Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 Monitoring→Politica→Comentarii

Partidele şi pendularea geopolitică

|versiune pentru tipar||
Igor Boţan / 15 noiembrie 2016
ADEPT logo

Unul dintre fenomenele remarcabile ale politicii moldoveneşti este pendularea între Est şi Vest. Problema identitară, structura etnică, conflictele separatiste, democraţia imitativă, situaţia economică precară, cultura politică preponderent parohială stau la baza fenomenului pendulării. În aceste circumstanţe, formaţiunile politice de stânga, de obicei, se identifică drept pro-Est, iar cele de dreapta — pro-Vest. Fiind poziţionate între partidele de dreapta şi de stânga, formaţiunile centriste au avut rolul de a contribui la înclinarea balanţei puterii, fie spre Est, fie spre Vest. Acest rol a fost jucat inclusiv din interese de grup, egoiste. Chiar dacă fenomenul pendulării între Est şi Vest s-a manifestat constant, totuşi, protagoniste ale fenomenului pendulării au fost preponderent formaţiunile centriste şi de stânga. După declararea independenţei Republicii Moldova anume ele au iniţiat pendularea în direcţia opusă, fie la început de mandat parlamentar, fie în procesul de exercitare a mandatului, după o anumită perioadă.

Perioada 1990–1994. Declararea suveranităţii şi independenţii. Românism vs. CSI

Deja la momentul declarării suveranităţii Republicii Moldova, la 23 iunie 1990, dar până la declararea independenţei Republicii Moldova, deputaţii forului legislativ, ales în februarie-martie 1990 pe bază de alternativă, făceau parte din trei grupuri parlamentare cu o componenţă numerică comparabilă (câte ~1/3 din numărul de deputaţi aleşi în fiecare grup), având ca nuclee forţe politice deja constitute şi chiar instituţionalizate:

La începutul acelei perioade FPM se identifica drept mişcare de renaştere naţională. Congresul de constituire al FPM pe baza Mişcării Democratice pentru Susţinerea Restructurării (MDpSR) a avut loc la 20 mai 1989 şi a adoptat primul Program al formaţiunii. Potrivit Programului, FPM pleda pentru:

Grupul parlamentar al “nomenclaturii rurale” (a preşedinţilor de colhozuri şi sovhozuri) a susţinut la început renaşterea naţională, lansată de FPM, contribuind la alegerea în funcţiile cheie din Guvern (Mircea Druc) şi Parlament (Alexandru Moşanu) a unor figuri marcante din FPM. Însă ulterior grupul “Viaţa satului” şi-a schimbat brusc atitudinea faţă de FPM. Asta fiindcă deja la cel de al doilea congres, din 30 iunie – 1 iulie 1990, FPM a adoptat un şir de rezoluţii istorice, care l-a antagonizat, precum cea “cu privire la repunere în drepturi a etnonimului popor român şi a glotonimului limba română”. Mai mult, în cel de al doilea Program al FPM, adoptat la al doilea congres al formaţiunii, se menţiona că: “Prin actul de ocupaţie din 28 iunie 1940, RSS Moldovenească este o colonie a imperiului sovietic. Prezenţa pe teritoriul ei a unităţilor armatei de ocupaţie, a filialei KGB-ului şi a filialei PCUS-ului face imposibilă realizarea dreptului poporului băştinaş la autodeterminare. În aceste condiţii, însăşi Declaraţia parlamentului Moldovei despre suveranitate rămâne numai o simplă declaraţie. FPM consideră că între RSS Moldova şi URSS nu poate fi semnat nici un fel de tratat fără a fi lichidate toate consecinţele actului din 28 iunie 1940 şi anume:

Semnarea unui atare tratat, fără respectarea acestor condiţii, ar însemna pentru Moldova o legiferare a statutului de colonie. FPM pledează pentru lichidarea consecinţelor actului din 28 iunie 1940 şi pentru crearea unui stat independent şi democratic — Republica Română Moldova, care ar promova o politică externă independentă, în conformitate cu Legea sa supremă (Constituţia) şi cu normele de drept internaţional”.

