Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiComune

Propunerile participanţilor la Masa Rotundă cu Statut Permanent privind intensificarea proceselor integraţioniste în Republica Moldova

|versiune pentru tipar||
ASDM (AMN) • PLPSLPSRMPRMPDPMPPCD / 13 noiembrie 2002
Participanţii la Masa Rotundă cu Statut Permanent (MRSP) — partide, organizaţii social-politice şi obşteşti,
reafirmîndu-ne ataşamentul faţă de principiile democratice de dezvoltare şi consolidare a Republicii Moldova,
înţelegînd că numai un stat de drept poate crea tuturor cetăţenilor săi condiţii de viaţă care să corespundă standardelor europene,
fiind conştienţi că numai prin evitarea practicilor de manipulare politică şi electorală a grupurilor etnice şi a organizaţiilor obşteşti, ce le reprezintă interesele,
considerînd că numai prin intensificarea proceselor integraţioniste în Republica Moldova va fi posibilă consolidarea suveranităţii şi independenţei statului nostru, integrarea lui în comunitatea europeană. Acest proces implică însuşirea şi utilizarea limbii oficiale de către toţi cetăţenii ţării şi asigurarea dreptului minorităţilor lingvistice de a-şi menţine identitatea etnică.

În acest sens, propunem următoarele măsuri:

  1. Elaborarea şi adoptarea Strategiei naţionale de integrare a societăţii, bazată pe următoarele principii:
    • loialitatea faţă de Republica Moldova ca stat democratic şi independent;
    • însuşirea limbii române şi asimilarea valorilor culturale ale populaţiei majoritare de către minorităţile lingvistice;
    • orientarea socială a politicii economice a statului, în scopul neadmiterii marginalizării sau polarizării grupurilor sociale;
    • respectarea dreptului minorităţilor lingvistice de a-şi recupera şi menţine identitatea etnică, crearea condiţiilor de instruire generală în limbile lor materne.
  2. Crearea instituţiilor de stat, capabile să contribuie la consolidarea proceselor de integrare civilă în Republica Moldova.
  3. Crearea fondului bugetar pentru finanţarea proiectelor de integrare civilă în Republica Moldova ale organizaţiilor neguvernamentale, asociaţiilor obşteşti etnoculturale ale minorităţilor lingvistice.
  4. Antrenarea instituţiilor societăţii civile în procesul de integrare a reprezentanţilor minorităţilor lingvistice în societatea moldovenească.

Participanţii la Masa Rotundă cu Statut Permanent îşi exprimă convingerea că pentru integrarea societăţii este necesară solidaritatea şi parteneriatul cetăţenilor, indiferent de apartenenţa lor etnică sau politică, obiectivitatea în aprecierea trecutului istoric al ţării, astfel încît conştiinţa istorică a minorităţilor lingvistice să nu devină un obstacol în procesul de integrare a lor.

Serviciul de presă al MRSP
Declaraţia participanţilor la Masa Rotundă cu Statut Permanent în legătură cu atitudinea guvernării actuale faţă de compania spaniolă “Union Fenosa” şi faţă de investitorii occidentali Declaraţia participanţilor la Masa Rotundă cu Statut Permanent