Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Fracţiunea Alianţa “Moldova Noastră” condamnă hotărât acţiunile Partidului Comuniştilor de sabotare deliberată a creării administraţiei publice raionale şi locale. Toată lumea trebuie să ştie că — în condiţiile grele, în care se află ţara, într-un an secetos care aduce mari pericole economiei şi populaţiei — Puterea centrală complotează deschis împotriva formării Puterii locale conform rezultatelor scrutinului din 3 iunie 2007. Este absolut ieşit din comun! Dar anume partidul al cărui preşedinte este şeful statului, provoacă lipsa de cvorum, boicotând constituirea noilor consilii.
În primul rând, aceasta întârzie formarea noilor organe administrative. Cu alte cuvinte întârzie măsurile, care sunt urgent necesare pentru a compensa efectele secetei, pentru a asigura pregătirea de sezonul rece, pentru a lansa şi a accelera proiectele de dezvoltare a localităţilor şi a raioanelor în ansamblu. Dar, nu în ultimul rând, tergiversarea formării noilor consilii ascunde nişte fenomene absolut ieşite din comun — de corupere şi şantaj politic.
Timpul pierdut de comunităţile locale din cauza eşecului în organizarea noii administraţii, eşec organizat de comunişti, este exploatat intens de aceştia din urmă pentru a şantaja reprezentanţii altor partide, sau pentru a-i cumpăra cu bani gheaţă şi cu funcţii promise pe unii mai slabi de fire. Avem semnale că, pentru a trece de partea comuniştilor, se propun mite de zeci de mii de dolari americani, iar în caz de refuz se ameninţă cu urmăriri şi condamnări penale.
Fracţiunea AMN în Parlament (şi rog serviciul de interpelări din aparatul nostru să transmită organelor abilitate această adresare) sesizează Procuratura Generală şi Centrul de Combatere a Crimelor Economice şi a Corupţiei, cerându-le să verifice, în contextul declaraţiei noastre, fiecare caz de trecere de partea comuniştilor a aleşilor raionali de pe listele formaţiunilor necomuniste.
Sabotarea procesului de crearea a administraţiei publice locale este o acţiune organizată centralizat, cu implicarea sau cu acordul tacit din partea mai multor autorităţi ale statului. Dovada principală este că acest procedeu se aplică simultan în 16 raioane: Anenii Noi, Cahul, Cantemir, Călăraşi, Căuşeni, Criuleni, Drochia, Făleşti, Glodeni, Hânceşti, Leova, Soroca, Şoldăneşti, Ştefan Vodă, Teleneşti, Ungheni.
Voi scoate în evidenţă unele nuanţe pe baza cazului de la Ungheni, la care am fost de faţă. Preşedintele în exerciţiu al raionului Ungheni, domnul Gaviuc, s-a prezentat la locul de desfăşurare a şedinţei cu circa o jumătate de oră mai devreme, ca să inspecteze situaţia, probabil. A salutat consilierii aleşi şi după zece minute, demonstrativ, a urcat în maşina de serviciu şi a plecat… Un caz flagrant de ignorare a obligaţiunilor de funcţie. Deşi, resursele publice (maşina şi altele) atât domnul Gaviuc, cât şi colegii săi din alte raioane, continuă să le folosească în scopuri personale şi de partid… La şedinţa de formare a noului consiliu raional Ungheni trebuia să fie prezent şi dl Vizant, ca membru şi reprezentant al Comisiei Electorale Centrale. Dar a lipsit şi el, de parcă ar cunoaşte planul comuniştilor. A lipsit şi domnul Calmaţui, consilier ales la Ungheni, ceea ce demonstrează lipsa de respect a deputaţilor comunişti faţă de lege şi faţă de electorat, dar şi faptul că sabotarea şedinţelor e organizată de conducerea centrală a partidului de guvernământ şi a statului.
Acţiunile masive, orchestrate de liderii comunişti împotriva tuturor raioanelor, în care ei se mai pot zbate pentru a împiedica schimbarea administraţiei nasc diferite ipoteze. Se vede clar că regimul actual este incapabil să accepte în mod normal şi civilizat alegerea electoratului, care în circa 27 de raioane înseamnă şi înfrângerea comuniştilor. În aceste condiţii pare a fi credibilă temerea, cum că preşedintele Voronin va face uz de influenţa sa pentru a provoca situaţii de criză cu scopul anulării rezultatelor scrutinului local din 3 iunie 2007 în raioanele în care comuniştii au pierdut alegerile locale.
Fracţiunea Alianţa “Moldova Noastră” cheamă toţi exponenţii forţelor necomuniste să-şi păstreze cu tărie poziţiile în faţa oricăror presiuni şi ademeneli venite din partea comuniştilor. Iar pe cei, care participă în jocuri politice murdare, organizează şantajarea oponenţilor, cumpără sau vând voturi prin mituire, ignorează obligaţiunilor sau fac abuz de funcţie, îi avertizăm că aceste fapte sunt mai mult decât antidemocratice — ele constituie infracţiuni administrative şi, posibil, chiar cazuri penale.
Alexandru LIPCAN, Deputat AMN
Membru al comisiei permanente a Parlamentului pentru securitatea statului