Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | partide.md | avere.md
Pericole reale şi imaginare în alegerile din Găgăuzia
|
|
Pe parcursul ultimii săptămîni înainte de alegerile pentru funcţia de guvernator al Găgăuziei se pot face anumite bilanţuri privind desfăşurarea campaniei electorale. În linii mari, campania electorală poate fi apreciată drept una calmă, fără abateri majore de la normalitate. Totuşi, merită pus în evidenţă un şir de particularităţi. La cea de a şasea competiţie electorală pentru funcţia de guvernator al Găgăuziei a devenit o obişnuinţă ca toţi candidaţii să se declare promotori ai unor relaţii deosebit de strînse între autonomia găgăuză şi Federaţia Rusă. În campaniile precedente candidaţii disputau între ei cine este mai bine văzut de către reprezentanţii elitei de la Moscova şi, în consecinţă, pot atrage beneficii din parte Rusiei pentru Găgăuzia. Printre posibilele beneficii ar fi ajutoare umanitare în perioade secetoase, livrarea unor cantităţi de produse agro-alimentare sau de combustibil, relaţii economico-financiare preferenţiale dintre Găgăuzia şi unele regiuni din Rusia. La alegerile din 2006, susţinătorii candidatului PCRM, Gheorghii Tabunşcik, pretindeau că anume acesta se bucură de suportul cercurilor politice moscovite, acuzîndu-l pe principalul contra-candidat, Mihail Formuzal, că ar fi susţinut de anumite cercuri din SUA, prin filiera confesională baptistă. Candidatul PCRM a pierdut însă competiţia, fiindcă nu a fost credibil odată ce anume în 2006 Duma de Stat a Federaţiei Ruse adoptase tocmai trei rezoluţii împotriva Republicii Moldova, dar mai precis împotriva şefului statului şi liderului PCRM, Vladimir Voronin, ca urmare a refuzului acestuia de a semna Memorandumul Kozak.
În 2010 acelaşi gen de campanie s-a soldat cu un conflict între principalii candidaţi — Mihail Formuzal şi Nicolai Dudoglo. Atunci competiţia pentru statutul de cel mai preferat competitor al Moscovei a fost cîştigată iarăşi de Mihail Formuzal, care în calitate de candidat, dar şi de deţinător a funcţiei de guvernator, obţinuse în preajma alegerilor o audienţă la Preşedinţia Rusiei, unde-i fusese înmînată Diploma de Onoare a Preşedintelui Federaţiei Ruse, pentru aport deosebit în dezvoltarea şi consolidarea cooperării culturale dintre Rusia şi Moldova. La rîndul său, contracandidatul lui Formuzal — Nicolai Dudoglo, care deţinea şi funcţia de primar de Comrat, a încercat să-i facă concurenţă lui Mihail Formuzal, deplasîndu-se la Moscova pentru a semna un acord de cooperare comercială între municipiul Comrat şi un sector al Moscovei. Pentru că nu se poate compara Administraţia şefului statului rus cu un sector al capitalei, Nicolai Dudoglo a decis să exploreze şi dimensiunea duhovnicească, obţinînd prin intermediul eforturilor Episcopului de Comrat şi Cahul, Anatolie, o audienţă la Patriarhul Moscovei şi Întregii Rusii, Kirill. Presa de la Comrat a comentat atunci evenimentul ca pe unul avînd drept scop evocarea deosebirilor confesionale dintre cei doi candidaţi. Însă ultimul factor nu l-a avantajat pe Nicolai Dudoglo, acesta văzîndu-se nevoit să-şi acuze contracandidatul de corupţie, afirmînd că şi-ar fi “cumpărat” diploma cu ştampila administraţiei şefului statului rus. A urmat replica staff-ului electoral al lui Mihail Formuzal care s-a indignat de insinuări, punînd la îndoială informaţia despre întîlnirea lui Nicolai Dudoglo cu Patriarhul Kirill şi în special benecuvîntarea acestuia din urmă în vederea obţinerii victoriei în alegeri. Pentru calmarea spiritelor a fost nevoie de o notă informativă a Patriarhiei în care s-a confirmat faptul că într-adevăr a avut loc o întîlnire scurtă a Patriarhului cu oaspeţi de la Comrat, cu care s-au purtat discuţii pe marginea unor probleme bisericeşti şi care au fost binecuvîntaţi, fără însă să se menţioneze vreun context electoral.
