Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | partide.md | avere.md
BOP despre situaţia social-politică din ajunul alegerilor locale
|
|
În mod tradiţional, rezultatele Barometrului de Opinie Publică (BOP) prezintă un interes aparte în ajunul campaniilor electorale. Datorită aplicării unei metodologii standardizate şi menţinerii unui bloc constant de întrebări de-a lungul unei perioade îndelungate, BOP-ul oferă posibilitatea evaluării tendinţelor în perceperea realităţilor social politice de către cetăţeni. Cea mai recentă cercetare efectuată în cadrul BOP s-a desfăşurat în perioada 28 martie — 7 aprilie 2015, pe un eşantion standardizat de ~1100 de respondenţi, cu o marjă de eroare de ±2,8%. În articolul de faţă sunt reflectate rezultatele BOP din perioada aprilie 2008 — aprilie 2015, pentru a cuprinde percepţiile cetăţenilor din ultimul an de guvernare a Partidului Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM) şi cei aproximativ 6 ani de guvernare a coaliţiilor zise pro-europene.
Optimismul social
BOP-ul reiterează un şir de întrebări pentru estimarea optimismului social al respondenţilor. Este vorba despre întrebări generale, răspunsurile la care reflectă percepţia generală a situaţiei din ţară. Concluzia de bază este că în anii de guvernare a alianţelor şi coaliţiei “europene” lucrurile au mers într-o direcţie greşită, iar peak-urile percepţiei negative au coincis cu scandalurile referitoare la:
- atacurile raider împotriva sistemului bancar în 2011, acompaniate de show-urile luptei dintre “păpuşar” şi “contrabandist”;
- crima din Pădurea Domnească, unde urma să aibă loc ceremonia de consacrare în elita moldovenească a unor înalţi demnitari, deopotrivă, cu nişte oameni de afaceri. Aceasta a provocat demisia Guvernului, acuzat fiind de corupţie, urmînd apoi o criză politică severă în 2013;
- furtul miliardului din sistemul bancar, care s-a efectuat de-a lungul anilor, dar care a ieşit la iveală în 2015, şi despre care s-a aflat că a fost cunoscut de organele competente ale statului, dar care nu au intervenit pentru a-l opri.
Miliardul furat, care potrivit autorităţilor urmează a fi transformat în datorie publică, a avut un impact imediat asupra percepţiei stării economiei din Republica Moldova. Scandalul a zguduit piaţa financiară, iar ~80% din cetăţeni s-au declarat nemulţumiţi de situaţia economică. Este una dintre cele mai mari “performanţe” ale guvernării “pro-europene”, întrucît ponderea celor nemulţumiţi a crescut cu 25% faţă de 2008.
Contează să observăm şi corelaţiile dintre percepţiile legate de starea generală a economiei şi evoluţiile din ultimul an, cînd a ieşit la iveală furtul secolului, aceasta ca să nu mai încapă nicio îndoială în privinţa cauzei înrăutăţirii dramatice a lucrurilor. Aici, iarăşi, se impune compararea situaţiei din perioada guvernării comuniste, care actualmente asistă guvernarea pro-europeană minoritară, aciuată la putere după revoluţia din 7 aprilie 2009.
Şi mai important este să vedem care sunt aşteptările cetăţenilor pentru viitorul imediat. Aproximativ jumătate dintre respondenţi se aşteaptă ca peste un an situaţia în ţară să fie şi mai proastă, contra a ~15% care se aşteaptă la o situaţie mai bună. Acest gen de aşteptări ar putea avea un impact major asupra rezultatelor alegerilor municipale, programate pentru 14 iunie 2015, evident dacă aceste vor fi corecte şi nu finanţate eventual din miliardul furat.
Finalmente, optimismul social se manifestă în funcţie de îngrijorările care persistă de-a lungul anilor.
Aşadar, preţurile, şomajul şi sărăcia pun în pericol viitorul copiilor majorităţii moldovenilor, iar numitorul comun al acestor îngrijorări majore este corupţia. Drept dovadă servesc şi declaraţiile constante ale unui membru al Guvernului, care se referă la Republica Moldova ca “stat captiv al clanurilor oligarhice”. Şansa guvernării corupte de a-şi salva cumva rating-ul este să recurgă iarăşi, aşa cum a făcut-o în preajma alegerilor parlamentare din noiembrie 2014, la escaladarea isteriei în privinţa războiului din zonă. Este o mare scăpare din partea guvernanţilor că lasă să relaxeze îngrijorarea cetăţenilor faţă un război în zonă şi nu încearcă să convingă cetăţenii că doar integrarea europeană promovată de ei poate salva Moldova, iar pentru acesta taxarea moldovenilor cu un miliard furat nu este un preţ aşa de mare.
