Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | partide.md | avere.md
Integrarea europeană — ultimul refugiu al ticăloşilor?
|
|
În mod tradiţional alegerile locale din Republica Moldova sunt percepute ca alegeri politico-administrative. Votarea pentru consiliile locale şi raionale se efectuează în baza sistemului electoral proporţional cu liste de partid închise. Dacă la nivel sătesc şi orăşenesc cetăţenii încă mai pot pretinde cunoaşterea calităţilor candidaţilor la funcţiile de consilieri, atunci la nivel raional candidaţii pot fi cunoscuţi doar de cetăţenii din localităţile lor de reşedinţă, adică de aproximativ 5–10% dintre alegători. Din aceste considerente se poate afirma că votarea pentru consiliile raionale este preponderent politică. În contrast, alegerile primarilor se fac în baza sistemului majoritar, calităţile personale ale candidaţilor fiind mai importante decît apartenenţa politică. De aceea, se presupune că alegerile primarilor sunt preponderent administrative. Nu încape îndoială că dimensiunile administrativă şi politică a alegerilor locale se influenţează reciproc în dependenţă de contextul politic intern şi regional. Este exact cazul alegerilor locale recente din Republica Moldova, cînd situaţia politică internă şi regională a influenţat dramatic votul politic la nivel raional şi votul administrativ cel puţin la alegerea a primarilor municipiilor Chişinău, Bălţi, precum şi a oraşului Orhei.
Votul politic la alegerile locale
Alegerile locale din 14–28 iunie 2015 s-au desfăşurat în condiţiile unei crize politice, financiare, economice şi morale. Aşteptările legitime că o criză multidimensională, profundă, ar putea avea impact major asupra rezultatelor alegerilor nu s-au confirmat. Dimpotrivă, principalele forţe politice, care au guvernat Republica Moldova în ultimii aproximativ şase ani şi care au generat corupţie endemică, aducînd ţara pe muchia colapsului financiar-economic, şi-au reconfirmat sau chiar şi-au întărit poziţiile. Principala concluzie este că, în pofida degradării cvasi-totale a situaţiei social-politice şi morale, partidele respective şi-au confirmat, de fapt, legitimitatea aflării la guvernare.
Factorul atenuant pentru impactul crizei social-politice şi financiare asupra rezultatului alegerilor a fost cel tradiţional — divizarea societăţii moldoveneşti pe criterii etno-lingvistice, şi mai nou pe criterii geopolitice. De o manieră peiorativă, am putea afirma că cetăţenii moldoveni au preferat să voteze mai bine corupţii noştri, decît pe cei străini sau necunoscuţi. În aceste circumstanţe, votul politic acumulat de partidele guvernante în alegerea consiliilor raionale şi municipale în ultimii şase ani a înglobat 48,5%: Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) — 18,3%; Partidul Democrat din Moldova (PDM) — 17,6%; Partidul Liberal (PL) — 12,6%. Ţinînd cont de faptul că Platforma Populară Europeană (PPEM) — emanaţie disidentă a actualei guvernări de după scindarea PL în 2013 şi a PLDM în 2015, a acumulat 7,6%, putem constata că partidele pretinse pro-europene au obţinut un vot politic de 56%. În contrast, partidele cu mesaje explicite sau camuflate pro-eurasiatice au acumulat împreună 38%: Partidul Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM) — 16,6%; Partidul Nostru (PN) — 11,2; Partidul Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM) — 10,2%. Aşadar, scorul electoral pe dimensiunea geopolitică: integrarea europeană vs eurasiatică este de 56% la 38%. S-ar părea că există temei de bucurie pentru susţinătorii integrării europene, dar bucuria trece repede în scîrbă, atunci cînd se clarifică cine sunt promotorii integrării europene.
Votul politic la recentele alegeri locale a confirmat fragmentarea continuă a spectrului politic. Dacă acum şase ani doar patru partide politice — PCRM, PLDM, PDM şi PL, aveau un rating reprezentativ, acum sunt deja şapte partide cu un rating mai mare decît pragul electoral pentru alegerile parlamentare.
