Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPUN

Dreapta a sesizat Comisia de la Veneţia referitor la scrutinul prezidenţial din 30 octombrie 2016 din RM

|versiune pentru tipar||
PD (astăzi PUN) / 5 iunie 2016
Partidul Unităţii Naţionale

Partidul Unionist Dreapta a adresat o scrisoare preşedintelui Comisiei de la Veneţia Domnului Gianni Buquicchio referitor la situaţia creată în Republica Moldova în ajunul scrutinului prezidenţial. Copia acestei scrisori a fost remisă şi altor membri ai Comisiei de le Veneţia spre informare.

Preşedintelui Comisiei de la Veneţia
Domnului Gianni Buquicchio

Domnule Preşedinte,

Îmi asum respectuoasa libertate de a Vă contacta pentru a Vă sensibiliza referitor la subiectul avizului pe care distinsa Dumneavoastră instituţie trebuie să-l elaboreze pe marginea deciziei Curţii Constituţionale din Moldova care a restabilit legislaţia electorală şi constituţională de până la 2 000.

Cunoaşteţi, fără îndoială, că data alegerilor prezidenţiale a fost deja fixată pentru 30 octombrie 2016, rămân mai puţin de 6 luni până la alegerile prezidenţiale în Republica Moldova, dar regulile “jocului electoral” încă nu au fost stabilite.

Elementele care vor pune la îndoială corectitudinea scrutinului prezidenţial din toamnă sunt următoarele:

Legislaţia electorală va fi modificată cu mai puţin de 6 luni până la scrutin, fapt ce contravine Codului de bună conduită în materie electorală: Linii directoare şi raport explicativ — adoptat de Comisia de la Veneţia în cadrul celei de-a 52-a sesiuni (Veneţia, 18–19 octombrie 2002). Parlamentul Republicii Moldova a votat în prima lectură amendamentele la legislaţia electorală, cea de a doua lectură ar putea avea loc în luna august, ceea ce pare a fi foarte târziu — data scrutinului fiind fixată pentru 30 octombrie 2016.

În conformitate cu amendamentele votate în prima lectură, toţi candidaţii, potenţiali prezidenţiabili, vor trebui să colecteze 15 000 de semnături ai susţinătorilor lor (inclusiv candidaţii înaintaţi de partidele politice) pentru a fi acceptaţi în cursa electorală. Vă atragem atenţia că aceasta pare a fi incorect în raport cu partidele politice, care au urmat condiţii extrem de anevoioase, conform legislaţiei, pentru a fi înregistrate, şi, pe de altă parte, timpul, care va fi pus la dispoziţie pentru colectarea semnăturilor va fi foarte restrâns, astfel încât doar partidele din arcul guvernamental, exploatând pe larg resursele administrative, vor face faţă exigenţelor.

Lipsa unui registru electronic al votanţilor cu date precise referitor la numărul votanţilor — cetăţeni ai Republicii Moldova (Vă amintesc că rezultatele recensământului din 2014 nu au fost publicate până în prezent) — este o veritabilă “bombă” ce va arunca în aer relevanţa scrutinului.

Democraţia electorală este grav încălcată, deoarece peste un milion de cetăţeni ai Republicii Moldova sunt stabiliţi cu traiul peste hotare (un sfert de populaţie), actuala putere, zis pro-europeană, opunându-se introducerii votului prin corespondenţă, votului electronic şi votului prin procură.

Exprimăm profunda noastră convingere că, distinsa Comisie de la Veneţia, ca şi în trecut, va lua în considerare toate circumstanţele reale din Republica Moldova şi va formula un aviz precis referitor la punerea în aplicare a deciziei Curţii Constituţionale din Republica Moldova referitor la revenirea la legislaţia electorală şi cea constituţională de până la 2000.

În speranţa că veţi acorda atenţia cuvenită acestei scrisori, rugăm să acceptaţi, Domnule preşedinte, expresia înaltei noastre consideraţiuni.

Sursa: dreapta.md

Dreapta cere parlamentului drepturi electorale pentru cetăţenii din diasporă Dreapta cere declararea lui Dmitrii Rogozin persona non grata în Republica Moldova