Este de remarcat că factorul extern în alegeri este caracteristic nu doar pentru alegerile din Găgăuzia, ci şi pentru alegerile parlamentare naţionale. De exemplu, în ajunul alegerilor parlamentare din februarie 2001, liderul opoziţiei de atunci, Vladimir Voronin a discutat la Kremlin cu preşedintele Vladimir Putin probleme referitoare la situaţia pre-electorală şi design-ul post-electoral al puterii. Lucrurile au luat o alură curioasă atunci cînd guvernarea a fost preluată în 2009 de aşa-zisele forţe democratice şi pro-europene. În preajma alegerilor parlamentare anticipate din noiembrie 2010, Republica Moldova a fost vizitată de delegaţiile a 24 ţări membre ale UE, printre care 10 miniştri ai afacerilor externe, care au sosit la Chişinău pentru a consemna că doar într-un singur an de zile de guvernare a Alianţei pentru Integrarea Europeană (AIE) s-a produs o “istorie de succes”. Aceste exemple sunt necesare pentru a sublinia că politicienii din Găgăuzia folosesc metodele ce li se par eficiente, după ce acestea fusese “testate” la nivel naţional.
Revenind la alegerile din Găgăuzia este oportun să fie examinată recurgerea la factorul extern în campania actuală. Campion absolut la utilizarea factorului extern în această campanie este candidatul Irina Vlah, şi nu doar pentru faptul că cîţiva campioni mondiali din Rusia au venit în toiul campaniei electorale la Comrat pentru a susţine candidatura celui mai pro-rusesc candidat dintre toţi cei înregistraţi. Campania Irinei Vlah este conceptualizată de la cap la coadă. Ea repetă etapizat un parcurs ce şi-a demonstrat eficienţa în cazul Partidului Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM), condus de Igor Dodon, care o susţine în calitate de candidat independent la alegerile pentru funcţia de guvernator. Paralele dintre cei doi sunt elocvente:
- Irina Vlah a fost membru al PCRM, devenind deputat în Parlamentul Republicii Moldova în cîteva rînduri, inclusiv la recentele alegeri parlamentare din 30 noiembrie 2014. Ea a părăsit PCRM în decembrie 2014, urmînd de fapt traiectoria liderului PSRM, Igor Dodon, care la fel a fost membru al PCRM, deputat şi ministru din partea acestei formaţiuni, pe care a părăsit-o în noiembrie 2011. Comun pentru ambii este că au fost lansaţi în politică şi s-au bucurat de o promovare fără precedent din partea PCRM;
- Atît Irina Vlah cît şi Igor Dodon au experienţa participării din partea PCRM în campanii electorale regionale. Vlah a fost candidatul PCRM la alegerile din 2010 pentru funcţia de guvernator al Găgăuziei, acumulînd în primul tur de scrutin un rezultat excelent — 30%. Un an mai tîrziu, în cadrul alegerilor pentru funcţia de primar de Chişinău, Igor Dodon, în calitate de candidat PCRM a fost doar la un pas de victorie, pierzînd competiţia din cauza politizării fără de precedent a unor alegeri, în fond, administrative. În acest caz, contează că cei doi candidaţi din partea PCRM au fost favorizaţi prin acumulare de experienţă politică individuală în competiţii de alegeri uninominale;
- Atît Irina Vlah cît şi Igor Dodon au susţinut desfăşurarea referendumurile ilegale din 2 februarie 2014 privind independenţa amînată a Găgăuziei şi preferinţa vectorului euro-asiatic;
- În alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014, Vlah şi Dodon au fost oponenţi aproape antagonişti, din simplu motiv că au candidat din partea PCRM şi respectiv a PSRM. Însă rezultatele alegerilor au scos în evidenţă calităţile celor doi foşti colegi, iar apoi oponenţi. Astfel, Igor Dodon a demonstrat că eforturile lui de a transforma PSRM în ceea mai pro-rusească formaţiune din Republica Moldova s-au soldat cu succes. Concertele pre-electorale ale artiştilor ruşi de prim rang date în favoarea PSRM pe “gratis”, multiplele vizite la Moscova şi întîlnirile cu demnitari ruşi au culminat cu fotografia protocolară cu preşedintele Vladimir Putin. Se consideră că fotografierea în compania preşedintelui rus a fost cel mai important atu al lui Igor Dodon, formaţiunea căruia a obţinut cel mai bun rezultat la alegerile parlamentare. În acest context, Irina Vlah a trebuit doar să repete etapele succesului lui Igor Dodon. Pentru aceasta a trebuit să demonstreze o calitate nouă — flexibilitate. În acest sens, ea a părăsit PCRM şi a acceptat suportul foştilor oponenţi pe care i-a criticat cu vehemenţă cîteva luni mai înainte. În schimb, i-a fost acordat suportul PSRM în replicarea treptelor PSRM spre succes — concertele artiştilor, evident pe “gratis”, vizitele deputaţilor şi a sportivilor de prim rang din Rusia pentru suport electoral nedisimulat, etc. Dar cele mai preţioase au fost întîlnirile cu cei doi preşedinţi ai camerelor inferioară şi superioară a forului legislativ din Rusia — Serghei Narîşkin şi Valentina Matvienko, care au transmis un mesaj foarte clar privind candidatul considerat cel mai pro-rusesc din competiţia electorală din Găgăuzia. Pînă la întîlnirea cu Vladimir Putin nu s-a ajuns, dar cine ştie, poate înainte de cel de-al doilea tur dacă va fi cazul.