Aflarea PCRM timp de şase ani în opoziţie s-a soldat cu sciziunea treptată a formaţiunii, electoratul căruia este actualmente reprezentat deopotrivă de PSRM şi PN. Sciziunea PCRM are mai multe semnificaţii. În primul rînd, se poate atesta terminarea perioadei nostalgice a istoriei politice moldoveneşti. PSRM a atras de partea sa la parlamentarele din noiembrie 2014 aproximativ jumătatea din electoratul PCRM, promovînd dur ideea reorientării integraţioniste a Republicii Moldova spre Rusia şi Uniunea Economică Eurasiatică. PN-ul lui Renato Usatîi — un gentleman al norocului, populist, a cucerit la recentele alegeri locale încă o jumătate din electoratul rămas al PCRM. În consecinţă, spectrul politic de stînga s-a fragmentat esenţial după o perioadă de monolit de aproximativ 15 ani, iar acest lucru însemnă că potenţialul de blocaj din partea stîngii politice a fost practic anihilat. Într-adevăr, din opt campanii parlamentare — patru au fost anticipate, dintre care trei s-au datorat blocajelor apărute la alegerea şefului statului. Ultima alegere a şefului statului a fost blocată timp de aproximativ trei ani de zile tocmai din cauza monopolului PCRM pe segmentul de stînga. Evoluţia rating-ului PCRM, în special după parlamentarele din 2014 şi localele din 2015, precum şi declaraţiile liderului acestuia, sugerează că formaţiunea este dispusă să coopereze cu oricine şi, practic, în orice condiţii, numai să nu se ajungă la alegeri parlamentare anticipate. În aceste circumstanţe este şansa liderului PL Mihai Ghimpu, care a intrat în negocieri cu partidele puterii pentru refacerea majorităţii parlamentare, să insiste ca următoarea candidatură pentru funcţia de Preşedinte al RM să fie chiar el. Aceasta fiindcă PDM-ului i-a revenit funcţia de preşedinte a parlamentului, PLDM-ului funcţia de prim-ministru şi este logic ca PL-ului să-i revină funcţia de şef al statului. PCRM oricum se teme de alegeri anticipate şi ar vota pentru candidatura dlui Ghimpu numai pentru a le evita, doar votarea şefului statului este secretă. De pe poziţiile de şef al statului, dlui Ghimpu i-ar fi mai lesne să ceară miliardul înapoi.
Scindarea pe segmentul de dreapta nu a fost resimţită de PL, care a reuşit chiar să-şi îmbunătăţească rating-ul. În schimb a fost resimţită de PLDM după părăsirea formaţiunii de ex-premierul Iurie Leancă şi ex-adjunctul acestuia, Eugen Carpov, care au constituit blocul PPEM, urmînd să constituie şi un partid cu această denumire. Se poate presupune că la recentele alegeri locale, în pofida scandalurilor de corupţie şi a crizei financiare, partidele guvernării şi-au reconfirmat rating-urile din cauza lipsei unor alternative fezabile. Rolul PPEM a fost tocmai să se manifeste ca o astfel de potenţială alternativă, fie la eventualele alegeri parlamentare anticipate, fie la cele ordinare, peste trei ani. Rezultatele alegerilor pentru consiliul municipal Chişinău — capitala ţării, unde alegătorii sunt mai educaţi şi mai informaţi, demonstrează fără putinţă de tăgadă că anume PPEM ar fi putut fi aspiratorul de voturi de la PLDM şi PDM, liderii cărora au decepţionat alegătorii prin implicarea lor în scandalurile de corupţie şi în istoria jafului secolului.
În aceste circumstanţe, este mai mult decît straniu îndemnul liderilor PPEM în favoare constituirii unei majorităţi parlamentare cu partidele compromise ale puterii PLDM, PDM şi cu PL. Mai cu seamă că o astfel de majoritate se poate constitui fără participarea deputaţilor PPEM, iar PL îşi demonstrează deschis dorinţa de a se alia cu cei pe care în campania electorală i-a acuzat de furtul miliardului.
Discrepanţa uriaşă dintre rezultatele votului politic în capitala ţării şi în regiunile subdezvoltate ale ţării pune în evidenţă faptul că înapoierea social-economică, sărăcia şi degradarea morală reprezintă mediul prielnic în care partidele corupte, controlînd resurse administrative, mediatice şi financiare nelimitate îşi pot contura rezultate confortabile, speculînd pe marginea pericolului extern, rusesc, şi pe promovarea integrării europene.
Un subiect interesant, legat de alegerile locale, este rata participării la vot. Se consideră că fluctuaţiile ratei de participare ar influenţa rezultatul final în favoare susţinătorilor integrării europene sau eurasiatice, pe motiv că votanţii din ultima categorie ar fi mai disciplinaţi şi activi. Dacă examinăm statisticile respective, atunci putem ajunge la concluzia că rata de participare la alegeri este în cădere.
