Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
În condiţiile revenirii la practici totalitare, componentele Blocului “Moldova Democrată” — forţa politică rezultată din unirea principalelor formaţiuni democratice din ţara noastră — îşi reafirmă deplinul angajament pentru valorile democraţiei şi se declară obligată să apere legal Constituţia şi drepturile omului. În pofida oricăror acţiuni de intimidare şi de represiune din partea comuniştilor, BMD devine o formaţiune tot mai unită, ce se consolidează în jurul ideii de salvare a democraţiei în Republica Moldova.
Indiferent de numărul de arestări, de ameninţările agresive ale puterii, Blocul “Moldova Democrată” va funcţiona şi nu se va lăsa intimidat de represiunile puterii. Populaţia noastră, fiind tot mai conştientă de pericolul instaurării unui regim comunist, vede în BMD singura forţă capabilă să opună rezistenţă şi să detroneze, în viitoarele alegeri, actuala putere anacronică. Metodele pe care le aplică astăzi guvernarea comunistă în societate denotă agonia unui clan ce trebuie să plece ireversibil.
BMD cheamă toate forţele sănătoase din societate să se unească, pentru a da împreună o ripostă adecvată complotului comunist împotriva democraţiei.