Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Dlui Koichiro MATSUURA
Director-General al UNESCO
Dlui Abdulqawi YUSUF
Şef al Oficiului UNESCO pentru Standarde Internaţionale şi Afaceri Legale
Dlui Constantin RUSNAC
Comisia Naţională a Republicii Moldova pentru UNESCO
Excelenţa Voastră! Domnule Director General!
Stimaţi reprezentanţi ai UNESCO!
În calitatate de Preşedinte al Blocului “Moldova Democrată”, o alianţă a principalelor forţe democratice din ţara noastră, dar şi ca Primar General al capitalei Republicii Moldova, preocupat firesc de evoluţiile din învăţămîntul public, solicit implicarea urgentă a UNESCO în medierea situaţiei, generate de intervenţia regimului separatist din Transnistria asupra şcolilor moldoveneşti din regiune.
Forţele paramilitare descind, începînd cu 14 iulie, curent, la aceste instituţii de învăţămînt preuniversitar, sechestrează patrimoniul lor şi blochează accesul la edificiiile pustiite. Astfel, separatiştii vor să forţeze şcolile vizate să treacă din jurisdicţia autorităţilor constituţionale de la Chişinău sub jurisdicţia regimului autoproclamat de la Tiraspol, iar copiii — să renunţe la utilizarea limbii materne cu grafia ei firească în procesul de studii.
Confruntarea dintre părţi în această problemă ia amploare şi riscă să producă consecinţe periculoase pentru pacea internă din Moldova şi pentru stabilitatea regională. Dar cel mai grav este faptul, că înainte de începerea noului an de studii miile de copii moldoveni din Transnistria s-au pomenit a fi privaţi de dreptul lor firesc la studii.
Multstimate dle Koichiro MATSUURA! Pornind de la unul din principiile de bază ale UNESCO — educaţia e un drept fundamental — şi ţinînd cont de hotărîrea, cu care dumneavoastră îl promovaţi, făcînd uz de puterea convenţiilor internaţionale, vă rog să interveniţi urgent pentru a ajuta copiii din Moldova. Mizăm mult pe faptul că autoritatea şi competenţa UNESCO în această problemă va accelera readucerea la normal a situaţiei şcolilor moldoveneşti din raioanele de est ale Moldovei.
Cu respect şi profundă consideraţiune!
Serafim URECHEAN, Primar General al municipiului Chişinău, Preşedinte al Blocului “Moldova Democrată”