Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
În numele Alianţei “Moldova Noastră” declar că, deşi Consiliul municipal Chişinău este în impas, consider posibilă şi necesară deblocarea situaţiei prin refacerea coaliţiei democratice. Optăm pentru păstrarea coaliţiei, deoarece trebuie să îndreptăţim aşteptările chişinăuienilor, să soluţionăm problemele oraşului şi ale cetăţenilor lui, dar şi să demonstrăm că forţele democratice sunt capabile să coopereze în perspectiva alegerilor parlamentare. Actualele mişcări din consiliul municipal fac parte din strategia de menţinere la Putere şi după 2009 a clanului corupt, aflat acum la guvernare.
Criza administraţiei municipale, ca şi cea din unele raioane, în mod evident, este opera distructivă a lui Vladimir Voronin şi a anturajului său, care urmăreşte interese meschine, economice şi politice. Invitarea consilierului Eduard Muşuc la Preşedinţie sfidează bunul simţ, dar şi justiţia, constituind o presiune a şeful statului asupra instanţei ce încă examinează legalitatea deciziilor controversate din cadrul consiliului municipal. În general, conlucrarea autorităţilor locale cu cele centrale ar trebui să vizeze Guvernul, care nu-şi îndeplineşte aceste obligaţii. Iar ultima imixtiune a Preşedintelui este încă o dovadă a uzurpării puterii de stat şi a utilizării ei în interesul politic al Partidului Comuniştilor. Dacă scenariul de destabilizare a situaţiei în Chişinău va continua, atunci se va consolida o majoritate în Consiliul municipal ostilă Primarului General, aflată la cheremul lui Voronin şi care va genera un blocaj permanent, mult mai acut, în procesul de administrare a capitalei.
Alianţa “Moldova Noastră” propune următoarea soluţie pentru a elimina acest pericol — domnilor Ghimpu şi Muşuc, deopotrivă, le sugerăm să renunţe la pretenţiile faţă de funcţia de Preşedinte al consiliului municipal. Să fie convocată coaliţia democratică pentru ca membrii ei să convină asupra priorităţilor consiliului municipal, precum şi asupra formei de conducere a lucrărilor consiliului, eventual, chiar şi o nouă alegere a preşedintelui Consiliului municipal Chisinau.
Apelez insistent la toţi exponenţii de orientare democratică din Consiliul municipal Chişinău să facă un efort pentru a elimina neînţelegerile si, având în vedere poziţia conciliantă a Alianţei “Moldova Noastră”, oferim sediul partidului pentru a convocarea lor, în cel mai scurt timp. Reiterez că păstrarea coaliţiei democratice este soluţia încă posibilă şi cea mai bună pentru a ne onora obligaţiunile faţă de chişinăuieni.