De fapt, descreşterea ratei de participare este rezultatul schimbării modalităţii de evidenţă a cetăţenilor cu drept de vot. Astfel, în pofida gravelor probleme demografice pe care le întîmpină Republica Moldova — descreşterea natalităţii, imigrarea în masă a cetăţenilor, etc., numărul de alegătorilor oficial înregistraţi creşte constant — de la ~2,3 milioane în 1995, la ~2,7 milioane în 2015. De aici şi descreşterea ratei de participare pe fundalul numărului relativ constant de participanţi la alegerile locale în ultimii 20 de ani: 1,4±0,1 milioane. Deci, în linii mari, de-a lungul celor 20 de ani, factorul ratei de participare la alegeri a fost unul fără impact semnificativ asupra rezultatelor finale ale alegerilor locale. Cu excepţia anului 1995, cînd rata mică de participare a alegătorilor a provocat invalidarea alegerilor din municipiul Chişinău, administraţia municipală fiind numită şi nu aleasă.
Votul administrativ
Votarea primarilor este crucială la alegerile locale. Potrivit sondajelor de opinie instituţiile administraţiei publice locale se bucură de cel mai înalt rating de încredere printre instituţiile publice, de aproximativ 50%, în timp ce încrederea în Parlament, Guvern şi Preşedinţie este de aproximativ 10–15%. Încrederea în partidele politice, ca instituţii, este de ~10%, iar încrederea în liderii partidelor aflate actualmente la guvernare oscilează între 10–15%. De aceea, se poate concluziona că primarii şi persoanele cu autoritate recunoscută din localităţi, multe dintre care au fost vînate de partidele puterii, au fost adevăratele locomotive, care au tras în sus rating-urile partidelor compromise.
Dacă în orice domeniu există excepţie de la regulă, evident, există excepţii şi de la regulile votării administrative pentru funcţia de primar. La alegerile locale din 2015 astfel de excepţii au devenit primarii aleşi ai municipiului Bălţi — liderul PN, Renato Usatîi, şi al oraşului Orhei — Ilan Şor. Ambii învingători sunt persoane foarte tinere — 36 şi, respectiv, 28 de ani. Ambii vin din domeniul afacerilor şi înainte de a fi aleşi primari s-au manifestat în localităţile respective: primul prin organizarea unor concerte grandioase; al doilea prin patronarea echipei locale de fotbal, care a cîştigat campionatul naţional. Nici unul din ei nu are nici cea mai mică experienţă de administrare a treburilor publice. Reputaţia controversată a celor doi nu a contat pentru alegători. Principalul avantaj al acestora a fost că sunt descurcăreţi, lucru care contează mult într-un mediu social-politic totalmente corupt. Se poate afirma că Usatîi şi Şor urmează exemplul liderilor PLDM şi PDM, care au venit în politică din afaceri, transformînd ulterior politica în cea mai profitabilă afacere. Din cele expuse se poate concluziona că la Bălţi şi Orhei alegerile primarilor nu au fost tocmai administrative, ci mai degrabă un joc de-a ruleta rusească. Pentru cetăţeni situaţia social-economică oricum rămîne extrem de proastă, dar poate gentlemenii norocului — Usatîi şi Şor, reuşesc să întoarcă Fortuna cu faţă spre Bălţi şi Orhei.
Este de remarcat că municipiul Chişinău deja de opt ani nu mai beneficiază de votul administrativ. În acest sens, la al treilea mandat, primarul de Chişinău — Dorin Chirtoacă, este omologul primarilor nou aleşi ai Bălţiului şi Orheiului. Evident, există diferenţe. Chiar susţinătorii fideli ai primarului Dorin Chirtoacă afirmă că victoriile acestuia sunt geopolitice. Într-adevăr, la recentele alegeri Dorin Chirtoacă nici măcar nu a avut program electoral, în schimb s-a referit constant la parcursul european şi pericolul rusesc. Oricum, alegători din Chişinău sunt cei mai educaţi şi bine informaţi, iar votul lor reflectă o alegere într-o situaţie extrem de complexă şi complicată. Principalul rezultat al alegerilor din municipiul Chişinău este că aici partidele puterii, implicate în scandalurile de corupţie şi în jaful secolului, au fost sancţionate foarte dur.
