Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | partide.md | avere.md
La ce serveşte dreptul de vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat?
|
|
Alegerile libere şi corecte?
La alegerile parlamentare din 5 aprilie 2009 Partidul Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM) speră să obţină o victorie tranşantă. Aceeaşi speranţă o nutreşte şi mai bine de o jumătate de duzină de partide de opoziţie, cu un rating peste 6%, cît e pragul electoral, sau oscilant în preajma acestuia. Însă contează nu doar victoria, ci şi calitatea procesului electoral. De acesta depinde legitimitatea puterii, adică stabilitatea politică postelectorală, şi suportul internaţional multilateral pentru Republica Moldova. În acest sens, “interesul naţional”, căruia partidul de guvernămînt afirmă că-i este dedicat, dictează necesitatea desfăşurării unor alegeri libere şi corecte. În orice caz, instituţiile internaţionale, în special cele ale Uniunii Europene, condiţionează conţinutul viitoarelor raporturi cu Republica Moldova prin desfăşurarea unor alegeri libere şi corecte.
Legislaţia electorală defineşte foarte clar ce se înţelege prin alegeri libere: asigurarea dreptului de vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat. Numai că orice medalie, după cum se ştie, e cu reversul său. Practica ne dovedeşte că pretutindeni, de îndată ce au fost înlăturate tot felul de limitări de cens, fără a lua în consideraţie nivelul culturii politice, în joc a intrat un nou factor — manipularea, capabil să anihileze o bună parte din efectele alegerilor libere. Alegătorii plonjaţi într-un spaţiu informaţional marcat de distorsiuni devin purtători ai clişeelor şi pot vota absolut liber pentru chipurile formate de propagandă. De aceea, alegerile trebuie să fie nu doar libere, dar şi corecte. Manipularea este cea care subminează principiul alegerilor corecte, definite de legislaţie drept “şanse egale fiecărui candidat sau fiecărui partid politic (fiecărei coaliţii) pentru a participa la competiţia electorală, inclusiv accesul la mediile de informare”.
Pentru manipulare e nevoie de instrumente pe potrivă: mijloace media şi “resurse administrative”. Evident, peste tot, cel mai mare potenţial de manipulare îl au partidele de guvernămînt. De aceea, partidele de guvernămînt sînt, cu precădere, criticate pentru recurgere la manipulări, şi nu din alte considerente, cum adesea se insinuează. Un şir de articole şi studii publicate arată că partidul de guvernămînt din Republica Moldova dispune de un adevărat “media-holding”, care-i lustruieşte imaginea în regim non-stop, denigrînd cu osîrdie formaţiunile de opoziţie şi liderii acestora. Unităţile “media-holdingului” pot fi uşor identificate, acestea utilizînd aceleaşi blocuri informaţionale sau imagini, care migrează de la o instituţie incorporată “holding” la alta, prielnice pentru imaginea PCRM şi denigratoare la adresa opoziţiei.
Un singur partid “în veşminte albe”, iar toate celelalte în?..
În Republica Moldova bunurile publice şi pîrghiile administrative sînt utilizate nu numai pentru facilitarea promovării intereselor partidului de guvernămînt, ci mai cu seamă pentru intimidarea persoanelor inconveniente din rîndul liderilor şi activiştilor partidelor de opoziţie. În acest sens, merită menţionat cazul liderului Alianţei Moldova Noastră (AMN), Serafim Urechean, din simplul motiv că Urechean a fost “pionier”. Se poate verifica cu precizie — campania de denigrare împotriva lui Serafim Urechean a început la 9 februarie 2002, la Instituţia Publică a Audiovizualului Compania “Teleradio-Moldova”. Ea a continuat, practic, în regim non-stop, pînă cînd birourile de la Chişinău ale OSCE şi Consiliului Europei (CoE) s-au văzut nevoite să elaboreze un document de recomandări, intitulat “Repere pentru activitatea instituţiilor audiovizualului public în Republica Moldova”. Conducerea de atunci a Companiei “Teleradio-Moldova” a acceptat cu mulţumiri documentul în cauză, iar actuala conducere a radiodifuzorului public naţional ar putea verifica cît de conformă este recomandărilor OSCE&CoE activitatea actuală a instituţiei. Să luăm, de exemplu, doar recomandarea — “Relatările asupra activităţilor Preşedintelui şi Guvernului trebuie să includă sau să fie urmate de declaraţiile sau comentariile reprezentanţilor opoziţiei şi reprezentanţilor instituţiilor sau organizaţiilor direct afectate de aceste activităţi”.