După adoptarea de către FPM a documentelor invocate a început de fapt apropierea grupului parlamentar “Viaţa satului” de Mişcarea “Interfront”, care era principalul oponent al FPM şi care se definea drept mişcare promotoare a politicii reformatoare a PCUS; a reconstituirii URSS pe baze noi, federative; a apărării drepturilor cetăţenilor rusolingvi, care constituiau ~1/3 din cetăţenii Republicii Moldova. Astfel, grupul “Viaţa satului”, alături de “Interfront”, a reuşit în mai 1991 să-l demită din funcţia de prim-ministru pe Mircea Druc, iar în iulie 1992 şi pe Valeriu Muravschi.

În consecinţă, la 1 iulie 1992, prim-ministru al Republicii Moldova a devenit unul dintre liderii “agrarienilor”, Andrei Sangheli. Această numire a fost printre condiţiile “Convenţiei Elţin-Snegur”, care prevedea formarea unui guvern de “conciliere” după conflictul armat din iunie 1992, din Bender. Aşa a început pendularea în direcţia opusă renaşterii naţionale şi a “românizării”. Peste aproximativ o jumătate de an, la 28 ianuarie 1993, a urmat demisia conducerii Parlamentului, constituită din membrii şi simpatizanţii FPM. Din acel moment, conducerea Republicii Moldova a promovat constat ideea ratificării acordului de aderare la Comunitatea Statelor Independente (CSI). Oricum, Parlamentul nu putea aduna suficiente voturi pentru ratificarea aderării la CSI. De aceea, grupul “Viaţa satului”, care devenise nucleul Partidului Democrat Agrar din Moldova, avându-l în calitate de lider informal pe premierul Andrei Sangheli, alături de “Interfront” şi grupul “Independenţilor”, au pledat pentru dizolvarea Parlamentului şi organizarea alegerilor anticipate la începutul anului 1994.

Perioada 1994–1998

Alegerile parlamentare anticipate din 27 februarie 1994 au fost câştigate de Partidul Democrat Agrar din Moldova (PDAM), care a obţinut 43,2% din voturi, respectiv — majoritatea absolută de 56 de mandate de deputat din 104. Blocul electoral constituit de Partidul Socialist şi Mişcarea “Unitatea-Edinstvo” (Interfrontul) a obţinut 22% din voturi, respectiv — 28 de mandate. Formaţiunile emergente din Mişcarea de Renaştere Naţională: Blocul “Alianţa Frontului Popular Creştin Democrat” şi Blocul Ţăranilor şi Intelectualilor, au obţinut 7,5% (9 mandate) şi, respectiv — 9,2% (11 mandate).

Alegerile parlamentare au fost precedate de Congresul “Casa noastră — Republica Moldova”, organizat cu concursul guvernării, controlată de “agrarieni”. În cadrul congresului, şeful statului, Mircea Snegur, a specificat că “Republica Moldova este ţara tuturor cetăţenilor săi”. Doar peste o săptămâna după alegerile parlamentare, la 6 martie a fost organizat un sondaj sociologic naţional “La Sfat cu Poporul”, care, de fapt, a fost un referendum şi la care cetăţenii urmau să răspundă cu “Da” sau “Nu” la întrebarea:

“Sunteţi pentru ca Republica Moldova să se dezvolte ca un stat independent şi unitar, în frontierele recunoscute în ziua proclamării suveranităţii Moldovei (23.06.1990), să promoveze o politică de neutralitate şi să menţină relaţii economice reciproc avantajoase cu toate ţările lumii şi să garanteze cetăţenilor săi drepturi egale, în conformitate cu normele dreptului internaţional”?

La sondaj au participat aproximativ 75% din cetăţenii cu drept de vot, 94,5% dintre aceştia răspunzând “Da”. Rezultatele sondajului au fost interpretate ca o înfrângere a formaţiunilor unioniste, care pledau apropierea sau chiar unirea Republicii Moldova cu România.

