Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Cele 10 puncte ale unora, sau 16 ale altora, erau anunţate acum un an doar ca nişte scuze, lipsite de sens. Majoritatea dintre ele redau angajamente internaţionale, obligatorii pentru Republica Moldova, în orice condiţii. Aprecierile pozitive ale rezultatelor coaliţiei pro-comuniste, ar fi o ofensă la adresa populaţiei sărăcite şi lipsite de drepturi, dar şi o ignoranţă faţă de domeniile şi sectoarele, vizate de obiectivele reformelor democratice.
La modul real, în decursul acestui an reformele au fost simulate:
Iar ceea, ce ţine, în general, de interesele vitale pentru populaţia ţării, rezultatul coaliţiei pro-comuniste e şi mai grav:
La toate aceste şi la alte subiecte de maximă importanţă Alianţa “Moldova Noastră” a propus şi a cerut soluţii în cadrul Parlamentului, dar ele sunt ignorate de comunişti.
Sunt dispreţuite şi cerinţele grupurilor democratice, care au făcut coaliţie cu comuniştii, ceea ce dovedeşte că ele sunt doar folosite în momente convenabile actualilor guvernanţi.
Lipseşte colaborarea transparentă, largă şi efectivă cu societatea civilă. Cu excepţia unor organizaţii, care au devenit unităţi de expertiză, angajate exclusiv în serviciul guvernanţilor.
Lipseşte implicarea largă a forţelor politice, parlamentare şi extraparlamentare, în dezbaterile strategice, spre exemplu, în cele referitoare la viitoarea Concepţie a politicii externe.
Încălcarea pluralismului, în Parlament şi în afara lui, exclude din viaţa social-politică a ţării o mare parte a societăţii moldoveneşti. Iar explicaţia este aceiaşi — apariţia coaliţiei pro-comuniste a înlocuit democraţia prin tîrguri politice ascunse. Sub acoperirea acestora, dar şi a lozincilor pro-europene, guvernanţii sabotează implementarea Planului de acţiuni RM-UE.
În această situaţie, Alianţa “Moldova Noastră” îşi reconfirma angajamentul său de opoziţie parlamentară reală, pe care majoritatea comunistă, cu sau fără ajutorul aliaţilor săi, o obstrucţionează în mod antidemocratic.
Considerăm absolut necesar să se facă diferenţe de principiu: între lozinci şi acţiuni, între parteneriate şi tîrguri politice, între reforme şi simulări superficiale.
Trebuie să facem distincţie, inclusiv, între liderii pro-Voronin, pe de o parte, şi, pe de altă parte, membrii din partidele lor, anticomunişti şi pro-democraţi, care suferă cel mai mult actul trădării de la 4 aprilie. După un an de zile, AMN consideră pe deplin clarificat capitolul actului comis de votanţii lui Voronin.
Alianţa “Moldova Noastră” propune întregii societăţi să-şi concentreze eforturile pentru a uni Electoratul Democratic — singura speranţă de a salva Republica Moldova de mizeria comunistă, singura şansă de a scăpa de această frînă a integrării noastre europene.