S-ar părea că efortul de susţinere pentru Irina Vlah din partea Rusiei este excesiv, dar asta doar la prima impresie. Vorba e că modificarea legislaţiei electorale în ajunul alegerilor s-a făcut cu scopul de a facilita înregistrarea a cît mai multor candidaţi pentru a ridica probabilitatea desfăşurării celui de al doilea tur de scrutin, cu toate intrigile ce-l pot însoţi. Anume pentru ca cel de al doilea tur să fie puţin probabil, Valentina Matvienko şi-a exprimat certitudinea că Irina Vlah va învinge din primul tur.
Un alt aspect conceptual demn de a fi remarcat este legat de sensul susţinerii de către Federaţia Rusă a tandemului Dodon-Vlah. Vorba este că pentru a se învrednici de statutul de cel mai pro-rusesc politician, Igor Dodon a trebuit să devină promotorul ideii federalizării Republici Moldova cu oferirea statutelor de subiecţi ai federaţiei moldoveneşti pentru Transnistria şi Găgăuzia. Probabil, suportul deschis din partea Federaţiei Ruse pentru tandemul de succes Dodon-Vlah îi obligă la respectarea promisiunilor. Cele afirmate mai sus nu sunt un reproş la adresa lui Igor Dodon şi Irina Vlah, ei fac politică după calapoadele anterioare. Problema este că autorităţile moldovene, prin scandaluri politice şi de corupţie, au reuşit să profaneze ideea integrării europene. Astfel, un segment larg din cetăţenii moldoveni, mai ales din regiunea Găgăuză, asociază integrarea europeană cu susţinerea unei guvernări corupte de către UE din considerente geopolitice, cu implicaţii conflictuale cu Federaţia Rusă, şi nu din necesitatea de a avea vecini prosperi, care pur şi simplu îmbrăţişează valorile europene. Consecinţele pot fi triste pentru Republica Moldova. Recenta declaraţie a ministrului Afacerilor Externe a Federaţiei Ruse, Serghei Lavrov, precum că “ultimele evenimente din Republica Moldova ne demonstrează că va trebui să luăm în calcul interesele unor regiuni din Republica Moldova, inclusiv a Găgăuziei, întrucît unii politicieni moldoveni se lasă seduşi de recurgerea la ultimatumuri către unele regiuni ale RM ca urmare a semnării Acordului de Asociere cu UE”.
Ţinînd cont de particularităţile alegerilor din Găgăuzia, invocate mai sus, putem concluziona că cel mai mare pericol pentru securitatea Republicii Moldova emană de la clasa politică profund coruptă, care dă temei pentru elita regională să caute oportunităţi alternative, iar Rusiei îi oferă pretexte pentru a interveni. În acest sens, un lider politic naţional a acuzat-o pe Irina Vlah că poartă o eşarfă în culorile drapelului rusesc, făcînd aluzie că astfel se erijează în calitate de promotor al intereselor ruseşti. Însă nu culorile eşarfei doamnei candidat la funcţia de guvernator reprezintă un pericol pentru securitatea Republicii Moldova, chiar şi din motivul că culorile drapelului Găgăuziei coincid cu cele ale drapelului Rusiei doar că succesiunea culorilor este diferită, ci corupţia debordantă care sărăceşte ţară şi o condamnă la înapoiere pe veci. A propos de culorile drapelelor şi concluziile ce se trag de pe urma utilizării acestora. În Republica Moldova un partid foarte influent îşi desfăşoară campaniile electorale sub culoarea drapelului verde, înseamnă oare aceasta că partidul respectiv reprezintă pericol, de exemplu islamist, pentru ţară?