Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Examinarea aşa-numitului dosar al “ambulanţelor”, în care este incriminat dl Serafim Urechean, este puternic accelerată, fiind programată pentru 22, 23 şi 24 ianuarie, în fiecare zi, la ora 14:00. Şedinţă precedentă a instanţei pe acelaşi dosar fusese contramandată din cauza lipsei reprezentatului citat al Primăriei municipiului Chişinău.
Programarea forţată a şedinţelor reprezintă o nouă abordare, căci pînă acum am asistat la tergiversarea procesului, pe care liderul Alianţei “Moldova Noastră” îl consideră o comandă a preşedintelui comunist, Vladimir Voronin. Reamintim că acţiunile de urmărire împotriva fostei echipe a Primăriei municipiului Chişinău au fost demarate de şeful statului, care a dispus Organizaţi executarea pe un document adresat unor autorităţi centrale, de stat şi celor de drept.
Judecătoria sectorului Centru continuă examinarea cazului la insistenţa Procuraturii, ignorînd decizia din 17 mai 2006 a Plenului lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, care a confirmat încălcarea gravă a procedurilor penale de către anchetatori şi a anulat toate actele pe care se bazează acuzarea, cerînd scoaterea lui Serafim Urechean de sub urmărire. Ignorarea deciziei instanţei supreme a justiţiei din Republica Moldova este considerată un abuz major împotriva drepturilor omului şi a statului de drept, comis de către Procuratură şi o instanţă inferioară. Pe acest motiv, la 12 decembrie 2006, a fost sesizată Curtea Europeană pentru Drepturile Omului.
Şedinţele de la Judecătoria sectorului Centru al municipiului Chişinău sunt publice, iar dl Serafim Urechean crede că cetăţenii Republicii Moldova trebuie să poată urmări, cum Puterea implică justiţia în răfuiala cu Opoziţia. Liderul AMN consideră acest proces un test de independenţă pentru profesioniştii din organele de drept şi de justiţie, precum şi “începutul sfîrşitului” pentru etapa de uzurpare a puterilor de stat din Republica Moldova.