Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiAMN

Alocuţiunea dlui Serafim Urechean pe marginea proiectului Bugetului de Stat pentru anul 2008 la şedinţa Parlamentului din 26 octombrie 2007

|versiune pentru tipar||
AMN / 26 octombrie 2007
Alianţa “Moldova Noastră”

Domnule Preşedinte al Parlamentului!
Stimaţi colegi şi onorată asistenţă!

În Republica Moldova proiectul Bugetului de stat pe 2008 este unul fără precedent în ce priveşte egoismul politic, incoerenţă şi lăcomie a Puterii centrale în adjudecarea resurselor statului. Iată aprecierea generală a Fracţiuni AMN, care explică şi faptul că Fracţiunea PCRM încearcă să ascundă de public dezbaterea pe acest subiect. Guvernarea comunistă vine cu un proiect de satisfacere a mofturilor Preşedintelui său, Vladimir Voronin, şi ale favoriţilor acestuia. Conceptual, viitorul buget de stat este cel mai puternic afectat: la Venituri — de cele 3 iniţiative aventuriere ale preşedintelui, iar la Cheltuieli — de distribuirea alocărilor pe criterii politice, soldată cu centralizarea resurselor şi strangularea financiară a autonomiei autorităţilor locale.

Iată adevărata esenţă a proiectului, pe care Alianţa “Moldova Noastră” o declară, din start, ca fiind în contradicţie cu priorităţile Republicii Moldova de reformare şi gestionare a finanţelor publice, de stimulare a creşterii social-economice reale şi de integrare în comunitatea europeană. Iar ameninţarea făcută de Voronin şi Tarlev la adresa administraţiilor locale necomuniste şi a cetăţenilor, care le-au ales, se transformată astfel în politică de stat, fapt pe care îl semnalez organismelor democratice europene şi mondiale.

Consideraţia cum că doar macro-indicatorii bugetari ar reprezenta conceptul legii este eronată şi are scopul de a forţa deputaţii să voteze cu ochii închişi legea în prima şi a doua lectură. E un vechi tertip, care trebuie răsturnat! Totuşi, voi menţiona că autorii proiectului muşamalizează rezervele de completare a veniturilor la buget (de exemplu, se subestimează potenţialul privatizării şi cel al veniturilor unor întreprinderi de stat, care pot spori Veniturile). Se exagerează, în schimb, veniturile din iniţiativele “libertine” ale şefului comunist, numai pentru a justifica aceste aventuri, care aduc, deocamdată, doar pierderi la buget. Se dau prognoze inventate, cum ar fi şi cea de creştere industrială, cu scopul de a sustrage atenţia de la declinul economiei reale, ilustrat şi prin trecerea deficitului în comerţul extern la peste 2 miliarde de dolari americani. Valoarea inflaţiei anuale este irelevantă în raport cu creşterea galopantă a preţurilor la produsele şi serviciile de primă necesitate. Iar transformarea ratei de referinţă a leului moldovenesc într-un stimulent al creşterii economice rămâne peste puterile Băncii Naţionale din cauza acţiunilor contrare ale Guvernului, care se menţine pe afluxul de valută trimisă în ţară de concetăţenii noştri goniţi la muncă peste hotare. În general, textul proiectului e plin de lacune şi încurcat, de parcă ar urmări scopul să dezorienteze participanţii şi observatorii procesului bugetar.

Este greu de ascuns, însă, dezechilibrul bugetar dintre autorităţile publice centrale şi cele locale. Pentru bugetele TERITORIILOR se propun transferuri de la Bugetul de stat ce însumează circa 2,76 miliarde lei, iar după excluderea lor, limita cheltuielilor pe autorităţile publice de la CENTRU rămâne la cota de peste 12,12 miliarde. O concentrare fără precedent — în proporţie de 1 la 4,39 — a finanţelor publice, menită să transforme primăriile, raioanele şi municipiile în ostateci dependenţi financiar de Puterea centrală. Şi aceasta în condiţiile, în care e tot mai evidentă ineficienţa Guvernului, criza unor politici guvernamentale şi lipsa altora, frânarea reformei în administraţia publică centrală.

