Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiAMN

Sesizarea d-lui Serafim Urechean, Preşedintele AMN, deputat în Parlmentul Republicii Moldova

|versiune pentru tipar||
AMN / 20 iulie 2005
Alianţa “Moldova Noastră”
Către: Comisia juridică pentru numiri şi imunităţi Parlamentul Republicii Moldova
În atenţie: Opiniei publice interne şi internaţionale Consiliului Europei

Prin prezenta solicit tuturor celor implicaţi să prevină ilegalitatea, tratamentul abuziv şi defăimările, produse în rezultatul sesizărilor Procuraturii Generale de ridicare a imunităţii parlamentare.

Organele de drept şi de justiţie sînt folosite contra oponenţilor politici, contra cetăţenilor, aflaţi în calea intereselor exponenţilor Puterii, absolviţi de răspundere. Iată de ce cumpărarea dubioasă a 40 de automobile de lux pentru şefi este lăsată fără atenţie, spre deosebire de achiziţionarea legală şi transparentă a 40 de ambulanţe moderne pentru Spitalul de Urgenţă. Fărădelegea afectează Moldova şi poate transforma oricare cetăţean al ei în inculpat la ordinul Puterii.

Cel puţin două momente evidenţiază trişarea în cazul, legat de “dosarul ambulanţelor”.

Primul. Personal, sînt în afara oricărei calificări juridice, ce ar permite chiar sesizarea de ridicare a imunităţii. N-am fost niciodată învinuit oficial. Iar calitatea simplă de bănuit s-a epuizat. Organul de anchetă era obligat, conform articolului 63 al Codului de Procedură Penală să anuleze ordonanţa de recunoaştere în calitate de bănuit încă acum câteva luni. Sesizarea Procuraturii este un abuz evident şi orice decizie ulterioară, ignorând acest fapt, va confirma caracterul ei de răfuială politică.

Al doilea. Votul din Comisia juridică a şi constatat lipsa motivelor pentru a da curs sesizării Procuraturii. Recomandarea de a supune sesizările votului în Parlament, trişează acest fapt. Conform articolului 10 din Legea despre statutul deputatului, stabilirea în Comisie a “existenţei unor motive întemeiate” prin votul a jumătate plus unu din numărul de membri este o precondiţie pentru votul în plenul legislativului. Vă atrag atenţia că modul, în care ridicarea imunităţii se utilizează în Republica Moldova pentru obstrucţionarea Opoziţiei a servit în repetate rînduri pentru exprimarea obiecţiilor din partea Consiliului Europei.

Drept urmare, declar total inadecvate concluziile din raportul Comisiei juridice pentru numiri şi imunităţi, prezentat fracţiunilor parlamentare, şi cer redactarea lor în conformitate cu situaţia reală, cu legea şi cu standardele europene. Consider continuarea procedurilor drept o farsă condamnabilă, deşi, deocamdată, starea sănătăţii mă împiedică să particip la lucrările Parlamentului.

Comunicat de presă al Alianţei “Moldova Noastră” Declaraţie a Alianţei “Moldova Noastră” privind politica guvernării faţă de producătorii agricoli