Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiAMN

Alocuţiunea Preşedintelui Fracţiunii AMN, nerostită în semn de protest, la şedinţa de încheiere a sesiunii toamnă-iarnă 2008 a Parlamentului Republicii Moldova

|versiune pentru tipar||
AMN / 26 decembrie 2008
Alianţa “Moldova Noastră”

Acest final de sesiune ne cere, practic, să apreciem întreaga legislatură. Este cunoscut că noi, Fracţiunea Alianţa “Moldova Noastră”, am fost singura forţă parlamentară, care pe întreaga durată a mandatului a reprezentat Opoziţia faţă de Puterea comunistă. Am respectat angajamentul luat în faţa alegătorilor. Am fost întotdeauna principiali, însă, în acelaşi timp, constructivi, obiectivi şi deschişi către societate şi către colegii parlamentari, capabili să coopereze în interesul ţării.

Cetăţenii au dreptul să cunoască realizările structurilor de vârf ale Puterii şi să le privească cu ochi critic, mai ales la sfârşitul mandatului şi în pragul următoarelor alegeri. De aceea voi face o scurtă retrospectivă de rigoare.

Componenţa acestui Parlament a exprimat regresul democratic, cauzat de Puterea comunistă încă în mandatul său dintre 2001–2005, o campanie electorală fraudată şi rezultatele cu mare probabilitate falsificate ale alegerilor precedente. Chiar şi în aceste condiţii forţele necomuniste au venit cu 45 de mandate, care le permiteau să folosească, în primul rând, alegerea şefului statului pentru a negocia şi a impune un program şi un regim de guvernare mai eficient, mai echilibrat şi mai responsabil.

A existat şansa ca Opoziţia, dacă era unită, să controleze din strâns Puterea, spre binele democraţiei, dar şi în beneficiul nivelului de trai al cetăţenilor. Toate aceste avantaje au fost spulberate, în special, prin actul de miopie politică de la 4 aprilie 2005. Votarea unui preşedinte comunist, şi mai ales a lui Vladimir Voronin, după negocieri obscure, urmate de călcarea în picioare a tuturor angajamentelor publice luate de cel ales, a fost o eroare.

Acest moment penibil pentru toţi protagoniştii lui se va regăsi în majoritatea concluziilor asupra evoluţiei ţării şi a activităţii legislative din aceşti ani. Dar primul cadru de esenţă, pe care l-a afectat, a fost Declaraţia unanim adoptată în deschiderea legislaturii “privind parteneriatul pentru atingerea obiectivelor de integrare europeană ale Republicii Moldova”. Acest parteneriat, odată cu votarea lui Voronin, a fost substituit de coaliţia roş-oranj — o alianţă politică neformală construită deja pe interese de grup şi personale, negociate pe la spatele societăţii.

Automat, pentru următorii doi ani, Planul Comun de Acţiuni “Republica Moldova — Uniunea Europeană” a fost înlocuit de cele “zece plus două” angajamente declarate de şeful statului. Am spus şi pe parcurs, dar acum vede toată lumea cât costă promisiunile unui fals comunist — unde sunt depolitizarea funcţiei de Preşedinte a ţării, transmisiunile în direct din Parlament, moratoriul asupra implicării comuniste în problemele de limbă şi de istorie, dar, cel mai important — unde sunt reformele democratice.

Simularea reformelor, prin adoptarea unor legi de reîmpărţire a zonelor de influenţă şi a funcţiilor în cadrul instituţiilor autonome ale statului, a fost urmată de revizuiri în sens antidemocratic. Mă refer, în special la ceea ce ţine de organele de securitate a statului, justiţie, curtea de conturi, consiliul superior al magistraturii, justiţie, presă şi de legislaţia electorală.

Ca să închei acest aspect, voi remarca faptul că derapajele antidemocratice dirijate de Voronin le suportă stoic în continuare numai Roşca. Nu ştiu pentru ce: pentru impostura de vicepreşedinte al Parlamentului, pentru că i s-a dăruit o televiziune şi mai multe frecvenţe în ţară — dar, cel care protesta în 2002 împotriva impunerii de către comunişti a “Istoriei integrate”, şi după ce acest manual este, practic, introdus în şcoli, slujeşte fără crâcnire comuniştii.

