Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
În ajun de Ziua Internaţională a Copilului, Organizaţia de Femei a Partidului Politic “Alianţa Moldova Noastră” după ce a organizat conferinţa naţională, unde a fost pus în discuţie rolul femeii în societate şi implicarea în diversele domenii ale vieţii sociale şi politice, au oferit în faţa Teatrului Naţional de Operă şi Balet dulciuri, jucării moi şi păpuşi tuturor copiilor din preajmă.
Preşedinta Organizaţiei Naţionale de Femei a Partidului Politic “Alianţa Moldova Noastră”, Natalia Ciobanu a spus că la conferină au fost aleşi 528 de delegaţi din Moldova, care sunt medici, profesori, jurişti, femei din business.
Potrivit ei în cadrul conferinţei au fost făcute nişte modificări în Regulamentul Organizaţiei de Femei a partidului Politic AMN importante pentru Organizaţia de Femei a Partidului Politic AMN. S-a modificat structura organizaţională a Organizaţiei de Femei şi anume introducerea biroului coordonator în structura organizaţiei.
De asemenea s-a modificat punctul 2, 3 din Regulament pentru termenul de alegere a preşedintelui Organizaţiei de Femei, care va fi ales pe o perioadă de 4 ani în cadrul Conferinţei Naţionale a Organizaţiei de Femei a Partidului Politic “Alianţa Moldova Noastră”.
“Punctul forte în rezoluţia adoptată de către Organizaţia de femei este lucrul de bază cu femeile pentru promovarea în funcţiile de conducere la nivel de partid şi la nivel de ţară, precum şi problemele de bază din învăţământ, protecţia socială a mamei şi copilului, şi drepturile omului. Cea mai bună propunere la conferinţă a fost cea de a crea un centru de sănătate pentru femei nu numai pentru sănătate fizică, dar şi pentru susţinere morală, asistenţă socială şi juridică”, a mai spus preşedinta organizaţiei.
Delegaţii Conferinţei Naţionale a Organizaţiei de Femei a Partidului Politic AMN au constatat că deşi Moldova se numără pe lista ţărilor în care funcţiile de prim- ministru şi preşedinte al parlamentului au fost deţinute de o femeie, totuşi femeile rămân să fie nereprezentate în structurile decizionale ale statului.
Potrivit lor femeile din Moldova se implică activ în politică, muncind pentru partidele din care fac parte, dar constată cu regret, că ele nu sunt reprezentate şi nici promovate în structurile de conducere ale partidelor şi pe listele electorale, pe locuri eligibile.
Drepturile femeii continuă să rămână o probelemă actuală. Situaţia femeii în societate este complicată şi de consecinţele crizei economice, de problemele profesionale şi angajarea în câmpul muncii, promovarea redusă în funcţii de înaltă responsabilitate pentru că ea are în grija sa familia, educaţia copiilor, deseori fiind şi întreţinătorul principal. În această situaţie Organizaţia de Femei a Partidului Politic AMN pledează pentru egalitatea şanselor în RM şi va acţiona pentru ridicarea statutului social al femeilor şi cnsolidarea mecanismelor legale ce vizează asigurarea egalităţii genurilor.
Sursa: www.amn.md