Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | partide.md | avere.md
Criza constituţională: Responsabilităţi şi consecinţe
|
|
Ca urmare a numeroaselor condamnări pronunţate de CtEDO împotriva Republicii Moldova, politicienii noştri au dorit să devină publice numele judecătorilor care au emis acte judecătoreşti ce au prejudiciat bugetul Republicii Moldova. În aceeaşi ordine de idei considerăm că a venit timpul să se facă publice şi numele deputaţilor care au adoptat acte ce au adus grave prejudicii Moldovei, pentru că unele condamnări la CtEDO se datorează cadrului legislativ inadecvat, uneori adoptat cu rea-voinţă. Analiza actelor legislative şi guvernamentale, ce au prejudiciat bugetul prin condamnările la CtEDO, o vom lăsa pe seama ONG-urilor, care, alăturîndu-se jurnaliştilor, acuză judecătorii.
În acest articol ne vom limita la analiza unui caz din istoria parlamentarismului nostru, care a condus la trei scrutine parlamentare anticipate şi un referendum republican constituţional, fapt ce a prejudiciat bugetul cu zeci de milioane de lei, făcîndu-ne să uităm pentru mult timp că există şi alegeri ordinare. Este vorba de Legea de revizuire a Constituţiei nr.1115 din 05.07.2000, care constituie generatorul unei profunde crize constituţionale şi politice, cu care se confruntă ţara în prezent.
La 5 iulie 2000 Parlamentul Republicii Moldova, în calitatea sa de adunare constituantă, a adoptat controversata Lege nr.1115-XIV. Prin această lege Republica Moldova, peste noapte, fără consimţământul poporului, care, conform art.2 din Constituţie, este suveranul puterii de stat, s-a transformat din republică prezidenţială în republică parlamentară. Evenimentul constituţional nu ar fi fost discutabil dacă anterior, la 23 mai 1999, în cadrul referendumului republican consultativ, poporul suveran nu s-ar fi pronunţat pentru întărirea prerogativelor prezidenţiale, şi nu diminuarea lor. Astfel, la referendum au participat 1,4 milioane de alegători, ceea ce constituia 58,33%, din care 55,3% au răspuns “da” la întrebarea “Sînteţi pentru modificarea Constituţiei în scopul instituirii sistemului prezidenţial de guvernare în Republica Moldova, în cadrul căruia Preşedintele republicii ar fi responsabil de formarea şi conducerea Guvernului, precum şi de rezultatele guvernării ţării?”. La aceeaşi întrebare au răspuns “nu” — 30,85% de alegători.
Conform legislaţiei în vigoare la acea perioadă, referendumul în cauză nu a avut putere juridică obligatorie, pentru că la el au participat mai puţin de 3/5 din alegători, sau 61%. Dacă la timpul respectiv acţiona legislaţia actuală (care pentru obligativitatea unei hotărîri prevede 50% din 33% de alegători), Preşedintele de atunci, dl Petru Lucinschi, care a iniţiat referendumul, ar fi repurtat o victorie indiscutabilă, Parlamentul fiind obligat să-i acorde şi prerogativele de conducere a Guvernului, aproape ca în sistemul SUA.
În mod logic şi legitim, reprezentanţii poporului, respectînd voinţa poporului, trebuiau să ţină cont de opinia majorităţii, chiar dacă din punct de vedere al legii pentru ei această voinţă nu era obligatorie. Spre exemplu, în Elveţia, pentru ca o hotărîre să devină obligatorie pentru Parlament, este necesar ca pentru ea să voteze 50% din alegătorii ce au participat la referendum.
Comisia Electorală Centrală (CEC), ţinînd cont de cuvîntul “poate” din textul art.171 al Codului electoral: “CEC poate declara nevalabil referendumul republican, dacă la el au participat mai puţin de 3/5 din numărul persoanelor înscrise în liste”, a constatat că nu există temei pentru a declara nevalabil referendumul republican consultativ.
Curtea Constituţională, la rîndul său, în baza Hotărîrîi nr.32 din 15.06.1999, a confirmat rezultatele referendumului republican consultativ, însă a decis că acesta “poartă caracter consultativ şi rezultatele lui nu produc efecte juridice”. Astfel, Comisia Electorală Centrală şi Curtea Constituţională au împăcat atît majoritatea parlamentară, cît şi Preşedintele.
Reprezentanţii poporului, însă, fiind în opoziţie faţă de şeful statului, au dorit să-i răspundă cu aceeaşi monedă şi au iniţiat revizuirea Constituţiei în sens invers: pentru diminuarea statutului constituţional al Preşedintelui şi privarea poporului de dreptul de a alege Preşedintele.
