Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | partide.md | avere.md
Alegerile prezidenţiale 2009
|
|
Trădarea patriotică — şansa Republicii Moldova?
Alegerile prezidenţiale ordinare, fixate pentru 20 mai 2009, reprezintă un test extrem de serios pentru societatea moldovenească. De fapt, potrivit Legii privind procedura alegerii preşedintelui Republicii Moldova, alegerile urmau să aibă loc pînă la expirarea mandatului şefului statului — 7 aprilie 2009. Guvernanţii au numit data alegerilor parlamentare de manieră ca mandatul şefului statului să fie extins cel puţin cu două luni. Totuşi, data de 7 aprilie a devenit una de referinţă pentru istoria politică a Republicii Moldova. Revolta, însoţită de vandalizarea clădirilor principalelor instituţii publice — Parlamentului şi Preşedinţiei, au o semnificaţie mult mai profundă decît reducerea la un banal accident politic, soldat cu importante pierderi materiale.
Deocamdată, polarizarea clasei politice şi divizarea societăţii ridică bariere suplimentarea în calea stabilirii noii configuraţii de personal în organele puterii de stat ca urmare a parlamentarelor din 5 aprilie 2009. În consecinţă, instituţiile europene se văd nevoite să intervină cu îndemnuri adresate puterii şi opoziţiei de a relua dialogul politic în vederea depăşirii crizei politice. Ele nici nu pot proceda altfel faţă de un stat al cărui suveranitate o respectă, impunînd sau ameninţînd cu ceva. Mesajul instituţiilor europene este cît se poate de clar — Republica Moldova este ţara cetăţenilor care o populează, aceşti cetăţeni şi clasa politică pe care au format-o trebuie să rezolve problemele cu care se confruntă. Cu toate acestea, la o lună şi jumătate de la tristul eveniment de referinţă, constatăm că nu există nici un fel de dialog politic, lucru care se poate solda cu un blocaj instituţional extrem de periculos — nealegerea şefului statului cu 3/5 din voturile parlamentarilor aleşi.
Toţi actorii politici moldoveni şi majoritatea cetăţenilor înţeleg perfect pericolul blocajului instituţional, care poate surveni în cîteva săptămîni, agravînd şi mai mult efectele plierii crizei politice pe cea economico-financiară. În pofida acestei înţelegeri singura posibilitate de evitare a blocajului este percepută drept una eminamente “corupţională”. O astfel de concluzie a fost făcută după declaraţiile şeful statului, care au urmat imediat după încheierea votării la 5 aprilie şi care a precedat revolta ce a izbucnit două zile mai tîrziu. Este vorba despre faptul că Vladimir Voronin menţionase că nu va negocia cu opoziţia, adică cu liderii ei, care reprezintă instituţiile opoziţiei, ci cu deputaţii ajunşi în Parlament pe listele formaţiunilor de opoziţie. Din acel moment, presa care simpatizează cu opoziţia vorbeşte despre “votul de aur”, pe care vreun “trădător” dintre deputaţii de opoziţie ar putea să-l dea în favoarea candidatului comunist la funcţia de şef al statului, fie contra unor eventuale remunerări cu bani sau funcţii publice, fie pentru a i se clasa dosarele penale, deschise din abundenţă unor deputaţi din opoziţie. Evident, preşedintele Voronin s-a referit la manifestarea “patriotismului” eventualilor “trădători”, a căror fapte reprobabile de dinaintea eventualei manifestări de “patriotism” au fost trecute prin “purgatoriul” presei afiliate PCRM.
În aceste circumstanţe, fiind îndemnată de către instituţiile europene şi reprezentanţii acesteia să se angajeze într-un dialog politic cu puterea pentru depăşirea crizei politice, opoziţia este în dilemă deoarece, în calitatea de preşedinte al Partidului Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM), Vladimir Voronin a declarat clar şi răspicat că nu are ce discuta cu partidele de opoziţie, iar în calitatea sa de preşedinte al Republicii Moldova, în special după întîlnirile cu demnitarii europeni, acelaşi Vladimir Voronin îndemnă opoziţia să participe la dialogul politic. Nu este o dilemă falsă, dat fiind faptul că şi după îndemnurile şefului statului la dialog politic, propaganda PCRM mai continuă să asocieze liderii opoziţiei cu “cînii turbaţi” şi “duşmanii statalităţii”. Comportamentul PCRM sugerează că acesta nu se teme de alegerile anticipate, ba chiar şi le doreşte. De ce s-ar teme dacă Rusia şi-a exprimat clar suportul pentru PCRM, iar UE demonstrează un comportament de evitare a ameninţării sau pedepsirii guvernării de la Chişinău pentru derapaje anti-democratice. Astfel, PCRM face aluzii că nu va renunţa la metodele sale electorale şi că ar putea chiar obţine o majoritatea constituţională la parlamentarele anticipate. Numai că socoteala de acasă nu întotdeauna se potriveşte cu cea din tîrg.