Cel mai trist şi îngrijorător lucru este, însă, că organele de ocrotire a normelor de drept au devenit, se pare, instrumente pentru reglări de conturi politice. Aceluiaşi Serafim Urechean şi unui şir de funcţionari care au lucrat cu el la Primăria municipiului Chişinău le-au fost fabricate dosare penale. În definitiv, nici unul din cazurile împotriva lui Urechean nu a fost demonstrat, iar pentru prejudiciul cauzat unora dintre învinuiţi, Guvernul a fost nevoit să achite despăgubiri, potrivit deciziilor CEDO. Un lucru demn de consemnat este că “dosariada” s-a extins, practic, asupra liderilor tuturor partidelor de opoziţie cu un rating ce depăşeşte 2% şi în general asupra politicienilor de opoziţie cu o anumită influenţă. Iată cum arată lista:
- Serafim Urechean, preşedinte al AMN, a avut şi mai are dosare penale pentru presupuse crime de corupţie, falsificare de acte şi, mai recent, de atentat de omor;
- Dorin Chirtoacă, primar de Chişinău, vice-preşedinte al Partidului Liberal (PL), are deschise trei(!) dosare penale pentru abuz de putere. În plus, în mod periodic, Ministerul Justiţiei dispune blocarea conturilor primăriei conduse de Chirtoacă;
- Vlad Filat, preşedinte al Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), are două dosare penale pentru presupuse crime de privatizare ilicită şi contrabandă, care ar fi fost comise mai mult de zece ani în urmă;
- Dumitru Diacov, preşedinte al Partidului Democrat din Moldova (PDM), a fost anunţat recent că unor persoane de conducerea PDM li se deschid dosarelor penale pentru presupus trafic de fiinţe umane, motiv servind refuzul a doi reprezentanţi ai aripei de tineret a formaţiunii de se întoarce în ţară, după aflarea într-o delegaţie peste hotare. Gluma lui Dumitru Diacov, făcută în plenul Parlamentului, precum în Republica Moldova nici o persoană se poate considera onorabilă dacă actuala guvernarea nu-i deschide un dosar penal, pentru a i se vehicula numele la televiziunea publică, a fost sinistră. Doar în aproximativ o lună de zile preşedintele PDM a fost anunţat că “visul” său s-a împlinit;
- Iurie Roşca, preşedintele al Partidului Popular Creştin Democrat (PPCD), precum şi alţi fruntaşi ai formaţiuni, au avut deschise, în perioada 2002–2003, cîteva dosare penale ca urmare a organizării unor acţiuni de protest în masă;
- Eduard Muşuc, secretar general al Partidul Social Democrat (PSD), a avut un dosar penal pentru o presupusă crimă, legată de însuşirea ilegală a unui imobil;
- Nicolae Andronic, preşedinte al Partidului Popular Republican (PPR), are deschise în ultimi ani două dosare penale pentru presupuse depăşire a atribuţiilor de serviciu şi pentru sustragere prin şantaj a unei sume semnificative de bani de la o persoană fizică în perioada cînd ocupa funcţia de prim-vicepremier (1998–1999). A devenit, practic, o tradiţie că acolo unde poliţia afirmă că a găsit droguri şi stocuri de arme, găseşte şi fotografiile liderului PPR;
- Valerii Climenco, preşedinte al Mişcării “Ravnopravie”, a figurat în 2006 într-un dosar penal pentru o presupusă escrocherie de utilizare a banilor publici de către firma de construcţii a fiicei sale;
- Gheorghe Sima, preşedinte al Uniunii Muncii “Patria-Rodina” (UMPR) şi fost ministru al Educaţiei, s-a ales cu dosar penal, în 2007, pentru presupusa crimă de privatizare ilegală a unei încăperi de subsol pentru sediul formaţiunii. Deschiderea dosarului penal a coincis cu perioada activă a parteneriatului politic al UMPR cu organizaţia gastarbaiterilor moldoveni de la Moscova “Patria-Moldova”, condusă de Andrei Ţărnă, căruia în toamna anului 2007, de asemenea, i s-a deschis un dosar penal;
- Mihail Formuzal, guvernator al autonomiei găgăuze şi unul din liderii PPR, este “campion absolut” la numărul dosarelor penale. În 2006, în toiul campaniei electorale pentru funcţia de guvernator al Găgăuziei, Formuzal avea tocmai opt(!) dosare. În prezent, se pare, numărul dosarelor s-a diminuat pînă la cinci! Este demn de remarcat că la unele conferinţe internaţionale foarte importante, dedicate reglementării transnistrene, la care participă şi Mihail Formuzal pentru a împărtăşi experienţa pozitivă a autonomiei găgăuze, acesta este întrerupt de reprezentanţii Transnistriei cu întrebări de genul — “mai bine povesteşte-ne cîte dosare penale ţi s-au instrumentat”? Este un fapt!
