Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | partide.md | avere.md
Contextul preelectoral
|
|
Alegerile prezidenţiale programate pentru 30 octombrie 2016 se desfăşoară într-un context social-politic şi economic foarte complicat. Criza politică a izbucnit în decembrie 2014, atunci când autorităţile moldovene au anunţat că din sistemul bancar a fost sustras ilegal aproximativ un miliard de dolari. Anunţul a fost făcut la scurt timp după ce Guvernul s-a văzut nevoit să adopte o hotărâre secretă prin care a oferit garanţii de rambursare Băncii Naţionale a Moldovei (BNM) pentru creditarea din rezervele sale a trei bănci comerciale devalizate. Dar este de remarcat că anunţul respectiv a fost făcut imediat după alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014, însemnând că guvernanţii au ţinut informaţia în taină de cetăţeni pentru a putea câştiga alegerile. Creditarea de către BNM a celor trei bănci comerciale devalizate a provocat prăbuşirii valutei naţionale — leul moldovenesc (MDL) cu aproximativ 30%. Estimarea este sugestivă — un miliard de dolari echivala în 2014 cu aproximativ 1/3 din rezervele valutare ale BNM, care determină decisiv cursul monetei naţionale în raport cu valutele internaţionale. A urmat o reacţie de protest masiv al cetăţenilor, care a durat aproximativ un an.
În circumstanţele invocate, guvernanţii au manevrat destul de abil. După câteva crize guvernamentale, marcate de schimbarea a 5 prim-miniştri (2 plenipotenţiari şi 3 interimari) de-a lungul anului 2015, guvernanţii au reuşit totuşi să formeze o majoritatea parlamentară. Acest lucru s-a întâmplat datorită sciziunii induse a două fracţiuni parlamentare, a Partidului Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM) şi a Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM). În consecinţă, 2/3 din deputaţii fracţiunii PCRM şi aproximativ 1/2 din fracţiunea PLDM au coalizat cu cele două partide ale guvernării din 2009 — Partidul Democrat din Moldova (PDM) şi Partidul Liberal (PL). Sarcina noului guvern, învestit la 20 ianuarie 2016 în condiţiile unor proteste masive de contestare a legitimităţii acestuia, a fost să stabilizeze situaţia politică, să recâştige încrederea cetăţenilor, dar şi a partenerilor de dezvoltare, fără suportul financiar al cărora supravieţuirea economică a Republicii Moldova este extrem de dificilă.
Pentru atingerea scopurilor menţionate, Guvernul a elaborat o Foaie de parcurs privind agenda reformelor prioritare ce urma a fi implementată în perioada martie-iulie 2016. Angajarea guvernării să implementeze în doar 6 luni un şir de reforme foarte complicate, amânate de-a lungul ultimilor 5 ani, a avut menirea să demonstreze existenţa determinării şi a potenţialului guvernării. De fapt, Foaia de parcurs a fost sugerată de Concluziile Consiliului UE privind Republica MoldovaEN. Mesajul partenerilor de dezvoltare, în primul rând al UE şi SUA, a fost că implementarea exemplară a Foii de parcurs de către guvernanţii moldoveni reprezintă singura posibilitatea pentru reluarea suportului financiar extern.
Dar unul dintre factorii extrem de importanţi pentru stabilizarea situaţiei politice interne a fost demantelarea mişcării protestatare, care a ajuns treptat să aibă drept lozincă principală dizolvarea Parlamentului şi organizării unor alegeri parlamentare anticipate. Mişcarea protestatară devenise cu adevărat periculoasă pentru guvernare abia atunci când forţe politice cu viziuni diferite, inclusiv cardinal opuse din punct de vedere geopolitic, s-au asociat pentru amplificarea protestelor. Ţine de domeniul speculaţiilor dacă guvernarea a inspirat sau nu hotărârea Curţii Constituţionale din 4 martie 2016, care în mod neaşteptat a schimbat modalitate de alegere a Preşedintelui Republicii Moldova. Este cert însă, că decizia menţionată a Curţii Constituţionale a schimbat, practic instantaneu, agenda liderilor formaţiunilor protestatare, prioritară devenind angajarea în lupta pentru funcţia prezidenţială, cel puţin pentru unul dintre liderii protestatari. În acest mod guvernarea a căpătat răgazul necesar pentru implementarea prevederilor Foii de parcurs şi invocarea capacităţii de stabilizarea a situaţiei social-politice, precum şi recucerire a încrederii cetăţenilor şi a partenerilor de dezvoltare. Opoziţia, în special cea protestatară, contestă în continuare, atât legitimitatea actualei guvernări, cât şi performanţe acesteia de normalizare a situaţiei social-economice şi politice din ţară.
Acesta este contextul în care se vor desfăşura alegerile prezidenţiale. Miza alegerilor este foarte mare, chiar dacă împuternicirile şefului statului ales prin vot direct rămân neschimbate. Este evident că pentru candidaţii guvernării o victorie în alegeri ar însemna recucerirea legitimităţii depline. Şi invers, pierderea legitimităţii, în cazul victoriei unui candidat al opoziţiei. Candidaţii guvernării insistă că miza e de fapt una geopolitică, o alegere de dezvoltare pro-europeană vs. pro-eurasiatică. Candidaţii opoziţiei nu neagă miza geopolitică, dar accentuează faptul că o guvernare pe care ei o consideră ca fiind coruptă nu poate, în principiu, promova o politică în interesul cetăţenilor, nici vorbă de una autentic pro-europeană. Aceste mize arată cât de important este calificativul pentru aceste alegeri — libere şi corecte sau nu, în special când candidaţii guvernării au avantaje mediatice, administrative şi financiare disproporţionat de uriaşe faţă de cei ai opoziţiei.