PDAM a obţinut majoritatea parlamentară absolută cu următoarele mesaje:

În consecinţă, una dintre primele realizări ale agrarienilor a fost ratificarea de către Parlament, la 26 aprilie 1994, a aderării Republicii Moldova la Comunitatea Statelor Independente (CSI). A urmat adoptarea, la 29 iulie 1994, a Constituţiei, care în articolul 13(1) prevedea că “Limba de stat a Republicii Moldova este limba moldovenească, funcţionând pe baza grafiei latine”. Aşa “agrarienii” şi “interfrontiştii” au combătut unionismul şi românismul. Dar au întreprins şi măsuri pentru ancorarea Republicii Moldova între Est şi Vest. În acest sens, la un an de la victoria absolută a “agrarienilor” a fost adoptată Concepţia politicii externe a Republicii Moldova. În conformitatea cu direcţiile principale ale politicii externe, Republica Moldova îşi propunea să promoveze “o politică externă elastică şi echilibrată în următoarele direcţii principale:

În acest context, autorităţile moldovene de atunci au depus eforturi pentru a negocia şi semna Acordul de Parteneriat şi Cooperare (APC) cu Uniunea Europeană. Acordul a fost semnat la 28 noiembrie 1994, intrând în vigoare abia la 1 iulie 1998. Pentru că APC prevedea doar cooperarea nu şi integrarea europeană a Republicii Moldova, la 13 decembrie 1996 preşedintele abia ales al Republicii Moldova, Petru Lucinschi, i-a transmis un mesaj preşedintelui Comisiei Europene, Jacques Santer, în care a exprimat prima solicitare a Republicii Moldova de a deveni către anul 2000 membru asociat al UE. Pentru că nu a urmat nici o reacţie de răspuns, solicitarea a fost reiterată în octombrie 1997, fiind solicitată şi lansarea negocierilor de încheiere a acordului de asociere. După ce şi a doua solicitare a fost lăsată fără răspuns, preşedintele Lucinschi s-a adresat către şefii statelor membre ale UE cu aceeaşi solicitarea, care a fost declinată.

Perioada 1998–2001

Alegerile parlamentare ordinare din 22 martie 1998 au fost câştigate de Partidul Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM), care a participat pentru prima oară la un scrutin parlamentar, după scoaterea în afara legii în 1991, ca urmarea a puciului din august. PCRM a acumulat 30% din voturi, respectiv — 40 de mandate din 101. Blocul electoral Convenţia Democrată din Moldova (BeCDM), condus de ex-preşedintele, Mircea Snegur în coaliţie cu Frontul Popular Creştin Democrat (FPCD), a acumulat doar 19,4%, respectiv — 26 de mandate. Partidul Forţelor Democrate (PFD) acumulase 8,8%, respectiv — 11 mandate. Blocul electoral pentru o Moldovă Democratică şi Prosperă (BepMDP), care se angajase să-l susţină pe preşedintele, Petru Lucinschi, acumulase 18,2%, respectiv — 24 de mandate. După alegeri, şeful statului, Petru Lucinschi, a insistat că BepMDP să formeze o majoritate parlamentară cu PCRM. Însă liderul BepMDP, Dumitru Diacov, a hotărât altfel, acceptând formarea unei majorităţi cu formaţiunile oponente, pro-europene şi pro-româneşti din BeCDM şi PFD. Preţul acelei combinaţii a fost postul de preşedinte al Parlamentului, pe care Dumitru Diacov l-a râvnit şi la obţinut.