Cu certitudine, exemplele de mai sus nu sînt complete şi nici foarte precise, însă, în linii mari, ele readuc realitatea foarte dură destul de fidel — în Republica Moldova, care, potrivit afirmaţiilor guvernanţilor aspiră la integrarea în UE, doar un singur partid — PCRM, poartă “veşminte albe”. Despre toate celelalte partide, cît de cît importante, trebuie să se creadă că sînt conduse de potenţiali criminali! Propaganda promovată de “media-holdingul” pro-guvernamental inoculează zi de zi în conştiinţa alegătorilor imaginea pozitivă, edificatoare, a PCRM, în contrast cu imaginea negativă, distructivă, a formaţiunilor de opoziţie şi a liderilor acestora.
Şeful statului, liderul PCRM, care în perioada sovietică a fost ministru de interne, afirmă cu diferite ocazii că partidele de opoziţie se creează în mod special “pentru ca indivizi corupţi, care le conduc, să aibă prilejul de a invoca încălcarea drepturilor politice, atunci cînd organele de ocrotire a normelor de drept le curmă activitatea criminală”. S-ar putea ca şeful statului să aibă dreptate, parţial. Asta o confirmă şi liderii “culpabili” ai formaţiunilor de opoziţie, atunci cînd se acuză în mod reciproc sau cînd afirmă că cei dintre ei care sînt cu adevărat “şantajabili” acceptă să coopereze cu PCRM, pentru a-şi salva pielea. Totuşi, este foarte suspect că în Republica Moldova liderii tuturor partidelor politice cu un rating mai mare de 2% să aibă înclinaţii criminale. Mai degrabă este verosimilă presupunerea, că dosarele se fabrică la comandă pentru a sugera cetăţenilor că nu au o altă opţiune, decît să voteze singura formaţiune în “veşminte albe”.
În lumina celor expuse mai sus, poate ar fi util ca în timpul ce a mai rămas pînă la alegeri “Coaliţia pentru un parlament curat”, deopotrivă cu “Coaliţia 2009” pentru alegeri libere şi corecte să adreseze organelor de ocrotire a normelor de drept rugămintea să facă publică informaţia despre liderii partidelor şi toate persoanele publice care participă la alegeri, despre condamnări, dosarele penale care li-au fost deschise, cîte din ele au fost clasate, cîte au constituit prilej pentru condamnarea Republicii Moldova la CEDO etc. Doar nu numai averile candidaţilor reprezintă informaţie de interes public, ci şi trecutul lor legat de comiterea crimelor de către ei sau a abuzurilor împotriva lor. Exemplul carierei politice de succes a liderului Partidului Regiunilor din Ucraina, Victor Yanucovici, ne demonstrează că o astfel de informaţie nu poate dăuna, ba dimpotrivă, poate ajuta foste mult, atît candidatul, cît şi societatea.
Cazuri cu necazuri
În Republica Moldova există un singur partid politic de opoziţie cu un lider binecunoscut, care nu are dosare penale, cel puţin, deocamdată. Este vorba despre ex-premierul Vasile Tarlev, care în toamna lui 2008 a decis să transforme Uniunea Centristă din Moldova (UCM), formaţiune care avea un rating sub 2%, într-o formaţiune de succes. Cazul ex-premierului Tarlev este relevant, chiar edificator, şi de aceea merită elucidat.
