Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
În etapa contemporană a istoriei moldoveneşti, cînd complexul socioeconomic al ţării, moştenit de la URSS, este aproape în întregime distrus şi devastat, iar un altul, în afară de un “cuib” criminalo-capitalist, nu este creat — în condiţiile în care partidul de la putere condus de Voronin a discreditat complet propriile planuri comuniste, nu şi-a ţinut cuvîntul dat în mod public în faţa alegătorilor, a banalizat în ochii cetăţenilor ideile de stînga şi continuă “reformele” criminale -, noi nu promovăm un program socialist nemijlocit în sensul adevărat al acestei noţiuni (“aici şi acum”) dată fiind irealitatea sa în momentul de faţă. Astăzi societatea moldovenească se confruntă cu problema salvării ţării şi a statalităţii sale folosind orice mijloace, cu problema salvării identităţii noastre postsovietice, a opunerii şi rezistenţei faţă de ocupaţia (economică, politică şi ideologică) patriei noastre de către Occident, de către imprerialismul globalist. Acest obiectiv constă, într-o mare măsură, în a face o ordine de drept elementară, în a cuceri libertăţile civile şi democraţia directă care limitează samavolnicia puterii compradore.
Apoi, în primul rînd, noi sîntem o formaţiune, în mod univoc şi radical antioccidentală. Nu refuzăm, în nici un caz, alianţa şi colaborarea cu acei, chiar dacă se consideră “centrişti” sau forţe conservatoare, în spatele cărora nu se află capitalul occidentul, care nu sînt promotorii şi lobby-ştii lui (coloana a cincea) în Moldova, cu acei ale căror interese sînt legate de interesele ţării noastre. Cu alte cuvinte, noi sprijinim patriotismul (moldovenesc şi sovietic) în numele binelui ţării şi în numele luptei împotriva forţelor occidentale, globaliste, de ocupaţie, precum şi împotriva celor prooccidentale, compradore, indiferent de înfăţişarea în care ar apărea.
Poziţia noastră antioccidentală se explică şi prin faptul că noi apreciem expansiunea culturii de masă occidentale moderne ca fiind una străină şi extrem de periculoasă pentru cetăţeni şi spiritualitate, un demonism care reflectă gradul ultim de degradare, de dezumanizare a societăţii burgheze din epoca sa de declin vertiginos.
Aceasta nu înseamnă totuşi că noi cerem autoizolarea Moldovei de Occident. Noi salutăm schimburile comerciale şi economice, culturale şi ştiinţifice cu toate ţările lumii pe bază de egalitate în drepturi şi avantaj reciproc, promovînd în calitate de criteriu absolut (şi de limitator) interesele securităţii naţionale, independenţa de stat şi identitatea culturală a ţării. Tocmai de aceea sîntem în mod absolut împotriva dictatului eurostructurilor, considerîndu-l o intervenţie brutală şi nelegitimă în afacerile noastre interne.
În sfîrşit, nu ascundem, ci subliniem orientarea noastră prorăsăriteană, adică orientarea spre Patria Mare a noastră — URSS, spre spaţiul postsovietic, eurasiatic, dar cu o condiţie restrictivă — menţinerea suveranităţii statale a Republicii Moldova. Ţinînd cont de moştenirea istorică şi de noua realitate, o atare poziţie ni se pare firească şi patriotică. Dimpotrivă, noi considerăm drept monstruozitate politică şi morală speculaţiile pe realităţile trecutului sovietic, ponegrirea sa şi tentativele de renegare a Marii ţări, care ne-a crescut pe toţi — atît pe foştii comunişti adevăraţi, cît şi pe anticomuniştii înverşunaţi de astăzi. Bineînţeles, cu aceştia din urmă nu avem acelaşi drum.