Monitoring→Politica→Comentarii

---

Eforturi de depăşire a sindromului democraţiei de boicot

După trei săptămîni de la alegerile parlamentare rămîne neclar ce fel de coaliţie va avea Republica Moldova şi pentru cît timp. Rezultatele alegerilor şi declaraţiile liderilor politici fac posibile doar două variante de coaliţie. Deşi Partidul Democrat din Moldova (PDM), înzestrat cu 15 mandate de deputat, îşi vede a doua oară, în doar un an şi jumătate, împlinit visul de a fi în situaţia să decidă ce fel de coaliţie: de centru-stînga sau de centru-dreapta, va guverna Republica Moldova, acesta ezită să ia decizia. Este un indicator că decizia nu este una trivială. Eventualul duumvirat de centru-stînga cu Partidul Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM) — 42 mandate, precum şi triumvirat de centru-dreapta cu Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) — 32 mandate, şi Partidul Liberal (PL) — 12 mandate, comportă avantaje şi riscuri majore pentru PDM. Fiecare din cele două eventuale coaliţii sînt, oarecum, confortabile din punct de vedere al majorităţii de guvernare — 57 vs. 59, în raport cu 51 de mandate cît constituie majoritatea simplă. Însă ambele coaliţii nu vor dispune de suficiente mandate pentru alegerea şefului statului cu o majoritate calificată de cel puţin 3/5 (61 de mandate) şi depăşirea crizei instituţionale. Acest fapt justifică dialogul PDM pe ambele dimensiuni — stînga şi dreapta, şi denotă că formaţiunea urmăreşte două scopuri:

• crearea unei coaliţii majoritare în care s-ar simţi confortabil din punct de vedere al principiilor programatice şi de funcţionare internă, dar ar avea şi perspectiva extinderii bazinului electoral, mai mult din contul adversarilor decît din contul partenerilor;
• identificarea unei formule sigure de alegere a şefului statului, astfel încît să fie satisfăcute deopotrivă ambiţiile formaţiunii, dar şi necesităţile opoziţiei, pentru ca aceasta să nu recurgă iarăşi la boicot.

În linii mari, miza comportamentului PDM este depăşirea sindromului democraţiei de boicot, de pe urma cărui Republica Moldova a suferit în ultimii zece ani şi care este expresia polarizării politice şi a divizării societăţii moldoveneşti. Astfel, începînd cu anul 2000, din cele opt tentative de alegere a şefului statului cu cel puţin 3/5 (61 mandate) din voturile deputaţilor, şase au eşuat din cauza boicotului organizat de opoziţie. Tentativa din 2001 a fost una de succes, doar fiindcă fracţiunea PCRM dispunea de 71 de mandate, iar cea din 2005 — urmare a trădării din 4 aprilie 2005, cînd o parte a opoziţiei, inclusiv fracţiunea PDM, a participat la deblocarea alegerii şefului statului. La următoarele alegeri parlamentare, ambele partide parlamentare trădătoare au fost sancţionate de propriii alegători. Acum situaţia riscă să se repete, oscilînd între boicot şi trădare.

PDM, spre deosebite de celelalte trei formaţiuni parlamentare, n-a participat vreodată la boicot, dar a fost şi riscă pe viitor să fie acuzat fie de trădare, fie de ambiţii exagerat de mari, fapt ce justifică negocierile formaţiunii pe ambele dimensiuni. De aceea, capacitatea PDM de a soluţiona problema ruperii cercului vicios este problematică fără recurgerea la metode obscure sau riscante. Atît liderii PCRM, pe de o parte, cît şi cei ai PLDM şi PL, pe de altă parte, au lăsat să se înţeleagă că ar putea recurge iarăşi la boicot în circumstanţe similare cu cele precedente. De aceea, oricum, la început, va trebui creată coaliţia majoritară de guvernămînt, iar apoi găsite soluţii pentru alegerea şefului statului.

Între ciocan şi nicovală sau între seceră şi ciocan?

Liderii celor patru partide nu au expus de o manieră sintetică ofertele şi condiţiile în bază cărora ar accepta să formeze coaliţii cu eventualii parteneri. În schimb, ca urmare a discuţiilor cu posibilii parteneri, au făcut un şir de declaraţii. Din aceste declaraţii se poate desprinde că există trei blocuri mari de probleme ce ţin de:

• valorile şi principiile care să stea la baza coalizării;
• mecanismele de funcţionare a alianţei, distribuirea posturilor şi a responsabilităţilor;
• proiecţia vectorilor politicii externe.