Cazul ex-premierului Tarlev demonstrează că arsenalul “resurselor administrative” nu se reduce doar la instrumentarea dosarelor penale. Există şi instrumente mai “fine”, juridice, menite “să apere legalitatea” în Republica Moldova. Astfel, potrivit autorităţilor moldovene, ex-premierul Tarlev a încercat să “sfideze legalitatea” pe trei dimensiuni — civică, politică şi economică:
- Ministerul Justiţiei a respins de trei ori, în doar o jumătate de an, încercările ex-premierului Tarlev de a înregistra o organizaţie non-guvernamentală, “Prietenii Rusiei în Moldova”. Reprezentanţii grupului de iniţiativă pentru instituirea organizaţiei menţionate au specificat că motivele invocate de minister au fost după cum urmează — a) încălcarea prevederilor legii cu privire la funcţionarea limbilor pe teritoriul Republicii Moldova, dar şi a articolului 13 din Constituţie, b) lipsa ştampilei biroului notarial pe una din copiile statutului organizaţiei, c) lipsa descrierii principiilor de funcţionare a structurilor teritoriale ale organizaţiei (pe care aceasta nici nu le are!);
- Ministerul Justiţiei a refuzat de două ori recunoaşterea alegerii ex-premierului Tarlev în funcţia de preşedinte al UCM, odată pe motiv că alegerea s-a făcut deschis şi nu în mod secret, precum prevede statutul partidului, deşi decizia despre votul deschis a fost adoptată de congres, care are cea mai mare putere decizională; a doua oară refuzul a fost motivat prin încălcarea termenelor de convocare a congresului extraordinar al formaţiunii, la care Vasile Tarlev a fost ales prin vot secret;
- Ministerul Economiei şi Comerţului a invitat pe 24 ianuarie 2008 conducătorii de întreprinderi, membri ai organizaţiei non-guvernamentale “Asociaţia Naţională a Producătorilor” (APN), a cărei preşedinte este ex-premierul Tarlev, la o “şedinţă de lucru (obligatorie) privind chestiunile ce ţin de întreprinderile industriale”, pentru ca aceştia să afle, conform declaraţiilor publice a unora dintre ei, că participă la înlăturarea ex-premierului Tarlev din funcţia de preşedinte al asociaţiei şi înlocuirea lui prin alegerea altei persoane.
Eforturile autorităţilor publice în vederea asigurării legalităţii activităţii organizaţiilor obşteşti ar fi salutare, dacă ele ar fi în favoarea acestora şi s-ar da dovadă de imparţialitate, obiectivitate şi pledoarie pentru asigurarea legalităţii şi la nivelul instituţiilor statale.
În primul rînd, exigenţele Ministerului Justiţiei referitoare la interpretarea prevederilor documentelor interne ale unor organizaţii private contrastează cu ignorarea de către principalele instituţii ale statului a prevederilor Constituţiei. Astfel, intrarea “în vigoare la data adoptării” a sute(!) de hotărîri ale Parlamentului ar trebuie să fie declarată neconstituţională, în eventualitatea sesizării Curţii Constituţionale (CC) de cei în drept s-o facă. În hotărîrea nr.20 din 29 aprilie 1999 Curtea Constituţională a stabilit în mod expres că: “în conformitate cu art.1 alin. (4) din Legea nr. 173-XIII din 6.07.1994 privind modul de publicare şi intrare în vigoare a actelor oficiale, hotărîrile Parlamentului intră în vigoare: la data publicării în Monitorul Oficial, sau la data indicată în text (adică la data publicării lor sau la o dată ulterioară, prevăzută de legiuitor)… Nepublicarea hotărîrii Parlamentului atrage după sine inexistenţa ei”. O elementară verificare arată că publicarea hotărîrilor Parlamentului în Monitorul Oficial are loc în cîteva zile, uneori în cîteva săptămîni(!), timp în care “hotărîrile inexistente” pot produce efecte juridice. Iată cu ce ar fi putut începe proiectul “Twinning parlamentar” — să facă ordine în privinţa unor lucruri absolut elementare, precum