Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Preşedintele Voronin şi cabinetul Tarlev au promovează în toţi cei cinci ani de guvernare politici lipsite de perspectivă, lăsînd ţara noastră absolut nepregătită pentru momentul previzibil al majorării preţurilor la gaze şi vulnerabilă în faţa acestor presiuni externe. Interesele Republicii Moldova au fost abandonate de către şeful statului, fapt care va fi plătit de cetăţeni din propriul buzunar. Chişinăul a lăsat negocierile de izbelişte şi caută gaze mai ieftine în Asia Mijlocie abia acum, după ce Rusia a blocat livrările.
Fracţiunea AMN în Parlament a cerut, în repetate rînduri, Guvernului să elaboreze şi să raporteze în faţa deputaţilor măsurile de securizare energetică a ţării. Ignorarea acestor cereri are acum drept rezultat lipsa oricăror garanţii în aprovizionarea cu gaze, riscuri sporite pentru situaţia social-economică şi chiar pentru securitatea Republicii Moldova.
Alianţa “Moldova Noastră” consideră că doar ajutorul actual al Ucrainei şi implicarea favorabilă a Uniunii Europene ar putea minimaliza efectele “crizei gazelor” asupra populaţiei din Republica Moldova. Criza gazelor, însă, exprimă probleme mai profunde — blocarea tuturor reformelor privind democraţia, relaţiile de piaţă şi statul de drept de către liderii comunişti, care folosesc Puterea pentru rezolvarea intereselor personale şi de grup. Acestea se ascund şi în businessul cu gaze naturale, avînd un anumit rol în tergiversarea semnării noului acord cu privire la importurile acestor resurse energetice.
Partidul Alianţa “Moldova Noastră” este convins că pentru a evita crizele interne şi riscurile unor influenţe externe asupra politicii Republicii Moldova, pentru a elimina blocajele în dezvoltarea dinamică a ţării, singura soluţie este înlocuirea actualei conduceri iresponsabile şi corupte, prin una democratică şi patriotică. Ultimele evenimente impun reluarea mult mai serioasă a dezbaterilor publice — în Parlament şi în societate — privind capacitatea guvernării comuniste de a gestiona treburile Republicii Moldova.