Retorică axiologică, deşi foarte importantă, nu mai impresionează pe nimeni. O examinare elementară a documentelor programatice arată, de exemplu, că PDM, în calitate de formaţiune ce împărtăşeşte doctrina social-democrată, în special, centrismul de factura căii a treia (Blair-Clinton-Schroder), poate găsi numitor comun atît cu PCRM, cît şi cu PLDM şi PL. De aceea, în discuţii şi negocieri contează mai mult celelalte două blocuri de probleme — mecanismele de guvernare şi proiecţia vectorilor politicii externe. Din perspectiva acestora merită examinate avantajele şi dezavantajele PDM în cazul constituirii celor două tipuri de alianţe. Oricum, anticipînd lucrurile, se poate afirma că în eventualitatea creării unei coaliţii de centru-dreapta PDM va nimeri între ciocan şi nicovală, iar în eventualitatea creării unei coaliţii de centru-stînga — între seceră şi ciocan.

Coaliţia de centru-dreapta

Din punct de vedere al principiilor şi valorilor, reconstituirea Alianţei pentru Integrare Europeană (AIE) de către PDM, PLDM şi PL pare, la prima vedere, preferabilă Alianţei pentru Moldova (AM), propusă PDM-ului de către PCRM. Într-adevăr, PDM a fost timp de mai bine de un an parte a AIE şi nu au existat probleme axiologice. În schimb, au existat probleme grave de comunicare şi concurenţă neloială între aliaţi. Însă ultimul factor s-a datorat provizoratului guvernării AIE, adică iminenţei alegerilor parlamentare anticipate, lucru care i-a făcut pe aliaţi să fie şi concurenţi. În consecinţă, fiecare formaţiune din cadrul AIE, dar şi din afara acesteia, s-a străduit să-şi realizeze propriul interes. Chiar dacă a fost aşa, ar fi o exagerare să se creadă că: faimoasele decrete ale preşedintelui interimar, Mihai Ghimpu, lider al PL; angajarea responsabilităţii Premierului Vlad Filat, lider al PLDM, pentru susţinerea păturilor defavorizate ale populaţiei; sau enigmatica campanie anti-mafie, îndreptată împotriva PDM şi liderului acestuia, Marian Lupu etc., au avut efecte negative determinante asupra scorului electoral al aliaţilor. Toate lucrurile care au otrăvit relaţiile între aliaţi s-au întîmplat în iunie-septembrie 2010, însă tendinţele, reconfirmate de rezultatele finale ale alegerilor, erau deja foarte clar profilate în luna mai. Aceasta o confirmă Barometrul de Opinie Publică (BOP) cu referire la rating-ul de încredere în liderii politici.

Şi intenţiile de vot ale cetăţenilor s-au corelat foarte puternic cu evoluţia încrederii în lideri.

Deci, au existat şi alţi factori, poate mult mai importanţi, dar mai puţin sesizabili, pentru explicaţia ascensiunii PLDM, pe de o parte, şi a stagnării PDM şi căderii moderate a PL, pe de altă parte. Explicaţia ţine mai mult de structura electoratului şi cultura politică moldovenească, lucruri care determină în mod fundamental comportamentul electoral al cetăţenilor. În acest sens, comportamentul electoral este influenţat mai mult de prestaţia generală a actorilor politici, decît de scandalurile ce-i însoţesc pe aceştia.

Astfel, problema elaborării mecanismelor de funcţionare a eventualei AIE reînnoite a devenit extrem de importantă. Deocamdată, pot fi identificate trei principii — “formula 3C” (trei (vitamine) “C”) pentru recuperarea AIE:

• continuitate în promovarea reformelor (însemnînd reconstituirea AIE şi reconfirmarea prelungirii programelor şi proiectelor lansate acum un an, lucru care scoate de pe agendă problema valorilor şi obiectivelor comune);
• cooperare eficientă (însemnînd înlăturarea deficitului de comunicare, a disfuncţiilor operaţionale şi a eventualei manifestări de neloialitate între parteneri);
• consens în adoptarea deciziilor (însemnînd că depăşirea consecinţelor eventualelor litigii se va face prin discuţii, de comun acord).

