Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Partidul “Alianţa «Moldova Noastră»” a consemnat, în repetate rînduri, inconsecvenţa orientării politice a partidului de guvernămînt, care s-a angajat să ducă Republica Moldova în Uniunea Rusia-Belarus, dar care, ulterior, a confiscat mesajul proeuropean al Opoziţiei democratice, deşi credibilitatea comuniştilor în faţa organismelor europene este tot mai redusă.
Confruntaţi cu apropierea alegerilor parlamentare, comuniştii caută diferite iniţiative menite să-i inducă în eroare pe cetăţenii Republicii Moldova, dezamăgiţi de o guvernare mincinoasă, care încearcă să implice pînă şi SUA, Rusia, România, Ucraina şi organismele internaţionale în realizarea planurilor sale diabolice de distrugere a statalităţii, de tensionare şi dezbinare continuă a societăţii, cu unicul scop de a se menţine la putere, pentru a-şi proteja grupările corporative corupte în detrimentul viitorului democratic şi european al ţării.
Prin formularea problemelor, “ce necesită — în opinia comuniştilor — adoptarea unei poziţii consensuale de către părţile”, cărora li se adresează şeful statului, acesta:
PAMN califică drept extrem de negativă şi păguboasă pentru imaginea Republicii Moldova încercarea actualei guvernări de a se perpetua la Putere nu doar prin propria manipulare a cetăţenilor Republicii Moldova, ci şi prin încercarea de a implica comunitatea internaţională în această politică dubioasă.
PAMN consideră iniţiativa şefului statului drept sfidătoare la adresa SUA, României şi a UE. Pe de o parte, Preşedintele comunist cheamă statele vizate, împreună cu Uniunea Europeană, Rusia şi Ucraina, să semneze Pactul de Stabilitate şi Securitate pentru Moldova, iar, pe de altă parte, afirmă că “mecanismele de soluţionare a problemei transnistrene în cadrul formatului pentalateral existent rămîn neschimbate”, ceea ce înseamnă că SUA, România şi Uniunea Europeană nu vor avea permisiunea comuniştilor moldoveni de a se implica în mod direct în reglementarea transnistreană şi vor fi tratate drept actori de mîna a doua în acest proces.
PAMN apreciază iniţiativa şefului statului privind Pactul de Securitate şi Stabilitate pentru Republica Moldova şi afirmaţia sa precum că, “dacă părţile nu vor ajunge la o înţelegere reciprocă în aceste probleme, aceasta va avea repercusiuni evidente pentru stabilitatea şi securitatea din această regiune”, drept o mostră crasă de încălcare a normelor şi a eticii diplomatice, precum şi drept un şantaj deschis la adresa partenerilor strategici ai Republicii Moldova, dispuşi să fie alături de statul nostru pe calea integrării în Uniunea Europeană.
Partidul “Alianţa «Moldova Noastră»” cheamă toate formaţiunile politice democratice să-şi unească eforturile în demascarea caracterului subversiv al iniţiativei şefului statului şi în contracararea oricăror acţiuni în spiritul acesteia, de natură să compromită democraţia şi viitorul european al statului nostru.