Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiMAE

Oferă copiilor tăi un viitor liber de îngrădirile comuniste!

|versiune pentru tipar||
MAE / 19 iulie 2009
Mişcarea “Acţiunea Europeană”

Zeci de părinţi şi copii au participat astăzi, 19 iulie curent, la spectacolul “Oferă un viitor liber copiilor tăi”, organizat de Mişcarea Acţiunea Europeană. Începînd cu ora 11, în Grădina Publică “Ştefan cel Mare” din Chişinău se puteau auzi cîntece vesele, iar trecătorii primeau baloane inscripţionate cu numele partidului condus de Anatol Petrencu.

“Scopul acţiunii este de a vă aduce un pic de culoare şi bună dispoziţie în viaţa de zi cu zi. Este un prilej de a petrece o dimineaţă de duminică împreună cu copiii noştri. De fapt, ei sunt cei pentru care ne facem griji, cei pentru care încercăm să facem în fiecare zi alegerile corecte, ca ei să aibă parte de un viitor curat aici, la noi în ţară”, au declarat membri ai MAE.

La spectacolul Mişcării Acţiunea Europeană, copiii au putut participa la un concurs de desene pe asfalt, cu tema “Cum va fi lumea peste 20 de ani?”, iar părinţii au notat gîndurile lor pentru viitorul Republicii Moldova pe panourile special amenajate pentru aceasta. “Vrem în Europa. Pace! Jos comuniştii!”, “La 29.07.2009 daţi un vot împotriva comuniştilor! Daţi un vot pentru viitorul copiilor noştri”, “După 29.07, comuniştii din RM să îşi schimbe domiciliul în Siberia, unde i-au deportat pe bunicii noştri” — au fost doar cîteva dintre dorinţele exprimate în mod public de participanţii la acţiunea MAE.

La rîndul său, preşedintele MAE Anatol Petrencu a mărturisit că se gîndeşte zilnic cu grijă la viitorul nepoţelelor sale. “Ca părinţi, ca bunici, suntem gata să facem orice ne stă în putere să le asigurăm un viitor curat şi sigur copiilor noştri. Vreau să le ofer şansa de a-şi îndeplini visul aici, în Republica Moldova. Dar pentru asta, sunt conştient că trebuie să schimbăm multe. Iar primul lucru pe care trebuie să-l facem noi este să mergem la vot la 29 iulie. În joc este viitorul nostru, dar mai ales al celor mici”, a declarat liderul MAE.

Spectacolul s-a încheiat cu un moment simbolic, cînd participanţii şi-a pus fiecare cîte o dorinţă privind viitorul în Republica Moldova şi, chiar în acel moment, au eliberat spre cer sute de baloane albe. Acestea au simbolizat dorinţele copiilor şi părinţilor din Republica Moldova pentru un viitor liber de îngrădirile comuniste.

Serviciul de presă al MAE

Vizita la Moscova a lui Vladimir Voronin arată teama acestuia faţă de pierderea alegerilor Un vot împotriva comuniştilor are puterea de a elibera Moldova