Liderii PLDM au propus şi formula distribuirii celor trei funcţii supreme în stat după principiul — fiecărei formaţiuni să-i revină cîte o funcţie. Oricum, distribuirea funcţiilor guvernamentale rămîne o problemă extrem de dificilă. Abordările eventualilor parteneri oscilează într-un diapazon foarte larg: de la formula propusă iniţial de PLDM, de împărţire proporţională a funcţiilor în conformitate cu ponderea mandatelor, pînă la formula egalitaristă, propusă de PL. De aceea, lucrurile rămîn suspendate, varianta de compromis fiind căutată în limite bunului simţ, adică distribuirea funcţiilor guvernamentale urmează să se facă după principiul general — nici proporţional şi nici egal. Aici variaţiile sînt foarte largi, de aceea, eventuala elaborare a algoritmului final va dura încă foarte mult.

Întrucît PL şi PDM insistă consensual că în politică unu plus unu nu face doi, cu atît mai mult nu este clar cum funcţionează regulile aritmetice în business. În acest sens, se pare că cea mai dificilă problemă ţine anume de interesele structurilor de business din spatele formaţiunilor politice. Se crede că acestea au cel mai pronunţat interes pentru distribuirea funcţiilor în instituţiile şi organele centrale specializate cu impact major asupra intereselor economice — Departamentul Vamal, Centrul de Combatere a Crimelor Economice şi Corupţiei (CCCEC), Procuratura, Serviciul de Informaţii şi Securitate (SIS) etc. Se consideră că ar fi necesară o distribuire echitabilă între eventualii parteneri a funcţiilor de conducere a acestor instituţii, eventual pentru contracararea abuzurilor şi controlului reciproc. Anume această buturugă mică riscă să răstoarne carul AIE.

În sfîrşit, setul de probleme legat de politica externă a ţării, deşi generează anumite complicaţii, poate fi soluţionat relativ rapid de către eventualii aliaţi. Vorba e că politica externă în 2010 a fost una de succes. Aceasta a adus PLDM, care a controlat Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, mari avantaje de imagine, incomparabile cu avantajele generate de acţiunile disputate în cadrul AIE. Relaţiile cu UE au avut o puternică componentă personală, realizată prin intermediul şi datorită capacităţilor şi relaţiilor ministrului Iurie Leancă, dar şi prestaţiei principalilor negociatori din cadrul MAEIE. În consecinţă, în 2010, Republica Moldova a evitat prăbuşirea economică, menţinîndu-se pe linia de plutire, în mare parte, datorită suportului financiar al UE. Elaborarea formulei “Republica Moldova — istorie de succes în cadrul Parteneriatului Estic” a reprezentat o găselniţă excelentă, care a motivat extrem de mult atitudinea binevoitoare a structurilor UE şi ale unor state membre faţă de Republica Moldova. Însă, în afara suportului financiar consistent, a fost realizat şi un parcurs rapid în procesul de lansare şi negociere a Acordului de Asociere UE-Moldova. Anume aceste considerente fac ca principiul continuităţii să devină una din pietrele unghiulare ale AIE reînnoite.

PDM a avut un rol important în promovarea politicii externe, chiar şi formula “Republica Moldova — istorie de succes în cadrul Parteneriatului Estic” a venit iniţial prin filiera acestei formaţiuni. Însă din considerente legate de viziunile electoratului PDM, acesta are interesul să insiste asupra principiului echilibrului în relaţiile externe, cel puţin pentru a evita antagonizarea Federaţiei Ruse, iar dacă ar fi posibil, chiar să umple aceste relaţii cu un conţinut real în aşa-zisul parteneriat strategic, prevăzut de tratatul de bază cu această ţară. Pentru PDM este principial ca AIE reînnoită să reconfirme nişte lucruri prevăzute în mod expres de Constituţia ţării, legislaţia şi actele internaţionale la care Republica Moldova este parte, cum ar fi suveranitatea, neutralitatea şi parteneriatul strategic cu Rusia. De asemenea, pentru PDM este necesar ca partenerii de alianţă să renunţe la retorica despre anumite scopuri, pentru care Republica Moldova oricum nu este pregătită şi nu le poate realiza.