Boicotul — arma opoziţiei împotriva abuzurilor puterii
În lumina celor expuse mau sus, merită menţionat faptul că amendamentele constituţionale din 5 iulie 2000 impun, de fapt, necesitatea stabilirii unui consens între putere şi opoziţie, întrucît este foarte dificil ca vreo formaţiune politică să poată obţine constant mai mult de 3/5 de mandate în Parlament, pentru a putea alege şeful statului de una singură, fără cooperarea cu alte formaţiuni. Astfel, s-a dovedit că cea mai puternică pîrghie din dotarea formaţiunilor parlamentare este boicotul şi ameninţarea cu blocarea procedurii de alegere a preşedintelui ţării — toate cele patru tentative de alegere a şefului statului, începînd cu anul 2000, au fost marcate de aplicarea blocajului. La alegerile prezidenţiale din decembrie 2000, blocarea alegerilor s-a soldat cu dizolvarea Parlamentului incapabil de consens şi anunţarea alegerilor parlamentare anticipate.
La alegerile prezidenţiale din 4 aprilie 2001, cei 11 deputaţi ai celei mai mici fracţiuni parlamentare a Partidului Popular Creştin Democrat (PPCD) au boicotat procedura alegerii şefului statului, blocarea fiind evitată de faptul că PCRM deţinea mai mult de 3/5 de mandate de deputaţi. Către alegerile prezidenţiale din 4 aprilie 2005, PCRM părea să fi înţeles că e nevoie de consens sau cel puţin circumstanţele şi presiunile din partea Federaţiei Ruse au impus îndemnul la consens naţional în vederea integrării europene. Cu toate acestea, modul în care au fost desfăşurate alegerile parlamentare din 6 martie 2005 a făcut ca de această dată cea mai mare fracţiune parlamentară — Alianţa “Moldova Noastră”, însumînd 23 de deputaţi, să recurgă, totuşi, la boicotarea alegerilor, fără să reuşească blocarea procedurii de alegere a şefului statului.
Acum, în ajunul alegerilor prezidenţiale din 20 mai 2009, deja toate componentele opoziţiei parlamentare, însumînd 41 de deputaţi, anunţă că vor boicota alegerile, blocarea procedurii alegerii şefului statului depinzînd de trădarea patriotică a unuia sau cîtorva deputaţi de opoziţie. Aici e de remarcat că după accederea PCRM la guvernare în 2001 numărul deputaţilor implicaţi în boicotarea alegerilor şefului statului creşte aproape în progresie geometrică. Acesta este un rezultat al guvernării PCRM şi a modului de a înţelege norma constituţională care, aşa cum s-a arătat mai sus, impune necesitatea unui consens între putere şi opoziţie. Criza politică pe care o traversează Republica Moldova este efectul explicit al modului de comportament al PCRM, căruia cînd îi convine apelează la consens, cum a fost în 2005, iar cînd consensul nu-i convine renunţă ostentativ la acesta, cum s-a întîmplat în 2007. Neîncrederea unui segment masiv de cetăţeni şi a opoziţiei în PCRM este amplificată de metodele pe care le-a utilizat acesta pentru consolidarea puterii în afara consensului politic — hărţuirea opoziţiei, spălarea creierilor cetăţenilor prin intermediul media-holding-ului, utilizarea masivă a resurselor administrative prin intermediul “verticalei puterii” etc.
