|||
Constatînd amplificarea acţiunilor puterii de stat împotriva reprezentanţilor Blocului “Moldova Democrată” din întreaga republică prin arestări abuzive, fabricare de dosare penale şi civile, terorizare morală, concedieri şi intimidări tot mai grave;
atestînd încălcarea normelor statului de drept şi transformarea Republicii Moldova într-un stat totalitar prin implicarea tot mai brutală a autorităţilor politice centrale în activitatea organelor de drept şi de justiţie;
apreciind drept încălcare a principiului separaţiei puterilor în stat şi drept abuz de putere comis în interese politice, ordinul direct, dat de către Preşedintele Voronin organelor de drept — “organizaţi executarea” acţiunilor împotriva autorităţilor locale din Chişinău;
luînd act de faptul, că, în rezultatul acestor presiuni, organele de drept, subordonate de către puterea comunistă, întreprind tentative repetate şi ilegale de reţinere a dlui Serafim Urechean, Liderul politic al BMD;
accentuînd respectul BMD faţă de principiile statului de drept şi deschiderea pentru acele măsuri de depistare a încălcărilor legislaţiei, care sunt întreprinse în manieră corectă, echidistantă şi independentă de către organele competente,
CCN al BMD decide:
- A cere Preşedintelui Republicii Moldova, dlui V. Voronin, să stopeze implicările de natură politică în acţiunile de urmărire şi anchetare a liderilor opoziţiei democratice, în special, a dlui Serafim Urechean, Lider politic al Blocului MOLDOVA DEMOCRATĂ;
- A solicita organelor de drept şi de justiţie să permită Liderului BMD, Primar General al municipiului Chişinău, să ofere informaţiile cerute de anchetatori numai în biroul său de lucru, în scopul evitării posibilelor abuzuri şi a eventualelor tulburări de masă în societate;
- A abilita Departamentul Juridic al BMD (dnii G. Hioară, V. Catană, D. Postovan) să asigure asistenţa juridică şi regimul de securitate al dlui Serafim Urechean cu acceptarea suportului acordat de către grupul de combatanţi ai războiului pentru independenţă;
- A chema societatea civilă, forurile democratice europene şi internaţionale, misiunile diplomatice din Chişinău, să ia atitudine faţă de acţiunile totalitare ale puterii centrale în lupta cu opoziţia, faţă de compromiterea egalităţii de participare la viitoarele alegeri parlamentare şi a libertăţii cetăţenilor de a se informa şi a-şi manifesta opţiunea politică;
- A informa asupra prezentei decizii presa şi opinia publică, internă şi internaţională.
Centrul de presă al BMD