Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Noi, preşedinţii organizaţiilor teritoriale ale AMN, în rezultatul ultimei reuniuni pe care am avut-o la nivel naţional în contextul referendumului constituţional, chemăm partenerii din cadrul Alianţei pentru Integrare Europeană să respecte principiile ei de constituire şi să înceteze acţiunile reciproce în numele datoriei noastre faţă de societate de a fi solidari în promovarea obiectivelor naţionale ale Republicii Moldova. În mod direct, avem în vedere fenomenul racolării de către unele formaţiuni a membrilor altor partide din AIE, ceea ce nu schimbă suma potenţialului nostru uman, dar naşte lipsă de încredere în interiorul coaliţiei şi oferă şanse suplimentare pentru revanşa clicii comuniste şi a acoliţilor acesteia.
Considerăm că acest joc lipsit de raţiune şi de onestitate reprezintă în sine o capcană, un test serios pentru viitorul democraţie al ţării pentru că orice încercare de subminare a unui sau altui partener de alianţă duce la spulberarea încrederii faţă de Alianţa pentru Integrare Europeană.
Reafirmăm în comun, şi de la nivelul liderilor locali ai AMN, că partidul nostru este într-un proces intens de refacere, care compensează orice pierderi de moment şi va rămâne întotdeauna la fel de fidel valorilor sale, alegătorilor săi, precum şi partenerilor săi oneşti. Şi reamintim că noi avem o tradiţie, bazată pe un rol istoric în viaţa politică a Republicii Moldova:
Criza constituţională în care se afla puterea politică a fost provocată de poziţia ostilă a PCRM, care nu a dorit să participe la alegerea Preşedintelui Republicii Moldova, dar noi nu trebuie să continuăm logica lor renunţând la obiectivele şi principiile pe baza cărora s-a format AIE.
Având în vedere cele expuse mai sus şi ţinând cont de situaţia critică în care se află societatea moldovenească, ne pronunţăm pentru respectarea de către toate părţile componente ale AIE a înţelegerilor asumate la constituirea alianţei. În particular, susţinem ideea de a înainta un singur candidat din partea AIE pentru funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova şi de a participa în bloc la alegerile parlamentare anticipate.
Numai depăşirea divergenţelor de moment apărute între partenerii de alianţă, menţinerea ritmului de reforme şi implementarea adecvată a programului de guvernare, consensul politic pe interior în alianţă va feri Republica Moldova de o revanşă comunistă.
Centrul de presă al AMN