Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiMAE

Comunicat de presă al MAE cu privire la formarea unui Consiliu Economic

|versiune pentru tipar||
MAE / 27 martie 2009
Mişcarea “Acţiunea Europeană”

Mişcarea social-politică Acţiunea Europeană anunţă formarea unui Consiliu Economic, format din analişti şi specialişti în domeniu din Republica Moldova, atât simpatizanţi sau membri ai partidului, cât şi neutri din punct de vedere politic. Obiectivul Consiliului îl reprezintă susţinerea echipei de experţi a MAE în elaborarea unui plan de măsuri privind combaterea sărăciei, aplicabile în primul an de guvernare.

Începând cu prima zi după alegerile generale din Republica Moldova şi formarea noului Guvern, MAE şi-a asumat dezvoltarea economică şi socială a statului, prin aplicarea de măsuri capabile să combată sărăcia generalizată. “Primul pas îl constituie eliminarea corupţiei din toate structurile statului şi care cauzează acum nivelul atât de ridicat al sărăciei din Moldova. MAE are ca obiectiv dezvoltarea economică a Moldovei pornind de la o bază curată, sănătoasă, complet necoruptă. Pentru lupta împotriva corupţiei am elaborat un plan de 18 măsuri la care au aderat alte cinci partide democratice din Republica Moldova, iar pentru măsurile economice suntem susţinuţi de un Consiliu apolitic, format din specialişti din domeniu, care şi-au declarat disponibilitatea de a se implica în elaborarea programului de guvernare al Mişcării Acţiunea Europeană”, a declarat preşedintele MAE, Anatol Petrencu.

Din cadrul Consiliului Economic ce sprijină MAE fac parte doctori în Economie, directori de întreprinderi industriale şi analişti în domeniu, atât simpatizanţi sau membri ai partidului, cât şi neutri din punct de vedere politic. Lor li se alătură un grup de 10 cetăţeni din diferite categorii socio-profesionale, al cărui rol este de a garanta că toate măsurile luate de MAE, ca partid aflat la guvernare, răspund intereselor oamenilor de rând.

Anexăm componenţa Consiliului Economic.

Componenţa Consiliului economic al MAE

Serviciul de presă al MAE
MAE îşi exprimă disponibilitatea de a forma, alături de celelalte partide democratice, o coaliţie postelectorală Comunicat de presa al Mişcării “Acţiunea Europeană”