii, adică cele legate de “conflictele îngheţate”, pe care “Rusia le-a îngheţat după propriile scheme şi nu va permite nimănui să le dezgheţe după alte scheme”^[1], nu se discută. Nu se discută nici problema CSI-2, formată din regimurile separatiste, susţinute şi în eforturile lor colective de către Rusia. În schimb, se discută ani de-a rîndul, practic, aceleaşi probleme, care nu mai apucă să aibă vreun efect benefic asupra ţărilor membre. Dimpotrivă, acestea sînt pedepsite dacă încercă să-şi articuleze propriile interese. Se pare că nici o ţară din CSI nu poate avea interese proprii, necoordonate cu Rusia. Astfel, dacă vreo ţară sau grup de ţări îşi anunţă propriile interese, atunci ele sînd declarate anti-ruseşti.

De fapt, cu excepţia summit-urilor CSI din 2004, cînd a fost întreprinsă o acţiune împotriva OSCE, şi a summit-ului din 2005 de la Kazani, cînd Rusia a anunţat monetizarea relaţiilor cu partenerii din CSI, toate celelalte summit-uri par trase la indigo. Aceleaşi discuţii despre spaţiul informaţional comun, asigurat prin intermediul telecompaniei “MIR”, despre zona de comerţ liber, despre probleme umanitare etc., migrează de pe o agendă pe alta. Numai că de la o reuniune la alta lucrurile se complică. Spre exemplu, spaţiul informaţional comun din CSI îşi pierde în mare măsură sensul după ce Georgia, care a avut o contribuţie deosebită la trezoreria culturală comună a fostele republici sovietice, a părăsit CSI. Astfel, dacă din pretinsul spaţiu comun sînt eliminaţi purtătorii celor mai valoroase contribuţii culturale, atunci ce va rămîne în el? Probabil, propaganda şi declaraţiile despre bunele intenţii.

Dacă e să luăm problemele umanitare, discutate atît de frecvent în cadrul CSI, atunci o dimensiune de importanţă majoră ar fi cea legată de problema gastarbaiterilor, milioanelor de cetăţeni ai statelor CSI, care lucrează ilegal în Rusia. Se ştie că statutul acestora îi împunge pe mulţi la comiterea crimelor, inclusiv a unora foarte grave şi că împotriva lor, de asemenea, se comit crime la fel de grave. Însă studiile pe acest subiect, dacă ele există, statisticile şi conţinutul discuţiilor la nivel oficial, nu sînt accesibile. Cum pot, în astfel de condiţii, statele CSI să-şi apere cetăţenii şi să elimine condiţiile care le generează probleme?

Recentul summit de la Chişinau a atins o nouă dimensiune a problemei umanitare — pe cea de tineret, care să fie dezvoltată pe viitor. Cîtă credibilitate poate avea această iniţiativă dacă, de exemplu, două state CSI — Rusia şi Republica Moldova, ignoră cazuri de rezonanţă legate de drepturile cetăţeneşti şi în special ale tinerilor? Spre exemplu, cazul unei familii tinere va ajunge, probabil, la CEDO, fiindcă nu se poate reuni din motive care măcar nici nu sînt explicate. Este vorba despre cazul jurnalistei Natalia Morari, cetăţeană a Republicii Moldova, căsătorită de curînd cu un cetăţean al Federaţiei Ruse. Situaţia în care a nimerit tînăra familie nu poate fi calificat altfel decît o răzbunare la nivel statal. Ce pericol poate reprezenta pentru securitatea unei supraputeri regionale o jurnalistă, despre activitatea presupus subversivă a căreia nu există vreo hotărîre judecătorească, care să califice eventualul prejudiciu adus securităţii Rusiei? Optimiştii mai pot spera că la anul viitor, în cadrul iniţiativei de a-l declara — “An al tineretului din CSI”, problema va fi soluţionată, însă cazul Nataliei Morari este mai grav, fiindcă demonstrează că ţara pivot a CSI — Rusia, practică pedepsele arbitrare nu doar la nivele de relaţii interstatale, cum a fost în cazul embargourilor comerciale împotriva Republicii Moldova, ci şi la nivel de persoane fizice. În cazul embargourilor împotriva Republicii Moldova, cel puţin, s-a ştiut la ce ne putem aştepta după ce în februarie 2005 Duma de Stat a Federaţiei Ruse adoptase tocmai trei rezoluţii de ameninţare, dar în cazul unor persoane fizice — nu mai putem prognoza practic nimic. Aceasta se numeşte soluţionarea problemelor umanitare în CSI.

În pofida celor expuse mai sus, putem constata, totuşi, că Summit-ul CSI de la Chişinău a fost unul util. El a oferit un pretext pentru lansarea unui nou val propagandistic. Pe fundalul lui, în timpul prezenţei lui Vladimir Putin la Chişinău, o parte a mass-media moldoveneşti a preluat şi vehiculat lozinca despre “integrarea europeană pro-rusească a Republicii Moldova”. Această găselniţă contează mult în situaţia în care unii cetăţeni se căznesc să înregistreze la Ministerul Justiţiei organizaţia “Prietenii Rusiei în Moldova”. La ce mai e nevoie de “Prietenii Rusiei în Moldova”, dacă scopul strategic al autorităţilor — integrarea europeană, este un proces pro-rusesc? Dacă ne amintim că din punct de vedere geografic Rusia şi Belarus fac parte din Europa, atunci în general nimeni nu poate contesta că integrarea europeană şi integrarea în Uniunea Rusia-Belarus nu coincid.

De fapt, acţiunile propagandistice, întreprinse cu ocazia Summit-ului CSI, doar demonstrează că lupta pentru simpatiile electoratul rusolingv din Republica Moldova e aprigă, întrucît acest segment are o pondere semnificativă de aproximativ 25–30%, putînd fi şi mai mare în dependenţă de rata de participare la alegeri. În rest, despre bilanţul summit-ului se poate spune în cîteva rînduri: printre cele 34 de documentele aprobate sînt: “Strategia de dezvoltare economica a Comunităţii pîna în anul 2020, direcţiile de cooperare prioritare pentru dezvoltarea transporturilor, asigurarea securităţii alimentare, coordonarea politicilor migraţionale, de reglementare valutara, in domeniul agricol, probleme umanitare, în special de tineret etc.”. Este adevărat că s-au mai discutat cîteva probleme delicate, despre care nu există informaţii.

 

© 2001–2018 Asociaţia pentru Democraţie Participativă “ADEPT”
Tel./Fax: (373 22) 21-29-92, e-mail:
Reproducerea materialelor se permite doar cu menţionarea sursei

Creat de NeoNet