Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Dragi prieteni,
Peste Moldova se lasă din nou lumina sărbătorilor de iarnă — Naşterea lui Hristos şi Revelionul. Cu puţin timp înainte de a ne lăsa cuceriţi de vraja colindelor, înainte de a aprinde luminile în pomul de Crăciun, avem tradiţionala datorie de a răsfoi cartea anului 2010. Ca să ne revedem faptele, ca să recitim gîndurile şi împlinirile.
Anul 2010 nu a fost unul deloc uşor pentru cetăţenii Republicii Moldova. Da, am avut ploae la timp şi pîine pentru toate zilele. A fost un an în care pacea a rămas să domnească peste noi toţi, un an în care am încercat sî ne sprijinim unul pe altul,să semănăm speranţă şi să culegem împliniri.
Am început acest an cu marea dorinţă de a schimba lucrurile spre bine, acesta fiind punctul spre care am mers cu convingere zi e zi, lună de lună. Am vrut ca Dumneavoastră să aveţi un loc de muncă şi un salariu mai bun, ca şi în acest an copii să culeagă mai multă lumină din manuale, ca ţăranul să aibă şi roadă bună, dar şi un ban pentru recolta vîndută, să aveşi pace în casă şi în suflet, să fiţi sănătoşi şi senini întotdeauna.
Şi anul care va începe curînd tot cu speranţă vine. Cu speranţa că tot ce a fost bun, tot ce ne-a bucurat în anul care e pe sfîrşite îşi va găsi neapărat continuarea. Dar pentru aceasta este nevoie să fim la fel de uniţi, la fel de buni, la fel de lucizi.
Urările noastre de Crăciun şi cu prilejul Anului Nou vin să Vă dăruiască bunăstare, împlinirea visurilor, credinţă în ziua de mîne, succese, sănătate, pace în suflet şi în casele Dumneavoastră.
Crăciun fericit şi
La Mulţi ani!
Serafim URECHEAN,
Preşedintele Alianţei “Moldova Noastră”