Monitoring→Politica→Comentarii

---

PCRM prins în propria capcană

La 8 februarie 2011 Curtea Constituţională (CC) a decis să sisteze examinarea sesizării Partidului Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM) privind interpretarea articolului 90 din Constituţie privind termenele de fixare a datei alegerilor prezidenţiale. Interesul declarat al PCRM era ca prevederile articolului 90 alin.(4) conform cărora: “În termen de 2 luni de la data la care a intervenit vacanţa funcţiei de Preşedinte al Republicii Moldova, se vor organiza, în conformitate cu legea, alegeri pentru un nou Preşedinte”, — să fie interpretate de CC în sensul că în termen de 2 luni de la preluarea interimatului funcţiei de şef al statului de către nou-alesul Preşedinte al Parlamentului Marian Lupu, adică pînă la sfîrşitul lunii februarie 2011, să fie organizate alegeri prezidenţiale. Scopul PCRM era să beneficieze de deficitului temporal, pentru a submina înţelegerile din cadrul Alianţei pentru Integrare Europeană (AIE) vis-a-vis de alegerea şefului statului, prin ameninţări de recurgere la boicot în caz de neacceptare a condiţiilor PCRM şi în consecinţă, — să provoace alegeri parlamentare anticipate.

Pentru justificarea eventualei recurgeri la boicot şi declinarea responsabilităţii pentru declanşarea unor alegeri parlamentare anticipate propaganda PCRM a substituit problema recurgerii la boicot cu declaraţii de imposibilitate pentru PCRM de a vota candidatura AIE — pe Marian Lupu. Reacţia de răspuns, referitoare la dreptul PCRM de a-şi înainta propria candidatură, care să-i facă concurenţă candidaturii AIE, a fost respinsă prin invocarea necesităţii identificării unei candidaturi de compromis la funcţia de şef al statului, neafiliate politic, care să fie votată în comun de PCRM şi AIE. Cum nu există nici un fel de criterii privind identificarea de comun acord a unei candidaturi de acest gen, urmau să aibă loc consultări în acest sens între parteneri care nu au încredere reciprocă. Era, de fapt, o misiune imposibilă pentru termenul de aproximativ trei săptămîni ce ar fi rămas, conform planurilor PCRM, de la data deciziei CC (8 februarie 2011), pînă la efectuarea alegerilor propriu-zise — sfîrşitul lui februarie.

În consecinţă, după decizia CC din 8 februarie, PCRM s-a ales cu două înfrîngeri temporale:

• a demonstrat că nu are încredere în deputaţii din propria fracţiune pe care i-a determinat să semneze un act de obligativitate privind respectarea deciziilor conducerii PCRM. Este clar că impunerea semnării unui astfel de act face parte din pregătirea pentru eventuala recurgere la boicot, întrucît aceasta este controlabilă, în timp ce decizia de a vota sau nu pentru un candidat sau altul este incontrolabilă în cazul votului secret, prevăzut de Constituţie. Este de remarcat, că impunerea semnării “legămîntului” contravine spiritului şi normelor Constituţiei Republicii Moldova, care prevede în mod expres, că: “În exercitarea mandatului, deputaţii sînt în serviciul poporului”, iar prin “legămîntul” membrilor fracţiunii PCRM fiecare dintre aceştia se obligă: “Să nu uit, că încălcarea angajamentului în cauză reprezintă cea mai gravă crimă morală împotriva intereselor Partidului Comuniştilor, împotriva a mii de susţinători, care mi-au încredinţat dreptul de a acţiona în numele lor”. În mod logic, reiese că pentru deputaţii PCRM, a servi interesele formaţiunii este prioritar aflării în “serviciul poporului”. Şi mai curios, este că acest comportament al PCRM se bazează pe articolul 20 din statutul formaţiunii, care prevede că membrii PCRM, deţinători ai funcţiilor publice, trebuie să implementeze deciziile formaţiunii. Adică, dacă PCRM, aflat în opoziţie, decide să boicoteze acţiunile guvernanţilor, atunci membrii acestuia, aflaţi în funcţii publice, nu trebuie să se conformeze prevederilor programului de guvernare şi legislaţiei în vigoare, ci deciziilor partinice. Acest lucru a avut deja urmări negative: în octombrie 2009 AIE a decis să aducă funcţiile de vice-miniştri în categoria celor politice şi să demită din funcţii un şir de funcţionari pe motiv că ar putea recurge la boicot;
• a pierdut oportunitatea de a avea o minimă legitimitate de a recurge la acţiuni propagandistice prin invocarea “uzurpării puterii” de către AIE. Dacă PCRM nu s-ar fi adresat CC, atunci ar fi putut cel puţin să speculeze această teză de care a făcut uz pe parcursul anului 2010, atunci cînd cerea anunţarea imediată a datei alegerilor parlamentare anticipate. Finalmente, s-a dovedit că nu doar din punct de vedere legal, ci şi din punct de vedere practic nu a fost vorba de “uzurparea puteri”, întrucît la alegerile anticipate PCRM a obţinut mai puţine, iar AIE — mai multe mandate parlamentare.

