Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiAMN

Comunicat de presă al Alianţei “Moldova Noastră”

|versiune pentru tipar||
AMN / 21 aprilie 2006
Alianţa “Moldova Noastră”Fracţiunea AMN a părăsit pe 20 aprilie, curent, şedinţa plenară, acuzînd Puterea de suprimarea totală a vocii Opoziţiei parlamentare. Actualul speaker a încălcat angajamente sale, principiile parteneriatului pro-european şi Regulamentul Parlamentului. Deputaţii AMN l-au chemat la discuţie pe domnul Marian Lupu, declarînd, în acelaşi timp, necesitatea retragerii lui din funcţia de Preşedinte al Parlamentului.

Pe fundalul protestului AMN s-a evidenţiat rolul deputatului Vlad Cubreacov de servant al comuniştilor, care a coborît din nou la nivelul calomniilor.

Cît priveşte problema exportului de vinuri, delegaţia parlamentară, care s-a deplasat recent la Moscova, a fost formată fără consultarea regulamentară a fracţiunilor parlamentare. Rezultatele vizitei nu sunt prezentate oficial, deşi unul dintre ele poate fi chiar Declaraţia Dumei de Stat din Rusia împotriva vinificatorilor din Moldova.

Pentru a elimina interpretările poziţiei sale în problema exporturilor de vinuri moldoveneşti pe piaţa rusească, Fracţiunea AMN condamnă orice tentative de a politiza relaţiile comercial-economice externe, cu atît mai mult, folosirea lor în calitate de instrumente de presiune. Vinurile moldoveneşti au o calitate înaltă, recunoscută la nivel internaţional şi confirmată de laboratoarele specializate, inclusiv de cele din Rusia.

Fracţiunea AMN consideră că problema de bază ce afectează activitatea economică şi socială a ţării, rămîne a fi incompetenţa şi iresponsabilitatea guvernării comuniste.

Serviciul de presă al AMN
Parlamentul apără interesele Puterii, ignorează problemele ţării şi încalcă drepturile Opoziţiei Alocuţiunea dlui S. Urechean, Preşedinte al Fracţiunii AMN, pe marginea Raportului Guvernului în Parlament privind rezultatele primului an de implementare a Planului comun de acţiuni RM — UE