Încrederea în instituţii
Dacă este adevărat că democraţia este libertatea instituţionalizată, atunci gradul de încredere a cetăţenilor în instituţiile publice reprezintă un indicator relevant pentru estimarea gradului de democraţie din societate. În primul rînd, sare în ochi modul în care guvernările “pro-europene” au profanat instituţiile statului. Cele trei instituţii principale ale statului — Parlamentul, Guvernul şi Preşedinţia s-au “învrednicit” să se bucure de încredere a doar ~10% dintre cetăţeni. În ultimul an de guvernare a PCRM acest grad de încredere varia în jurul a 30%. După aceia au urmat aşteptările unei “poveşti de succes”, odată cu instaurarea în toamna anului 2009 a unei guvernări pro-europene, cînd încrederea în principalele instituţii ale statului a depăşit nivelul de 40%. Ulterior, peak-urile descreşterii încrederii în instituţiile statului au coincis cu cele trei scandaluri, menţionate mai sus.
Este de remarcat gradul constant şi relativ înalt al încrederii cetăţenilor în armată şi în administraţia locală. De aici şi importanţa majoră a alegerilor locale din 14 iunie 2015. Pentru partidele guvernante — Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) şi Partidul Democrat din Moldova (PDM), precum şi pentru acolitul acestora — PCRM, este foarte important să nu se prăbuşească completamente la aceste alegeri, pentru a-şi păstra măcar o umbră de legitimitate. În acest sens, este oportun să se vadă şi care este gradul de încredere al cetăţenilor în instituţiile private şi non-guvernamentale.
Partidele, după cum se vede din imaginea de mai sus, au în mod constant cel mai slab rating de încredere din partea cetăţenilor, de ~10%. Aşa cum s-a menţionat deja, acestea au reuşit “performanţa” de a da de pămînt şi rating-urile principalelor instituţii publice. Este foarte important să se menţioneze că biserica şi instituţiile media sunt printre organizaţiile cu cel mai înalt rating de încredere, de 90% şi respectiv 50%. De fapt, biserica şi instituţiile media cu rating-urile lor înalte se dovedesc a fi resurse folosite de către şi în favoare partidelor corupte, care au rating-uri foarte mici. Cum mass-media şi piaţa de publicitate este în proporţie de 70–80% monopolizată în mîinile oligarhilor care controlează şi partidele guvernării, este lesne de înţeles că distorsionarea realităţilor şi intoxicarea opiniei publice reprezintă ocupaţiile predilecte ale acestor instituţii. Isteria cu pericolul războiului din regiune, menţionată mai sus, este o dovadă. Pe de altă parte, nu s-a prea văzut ca miliardul furat, care reprezintă ~1/3 din rezervele Băncii Naţionale, să fie prezentat ca o ameninţarea la securitatea naţională a Republicii Moldova.
În privinţa bisericii, trebuie de menţionat că binecuvîntarea deputaţilor Parlamentului, în săptămîna Patimilor pe 9 aprilie a.c., de către Înalt Preasfinţia Sa Mitropolitul Chişinăului şi a întregii Moldove, Vladimir, a fost cu multe echivocuri.
În primul rînd, astfel de evenimente nu se înscriu în tradiţia locală.
În al doilea rînd, evenimentul a avut loc în toiul scandalului miliardului furat, care pur şi simplu nu ar fi putut avea loc fără acoperirea politică a principalelor partide parlamentare. Este important că deputaţii recunosc că s-a produs un furt fără precedent, iar avariţia sau iubirea de arginţi este unul dintre cele 7 păcate mortale. În acest sens, binecuvîntarea deputaţilor, printre care cu certitudine se aflau şi arhitecţii jafului secolului, a stîrnit nedumeriri.
În al treilea rînd, acceptul de către biserică a resurselor financiare din partea politicienilor afacerişti pentru aducerea Focului Haric de la Ierusalim aminteşte despre reprobabila vechea istorie a vinderii indulgenţelor, care a condus la reformaţie în lumea Occidentală.
În sensul celor expuse, s-a recurs la glume nepotrivite, precum că Focul Haric ar fi fost de culoare verde, culoarea unuia dintre partidele de la guvernare, liderul căruia a finanţat călătoria la Ierusalim. Şi toate aceste lucruri se întîmplă atunci cînd majoritatea covîrşitoare a cetăţenilor consideră că este normal ca credinţa şi tradiţiile strămoşeşti să fie păstrate şi ocrotite cu sfinţenie. Altminteri, cetăţenii pot crede că păcatele mortale pot fi răscumpărate aici, pe Pămînt, după anumite tehnologii politice.