La 2 august 1999, 38 de deputaţi au ignorat voinţa poporului expusă în cadrul referendumului din 23 mai 1999 şi au depus la Curtea Constituţională un proiect de lege, prin care Preşedintele urma să fie ales de majoritatea deputaţilor aleşi. Aceştia au fost: Alexandru Moşanu, Valeriu Ghileţchi, Vasile Nedelciuc, Ion Neagu, Alecu Reniţă, Alexandru Lazar, Pavel Prodan, Mihai Cimpoi, Ion Dediu, Vasile Cotună, Vasile Şoimaru, Ion Răzlog, Andrei Strîmbeanu, Mihai Ciorici, Ilie Untilă, Ala Mîndîcanu, Ion Ungureanu, Tudor Lefter, Ştefan Secăreanu, Vlad Cubreacov, Dumitru Osipov, Ecaterina Mardarovici, Vasile Untu, Eugen Gîrlă, Anatol Dubrovschi, Anatol Ciobanu, Vasile Spinei, Mihai Ceban, Valeriu Muravschi, Dumitru Paladi, Sergiu Zaharia, Vitalie Tabunşcic, Ilia Trombiţchi, Valeriu Matei, Iurie Roşca, Sergiu Burcă, Vitalia Pavlicenco, Vladimir Reus.
Ţinem să menţionăm că procedura prevăzută de proiectul depus nu ar fi perturbat foarte grav viaţa politică a ţării, pentru că Parlamentul era obligat să aleagă Preşedintele. Această procedură de alegere a şefului statului este caracteristică republicilor parlamentare clasice, precum Grecia, Italia ş.a. Printre altele, autorii iniţiativei de revizuire a Constituţiei în nota informativă şi-au motivat demersul prin acest argument. Mai mult ca atît, proiectul prevedea că în cazul nealegerii şefului statului Preşedintele în exerciţiu nu are dreptul de a dizolva Parlamentul.
Pentru a înţelege ulterioarele acţiuni ilegale ale Parlamentului, vom reda integral varianta propusă de revizuire a articolului 78 din Constituţie “Alegerea Preşedintelui”:
(1) Preşedintele Republicii Moldova este ales de Parlament prin vot secret.
(2) Poate fi ales Preşedinte al Republicii Moldova orice cetăţean cu drept de vot, care are 35 de ani împliniţi, a locuit permanent pe teritoriul Republicii Moldova 10 ani şi posedă limba de stat.
(3) Este ales candidatul care obţine votul majorităţii deputaţilor aleşi. Dacă nici un candidat nu a întrunit această majoritate, se organizează al doilea tur de scrutin, între primii doi candidaţi stabiliţi în ordinea numărului de voturi obţinute în primul tur.
Curtea Constituţională, prin Avizul nr.6 din 16.11.1999, a aprobat proiectul de lege de revizuire a Constituţiei, pentru că este dreptul Parlamentului, ca adunare constituantă, să schimbe modul de alegere a Preşedintelui. Credem că s-a comis o greşeală la momentul adoptării Constituţiei deoarece nu s-a prevăzut în alin.(1) art.142 că forma de guvernămînt poate fi schimbată numai cu aprobarea poporului, prin referendum.
Există multe rezerve şi faţă de acest aviz al Curţii Constituţionale. Or, prin proiectul avizat de Curtea Constituţională cetăţenii Republicii Moldova erau privaţi de dreptul constituţional de a alege şeful statului. Fără a stărui asupra acestei concluzii stranii a Curţii Constituţionale, precum şi asupra referendumului din 23 mai 1999, vom constata că reprezentanţii poporului au avut dreptul să modifice Constituţia, şi poate, ca urmare, ne aliniam şi noi la statele europene cu tradiţii parlamentare.
Însă majoritatea constituţională a Parlamentului de legislatura a XIV-a, conştient sau inconştient, a perseverat în ambiţiile sale. La 5 iulie 2000 a adoptat o altă lege, neavizată de Curtea Constituţională, instituind în Republica Moldova o republică “mai parlamentară”. Astfel, dacă proiectul de lege prevedea alegerea Preşedintelui ţării cu votul a 52 de deputaţi, noua lege prevedea alegerea lui cu 61 de deputaţi. Spre deosebire de proiectul de lege, care nu permitea dizolvarea Parlamentului în cazul nealegerii Preşedintelui, noua lege conţine o astfel de prevedere.
În acest mod, Parlamentul de legislatura a XIV-a, mergînd contra propriului popor şi a Preşedintelui, şi-a săpat groapa, în care a şi căzut ulterior. Eşuînd în alegerea Preşedintelui, deputaţii au fost trimişi la “binemeritata” pensie după numai 2 ani de parlamentarism.
