Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiComune

Declaraţie privind constituirea Coaliţiei de guvernare “Alianţa pentru Integrarea Europeană”

|versiune pentru tipar||
PLDMPLPDMAMN / 8 august 2009

Partidele democratice care au acces în Parlamentul Republicii Moldova în urma alegerilor anticipate de la 29 iulie 2009: Partidul Liberal Democrat, Partidul Liberal, Partidul Democrat, Alianţa “Moldova Noastră”,

Răspunzând aşteptărilor legitime ale cetăţenilor Republicii Moldova privind instituirea unei guvernări democratice, eficiente şi responsabile, care să asigure bunăstarea populaţiei, pacea socială, drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi integrarea ţării în familia popoarelor europene,

Asumându-şi întreaga responsabilitate politică, declară constituirea Coaliţiei de guvernare “Alianţa pentru Integrarea Europeană”.

“Alianţa pentru Integrarea Europeană” se angajează în faţa societăţii să realizeze următoarele obiective majore:

1. Restabilirea statului de drept

2. Depăşirea crizei social-economice şi asigurarea creşterii economice

3. Descentralizarea puterii şi asigurarea autonomiei locale

4. Reintegrarea teritorială a Republicii Moldova

5. Integrarea europeană a Republicii Moldova şi promovarea unei politici externe echilibrate, consecvente şi responsabile

Pentru realizarea interesului naţional, “Alianţa pentru Integrarea Europeană” se angajează să realizeze o bună guvernare, orientată spre îndeplinirea aspiraţiilor cetăţenilor Republicii Moldova.

Preşedintele PLDM Vlad Filat
Preşedintele PL Mihai Ghimpu
Preşedintele PDM Marian Lupu
Preşedintele AMN Serafim Urechean
Să valorificăm şansa istorică! Invitaţia la dialog adresată de Alianţa pentru Integrarea Europeană lui Vladimir Voronin