Noua coaliţie parlamentară a fost constituită sub denumirea de Alianţa pentru Democraţie şi Reforme (ADR), care a împins pendulul geopolitic spre “integrarea europeană”. Primul guvern ADR, condus de Ion Ciubuc, a fixat în programul său de guvernare acest obiectiv: “Integrarea ţării în Uniunea Europeană este un obiectiv strategic al politicii externe a Republicii Moldova”. Această orientare este determinată de factorii obiectivi ai edificării unui stat democratic şi prosper, bazat pe economia de piaţă, şi angajării în spaţiul european de securitate şi stabilitate. În scopul realizării obiectivului de integrare în Uniunea Europeană, Guvernul va acţiona în vederea:

Demisia neaşteptată a premierului Ion Ciubuc şi numirea în funcţia de premier, în aprilie 1999, a lui Ion Sturza nu a modificat prioritatea integrării europene. În schimb, relaţiile dintre componentele ADR, pe de o parte, şi relaţiile acestora cu şeful statului au fost deteriorate ireparabil. Demiterea premierului Ion Sturza, iniţiată de PCRM şi susţinută de FPCD, în noiembrie 1999, şi numirea în funcţia de premier a lui Dumitru Braghiş, de asemenea, nu a schimbat prioritatea integrării europene. Integrarea europeană nu era miza luptei pentru putere, şi controlul asupra proceselor interne, în special asupra privatizării proprietăţii publice. Conflictul dintre componentele ADR şi preşedintele Petru Lucinschi, provocat de intenţia ultimului de a transforma Republica Moldova în republică prezidenţială, a culminat cu dizolvarea parlamentului şi anunţarea alegerilor parlamentare anticipate.

Perioada 2001–2009

Alegerile parlamentare anticipate din 25 februarie 2001 au fost câştigate detaşat de PCRM, care a obţinut 50,1% din voturi şi o majoritate parlamentară constituţională de 71 de mandate din 101. Programul electoral al PCRM prevedea: “În politica externă să obţină consolidarea suveranităţii Republicii Moldova şi ridicarea autorităţii ei internaţionale, dezvoltarea relaţiilor reciproc avantajoase cu toate ţările lumii, întâi de toate, cu statele CSI. Să examineze chestiunea cu privire la aderarea Moldovei la Uniunea Rusiei şi Belarusiei”. Aşadar, PCRM a primit mandatul cetăţenilor, inclusiv, pentru promisiunea de a schimbării vectorul politicii externe.

Dar deja primul program al Guvernului pentru perioada 2001–2005, condus de Vasile Tarlev, conţinea echivocuri, prevăzând:

În acest context, la 13 noiembrie 2002 preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, a semnat decretul prezidenţial privind constituirea Comisiei naţionale pentru integrare europeană, care prevedea:

La 22 februarie 2005, cu doar două săptămâni înaintea alegerilor parlamentare ordinare, a fost semnat Planul de Acţiuni Republica Moldova — Uniunea Europeană, care avea menirea implementării accelerate a prevederilor Acordului de Parteneriat şi Cooperare dintre Republica Moldova şi UE, care a intrat în vigoare în 1998.

Alegerile parlamentare ordinare din 6 martie 2005 au fost, de asemenea, câştigate de PCRM cu 46%, respectiv — 56 mandate din 101. De această dată programul electoral al PCRM prevedea că: “Guvernul va continua să construiască cu Uniunea Europeană relaţii politice, de securitate, economice şi culturale eficiente, să promoveze cooperarea transfrontalieră şi să-şi asume responsabilitatea pentru prevenirea şi soluţionarea conflictelor. Planul de Acţiuni Moldova — Uniunea Europeană va constitui pentru Guvern un punct de reper solid pentru integrarea economică bazată pe adoptarea şi implementarea regulilor şi reglementărilor economice şi comerciale având potenţialul să sporească comerţul, investiţiile şi dezvoltarea”.

