Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Fracţiunea Alianţa “Moldova Noastră” a refuzat să participe la examinarea în Parlament a legi cu privire la Planul Naţional de Dezvoltare (PND), pe care a catalogat-o ca extensiune propagandistică a noului program a PCRM. Serafim Urechean, liderul AMN, a invocat regimul anormal de promovare a acestui proiect de peste 300 de pagini, depus în legislativ abia pe 12 decembrie, din care motiv deputaţii, comisiile şi fracţiunile au fost în imposibilitatea să-l supună unei examinări adecvate. El a numit batjocură la adresa Parlamentului forţarea adoptării la sfârşitul sesiunii a unor documente importante.
În acelaşi context, dl Urechean a remarcat că, înainte de a propune PND, Guvernul ar fi trebuit să dea raportul pentru executarea SCERS şi a programelor de tipul “Satul Moldovenesc”, proiecte anterioare similare ce arată falimentul guvernării comuniste în aplicarea unor asemenea strategii. Pentru a evidenţia lipsa de realism a PND s-a invocat şi problema finanţării, căci dacă nu s-a reuşit finanţarea adecvată a SCERS, este absolut ireală acoperirea celor circa 40 de miliarde de lei pentru un nou plan, şi mai “grandios”.
Liderul AMN a apreciat efortul echipei de bază, care s-a ocupat de elaborarea PND, dar a accentuat că activitatea ei a fost deturnată prin dictatul din partea anturajului preşedintelui Voronin, ceea ce a redus ideea unei strategii naţionale la nivelul unui document populist, care ar trebuie să fie adoptat la comitetul central al PCRM şi nicidecum în Parlament. Serafim Urechean a prezentat această poziţie după o pauză de consultări, luată de fracţiunea AMN, după care toţi deputaţii din grupul parlamentar, rând pe rând, au aruncat proiectul pe masa prezidiului şi au părăsit sala şedinţelor plenare a Parlamentului.