Coaliţia de centru-stînga

Schema constituirii alianţei de centru-dreapta este perfect aplicabilă şi pentru cea de centru-stînga. De fapt, PDM şi PCRM au anunţat cu anumită regularitate, că au progresat mult în discuţii şi că ar fi ajuns la etapa negocierilor privind o nouă organigramă a Guvernului. Aceasta ar însemna că problema valorilor şi principiilor a fost demult soluţionată, deşi Manifestul electoral al PDM prevede în mod expres că “Trecutul comunist nu trebuie să determine viitorul Republicii Moldova”. Mai mult, PDM a anunţat că PCRM este extrem de generos în privinţa partajării funcţiilor. S-ar putea ca pentru PDM să fie atractiv faptul că distribuirea funcţiilor între doi parteneri este mult mai uşoară şi profitabilă, decît distribuirea între trei parteneri. Finalmente, PDM s-ar putea simţi mult mai confortabil într-o alianţă cu PCRM, dar asta numai pentru început. Mai tîrziu, însă, PDM riscă să aibă probleme mari în raport cu PCRM, regretînd constituirea alianţei de centru-stînga.

În primul rînd, deşi PDM a avut relaţii tensionate cu partenerii din AIE, cel puţin îi cunoaşte şi ştie cum să se comporte cu ei, în timp ce o eventuală coaliţie cu PCRM este o provocare cu multe necunoscute. PDM ştie foarte bine cum s-a comportat PCRM în calitatea sa de partid dominant:

• cum a tratat PCRM în februarie 2003 propunerea celor opt partide de centru-stînga de a găsi soluţii comune în vederea “instaurării consensului politic şi a păcii civice în societate” şi, în general, cu ce s-a soldat crearea “Uniunii forţelor politice de stînga şi centru-stînga”;
• cum şi-a onorat obligaţiile faţă de PDM, privind acceptarea cele 16 puncte în schimbul realegerii lui Vladimir Voronin în funcţia de şef al statului în 2005;
• cum a procedat în 2007 vis-a-vis de parteneriatul politic în vederea integrării europene;
• ce li s-a întîmplat în ajunul alegerilor ordinare din 2009 tuturor liderilor politici de opoziţie cu un rating peste 2%, inclusiv preşedintelui de onoare al PDM, Dumitru Diacov (deschiderea dosarelor penale);
• cum a tratat PCRM în 2009–2010 pe liderii PDM şi formaţiunea per ansamblu.

În al doilea rînd, PDM trebuie să-şi răspundă la un alt şir de întrebări:

• dacă vrea să devină salvatorul PCRM şi dacă acest lucru este conform obiectivului electoral al formaţiunii potrivit căruia “Trecutul comunist nu trebuie să determine viitorul Republicii Moldova”. Aceasta în condiţiile în care PCRM nu şi-a atins scopul de a se revanşa la alegerile din 28 noiembrie şi acum are nevoie să revină cu orice preţ la guvernare. Altminteri, n-ar exista nici o justificare pentru blocarea timp de un an de zile a dezvoltării ţării. În caz contrar, la nivel de societate, PCRM va trebuii să plătească poliţele pentru comportamentul obstrucţionist legat de blocaje, boicoturi, sume de zeci sau chiar sute de milioane cheltuiţi pentru referendum, alegeri anticipate, renumărare a voturilor etc.;
• dacă vrea el însăşi să devină culpabil pentru blocarea ţării timp de un an de zile. Formarea alianţei cu PCRM ar însemna că PDM a greşit acum un an de zile, iar PCRM a avut dreptate că a blocat totul, astfel încît timp de un an de zile PDM-ului i-au venit minţile în cap şi şi-a reparat greşeală. Pentru aceasta, chiar că merită să blocheze dezvoltarea ţării timp de un an d zile, dar de vină este PDM;
• dacă vrea să-şi extindă bazinul electoral şi din contul cui. Fiind într-o alianţă cu PCRM, ar fi onest ca PDM să încerce să-şi extindă bazinul electoral din contul partenerului de stînga, care este de trei ori mai mare? Sau poate atragerea părţii rezonabile a electoratului PCRM este mai la îndemînă prin demascarea metodelor de polarizare a societăţii, prin exacerbarea fobiilor inspirate de comunişti?

