AIE în zeitnot / e-democracy.md

AIE în zeitnot

Igor Boţan / 1 noiembrie 2011

Curajul de a recunoaşte greşeala

Demersul Premierului şi liderului Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Vlad Filat, din 13 octombrie, a avut drept pretext “atacurile raider” din luna iulie, care ar fi scos la iveală neprofesionalismul sau chiar complicitatea unor instituţii ale statului, algoritmizate politic de către cei doi parteneri din Alianţa pentru Integrare Europeană (AIE) — Partidul Democrat din Moldova (PDM) şi Partidul Liberal (PL). Raportul Premierului, adresat Parlamentului, a anunţat că răul care subminează activitatea AIE constă în politizarea instituţiilor de forţă şi de drept, care au fost puse în slujba unor persoane, în detrimentul interesului public. Tezele programatice ale raportul Premierului urmau să declanşeze acţiuni energice în vederea înlăturării cauzelor care ar fi făcut pericolul “mafiotizării” ţării mai mare decît pericolul “comunizării” ei, acestea evidenţiind următoarele:

s-a greşit atunci când la formarea AIE-2 s-a acceptat ca cele mai importante instituţii de forţă ale statului să ajungă în mîna unui singur partid, de fapt în mîna unui singur om;
e momentul să se ia decizii, să se treacă la acţiuni reale de depolitizare a instituţiilor de forţă. E timpul să se scoată din orice algoritm politic siguranţa statului şi a cetăţenilor săi… să se facă curăţenie în instituţiile statului, să fie scoase din zona grupurilor de interese şi să fie redate cetăţenilor;
să fie creată o comisie specială a Parlamentului, care să stabilească modul în care vor fi numiţi noii conducători ai instituţiilor de forţă, astfel încît acestea să fie în afara influenţei politice, iar instituţiile să fie depolitizate definitiv;
Procuratura trebuie să lucreze pentru toţi cetăţenii Republicii Moldova, nu pentru un singur cetăţean, chiar dacă Procurorul General a fost numit de un partid politic. Numirea politică nu trebuie să fie un paravan pentru acesta, în spatele căruia să se ascundă şi să execute indicaţiile cuiva;
fracţiunea PLDM va lua deciziile care se impun pentru a înlătura orice obstacole şi pentru a duce la bun sfîrşit această acţiune;
nu păstrarea cu orice preţ a AIE este scopul guvernării, ci îndeplinirea angajamentelor asumate faţă de cetăţeni;
colegii de alianţă să nu facă greşeala să pună numele conducătorilor de instituţii cărora li se cere demisia mai presus de interesul de integrare europeană…atunci cînd vor vota propunerile de demiteri să se gîndească de două ori şi să nu pună interesul unui singur cetăţean mai presus de interesele tuturor cetăţenilor ţării.

În aceeaşi zi, în baza raportului Premierului, cu 69 de voturi ale deputaţilor din fracţiunile PLDM şi Partidului Comuniştilor Republicii Moldova (PCRM), a fost adoptată Hotărîrea Parlamentului cu privire la activitatea unor autorităţi ale statului. Documentul în cauză a:

luat act de rapoartele şi informaţia privind atacurile asupra sistemului financiar-bancar;
considerat drept nesatisfăcătoare activitatea Serviciului de Informaţii şi Securitate (SIS), a Procuraturii Generale, a Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare (CNPF) în exercitarea atribuţiilor lor legale;
propus Preşedintelui Parlamentului să iniţieze, în cel mult 7 zile calendaristice, procedura de demitere a Procurorului General şi a preşedintelui CNPF;
eliberat din funcţia de director al SIS pe domnul Gheorghe Mihai;
solicitat ca Prim-ministrul să informeze Parlamentul, în termen de 14 zile calendaristice, despre acţiunile întreprinse privind remanierile de cadre din Guvernul Republicii Moldova.

Deşi a exprimat hotărîrea fermă, elanul Premierului şi a formaţiunii pe care o reprezintă a fost suficient doar pentru ziua prezentării raportului şi adoptarea hotărîrii Parlamentului. În consecinţă, demersul despre depolitizarea instituţiilor s-a soldat doar cu demiterea directorului SIS şi demisia preşedintelui CNPF, iar termenele referitoare la demisia Procurorului General şi a remanierilor guvernamentale au fost ignorate, probabil, pe motiv că au intervenit circumstanţe imprevizibile. Oricum, merită apreciere curajul Premierului de a arăta care este răul ce a subminat funcţionarea normală a AIE, dar nu poate fi apreciată pozitiv modalitatea în care premierul0a căutat scuze pentru a merge pînă ca capăt în vederea realizării scopurilor propuse.