Şi alegerile parlamentare ordinare din 5 aprilie 2009, de asemenea, au fost câştigate de PCRM, a treia oară consecutiv, cu majoritate parlamentară absolută. PCRM a obţinut 49,5%, respectiv — 60 de mandate din 101. De această dată programul electoral al PCRM prevedea în mod expres: “Un nivel nou de relaţii între Republica Moldova şi Uniunea Europeană, nivel ce ar permite cetăţenilor Moldovei accesul deschis în spaţiul european şi ar asigura accesul liber al mărfurilor moldoveneşti pe piaţa europeană comună”. În acest context, noul program de guvernare al PCRM prevedea că: “Dezideratul incontestabil al majorităţii concetăţenilor noştri, integrarea ţării în Uniunea Europeană reprezintă prioritatea ireversibilă şi firească a politicii interne şi externe a Guvernului Republicii Moldova”. Însă al treilea mandat consecutiv al PCRM, cu majoritatea parlamentară absolută, a fost întrerupt ca urmare a convocării alegerilor parlamentare anticipate, provocate de blocarea de către forţele de opoziţie, care s-au autointitulat drept pro-europene, a alegerii noul şef al statului, cu o majoritate calificată de 3/5 din voturile deputaţilor aleşi.

Perioada 2009–2016

La alegerile parlamentare anticipate din 29 iulie 2009 PCRM a obţinut 44,7% din voturi, respectiv — 48 de mandate. Partidul Liberal Democrat din Moldova (18 mandate), Partidul Liberal (15 mandate), Partidul Democrat din Moldova (13 mandate) şi Alianţa Moldova Noastră (7 mandate) au constituit majoritatea parlamentară în cadrul Alianţei pentru Integrare Europeană (AIE). Însăşi denumirea alianţei indica că obiectivul AIE a fost integrarea europeană. Programul de activitatea al AIE a fost intitulat: “Integrarea Europeană: Libertate, Democraţie, Bunăstare”. Prima prioritatea din cele 7 a fost expusă după cum urmează:

“Guvernul Republicii Moldova porneşte de la premisa că integrarea europeană este un deziderat fundamental al politicii interne şi externe a Republicii Moldova. Realizarea plenară a acestui obiectiv va permite ancorarea ţării într-un sistem de stabilitate şi prosperitate, în care guvernează valorile democratice şi respectul pentru libertăţile fundamentale ale omului. Totodată asumarea şi implementarea cu responsabilitatea angajamentelor care rezultă din parcursul european reprezintă cea mai eficientă modalitate de a realiza modernizarea ţării sub aspect politic, economic, social. Or, integrarea europeană înseamnă, în primul rând, transformări interne ale ţării. Guvernul Republicii Moldova îşi propune să depună eforturi susţinute pentru promovarea reformelor solicitate atât de societatea moldovenească, cât şi de comunitatea internaţională în domeniile asigurării libertăţii mass-media, independenţei sistemului judiciar, liberalizării economiei — domenii vitale pentru promovarea veridică a integrării europene a ţării. Prin promovarea coerentă a unor politici de europenizare a tuturor aspectelor vieţii social-politice şi economice a ţării şi semnarea acordului de asociere la Uniunea Europeană, Guvernul va reuşi să transforme Republica Moldova într-o perioadă previzibilă într-o ţară eligibilă pentru aderarea la UE”.

Pentru că majoritatea parlamentară a AIE nu a avut suficiente voturi pentru alegerea şefului statului funcţia căruia era vacantă din 7 aprilie 2009, blocajul de această dată fiind provocat de PCRM, la 28 noiembrie 2010 au fost organizate alegeri parlamentare anticipate. PCRM a obţinut majoritatea relativă de 39,3%, respectiv — 42 mandate. Din cele patru componente ale AIE doar Alianţa Moldova Noastră nu a putut depăşi pragul electoral de 6%. Celelalte trei formaţiuni au reconstituit majoritatea parlamentară a Alianţei pentru Integrare Europeană — AIE-2, având 59 de mandate. Dar, în acest context, merită menţionat şantajul la care PDM şi-a supus partenerii din PLDM şi PL, pentru a obţine avantajele dorite — controlul asupra unor funcţii cheie în organele de drept şi de reglementare, fixate într-un protocol secret. În acest sens, PDM, ca formaţiune centristă, a purtat în decembrie 2010 negocieri, atât cu formaţiunile declarate pro-europene, cât şi cu PCRM, care promitea “standarde europene”, dar şi “parteneriat strategic cu Rusia”. Medierea alianţei PDM cu PCRM a fost efectuată de şeful administraţiei Preşedintelui Federaţiei Ruse, Serghei Narâşkin, care reprezenta partidul de guvernământ “Edinaya Rossia” cu care PDM semnase la 16 septembrie 2010 un acord de cooperare. Spre sfârşitul lunii decembrie, după ce anunţase că este pe punctul de a face coaliţie cu PCRM, fiind deja împărţite funcţiile dintre cele două formaţiuni, PDM şi-a schimbat brusc şi neaşteptat orientarea.

