Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
“Spune NU, violenţei în familie”! Acesta a fost subiectul discutat duminică, 13 decembrie a.c. în cadrul unei mese rotunde organizate de către Forul Femeilor Europene, organizaţie subsidiară Mişcării Acţiunea Europeană.
Anatol Petrencu, preşedintele MAE a declarat că formaţiunea intenţionează prin FFE să pornească, de la începutul anului vitor, o campanie împotriva violenţei în familie. De asemenea a solicitat implicarea în acţiune oricărei structuri neguvernamentale interesate în combaterea acestui fenomen. “Violenţa nu poate fi tolerată într-o societate democratică. Existenţa acestui fenomen denotă lipsa de maturitate a unui stat şi prezenţa unor valori nefireşti, proprii comunităţilor primitive. Iar Republica Moldova vrea în Europa, vrea să devină un stat profund democratic” a declarat, liderul MAE.
Preşedinta FFE Zoia Jalbă şi-a exprimat regretul privind implicarea organelor de stat în soluţionarea acestei probleme. “Este regretabil faptul că deşi încă din anul 2007 a fost promulgată Legea privind combaterea violenţei în familie, persoanele din funcţiile cheie nu au găsit mecanismul de implementare a acesteia. Iată, de ce MAE a luat în vizor această problemă gravă cu care se confruntă femeile din societatea noastră şi sperăm cu ajutorul dumneavoastră dacă nu să o soluţionăm, măcar să o diminuăm”, a precizat Zoia Jalbă, responsabilă de desfăşurarea campaniei.
Maria Orlov, preşedinta organizaţiei I.S.A.M. care luptă împotriva violenţei în familie, a încercat să găsească rădăcinile acestei probleme: “Violenţa domestică s-a fondat pe rămăşiţele sistemului. Problema trebuie rezolvată pas cu pas. Doar aşa vom reuşi să readucem statutul de odinioară a femeii în societate, familie, politică etc.”.
Olga Ojog, avocată al singurului centru de reabilitare al victimelor violenţei domestice din Chişinău, “Casa Mărioarei”, a explicat de ce o parte din vină le revine şi femeilor. “Dacă femeile nu ar mai tolera maltratările psihologice şi fizice, s-ar rezolva şi problema. Motivele tăcerii lor nu o să le înţeleg niciodată, dar aproximativ în toate cazurile le este frică de reacţia societăţii. Plus la toate, nu prea ai ce te face dacă statul nu lucrează cu agresorii şi nici legislaţia nu ne ajută mult”, a menţionat sus-numita.
Vera Sali, membru al FFE, s-a arătat nemulţumită de faptul că organele abilitate nu-şi exercită responsabilităţile în această direcţie. “Aceasta nu ar trebui să fie un lucru de ONG, ci să intervină în forţă statul. Ar fi bine dacă s-ar deschide cabine ce ar oferi consultanţă psihologică gratuită”, a declarat Sali.
Zinaida Zmuncilă, coautor al Legii cu privire la prevenirea şi combaterea violenţei in familie, a identificat trei mari piloni pe care se sprijină soluţia problemei privind violenţa în familie: organele de poliţie, medicii şi asistenţii sociali. “Dacă în aceste funcţii fiecare şi-ar exercita responsabilităţile, atunci am putea vedea şi soluţia acestei probleme”, a spus ea.
Ecaterina Bucur, preşedintele FFE din raionul Hînceşti, consideră că sistemul educaţional ar trebui să presupună anumite lucruri privind combaterea violenţei în familie, iar psihologii din şcoli “nu doar să deţină funcţii formale”.
În cea de-a doua parte a întrunirii FFE a avut loc şedinţa Consiliului, în cadrul căreia, cu unanimitate de voturi, a fost reconfirmată în funcţia de preşedinte a Forului Femeilor Europene, Zoia Jalbă. De asemenea, prin vot majoritar, au fost numiţi patru vicepreşedinţi ai forului la nivel naţional: Alexandra Stîncă, Rodica Negrescu, Corina Timofti, Natalia Coşer.
În finalul şedinţei, Forul Femeilor Europene a adoptat o “Rezoluţie privind implicarea MAE în combaterea violenţei în familie”, care prevede începerea campaniei împotriva violenţei domestice la începutul anului 2010. Vă prezentăm alăturat textul rezoluţiei.
Serviciul de presă al MAE