intrarea în vigoare a actelor normative, şi doar apoi să se apuce de aproximarea legislaţiei Republicii Moldova la acquis communautaire. Spre exemplu, în perioada 2003–2008, şase hotărîri ale Parlamentului privind participarea militarilor moldoveni la operaţiunile din Irak au intrat în vigoare la data adoptării, fiind publicate în Monitorul Oficial peste 1–2 săptămîni. Dacă în aceste 1–2 săptămîni s-ar fi întîmplat ceva cu militarii moldoveni, cine ar fi purtat răspunderea pentru evenimentele aflate în afara cîmpului legal? Alte zeci de hotărîri cu caracter financiar au intrat în vigoare contrar prevederilor menţionate. Aceste exemple au menirea să arate cît de măruntă este “căutarea de purici” în statutul UCM, faţă de ignorarea de către Parlament a normelor privind intrarea în vigoare a actelor oficiale şi includerea lor Registrul de Stat al actelor juridice al Republicii Moldova, unic deţinător al căruia este anume Ministerul Justiţiei (HG Nr.910 din 06.09.2000);
În al doilea rînd, implicarea Ministerului Economiei şi Comerţului în activitatea organizatorică a Asociaţiei Naţionale a Producătorilor, dar şi motivele referitoare la necesitatea “depolitizării”, folosite pentru eliminarea ex-premierului Tarlev din funcţia de preşedinte al organizaţiei, pun în evidenţă gradul de distorsionare a bunului simţ. Astfel, este o sfidare a bunului simţ invocarea argumentelor precum că un lider de partid nu poate deţine funcţia de preşedinte al unei organizaţii neguvernamentale, cînd însăşi şeful statului, care îi reprezintă pe toţi cetăţenii, este lider de partid şi acţionează în mod public şi deliberat în detrimentul unor cetăţeni, în scopul promovării intereselor partinice. Astfel, în preajma alegerilor pentru funcţia de primar de Chişinău din mai 2003, preşedintele Voronin s-a adresat în calitatea sa de şef al statului către cetăţeni, îndemnîndu-i să nu voteze candidatura lui Serafim Urechean la funcţia de primar. În acest context, merită menţionat faptul, că în anul 2001 Curtea Constituţională a refuzat să examineze cererea unui grup de deputaţi referitoare la interpretarea normelor constituţionale cu privire la compatibilitatea funcţiilor de şef al statului şi de partid, adică cum o persoană poate reprezenta în acelaşi timp toţi cetăţenii şi în mod privilegiat o parte dintre aceştia. În 2008, Curtea Constituţională a avizat negativ un proiect de modificare a Constituţiei în sensul neadmiterii ca şeful statului să fie partinic, adică şi părtinitor. Este semnificativ că acest aviz negativ a fost, oarecum, prilejuit începerii manifestaţiilor de sărbătorire a 650 de ani de la întemeierea statului moldovenesc. În acest context, autorităţile publice şi, în special Curtea Constituţională, ar fi putut lua în consideraţie că statul contemporan Republica Moldova, pînă la adoptarea Constituţiei în 1994, a avut la bază trei documente fondatoare — Declaraţia de suveranitate, Declaraţia de independenţă şi Decretul nr. 201-XII din 27.07.1990 cu privire la puterea de stat, care prevede în mod expres că “nu se admite cumularea funcţiilor de conducere în organele puterii de stat şi administraţiei de stat cu orice alt post … în partidele politice şi în organizaţiile şi mişcările social-politice.”.
Întrebarea care se iscă este — de ce cetăţeanul Vasile Tarlev, căruia Constituţia statului moldovenesc, vechi de 650 de ani, îi garantează un set de drepturi, de fapt este supus unor presiuni care-l împiedică să le realizeze? Răspunsul pare să transpară din rezultatele ultimelor alegeri din 2007, la nivel de raioane, unde se votează politic, pentru simbolurile partinice. Pentru o comparaţie corectă a fost ales anul 2003, cînd au avut loc alegeri de acelaşi nivel.