În al treilea rînd, PDM trebuie să vadă dacă nu cumva îi convine să-şi dezvolte propria mitologie, care să pună formaţiunea într-o lumină pozitivă şi prin contrast să arate că din punct de vedere doctrinar şi moral este superior PCRM. Astfel:

• liderul PCRM a trădat parteneriatul pentru integrare europeană în iulie 2007, intrînd în conflict cu Marian Lupu, care în 2009 s-a văzut nevoit să părăsească PCRM, preluînd conducerea PDM;
• în situaţia lui Marian Lupu din 2007 acum se află, de fapt, două din cele trei grupări din interiorul PCRM, pe care convenţional le-am putea identifica drept: garda veche nostalgică — purtătoare a valorilor comuniste, dar care a fost marginalizată; tehnocraţii şi economiştii — care nu au nimic comun cu valorile comuniste şi care au aderat recent la PCRM din sentimente de gratitudine pentru că au fost promovaţi în situaţia lipsei de cadre în această formaţiune; che-guevarişti revoluţionari — gruparea post-modernistă care, pentru a-şi menţine influenţa în partid jonglează cu valorile şi concepţiile, înventînd tot felul de noţiuni, precum comunismul-liberal, democraţie eşalonată etc. În general, PCRM este formaţiunea celor mai mari contraste, avînd un program politic post-modernist, dar un lider aproape pre-modern;
• liderul carismatic al PCRM este unul care urmează într-o perspectivă nu tocmai îndepărtată să părăsească scena politică, în virtutea unor circumstanţe naturale (va dori să plece la odihnă, meritată). Atît rating-ul liderului, cît şi cel al formaţiunii sînt în descreştere moderată continuă, iar trecerea PCRM în opoziţie pentru un termen de patru ani ar accelera luptele intestine, atît pentru leadership, cît şi pentru reformarea partidului în baza unor valori pe înţelesul masivului de alegători. De ce în aceste circumstanţe PDM s-ar ocupa de salvarea PCRM? Dimpotrivă, lăsat la voia sorţii, PCRM ar putea ajunge un partid normal, cu ponderea adecvată unor partide comuniste, cum este spre exemplu, cel din Rusia. Iar procesele menţionate ar putea fi favorabile pentru ca PDM să se etaleze pregnant ca principal apărător şi promotor al suveranităţii Republicii Moldova, al intereselor minorităţilor naţionale şi al parteneriatului strategic cu Federaţia Rusă.

În al patrulea rînd, relaţiile externe ale Republicii Moldova în cazul parteneriatului PDM şi PCRM, cel mai probabil, vor stagna:

• relaţiile cu Federaţia Rusă se vor îmbunătăţi, dar nu de manieră să rezolve problemele acute ale Republicii Moldova — conflictul transnistrean şi dependenţa energetică. În cei aproape douăzeci de ani de independenţă în Republica Moldova au existat guverne loiale Federaţiei Ruse — Sangheli, Ciubuc 1 şi 2, Tarlev 1 şi 2, Greceanîi 1 şi 2, dar Republica Moldova a achitat constant cele mai mari preţuri la gaze în spaţiul CSI, în timp ce conflictul transnistrean a fost îngheţat de aşa manieră încît să facă administraţia de la Tiraspol cît mai independentă. De ce să credem că o alianţă de centru-stînga ar schimba atitudinea Moscovei faţă de Moldova?
• relaţiile cu UE vor rămîne bune, dar vor pierde dimensiunea formulei “Republica Moldova — istorie de succes în cadrul Parteneriatului Estic” din simplul motiv că PCRM a declarat public că nu are nevoie de Parteneriatul Estic, considerîndu-l un fel de CSI-2. În plus, PCRM a acuzat în mod constant UE de promovarea dublelor standarde. Evident, în astfel de circumstanţe, va dispărea atitudinea deosebită a UE faţă de Republica Moldova, în prim plan ieşind exigenţele pentru un eventual suport financiar. În plus, Republica Moldova riscă să piardă interesul pentru problemele politice din partea UE. Aceste interese au ajutat Republica Moldova să recucerească o minimă influenţă asupra Transnistriei, datorită misiunii EUBAM. De asemenea, recentele declaraţii ale Preşedintelui ucrainean Victor Yanukovici de a-şi manifesta forţa în relaţiile cu Republica Moldova va fi practic imposibil de stăvilit fără un parteneriat deosebit cu UE, în special în cadrul formulei “Republica Moldova — istorie de succes în cadrul Parteneriatului Estic”.

Decizia finală privind înclinarea balanţei spre stînga sau spre dreapta aparţine PDM, însă în orice situaţie, pentru PCRM ar fi mai convenabil să nu mai recurgă la boicot, întrucît la eventualele alegeri anticipate ar putea cădea dramatic.

 

© 2001–2018 Asociaţia pentru Democraţie Participativă “ADEPT”
Tel./Fax: (373 22) 21-29-92, e-mail:
Reproducerea materialelor se permite doar cu menţionarea sursei

Creat de NeoNet