Este foarte important să se desprindă din BOP şi care este soluţia preferată a cetăţenilor pentru a izbăvi ţara de problemele copleşitoare şi a îmbunătăţi situaţie social-economică. Vedem că soluţia împărtăşită de majoritatea cetăţenilor este schimbarea conducerii ţării. Este curios că dacă în perioada conducerii PCRM această opţiune era împărtăşită de ~20% şi a fost realizată prin revoluţia din 7 aprilie 2009, actualmente ea este împărtăşită de ~45% şi este însoţită de o masivă mişcare protestatară. Este de remarcat că în 2013, în toiul crizei corupţionale, opţiunea respectivă a fost şi mai mare, trebuind ca liderii partidelor de la guvernare să treacă în umbră, scoţînd în faţă feţe noi. Actualmente, liderii respectivi rămîn în umbră, trăgînd sforile de acolo, de aceea dorinţa de schimba puterea nu se mai referă doar la lideri, ci la partidele puterii.
Evoluţia încrederii în politicieni şi în partide
Trecerea de la întrebări de ordin general la întrebări care vizează politicieni concreţi şi partidele pe care le conduc aceştia developează o corelaţie foarte strînsă în răspunsurile respondenţilor. Aşadar, BOP atestă o prăbuşire dramatică a rating-urilor de încredere a liderilor PLDM — Vlad Filat, PDM — Marian Lupu, şi PCRM — Vladimir Voronin. Despre liderul de facto al PDM — Vlad Plahotniuc, se poate afirma că este campionul absolut la anti-rating de încredere (mai mult de 90% dintre respondenţi nu au încredere în acesta). Este lesne de înţeles că nici nu poate fi altfel, odată ce peste 70% din respondenţi consideră că jaful secolului a fost uneltit cu participarea partidelor de la guvernare. În privinţa liderului PCRM — Vladimir Voronin, lucrurile de asemenea sunt clare. Acesta una vorbea în ajunul parlamentarelor din noiembrie 2014, şi altceva făcut după alegeri, susţinînd coaliţia minoritară a PLDM şi PDM. Aşa că principialitatea PCRM este apreciată la justa valoare.
Singurii politicieni care au rating-uri ascendente de încredere sunt liderii partidelor rusofile: Igor Dodon, liderul Partidul Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM) şi Renato Usatîi, liderul “Partidului Nostru” (PN). Liderul PSRM este în top şi în răspunsurile la întrebarea deschisă privind încrederea în politicieni. Chiar dacă este puţin devansat de ex-premierul Iurie Leancă, Dodon se află în trend ascendent clar, iar Leancă — în relaxare inerţială.
Încrederea în partide replică tendinţele înregistrate în cazul exprimării încrederii în liderii politici.
La fel, răspunsurile la întrebarea privind intenţiile de vot la un eventual scrutin general se corelează foarte bine cu răspunsurile la întrebările referitoare la încrederea în lideri şi partidele conduse de aceştia. Este de remarcat că intenţiile de vot pentru PLDM şi PDM au căzut pînă la nivelul anului 2009, iar pentru PL se apropie de nivelul anului “revoluţiei twitter”. PCRM se află într-o cădere atenuată, ce urmează după una abruptă în 2014. Beneficiar al acestei situaţii este PSRM, care după confiscarea alegătorilor rusolingvi la parlamentarele din noiembrie 2014, este pe cale să confişte şi o bună parte a electoratului moldovenesc, cu viziuni de stînga. Astfel, PCRM achită preţul pentru politica şovăielnică din ultimul an şi pentru susţinerea guvernului minoritar al coaliţiei PLDM-PDM.
Consecinţele guvernării “pro-europene”
După accederea la guvernare în 2009, partidele politice autointitulate pro-europene au activat un singur an în spiritul obiectivelor anunţate iniţial. Acest termen foarte restrîns a fost suficient pentru ca Republica Moldova să fie creditată, de fapt, cu un “cec în alb” de către Uniunea Europeană şi alţi parteneri de dezvoltare, care au susţinut Moldova pe diverse paliere, în special pe cel politic şi financiar. Rezultatele acestei susţineri s-au manifestat în regimul liberalizat de vize oferit Republicii Moldova şi în semnarea Acordului de Asociere, care prevede şi crearea Zonei de Comerţ Liber Cuprinzător şi Aprofundat, care este obligatoriu pentru părţi şi necesită, în special din partea Moldovei, competenţă, dedicaţie şi credibilitate din partea cetăţenilor.