În acest context e sugestiv că municipiului Bălţi, rămas sub comunişti, i se propun de la bugetul de stat aproape 130 milioane lei, cu 29% mai mult decât capitalei, unde majoritatea o păstrează forţele democratice. Chişinăul e abandonat în faţa datoriilor făcute prin comenzi “de sus” la complexul “Eternitate”, linia de troleibuz “electoral”, lacul din “Valea Morilor”, majorarea tarifului la căldură, şi altele. Se vede că milioanele promise de comunişti au fost redirecţionate, odată cu fostul lor candidat, la apă şi canalizare. Apropo, în 2008 de abia se prevede proiectarea staţiei de epurare din Soroca. Şi nici un progres nu se mai prevede la staţia din Chişinău, iar la Criuleni se aşteaptă o nouă catastrofă ecologică cu scurgeri masive de impurităţi în râul care alimentează cu apă şi capitala Moldovei.

Ţin să atrag atenţia asupra unui adevărat fenomen, care afectează integral teritoriile — la nivelul tuturor raioanelor, al multor oraşe şi sate, doar lucrările publice în derulare au un sold al restanţelor de finanţare cifrat la 416 milioane de lei. Iar proiectul pe 2008 le propune în total pentru investiţii, reparaţii şi procurări capitale puţin peste 142 milioane, dintre care partea leului, peste 74 milioane sunt alocate tot municipiului Bălţi. Şi iarăşi — finanţarea investiţiilor capitale şi a reparaţiilor prin autorităţile centrale se ridică la 1 miliard 218 milioane lei — aproape de 9 ori mai mult decât în cadrul bugetelor locale.

Expresia concretă a ignoranţei Guvernului am s-o dau prin cazul de la Căpriana, unde se valorifică milioane de dolari pentru restaurarea complexului monastic, iar cei 250 de copiii din sat rămân încă din 1992 fără grădiniţă. Dar mai sunt sute de asemenea exemple.

Ca să revin la o altă mare problemă, subvenţiile pentru agricultori sunt reduse cu 116 milioane lei faţă de volumul alocat în anul curent, contrar oricărei logici şi a angajamentelor oficiale de a remedia efectele secetei din 2007. Este diminuat şi volumul calculat pentru majorarea salariilor în sectorul bugetar — cu 2,5%. Aceasta reducere are loc nu numai din contul optimizărilor de personal, ci reflectă tendinţa de stagnare a creşterii salariale pe fundalul creşterii inflaţiei, a preţurilor, care devalorizează şi majorările salariale operate. Ne convingem şi în acest caz, că sunt compromise şi Strategia de Creştere Economică şi Reducere a Sărăciei, dar şi toate proiectele populiste ale Preşedintelui ţării, de tipul “Satului Moldovenesc” şi toate celelalte.

Fracţiunea Alianţa “Moldova Noastră” are temeiuri, pentru a declara proiectul Bugetului de stat pe 2008 inacceptabil la nivel conceptual. Insistăm ca el să fie remis în comisii pentru un termen minim necesar, pentru ca el să fie perfectat în urma unor dezbateri serioase şi publice, inclusiv la radio şi la televiziunea naţională.

Condiţia noastră categorică este de a reorienta spre bugetele de nivelul 1 şi 2 cel puţin 500 milioane lei — finanţări raportate la prerogativele directe ale autorităţilor locale. Reluăm şi propunerea de a suplimenta cu cel puţin 300 milioane lei subvenţionarea agriculturii, şi iniţiativa de majorare esenţială, pe principii progresive, a alocaţiilor pentru naşterea copiilor. În caz de ignorare a acestor cerinţe Fracţiunea Alianţa “Moldova Noastră” va aplica toate metodele posibile pentru a preveni adoptarea unui Buget de Stat construit în interesul Puterii comuniste şi în detrimentul ţării!

Vă mulţumesc pentru atenţie!

Serviciul de presă al PAMN
Comunistii resping dezbaterea temeinica si transparenta a Bugetului de stat pe 2008 Calomniile presedintelui comunist se bucura de imunitate