Întrebări pentru PCRM

În linii mari, decizia CC din 8 februarie 2011 oferă AIE şanse să dispună în mod legitim de timp suficient pentru identificarea unei soluţii certe de alegere a şefului statului şi pentru depăşirea crizei instituţionale. În acest sens, CC a menţionat că rămîne la latitudinea Parlamentului să găsească soluţia potrivită, prin modificarea legislaţiei, a Constituţiei Republicii Moldova, prin negocieri etc. Totuşi, rămîne neclar pînă cînd poate fi amînată alegerea şefului statului. Singurul punct de reper în acest sens este articolul 85 alin.(3) din Constituţie, care prevede că “În cursul unui an, Parlamentul poate fi dizolvat o singură dată”. Întrucît alegerile parlamentare anticipate sînt în mod constant şi premeditat provocate de boicotarea alegerii şefului statului, este logic să se presupună că în condiţiile ameninţării cu boicotul termenul limită pentru alegerea şefului statului poate fi de cel puţin un an de zile de la dizolvarea precedentă, adică, 28 septembrie 2011. Acest raţionament este speculativ, întrucît nu există nici un fel de norme obligatorii, acestea urmînd a fi elaborate de Parlament.

Decizia CC a fost criticată foarte dur de PCRM, invocîndu-se tot felul de argumente şi chiar insinuări. În acest context, liderilor PCRM li se poate recomanda să facă un exerciţiu foarte simplu ca să se convingă că decizia CC a fost una corectă. Ei trebuie să răspundă la întrebarea — cînd ar fi trebuit să aibă loc alegerile prezidenţiale dacă liderul PCRM, Vladimir Voronin, nu şi-ar fi prezentat demisia la 11 septembrie 2009? Întrebarea nu este trivială, întrucît ex-preşedintele Vladimir Voronin putea rămîne în funcţia prezidenţială pînă în ziua de azi. În plus, pentru a face ordine în propriile raţionamente, PCRM ar trebui să răspundă la un şir de întrebări:

• de ce PCRM a încălcat termenele privind numirea datei alegerilor prezidenţiale ordinare, care urmau să aibă loc cel mai devreme cu 45 de zile pînă la expirarea mandatului prezidenţial al lui Vladimir Voronin, la 7 aprilie 2009?
• de ce Parlamentul de legislatura a XVI, în care PCRM deţinea majoritatea, nu a numit data alegerilor parlamentare ordinare astfel încît noua componenţă a Parlamentului să reuşească alegerea şefului statului fără a încălca termenele prevăzute de legislaţie?
• de ce fracţiunea majoritară a PCRM nu s-a adresat CC pentru a constata vacanţa funcţiei de Preşedinte după 7 aprilie 2009, cînd expirase mandatul lui Vladimir Voronin? Doar potrivit articolului 90 alin.(1) al Constituţiei: “Vacanţa funcţiei de Preşedinte al Republicii Moldova intervine în caz de expirare a mandatului, de demisie, de demitere, de imposibilitate definitivă a exercitării atribuţiilor sau de deces”;
• după alegerea lui Vladimir Voronin în funcţia de Preşedinte al Parlamentului, la 12 mai 2009, trebuie să înţelegem că el exercita interimatul funcţiei în virtutea articolului 80 alin.(2), care prevede că “Preşedintele Republicii Moldova îşi exercită mandatul pînă la depunerea jurămîntului de către Preşedintele nou ales” sau în virtutea deţinerii funcţiei de Preşedinte al Parlamentului, potrivit articolului 91 din Constituţie? Dacă după 7 aprilie 2009 Vladimir Voronin exercita interimatul funcţiei de şef al statului în virtutea articolului 80 alin.(2) din Constituţie, atunci de ce timp de o lună, după ziua de 22 aprilie 2009, cînd au fost validate mandatele deputaţilor în Parlamentul de legislatura a XVII, nu şi-a prezentat demisia din funcţia de deputat şi nu s-a considerat suspendat de drept din această funcţie, aşa cum prevede legislaţia? Articolul 5 alin.(1) din Legea despre statutul deputatului în Parlament prevede obligaţia respectivă: “Deputatul care se află în unul din cazurile de incompatibilitate prevăzute la art.3 va demisiona, în termen de 30 de zile de la data validării mandatului, din funcţia incompatibilă cu mandatul de deputat”. Articolul 3 al Legii respective mai prevede că “Mandatul de deputat este incompatibil cu funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova”, iar art.5 alin.(2) al Legii prevede că: “În cazul în care deputatul se află în unul din cazurile de incompatibilitate şi nu a depus, în termenul menţionat la alin.(1), cererea de demisie din funcţia incompatibilă cu mandatul de deputat, după expirarea acestui termen este suspendat de drept din funcţia incompatibilă”.
• de ce totuşi Vladimir Voronin şi-a prezentat demisia la 11 septembrie 2009? De ce nu a rămas să exercite interimatul în virtutea articolului 80 alin.(2) din Constituţie? Răspunsul este simplu — după alegerile anticipate din 29 iulie 2009 şi validarea mandatelor deputaţilor de legislatura a XVII-a la 14 august 2009, ziua de 11 septembrie 2009 era ultima zi de lucru a Parlamentului, încadrată în termenului de 30 de zile pentru soluţionarea problemei incompatibilităţilor, prevăzută de Legea despre statutul deputatului în Parlament. De această dată, Vladimir Voronin s-a conformat prevederilor Legii respective, probabil, fiindcă PCRM a pierdut alegerile parlamentare şi rămînînd în funcţie risca să intre în conflict cu majoritatea AIE, precum şi să fie “suspendat de drept din funcţia de Preşedinte”, termenul deţinerii căreia expirase demult;
• ţinînd cont de circumstanţele elucidate mai sus, poate prevedea Constituţia Republicii Moldova remedii împotriva zigzag-urilor politicienilor moldoveni, care interpretează normele constituţionale şi legale după bunul plac? Probabil că nu, iar dacă e aşa, atunci ce nu e corect în decizia CC de a recomanda Parlamentului să găsească soluţiile necesare pentru a evita pe viitor generarea instabilităţii politice din cauza interpretării arbitrare a normelor legale?