După seria de scandaluri de corupţie fără precedent, care s-au ţinut lanţ începînd cu 2011 şi continuă pînă în prezent, imaginea guvernanţilor pro-europeni s-a erodat dramatic, atît în ochii partenerilor europeni, cît şi în ochii propriilor cetăţeni. În consecinţă, cetăţenii şi-au schimbat atitudinea şi faţă de vectorul european al ţării, care în modul cel mai absurd, este promovat de o guvernare profund coruptă. Această concluzie este dată de datele BOP, care afirmă că peste 80% din respondenţi consideră că corupţia a crescut de cînd la putere s-a instaurat actuala guvernare şi doar ~7% consideră că nivelul de corupţie s-a diminuat.
Aşadar, scandalurile provocate de o guvernare coruptă, autointitulată “pro-europeană”, stau la baza pierderii suportului cetăţenilor pentru integrarea europeană. Mai mult, s-a creat impresia constantă că cetăţenii cu viziuni pro-europene ar fi, oarecum, şantajaţi că dacă şi-ar schimba opţiunile electorale în favoarea altor formaţiuni politice, ar submina vectorul de integrare europeană în favoare partidelor pro-eurasiatice. Această idee este acreditată cu insistenţă de presa şi comentatorii politici afiliaţi partidelor guvernante. Ar fi mai onest din partea lor, dacă ar afirma că partidele “pro-europene” pur şi simplu au taxat cetăţenii cu un miliard furat. Numai că lucrurile grave nu se termină cu taxarea prin miliardul furat, ci riscă să piară însăşi subiectul taxării — vectorul european. BOP arată fără echivocuri că după scandalul miliardului furat balanţa integraţionistă s-a înclinat semnificativ în favoare vectorului eurasiatic.
Nu acţiunile protestatare împotriva miliardului furat înclină balanţa în favoarea partidelor pro-eurasiatice, ci furtul propriu-zis. Dimpotrivă, protestele anti-corupţie pot eventual salva vectorul european prin izbăvirea de liderii corupţi ai partidelor. De fapt, dacă liderii şi partidele autointitulate “pro-europene” ar fi cu adevărat aşa cum pretind că ar fi, atunci ar proceda europeneşte şi şi-ar prezenta demisia sau şi-ar demite conducerea implicată în scandaluri corupţionale. În aşa fel ar salva imaginea ţării, izbăvînd-o de o povară grea şi lipsind-o pur şi simplu de viitor, din cauza imigraţiei tineretului talentat din această ţară în care nu pot avea vreo perspectivă. Dar, este puţin probabil ca situaţia dramatică din Republica Moldova să aibă deznodămînt fericit, pe care l-ar fi avut dacă pretinsele partide pro-europene ar fi fost cu adevărat europene.
Concluzii
BOP-ul relevă clar că situaţia din Republica Moldova este una la limita echilibrului social-politic. Dacă apropiatele alegeri municipale din iunie se vor desfăşura liber şi corect, atunci actualele partide pro-guvernamentale ar fi trebuit să primească vot de blam din partea alegătorilor pentru întregul şir de fărdelegi admise, dar în special pentru miliardul furat. Rezultatele BOP nu sugerează în nici un fel posibilitatea unei eventuale reabilitări a partidelor guvernante şi a acoliţilor acestora. Pe de altă parte, anume aceste partide au în posesie tot arsenalul de instrumente manipulatorii: resurse financiare nelimitate, probabil, inclusiv din miliardul furat; mijloace media impunătoare, concentrate în mîinile oligarhilor, lideri de partide; pîrghiile întregului aparat administrativ; şi cel mai important, au motivaţia să nu piardă alegerile. Pierderea alegerilor locale de către partidele puterii ar însemna doar confirmarea de facto a delegitimizării acestora, însemnînd necesitatea convocării unor alegeri parlamentare anticipate, cu toate consecinţele previzibile şi imprevizibile pentru actualii guvernanţi. De aceea, ne putem aştepta la tot felul de manevre şi remanieri după alegerile locale din 14 iunie. Oricum, o problemă fundamentală va rămîne — cum au de gînd guvernanţii actuali să implementeze prevederile Acordului de Asociere cu legitimitatea pierdută ca urmare a miliardului furat şi fără suport popular?