Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Onorată asistenţă,
Stimaţi colegi,
Am ieşit la această înaltă tribună pentru a-mi exprima îngrijorarea faţă de ultimele evenimente produse în statul nostru, soldate cu ciocniri violente si care riscă să degradeze la maxim pe măsură ce ne apropiem de alegerile parlamentare din 2009.
Astfel, la l octombrie, în timp ce mai mulţi activişti ai Alianţei “Moldova Noastră” pichetau în cel mai legal mod în faţa Companiei publice “Teleradio Moldova”, exprimându-şi protestul faţă de politica editorială a acestei importante instituţii a Audiovizualului, politică total subordonată interesului partidului de guvernământ, o bandă de provocatori, prin violenţă verbală si fizică, a întrerupt acest protest paşnic şi, mai repet încă o dată, perfect legitim.
Duminică, 5 octombrie Partidul Liberal a organizat o amplă manifestaţie de protest contra prezenţei militare ruseşti pe teritoriul Republicii Moldova. Această manifestaţie a cuprins întreg teritoriul ţării. Mişcarea Acţiunea Europeană a participat activ la acest protest. După mine, ar fi fost normal ca majoritatea formaţiunilor politice, inclusiv partidul de guvernământ să susţină această acţiune de protest, or, măcar în vorbe toţi ne pronunţăm pentru retragerea trupelor ruseşti staţionate ilegal pe teritoriul nostru. Însă n-a fost să fie aşa.
La Bălţi, o bandă de tineri comunişti acţionând în stilul adepţilor fasciştilor ruşi Limonov si Bartaşov au atacat în cel mai violent mod echipa de protestatari. Toate s-au petrecut sub privirile tăcute dar îngăduitoare ale administraţiei comuniste a municipiului şi poliţiei din localitate.
La Chişinău poliţia şi-a depăşit cu mult atribuţiile, împiedicând cu brutalitate desfăşurarea manifestaţiei de protest organizată de liberali.
În aceeaşi zi, seara, la ambasada Federaţiei Ruse a fost organizată o nouă provocare: în faţa protestatarilor s-a postat un grup de adepţi ai Mişcării social-politice “Ravnopravie”, opţiunile căreia sunt bine cunoscute.
Mai mult, se cunoaşte deja că comportamentul violent şi provocator al poliţiei şi reprezentanţilor formaţiunilor politice promoscovite a fost inspirat şi dirijat de înalţi funcţionari din administraţia prezidenţială şi unii deputaţi din Parlament. Scopul: Suspendarea activităţii şi scoaterea ulterioară în afara legii a Partidului Liberal şi a formaţiunilor politice care au participat la protestele de duminica trecută.
Оn afară de aceasta, caravana organizată de PL a arătat adevărata faţă a guvernanţilor: comuniştii nu vor retragerea armatei ruseşti din Republica Moldova. Administraţia de la Chişinău, prin comportamentul poliţiei şi al televiziunii publice “Moldova l”, a luat de fapt apărarea Rusiei, care vrea să perpetueze prezenţa armatei ruseşti, iar Republica Moldova să rămână şi de acum încolo o anexă geopolitică a Kremlinului.
În legătură cu cele declarate mai sus, adresez guvernanţilor dar şi clasei politice din Moldova următoarea întrebare retorică:
În ce atmosferă se va desfăşura campania electorală din 2009? Să ne aşteptăm la atacuri armate din partea bandelor fasciste, legionare, comuniste? Să ne aşteptăm la dosare fabricate, arestări, pogromuri, devastări, explozii, omoruri la comandă?
Personal, consider că opoziţia politică şi societatea civilă mai are timp pentru a-şi uni forţele în scopul stăvilirii debandadei inspirate şi dirijate de actuala guvernare şi debarcării pe cale democratică a regimului comunist şi a aliaţilor săi.