Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Stimaţi colegi deputaţi! Onorată asistenţă!
Campania pentru alegerile locale generale 2007 a fost, probabil, cea mai intens monitorizată în istoria electorală a Republicii Moldova. Atenţia observatorilor a sporit, în primul rând, după ce organismele internaţionale au constatat că actuala guvernare, începând cu 2001, comite încălcări repetate ale standardelor electorale. Şi de această dată, concurenţii electorali necomunişti din întreaga ţară, experţii internaţionali şi locali, reprezentanţii mass-media şi ai societăţii civile au semnalat un şir de încălcări ale legislaţiei electorale, de care este responsabilă actuala guvernare.
Iată de ce considerăm o aberaţie, şi din punct de vedere juridic, şi din cel moral, cererea depusă ieri, 20 iunie la judecătoria Centru a capitalei de către reprezentantul Partidului Comuniştilor pentru a amâna validarea alegerii Primarului General. Este ciudat şi faptul că instanţa a admis o asemenea cerere, pentru că termenul legal de depunere a contestărilor după scrutin este de trei zile şi a expirat chiar ieri.
Acest eveniment demonstrează o dată în plus agonia, în care a căzut conducerea Partidului Comuniştilor. Punând la îndoială rezultatele scrutinului, comuniştii uită că anume ei poartă responsabilitatea pentru buna lui desfăşurare. Uită şi faptul că anume ei au comis şi au admis principalele încălcări: cele mai murdare procedee electorale; utilizarea mass-media publice; implicarea fără precedent a factorului administrativ în propria favoare şi împotriva celorlalţi candidaţi.
Este un paradox să pună la îndoială alegerile cei, care au beneficiat de sprijinul direct al Preşedintelui Voronin, al spicherului Lupu, al prim-ministrului Tarlev, toţi utilizând în acest scop autoritatea funcţiilor supreme în stat. Şi aici urmează de adăogat antrenarea administraţiei publice centrale, raionale, municipale şi locale, a ministerelor, inclusiv a celor de forţă — lucru extrem de grav!
În loc să recunoască, în mod onest, eşecul suferit, şi să dea dovadă de corectitudine, de fair-play, reprezentanţii partidului de guvernământ demonstrează că rămân incapabili de a învăţa lecţia democraţiei, încercând să anuleze alegerea făcută de peste 60% din electoratul din Chişinău.
Chişinăuienii au amendat populismul şi minciuna de genul declaraţiilor, precum că în două luni la Primăria Chişinău, s-a realizat atâta, cât nu sa făcut în 15 ani de zile — ani în care capitala Moldovei a salvat ţara de dezastrul economic şi social, ani în care Consiliul Europei a menţionat Chişinăul cu Drapelul de Onoare şi Placheta de aur.
(Poate ar fi cazul să-l angajăm pe Iordan în Parlament, pentru a-i ajuta pe comunişti să realizeze în două luni, ceea ce ei n-au reuşit de la 2001 încoace? ) Dar încercarea Puterii de a contesta alegerile în Chişinău nu este ceva de glumit. Alianţa “Moldova Noastră” consideră că această tentativă poate dezbina societatea. Să nu uităm că staff-ul lui Iordan spre sfârşitul campanei a speculat şi intoleranţa etnică, care poate provoca efecte de bumerang. Avertizăm Puterea, dar şi opinia publică — responsabilitatea pentru posibilele urmări va reveni integral PCRM.
Fracţiunea AMN cere guvernării comuniste să respecte regulile democraţiei, să asigure independenţa justiţiei şi să excludă orice presiuni asupra ei, să înceteze imediat hărţuirea oponenţilor politici, care au câştigat alegerile locale!
Leonid BUJOR
Secretar al Fracţiunii parlamentare AMN