Concluzii
Ţinînd cont de situaţia social-economică şi politică extrem de complicată, se impune tragerea principalelor concluzii ca urmarea a alegerilor locale:
- partidele guvernante şi-au reconfirmat o susţinere populară la limita legitimităţii, în condiţiile accesului practic nelimitat la resurse administrative, mediatice şi financiare, pe care alţi concurenţi nu le-au putut avea, cel puţin în ansamblul lor. Aceste afirmaţii pot fi confirmate prin concluziile rapoartelor de monitorizare a campaniei electorale, precum şi a rapoartelor instituţiilor internaţionale, care vorbesc despre starea mass-media şi a corupţiei în Republica Moldova;
- discrepanţa dramatică dintre rezultatul votului politic în capitală, Chişinău, unde cetăţenii sunt educaţii şi relativ bine informaţi, şi în restul ţării, unde domină sărăcia, demonstrează cu prisosinţă eficienţa aplicării factorului financiar, administrativ şi mediatic manipulator, de la cheremul partidelor puterii;
- alegerile locale s-au desfăşurat pe fundalul exacerbării factorului geopolitic prin invocarea pericolului deturnării vectorului integrării europene în unul opus — eurasiatic. Acest factor a avut impact major în contextul destabilizării securităţii regionale. Evoluţiile crizei ucrainene sugerează că primăvara rusească din 2014 se transformă treptat în iarnă rusească, fără limite temporale. În aceste circumstanţe este firească scăderea entuziasmului susţinătorilor integrării eurasiatice, mai cu seamă că între spaţiul eurasiatic şi Republica Moldova se află Ucraina, care iată că rezistă mai bine de un an;
- forţa motrice a alegerilor locale a fost reprezentată de primarii şi liderii locali, care potrivit sondajelor de opinie se bucură de încrederea a aproximativ 40–50% cetăţeni, pe fundalul ratingului de încredere în partide de aproximativ 10%. Aşadar, transferul de imagine s-a făcut de la administraţia locală către partide şi nu invers. În acest sens, se poate argumenta că legitimitatea aparentă a partidelor guvernante, de fapt, nu a fost restabilită după alegerile locale;
- PPEM a avut menirea să participe la alegerile locale pentru a se face cunoscută în calitate de alternativă pro-europeană pentru partidele puterii compromise. Această sarcină este îndeplinită satisfăcător pînă la limita după care liderii PPEM îşi anunţă dorinţa de participare în refacerea unei alianţe de guvernare cu actualele partide ale puterii. Apare întrebarea firească — dacă liderii PPEM intenţionează să participe la refacerea unei majorităţi parlamentare alături de actualele partide guvernante, compromise, care este raison d’etre pentru PPEM? Mai cu seamă că liderul PL, Mihai Ghimpu, se grăbeşte să devină acţionar al întreprinderii “AirBank”, constituită potrivit lui pentru realizarea jaful secolului.
Întrucît alegerile locale s-au desfăşurat pe fundalul unei crize social-economice şi politice profunde, rezultatele acestor alegeri ar trebuie să sugereze cumva şi calea ieşirii din criză. Una din opţiuni ţine de refacerea Alianţei pentru Integrarea Europeană (AIE-3), cu participarea PLDM, PDM şi PL. Dar această opţiune nu înseamnă altceva decît reproducerea şi perpetuarea dezastrului provocate de aceste trei partide, exact cu aceiaşi lideri, în ultimii şase ani. Lupu păru-şi schimbă, dar năravul ba! Acesta chiar dacă eventuala AIE-3 (sau, de ce nu AirBank) va avea în rezervă epava PCRM, pentru a asigura majoritatea parlamentară de 3/5 la alegerea şefului statului în martie 2016. Varianta de alternativă ar fi provocarea alegerilor parlamentare anticipate, pentru asanarea situaţiei din ţară şi izbăvirea de corupţia endemică care o învăluie. Potrivit rezultatului votului politic de la recentele alegeri locale, majoritatea cetăţenilor moldoveni preferă vectorul integrării europene, chiar şi în varianta promovării acestuia de către partide politice compromise, cu atît mai mult ar trebuie să susţină promovarea vectorului european de către partide noi, necompromise. Aşadar, eventualele alegeri parlamentare anticipate nu ar trebui să provoace frica deturnării vectorului european în unul eurasiatic.
Argumentele partidelor compromise şi a susţinătorilor acestora în favoarea evitării alegerilor anticipate sunt false, iar grija lor excesivă pentru integrarea europeană ne aminteşte de falşii patrioţi, care au exploatat întotdeauna sentimentele fireşti ale cetăţenilor. În acest sens, ar fi potrivită parafrazarea maximei lui Samuel Johnson: “Patriotismul este ultimul refugiu al ticăloşilor”, în una adecvată pentru actuala situaţie din Republica Moldova: Integrarea europeană este ultimul refugiu al ticăloşilor. Evident, este vorba despre politicienii care exploatează sentimentele sincere ale cetăţenilor.