Ţinem să menţionăm că, potrivit Regulamentului care era în vigoare la momentul respectiv, proiectul avizat de Curtea Constituţională putea fi modificat de Parlament numai în plan redacţional. În această situaţie, în mod logic, punem cîteva întrebări: proiectul iniţial a fost modificat întîmplător? el a fost modificat de deputaţi sau de colaboratorii aparatului Parlamentului? dacă modificarea respectivă a fost operată de deputaţi, ei au fost preîntîmpinaţi de ilegalitatea actului săvîrşit? Credem că pentru a afla răspunsul la aceste întrebări este necesară efectuarea unei anchete.
O analiză sumară ne face să credem că modificarea proiectului de lege a fost intenţionată, pentru că art. 78 din Constituţie în proiectul avizat de Curtea Constituţională conţinea 3 alineate, în prezent el conţine 6 alineate. O astfel de metamorfoză nu poate fi întîmplătoare. De aici întrebarea: cine este responsabil de această încălcare flagrantă a legii? Avînd în vedere că din această cauză au avut loc 3 scrutine anticipate şi un referendum republican, care au implicat cheltuieli considerabile, credem că ar fi cazul ca Procurorul General să intenteze o acţiune penală ori împotriva celor care au votat proiectul de lege neavizat de Curtea Constituţională, ori împotriva funcţionarilor Parlamentului, care au “împins” deputaţilor proiectul de lege “redactat”.
Acţiunea penală, chiar dacă nu s-ar solda cu sentinţe, ar fi de învăţătură viitorilor deputaţi sau reprezentanţi ai poporului în organele puterii locale, care, după exemplul Parlamentului, nu doresc să voteze decizii pentru executarea hotărîrilor instanţelor de judecată. Unor astfel de consilieri, fără nici o ezitare, li se poate înainta învinuirea conform articolele 328 sau 329 din Codul penal, pentru excesul de putere, depăşirea atribuţiilor sau neglijenţă în serviciu.
Art.135 alin.(1) lit.a) din Constituţie permite Curţii Constituţionale să controleze constituţionalitatea oricărei legi, inclusiv de revizuire a Constituţiei. Înţelegînd acest fapt, regretatul deputat Victor Cecan a contestat la Curtea Constituţională Legea nr.1115 din 5 iulie 2000 de revizuire a Constituţiei, depistînd în această lege 17 modificări neavizate de Curtea Constituţională.
Curtea Constituţională a găsit o modalitate foarte simplă de a se eschiva de la garantarea supremaţiei Constituţiei, declarînd în Decizia nr.5 din 18.05.2001 că legea de revizuire a Constituţiei, fiind adoptată, face parte din Constituţie, din care cauză nu poate fi supusă controlului constituţionalităţii. Astfel, Curtea Constituţională a ignorat propriul său aviz asupra acestui proiect de lege de revizuire a Constituţiei. În opinia noastră, din cauza avizului respectiv, toate avizele Curţii asupra proiectelor de revizuire a Constituţiei nu au nici o valoare constituţională şi juridică, pentru că în procesul adoptării legii deputaţii pot modifica proiectul avizat fără a fi supuşi unei sancţiuni constituţionale. Pentru Curtea Constituţională această problemă există şi poate fi soluţionată numai după reglementarea termenului în care o astfel de lege este susceptibilă căilor de atac. Or, dacă admitem că Curtea Constituţională trebuie să examineze constituţionalitatea unei legi de revizuire a Constituţiei, precum Legea nr.1115 din 5 iulie 2000, acest lucru este problematic, dar ipotetic posibil după aplicarea ei timp de 11 ani.
Revenind la procedura de adoptare a Legii nr.1115 din 5 iulie 2000, vom evidenţia graba cu care s-a elaborat proiectul de lege de revizuire a Constituţiei. Cu doar 12 zile pînă la adoptarea legii, pe 22.06.2000, a fost formată aşa-numita Comisie specială pentru examinarea proiectelor de legi privind revizuirea Constituţiei, formată din 7 membri: preşedinte — Mişin Vadim, vicepreşedinte — Rusu Eugen, membri: Ciobanu Anatol, Moşanu Alexandru, Postoico Maria, Solonari Vladimir şi Ungureanu Ion. Graba cu care s-a format comisia şi s-a adoptat Legea nr.1115 a fost dictată de necesitatea de a anticipa examinarea proiectului de lege de revizuire a Constituţiei iniţiat de Preşedintele Republicii Moldova, prin care se întăreau prerogativele şefului statului, Prim-ministrul era obligat să raporteze Preşedintelui ţării despre acţiunile sale, se instituia procedura de control popular, prin referendum, al legilor de revizuire a Constituţiei ş.a. Nu întîmplător acest proiect a fost avizat de Curtea Constituţională la 11.07.2000, după ce Constituţia era aproape modificată, iar Preşedintele Republicii Moldova nu mai avea dreptul de a iniţia revizuirea Constituţiei.