| 2007 | 2003 | Diferenţa | Diferenţa, % | |
|---|---|---|---|---|
| Partidul Comuniştilor din Republica Moldova | 394023 | 595289 | -201266 | -33,8% |
| Partidul Democrat din Moldova | 112167 | 95030 | +17137 | +18% |
| Alianţa Moldova Noastră + Partidul Democraţiei Sociale* | 193282 55220 | 247205 | +1297 | +0,5% |
| Partidul Social Democrat + Partidul Social Liberal** | 43562 36645 | 54838 | +25369 | +46% |
| Partidul Popular Creştin Democrat | 97927 | 109822 | -11780 | -10,8% |
| Partidul Liberal | 55842 | - | +55842 | n/a |
| Alte partide*** | 113134 | 68101 | +45033 | +66% |
| Independenţii | 50819 | 67233 | -16414 | -17% |
| Total | 1152621 | 1237518 | -84897 | -6,9% |
* În 2003 Alianţa Independenţilor (AI), condusă de Serafim Urechean, şi Moldova Noastră şi Alianţa Social Democrată din Moldova (ASDM), condusă de Dumitru Braghiş, au fost componente ale blocului Blocul Electoral “Alianţa Social-Liberală Moldova Noastră”. Ulterior, AI a fost reformată în Alianţa Moldova Noastră, iar ASDM a fost reconstituită în Partidul Democraţiei Sociale din Moldova, calitate în care au participat individual la alegerile din 2007.
** În 2003 Partidul Social Democrat (PSD) şi Partidul Social Liberal (PSL) au format Blocul Electoral “PSD-PSL”, iar în 2007 au participat la alegeri în mod individual.
*** În decembrie 2007 Partidul Democraţiei Sociale a fuzionat cu Partidul Social Democrat, iar în februarie 2008 Partidul Social Liberal a fuzionat cu Partidul Democrat din Moldova.
Vedem că la ultimele alegeri din 2007, la nivel naţional, practic toate partidele importante, au însumat un număr aproximativ egal sau mai mare de voturi faţă de alegerile din 2003. Numai PCRM s-a evidenţiat, pierzînd mai bine de 1/3 din suportul alegătorilor săi. În baza datelor din tabel putem presupune că aproximativ o jumătate din cei care nu au mai votat PCRM nu s-au prezentat la urnele de vot, iar cealaltă jumătate a votat pentru alte partide. Nu încape îndoială că proiectul politic al ex-premierului Tarlev ţintea anume în alegătorii care, din anumite considerente, nu mai doresc să voteze PCRM. De aceea, se poate presupune că presiunile exercitate asupra ex-premierului Tarlev au menirea să-l împiedice să valorifice potenţialul de protest împotriva PCRM, care s-a profilat la ultimele alegeri. Din cele expuse mai sus, am putea concluziona că nu ar fi de mirare dacă vom afla că UCM-ul, condus de Tarlev în calitate de lider informal, nu va fi admis să participe la alegeri.
Concluzii
Pînă la începerea campaniei electorale unităţile “media-holding-ului” afiliat PCRM au desfăşurat o amplă campanie de “spălare de creieri”, esenţa căreia poate fi redată succint după cum urmează: “în timp ce partidul de guvernămînt, dar mai ales liderul acestuia, a activat pentru prosperarea economică şi spirituală a Republicii Moldova, a dispus micşorarea preţurilor la pîine cu 20% şi majorarea salariile cu ~20% (exact pentru a flanca campania electorală de aceste evenimente îmbucurătoare pentru populaţie),a apărat ţară de inamicii externi şi spionii interni ai acestora, liderii partidelor de opoziţie au subminat suveranitatea şi independenţa ţării, securitatea ei economică prin acte de contrabandă şi corupţie, au îndrăznit să critice activitatea partidului de guvernămînt”, etc.
Probabil, alegerile parlamentare din 5 aprilie 2009 vor fi recunoscute libere, aşa cum au fost, potrivit rapoartelor misiunilor de observare OSCE, în toate celelalte campanii, începînd cu 1994. Numai că este aproape cu neputinţă să se afirme că alegerile ar mai putea fi considerate corecte. Într-adevăr, Concepţia reflectării campaniei electorale, elaborată de Consiliul Coordonator al Audiovizualului, este extrem de restrictivă, şi preţurile pentru timpii de antenă cu plată, stabilite de către Instituţia Publică “Teleradio Moldova”, se pare că au menirea să apere “creierii spălaţi” ca nu cumva, ca urmare a vehiculării mesajelor electorale ale partidelor de opoziţiei, în aceştia să se strecoare vreo îndoială în privinţa rolului mesianic al partidului de guvernămînt. Dacă e aşa, atunci întrebarea din titlu rămîne fără răspuns, pînă cînd majoritatea cetăţenilor nu se vor învaţă să răspundă individual la ea.