Decizia Curţii Constituţionale este singura corectă

Acum să revenim la decizia propriu-zisă a CC privind numirea datei alegerii şefului statului. În primul rînd, ţinînd cont de faptul că este vorba despre alegerea şefului statului în situaţia vacanţei acestei funcţii, articolul 90 alin.(4) din Constituţie prevede că: “În termen de 2 luni de la data la care a intervenit vacanţa funcţiei de Preşedinte al Republicii Moldova, se vor organiza, în conformitate cu legea, alegeri pentru un nou Preşedinte”. De fapt, potrivit articolului 90 alin.(1) al Constituţiei, vacanţa funcţiei a intervenit la 7 aprilie 2009. În al doilea rînd, Vladimir Voronin, a exercitat funcţia pînă şi după alegerile prezidenţiale boicotate de liberali şi democraţi din mai-iunie 2009, pînă cînd risca să intre în incompatibilitatea funcţiilor deţinute, după 14 septembrie 2009, lucru care l-a determinat de fapt să-şi prezinte demisia din funcţia de şef al statului, întrucîut nu era sigur că putea reuşi boicotul alegerilor prezidenţiale. Dacă Vladimir Voronin ar fi renunţat la funcţia de deputat în favoarea deţinerii funcţiei de şef al statului, atunci risca să fie acuzat de uzurpare a puterii, să fie suspendat din funcţia de preşedinte şi interimatul să treacă la speackerul Parlamentului. Anume această manevră a făcut că Parlamentul să ia act de demisia şefului statului, iar CC să constate la 17 septembrie 2009 circumstanţele care justifică interimatul funcţiei de Preşedinte al Republicii Moldova cu asigurarea acestuia, potrivit articolului 91 al Constituţiei, în ordine, de Preşedintele Parlamentului sau de Primul-ministru.

După toate cele menţionate mai sus, lucruri ce au pus în evidenţă comportamentul PCRM pornind de la propriile interese, formaţiunea respectivă se adresează CC şi cere să interpreteze normele Constituţiei, referitoare la numirea datei alegerilor prezidenţiale, iarăşi pornind de la propriile interese. De fapt, este dreptul PCRM s-o facă, dar interpretarea normei constituţionale nu poate avea la bază interesele unui partid, cum nu poate avea drept punct de referinţă evenimentele pe care le creează pentru atingerea propriilor interese. Interpretarea Constituţiei trebuie să pornească de la puncte de referinţă, stabilite în mod expres de textul legii supreme, fără a cădea în dependenţă de consecinţele manevrelor politicienilor ce-şi urmăresc propriile interese. De exemplu, dacă Vladimir Voronin, pentru evitarea incompatibilităţilor descrise mai sus, ar fi renunţat în septembrie 2009 la funcţia de deputat, alegînd să exercite funcţia de şef al statului pînă la depunerea jurămîntului de către Preşedintele nou ales, atunci de la ce dată ar fi calculat PCRM cele două luni faimoase pentru organizarea alegerilor prezidenţiale? Doar după boicotul alegerilor prezidenţiale din noiembrie-decembrie 2009 interimatul funcţiei de şef al statului nu ar fi fost exercitat de Mihai Ghimpu, apoi de Vlad Filat, iar apoi de Marian Lupu. Acest exemplu arată fără putinţă de tăgadă relativismul raţionamentelor PCRM şi acuzaţiile nefondate şi insinuase la adresa CC, pentru faptul că nu a adoptat o decizie care să convină PCRM.

 

© 2001–2018 Asociaţia pentru Democraţie Participativă “ADEPT”
Tel./Fax: (373 22) 21-29-92, e-mail:
Reproducerea materialelor se permite doar cu menţionarea sursei

Creat de NeoNet