Vise şi ameninţări nerealizate…

Decizia Curţii Constituţionale (CC) din 20 septembrie a marcat cardinal comportamentul partidelor parlamentare. În conformitate cu decizia respectivă au fost spulberate aşteptările liderilor Partidului Democrat din Moldova (PDM) şi ai Partidului Liberal (PL), legate de depăşirea crizei instituţionale prin ocolirea aplicării normei constituţionale exprese. De asemenea, s-a stabilit că lansarea procedurii alegerii şefului statului este o urgenţă, iar Parlamentul nu a întreprins eforturile necesare în acest sens. În consecinţă, liderii PDM şi PL s-au văzut cu şansele reduse de a deveni şef al statului şi, respectiv, preşedinte al Parlamentului, potrivit Acordului AIE. Presiunile asupra celor două componente ale AIE au crescut o dată cu anunţarea de către Premierul Vlad Filat a intenţiei de operare a remanierilor guvernamentale şi a campaniei de depolitizare a instituţiilor de forţă şi de drept. Întrucît intenţiile declarate ale Premierului nu au fost discutate vreodată în cadrul AIE, a fost acreditată supoziţia că Premierul şi formaţiunea pe care o reprezintă s-ar fi înţeles cu PCRM, care a cerut în mod repetat demisia unui şir de conducători ai instituţiilor publice.

Evenimentele descrise mai sus au configurat contextul angajării liderilor AIE într-un joc tactic de redistribuire a influenţelor în alianţă. Cel puţin, din declaraţiile publice ale liderilor PDM şi PL se poate desprinde că intenţia de resetare a AIE, potrivit schemelor Premierului, Vlad Filat, a fost interpretată ca un atentat la poziţiile formaţiunilor respective. Pe fundalul jocurilor tactice ale liderilor AIE, PCRM şi-a declarat scopul strategic — revenirea la guvernare, inclusiv prin crearea unei coaliţii largi, care ar permite nu doar identificarea şi votarea unei candidaturi de compromis la funcţia de şef al statului, dar şi prin participarea la actul de guvernare. În caz contrar, PCRM nu a exclus că depăşirea crizei poate avea loc prin intermediul provocării alegerilor parlamentare anticipate.

Preocupat de manevre tactice, îndreptate spre realizarea planului de resetare a AIE şi considerînd că dispune de timp suficient pentru a găsi o soluţie privind alegerea şefului statului, Premierul Vlad Filat şi formaţiunea sa au fost luaţi prin surprindere. Astfel, o acţiune de rutină a fracţiunii PCRM, care cerea în mod constant, la fiecare şedinţă a Parlamentului, introducerea în ordinea de zi a proiectului de hotărîre privind iniţierea procedurii de alegere a şefului statului, a fost pe neaşteptate acceptată de liderul şi fracţiunea PDM. Fracţiunea PLDM s-a văzut nevoită să voteze alături de cele ale PCRM şi PDM numirea datei alegerilor prezidenţiale pentru ziua de 18 noiembrie 2011. Evenimentul a avut loc exact la o săptămînă de la prezentarea raportului Premierului în Parlament şi adoptarea Hotărîrii privind demisiile menite să depolitizeze instituţiile şi remanierile guvernamentale, care urmau să declanşeze resetarea AIE. În consecinţă, în loc de remanieri şi demisia Procurorului General, eventual chiar şi a Preşedintelui Parlamentului, PLDM s-a văzut nevoit să bată în retragere, manevrînd şi căutînd justificări pentru amînarea acţiunilor ce urmau să se producă în termenele fixate de Hotărîrea Parlamentului.

Declanşarea numărătorii inverse

Decizia inopinată a liderului PDM, Marian Lupu, de a susţine cererea PCRM privind demararea procedurii alegerilor prezidenţiale nu se încadrează într-o logică menită să ajute la atingerea unor scopuri bine definite. Mai degrabă, este vorba despre o intenţie clară de subminare a scopurilor PLDM. Probabil, declanşatorul acţiunii neaşteptate a fost reacţia liderului PDM la ameninţarea Premierului, care imediat după prezentarea raportului în Parlament, în cadrul unei conferinţe de presă, a specificat că: dacă Preşedintele Parlamentului se va opune demiterii Procurorului General, “asta înseamnă că vom avea un alt preşedinte al Parlamentului care va face acest lucru”.

De fapt, liderul PDM a întreprins cîţiva paşi, după care se anunţă şi alte mişcări. Pentru început a fost anunţat refuzul de a demara procedura de demisie a Procurorului General pe motiv că acesta i-a prezentat materiale despre dosarele instrumentate înalţilor demnitari, atît din AIE, cît şi din opoziţie. Acest anunţ a trezit interesul liderului PCRM, Vladimir Voronin, care, la rîndul lui, s-a arătat interesat să-i ofere posibilitatea Procurorului General să prezinte Parlamentului un raport înainte de a fi demis.