Timp de patru ani, până la alegerile parlamentare ordinare din 30 noiembrie 2014 obiectivele AIE au rămas neschimbate. În această perioadă guvernarea a obţinut semnarea Acordul de Asociere, crearea Zonei de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător, şi liberalizarea regimului de vize cu UE. De aceea, în pofida multiplelor scandaluri politice şi de corupţie, componentele AIE au reuşit să obţină majoritatea parlamentară şi la alegerile parlamentare ordinare din 30 noiembrie 2014.

Imediat după alegeri, opinia publică a fost anunţată că sistemul bancar al ţării a fost devalizat, din el fiind furat aproximativ un miliard de dolari prin intermediul a trei bănci comerciale. În consecinţă, valuta naţională a fost depreciată cu aproximativ 1/3. A urmat o profundă criză politică, economică şi financiară pe fundalul unei ample mişcări de protest. Principala consecinţă însă a fost că tocmai partidele care au promis integrare europeană au discreditat acest obiectiv. Guvernanţii au reuşit să dezamorseze situaţia tensionată prin revenirea la alegerea directă a şefului statului.

Dezamăgirea cetăţenilor faţă de partidele care au promis integrarea europeană, dar au creat condiţii pentru devalizarea sistemului bancar prin controlul politic asupra instituţiilor statului s-a suprapus pe crizele din Uniunea Europeană, provocate de migraţia în masă necontrolată, Brexit, etc. În aceste circumstanţe alegerile prezidenţiale din 30 octombrie – 13 noiembrie 2016 au fost câştigate de Igor Dodon, lider al Partidului Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM). La parlamentarele din 30 noiembrie 2014 PSRM reuşise deja să obţină victoria relativă cu cel mai bun rezultat — 20,5% şi, respectiv — 25 de mandate, promiţând că “Socialiştii vor organiza un referendum, vor anula Acordul cu UE şi vor demara procedura de aderare a Moldovei la Uniunea Vamală”. La alegerile prezidenţiale liderul socialist a atenuat cumva această promisiune tranşant, reformulând-o: “Voi fi iniţiatorul unui referendum privind vectorul de politică externă a Republicii Moldova. Voi înainta iniţiativa de revenire a Moldovei la regimul de comerţ asimetric cu ţările din Uniunea Europeană — un regim favorabil pentru ţară. Vom păstra regimul fără vize pentru cetăţenii Moldovei în UE şi în spaţiul ţărilor CSI”. Explicaţia a fost că şeful statului nu dispune de atribuţii pentru anularea Acordului de Asociere, acest obiectiv rămânând valabil până după alegerile parlamentare, pe care socialiştii intenţionează să le câştige, fie ele anticipate sau ordinare.

2017–?

Actualmente, majoritate parlamentară, controlată de PDM, pretinde că este pro-europeană, iar preşedinţia pretinde că contestă integrarea europeană, creând premise pentru integrarea eurasiatică a Republicii Moldova. În acest context, se presupune că alegerile parlamentare din 2018 vor trebui să răspundă la întrebarea — în ce direcţie se va mişca pendulul geopolitic. Există premise ca pendulul geopolitic să rămână nemişcat, între Est şi Vest, iar Republica Moldova să rămână în Zona Gri pentru mulţi ani înainte.

Mesajele şi ofertele curentului unionist