| Data | Candidaţii | Voturi acumulate | |
|---|---|---|---|
| 1. | 4.12.2000, primul tur | Pavel Barbalat, preşedinte, Curtea Constituţională | 37 |
| Vladimir Voronin, deputat, preşedinte PCRM | 48 | ||
| 15 voturi nule | |||
| 6.12.2000, al doilea tur | Pavel Barbalat, preşedinte, Curtea Constituţională | 35 | |
| Vladimir Voronin, deputat, preşedinte PCRM | 50 | ||
| 13 voturi nule | |||
| 21.12.2000, alegeri repetate | Extras din Hotărîrea Curţii Constituţionale “Aviz privind constatarea circumstanţelor care justifică dizolvarea Parlamentului Nr.4 din 26.12.2000”: La data stabilită şedinţa publică specială a Parlamentului şi, respectiv, alegerile prezidenţiale repetate nu au avut loc din lipsa cvorumului (61 de deputaţi). La şedinţă au asistat doar 46 de deputaţi, deşi pe lista de prezenţă s-au înregistrat 52 de deputaţi… Blocarea de către majoritatea deputaţilor în Parlament a şedinţei publice speciale a Parlamentului din 21 decembrie 2000 pentru alegerile repetate pentru funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova se constată ca circumstanţă care justifică dizolvarea Parlamentului Republicii Moldova de legislatura a XIV-ea. | ||
| 2. | 4.04.2001, primul tur | Vladimir Voronin, deputat, preşedinte PCRM | 71 |
| Valerian Cristea, deputat PCRM | 3 | ||
| Dumitru Braghiş, deputat, fracţiunea “Alianţa Braghiş” | 15 | ||
| 0 voturi nule | |||
| Comentariu: 11 deputaţi ai fracţiunii Partidului Popular Creştin Democrat au boicotat alegerea şefului statului | |||
| 3. | 4.04.2005, primul tur | Vladimir Voronin, Preşedintele RM, preşedintele PCRM | 75 |
| Gheorghe Duca, preşedintele Academiei de Ştiinţe, PCRM | 1 | ||
| 2 voturi nule | |||
| Comentariu: 23 de deputaţi ai fracţiunii Alianţei “Moldova Noastră” au boicotat alegerea şefului statului | |||
| 4. | 20.05.2009, primul tur | Zinaida Greaceanîi, prim-ministru în exerciţiu, PCRM | |
| Stanislav Groppa, medic neurochirurg, PCRM | |||
| Comentariu: Cele trei partide de opoziţie au adoptat decizii potrivit cărora nu vor participa la alegerile prezidenţiale, urmărind scopul desfăşurării unor alegeri parlamentare anticipate | |||
Aşteptări privind depăşirea crizei politice
- În condiţiile adîncirii crizei economice se impune depăşirea cît mai urgentă a crizei politice şi evitarea blocajelor instituţionale. Faptul că Republica Moldova nu este un stat “autosuficient”, adică nu-şi poate permite să devină o autarhie, fiind dependentă de suportul internaţional, va obliga principalele forţe să accepte dialogul politic.
- Dialogul politic nu se poate reduce doar la deblocarea procedurii de alegere a şefului statului, întrucît aceasta din urmă nu va înlătura polarizarea spectrului politic şi divizarea societăţii. Chiar dacă se va ajunge la alegeri parlamentare anticipate, aceasta nu ar trebui să însemne inutilitatea dialogului politic. Alegerile anticipate vor însemna doar punerea pe umerii alegătorilor şi a bugetului public a rezolvării unor probleme pe care nu le-au putut soluţiona politicienii. Însă trebuie să se aibă în vedere că nu există nici un fel de garanţii că alegerile anticipate nu se vor solda cu un nou blocaj. De asemenea, trebuie să se aibă în vedere norma constituţională care permite o singură dizolvare a Parlamentului pe parcursul unui an de zile.
- Dialogul politic va trebui să acopere o gamă largă de subiecte care se regăsesc atît în Planul de Acţiuni UE-Moldova, cît şi în Strategia Naţională de Dezvoltare, punîndu-le în prim plan pe cele mai sensibile, pentru care sînt importante garanţii, inclusiv din partea partenerilor internaţionali ai Republicii Moldova, care o pot ajuta la ieşirea din criza economică.
- Situaţia de menţinere a polarizării politice şi a divizării sociale este periculoasă prin faptul că evitarea blocajului instituţional este perceput de către opoziţia instituţionalizată şi cei care au votat-o drept “trădare”, dar fiind faptul că PCRM este perceput ca un partid care: falsifică alegerile; trişează în relaţiile cu partenerii interni şi externi cu care ajunge la consens; minte cetăţenii despre starea de lucruri în societate prin intermediul media-holding-ului; practică corupţia politică (cumpărarea “votului de aur”), şi toate aceste lucruri se face cu scopul de a se menţine la guvernare pentru “îmbogăţirea clanului”. Astfel, legitimitatea şi aşa precară a guvernării PCRM va fi subminată de soluţia corupţională a deblocării procedurii de alegere a şefului statului. În definitiv, utilitatea trădării patriotice pentru PCRM va fi însoţită de dispreţul public faţă de trădători, lucru care va adînci clivajele din societate.