Liderul PCRM a avut nevoie de acest pretext pentru a potoli fanfaronada PLDM, care s-a apucat să explice opiniei publice că PCRM procedează aşa cum îi convine PLDM, fără vreo înţelegere specială. În plus, PCRM a demonstrat că are cîmp larg de manevră în relaţiile cu PDM şi chiar cu PL. Se pare că asta a fost o surpriză pentru PLDM, întrucît liderii acestuiia au recurs la reiterarea formulei că Marian Lupu rămîne candidatul AIE pentru funcţia de şef al statului. Însă după decizia CC din 20 septembrie Marian Lupu nu se mai lasă impresionat de repetarea acestei formule. Dimpotrivă, el a afirmat că, cel mai probabil, va pleda pentru un candidat de compromis, exprimîndu-şi convingerea că nu doar PCRM se opune alegerii sale în funcţia de şef al statului, dar şi colegii din PLDM, care cu diferite ocazii a făcut aluzii că-l consideră o “marionetă” a faimosului “păpuşar”. În consecinţă, AIE s-a pomenit, de fapt, şi fără candidat la funcţia de şef al statului şi în situaţie de zeitnot, cînd absolut nimic nu e clar, iar lucrurile se pot doar agrava din cauza interpretărilor greşite a acţiunilor partenerilor şi ale oponenţilor.

Prinse în zeitnot de numirea inopinată a datei alegerilor prezidenţiale, componentele certate ale AIE au ajuns să fie jucate cu abilitate de către PCRM. Într-adevăr, declanşarea alegerilor prezidenţiale are importanţă strategică, rezultatul acestora avînd drept consecinţă fie revenirea PCRM la guvernare, într-o formulă sau alta, fie provocarea alegerilor parlamentare anticipate. Ambele variante pot fi favorabile PCRM în vederea reconfigurării puterii executive cu participarea PCRM. Într-o astfel de situaţie, jocurile tactice ale PLDM privind resetarea AIE au trecut pe al doilea plan, impunîndu-se manevre care, cel puţin, să nu admită “arderea podurilor” între partenerii din AIE, dar şi cu opoziţia — PCRM. În consecinţă, pe neaşteptate, PCRM s-a pomenit într-o situaţia la care putea doar visa. Fără vreo înţelegere, deci şi fără vreo obligaţie, faţă de vreo componentă a AIE, PCRM a obţinut posibilitatea de a manevra între componentele AIE, antagonizîndu-le şi discreditîndu-le pe rînd şi de-a valma. Liderii componentelor AIE înţeleg perfect ce se întîmplă, dar nu se pot abţine de la lovituri sub centură.

Concluzii

AIE a ajuns în zeitnot dintr-un motiv banal — lipsa comunicării elementare între liderii acesteia şi cultivarea practicilor de punere a partenerii în faţa faptului împlinit. Votarea de către fracţiunea PDM a deciziei de lansare a procedurii alegerilor prezidenţiale, fără coordonarea acesteia cu partenerii, poartă trăsăturile unei vendete a celor strînşi la perete, despre care se credea că nu au replică şi se vor conforma;
În condiţii de zeitnot resetarea AIE prin intermediul remanierilor guvernamentale şi depolitizarea instituţiilor de forţă şi de drept a devenit inoportună şi puţin probabilă;
AIE a pierdut raison d’etre (raţiunea de a fi). Scopul strategic declarat — integrarea europeană, este intangibil într-o alianţă măcinată de conflicte. Singurul liant pentru componentele AIE este anexa secretă a Acordului de constituire a Alianţei prin intermediul căreia se asigură pîrghiile sau accesul la resursele statului în interesul clanurilor economico-financiare din spatele componentelor AIE;
Componentele AIE demult au pierdut cel de al doilea liant — frica legată de eventuala revenire a PCRM la guvernare care, de asemenea, a contribuit la ţinerea lor împreună în ultimii doi ani. În prezent, cochetarea componentelor AIE cu PCRM este un indicator al largheţei cîmpului de manevră;
Eventuala implicare a mediatorilor externi în vederea resetării AIE este inutilă, întrucît neînţelegerile din cadrul alianţei nu au la bază divergenţe de abordări ce pornesc de la principii şi valori, ci scopuri ascunse;
Alegerea şefului statului reprezintă un mare risc. Guvernarea AIE a adus situaţia politică din Republica Moldova la nivelul cînd nu este clar care deznodămînt e mai bun pentru societate — alegerea şefului statului sau provocarea alegerilor parlamentare anticipate. Există indicatori fiabili că resetarea AIE sau resetarea puterii executive cu participarea PCRM este un pericol mai mare decît resetarea Parlamentului;
Evoluţiile de pînă la data alegerilor prezidenţiale sînt mai imprevizibile ca niciodată, la fel ca şi rezultatul exerciţiului în cauză. PCRM are cel mai larg cîmp de manevră pentru a ruina definitiv AIE şi a influenţa evoluţiile de mai departe.

Pasărea Phoenix şi Harbuzul	Incidenţa incapacităţii alegerii şefului statului asupra procesului integrării europene (Partea I)