Îmi exprim şi dezamăgirea cauzată de faptul, că Preşedintele Parlamentului, ales unanim datorită faptului că era neafiliat politic, a politizat şi funcţia de speaker. Intrând în Partidul Comuniştilor, domnia sa a amplificat încălcarea Regulamentului, protejând deputaţii coaliţiei roş-oranj în detrimentul principiilor, pe care le-a iniţiat personal prin Declaraţia privind parteneriatul pentru atingerea obiectivelor de integrare europeană.

Anume din aceste motive am fost nevoiţi să protestăm chiar în sala Parlamentului, să blocăm tribuna, cerând respectarea drepturilor regulamentare ale Opoziţiei şi tratarea egală a iniţiativelor noastre alături de cele ale Guvernării. Lipsa de corectitudine a conducerii Parlamentului faţă de acţiunile deputaţilor AMN e demonstrată foarte clar prin modul ilegal în care a fost refuzată includerea pe agendă a moţiunii noastre “Stop genocidul comunist împotriva ţăranilor moldoveni”.

În general, au fost respinse, ignorate sau plagiate de Guvern majoritatea absolută a iniţiativelor noastre legislative. Chiar şi atunci, când ele erau apreciate pozitiv de experţii Consiliului Europei şi reprezentau opţiunea societăţii civile. De altfel, şi cooperarea cu ONG-urile a fost o “perdea de fum”.

În ce priveşte numărul de iniţiative proprii ale deputaţilor Fracţiunea AMN deţine întâietatea — câte 7, în mediu, de fiecare, faţă de 3, la comunişti. În schimb, exponenţii coaliţiei au deţinut întâietatea la împărţirea banilor publici, alocaţi pentru confortul puterii centrale şi proiectele ei de tip propagandist — milioane şi milioane s-au dat de la Buget pentru renovări la Condriţa şi în sediul Preşedinţiei, pentru Centrul corupţiei şi alte instituţii represive, pentru “Caravele” şi televiziuni pro-comuniste, pentru administraţiile locale controlate de PCRM şi PPCD.

În cadrul distribuirii iresponsabile a Bugetului de stat au fost, în mare măsură, ignorate necesităţile reale ale ţării şi interesele majorităţii populaţiei, care a votat pentru partidele necomuniste. Finanţarea municipiilor Bălţi şi Chişinău este un argument indiscutabil al utilizării Bugetului de stat ca armă politică de către comunişti. În general, exerciţiul bugetar de concentrare a resurselor financiare sub controlul autorităţilor centrale şi în detrimentul celor locale, ilustrează lipsa de reformare structurală a aparatului central al Guvernului şi dispreţul faţă de autonomia locală.

După încălcarea principiilor parlamentare, a regulamentului şi a declaraţiilor adoptate de noi în comun, caracteristica activităţii majorităţii pe durata mandatului este ridicarea intereselor corupte la nivel de lege în Republica Moldova. Declar cu toată responsabilitatea şi condamn faptul că în forul legislativ suprem s-au adoptat acte orientate exclusiv spre satisfacerea unor interese private şi de grup în detrimentul intereselor ţării şi ale cetăţenilor. Privatizarea electorală este ultimul exemplu.

Alianţa “Moldova Noastră” consideră că aceste grave constatări se explică prin faptul că în ultimii 8 ani la conducerea Republicii Moldova s-au aflat grupări absolut străine de interesele statului nostru, care au speculat cu cinism Puterea şi au sabotat obiectivele noastre naţionale.

În primul rând, coaliţia roş-oranj a compromis procesul apropierii de Uniunea Europeană şi de standardele ei. Trebuie să punem punct acestei etape triste şi antiproductive pentru tânărul nostru stat.

Comuniştii se tem să declare data alegerilor, iar Vorinin doreşte să-şi prelungească măcar cu două săptămâni plăcerile dictatoriale. Dar Alianţa “Moldova Noastră”, ca exponent principal şi devotat al Opoziţiei, declară de pe acum că este gata să-şi asume rolul de pilon al viitoarei guvernări democratice, care va realiza saltul european al Republicii Moldova!

Declaraţie a Fracţiunii AMN prezentată de deputatul Ion GUŢU în şedinţa Parlamentului, privind corupţia puterii Tupeul şi corupţia guvernanţilor lipseşte ţara de finanţări pentru reparaţia drumurilor