Comisia formată trebuia să examineze trei proiecte de lege de revizuire a Constituţiei. Din 3 proiecte (în Parlament erau înregistrate 6 proiecte) Comisia a ales diferite norme, fără a lua în consideraţie conceptul iniţial al fiecărui proiect. Spre exemplu, proiectul iniţial nu numai excludea funcţia de supraveghere a Procuraturii, dar şi trecea această instituţie sub autoritatea Ministerului Justiţiei, aşa cum cereau instituţiile internaţionale. Legea nr.1115 însă a stipulat numai prima parte a acestui concept, deşi în nota informativă şi în şedinţă deputaţilor li s-a comunicat că Procuratura va trece sub autoritatea Ministerului Justiţiei.
Nu putem să afirmăm că deputaţii au încălcat Regulamentul Parlamentului nefiind în cunoştinţă de cauză. Vicepreşedintele Comisiei speciale constituţionale i-a preîntîmpinat că Regulamentul nu permite modificarea proiectului de lege de revizuire a Constituţiei avizat de Curtea Constituţională. Parlamentul însă, cu o febrilitate de nedescris, a adoptat urgent această lege, care de fapt schimba forma de guvernare, în aceeaşi zi în trei lecturi.
Mai mult ca atît, art.78 din Constituţie, propus de Comisia specială pentru adoptare, conţinea 7 alineate, unul din ele, al patrulea, avînd următorul cuprins: “Dacă şi în turul doi nici un candidat nu va întruni numărul necesar de voturi, se organizează al treilea tur de scrutin cu candidaţii participanţi la turul doi, ales considerîndu-se candidatul care a obţinut votul deputaţilor aleşi”. Din cîte vedem, acest alineat ar fi salvat ţara noastră de toate cheltuielile zadarnice în alegerile anticipate.
Cu părere de rău, la insistenţa unor deputaţi, acest alineat a fost exclus. Astfel, în şedinţă, preşedintele comisiei speciale constituţionale a exclamat: “nu mai puţin de 3/5, şi de 100 ori, dacă nu s-au găsit 3/5, Preşedintele să-i împrăştie dacă nu au minte cei din această sală, de aceea nu mai puţin de 3/5. Măcar şi 2, 3 sau 20 de tururi (trad.aut.)”. La unison, deputatul Vladimir Voronin a declarat: “…noi vorbim de Preşedintele ţării, dacă noi dorim să ridicăm acest statut al Preşedintelui ţării, dumnealui trebuie să fie încredinţat că are o susţinere de o majoritate mai mare decît 50 plus 1. Această majoritate îi dă lui, îi permite de a fi mai independent, mai de sine stătător în activitatea lui de Preşedinte. Noi insistăm, fracţiunea, să scoatem aceste două cuvinte, că turul nu ştiu care cu 50 plus 1, şi să repetăm de cîte ori trebuie alegerile acestea pînă ce se va alege un Preşedinte ca lumea”. De remarcat că după această declaraţie preşedintele Comisiei speciale a declarat fără a ezita: “Este clară formula. Se exclude alineatul care prevede turul trei, cu votul majorităţii deputaţilor”.
Credem că Republica Moldova ar trebui să ştie toate aceste lucruri, care, indiscutabil, au condus la actuala criză constituţională. Cu părere de rău, votarea Legii nr.1115 din 05.07.2000 de revizuire a Constituţiei nu a fost nominală. Putem să spunem doar că din 95 de deputaţi de legislatura a XIV-a prezenţi la şedinţa din 05.07.2000, numai 5 au votat împotriva legii în cauză.
În încheiere vom consemna că alegerile anticipate, de care aceste persoane se fac vinovate în mod direct, au costat bugetul Republicii Moldova: la 25.02.2001 — 7 milioane lei, la 29.07.2009 — 16,2 milioane lei, la 05.09.2010 — 8,1 milioane lei, la 28.11.2010 — 45,7 milioane lei plus 13,1 milioane lei pentru renumărarea voturilor — în total 90,1 milioane lei. După dizolvarea Parlamentului de legislatura a XIV-a, pentru 2 ani de “guvernare”, unii deputaţi s-au ales cu pensii în cuantum de 75% din toate veniturile obţinute în această funcţie. Comparînd prejudiciile aduse ţării de unii judecători şi de aleşii poporului care au votat o lege antistatală, nu sesizăm o diferenţă prea mare.